Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM

Patriarh al filologiei basarabene

Silviu BEREJAN

Alte articole de
Silviu BEREJAN
Revista Limba Română
Nr. 10, anul XV, 2005

Pentru tipar

Răsfoind documentele vremii, remarcăm cu uşurinţă că, încă la a 60-a aniversare, în luna mai 1975, cu trei decenii în urmă, aproape toate revistele şi ziarele din Republica Moldova omagiau pe remarcabilul om de ştiinţă, pedagog şi organizator al cercetărilor lingvistice Nicolae Corlăteanu.
Dar la 75 de ani, în mai 1990, Nicolae Corlăteanu s-a pomenit în dizgraţie, fiind blamat (în parte în binecunoscutul articol al lui V. Mândâcanu, publicat în revista Nistru), ca unul ce a promovat „teoria” celor două limbi romanice orientale. RLŞL a inserat totuşi, cu anumite riscuri, în nr. 4/1990 la rubrica „Aniversări”, un articol omagial sub semnătura Colegiului de redacţie urmat de un interviu jubiliar, realizat de N. Bileţchi, în care acad. N. Corlăteanu răspunde, se accentua în preambul, la câteva întrebări „ce interesează în mod deosebit acum opinia publică”.
În articolul omagial Colegiul de redacţie dă explicaţiile de rigoare, printr-un alineat bine gândit îl absolvă pe colegul nostru mai în vârstă de acuzaţiile care i se aduceau atunci în presă şi la diverse întruniri şi care se refereau, de fapt, la toţi lingviştii din republică.
Reproducem alineatul în cauză.
„Deşi ştia mai bine decât toţi că e vorba de aceeaşi limbă literară care e folosită şi dincolo de Prut, sub acţiunea împrejurărilor vitrege N. Corlăteanu, ca şi mulţi alţii, cu toată împotrivirea interioară, a acordat – în teorie – sprijin politicii oficiale de preconizare a două limbi, în practică însă contribuind la promovarea (sau cel puţin neîmpotrivindu-se promovării) faptelor de limbă ce veneau în contradicţie flagrantă cu aşa-zisa „teorie”. El n-a încercat să exercite presiuni asupra colegilor şi subalternilor în vederea orientării cercetărilor în făgaşul denaturării realităţii sau al măsluirii materialului de limbă întru susţinerea ideilor teoretic eronate. Tocmai prin aceasta se şi explică în bună măsură faptul că astăzi, când gândirea lingvistică s-a eliberat în sfârşit din încorsetarea ideologică şi politică de până nu demult, se poate constata cu satisfacţie că, în afară de un număr restrâns de articole şi broşuri de circumstanţă, toate celelalte lucrări lingvistice de sinteză, precum şi studiile concrete de aprofundare, realizate în ultimele două-trei decenii în republică, demonstrează cu prisosinţă identitatea glotică moldo-română, căci materialul cercetat în ele, deşi numit moldovenesc, este – la scară generală – singurul care putea fi: cel unic românesc. Drept incontestabilă dovadă în acest sens pot servi numeroasele recenzii şi ecouri, apărute mai ales în străinătate, în care aceste lucrări sunt tratate ca investigaţii în domeniul limbii române, ceea ce corespunde, evident, realităţii…” (p. 66).
Aceste explicaţii, şi această susţinere, venite din partea unui grup autoritar de filologi – membri la acea etapă ai Colegiului de redacţie al revistei RLŞL (S. Berejan, N. Bileţchi, A. Borş, E. Botezatu, I. Ciornâi, H. Corbu, M. Cosniceanu, M. Dolgan, A. Eremia, I. Eţcu, M. Gabinschi, V. Gaţac, E. Junghietu, N. Onea, V. Pâslaru, V. Pohilă, C. Popovici, S. Semcinski, R. Udler), şi-au făcut efectul! În anii următori, până prin 1995, în publicaţiile din republică apar o serie de articole, interviuri, recenzii şi aprecieri, în care se trece în revistă întreaga operă ştiinţifică a academicianului N. Corlăteanu, subliniindu-se cu argumente de necontestat că, sub denumirea de „moldovenească”, el s-a ocupat în exclusivitate de limba română şi a adus contribuţii de reală valoare la studierea aprofundată şi competentă a acesteia.
La cea de a 80-a aniversare a profesorului nostru Revista de lingvistică şi ştiinţă literară dedică în întregime un număr (3/1995) acestui eveniment cultural-ştiinţific, iar revista Limba Română (tot nr. 3 din 1995) la rubrica „Aniversări” propune un grupaj de materiale, în care, prin articolele colegilor şi foştilor discipoli N. Mătcaş, A. Ciobanu, I. Melniciuc şi V. Melnic, academicianul Nicolae Corlăteanu este repus la loc de cinste, adică la locul binemeritat în lingvistica din R. M. Iar în iulie a aceluiaşi an 1995 în incinta Parlamentului a avut loc Conferinţa ştiinţifică „Limba română este numele corect al limbii noastre” în prezenţa conducerii republicii şi a unui numeros public, unde acad. Nicolae Corlăteanu a ţinut referatul de bază Româna literară în Republica Moldova (istorie şi actualitate), transmis în direct la radio.
Tot atunci, în nr. 4 al revistei Limba Română – ediţie specială, – se publică toate luările de cuvânt ale participanţilor la conferinţă, completate cu materiale strâns legate de tema numitei conferinţe, precum şi cu ecouri din presă privind aprecierea evenimentului. În „Argument”-ul introductiv sub titlul Adevărul pătrunde în Parlament redactorul-şef al revistei A. Bantoş se întreabă: „Cine poate barem bănui, prin câte a trecut academicianul Nicolae Corlăteanu, ca să rămână totuşi fidel ostaş al limbii române…?” şi răspunde, încheind: „Pedagogul şi savantul Nicolae Corlăteanu, echilibrat în toate situaţiile vieţii, a înaintat încet, dar sigur spre ziua de azi, când, se pare, nu te mai ameninţă vigilenţii” (p. 3).
În anul 2000, la cea de-a 85-a aniversare a academicianului, apare cartea Aşa am trecut până acum prin viaţă. Schiţă bibliografică, editată de U.S.M., în care, ca într-un veritabil letopiseţ, sunt fixate toate evenimentele filologice mai de seamă, toate lucrările realizate cu participarea îndrumătorului nostru, toate numele celor ce au trecut prin şcoala profesorului N. Corlăteanu în decursul a peste şase decenii de activitate neîntreruptă.
Nu mai este printre noi nici unul care să aibă la activ atâţia elevi, discipoli, ucenici, continuatori.
Probabil, informaţia inclusă în carte nu mai poate fi găsită nici în arhivele Universităţii, nici în cele ale Academiei, nici în bibliotecile personale.
Acum, fiind adunată în volum, ea devine patrimoniu inalienabil al filologiei româneşti din Basarabia.
Tot în anul 2000 hebdomaderul Săptămâna inserează la rubrica „Limba moldovenească, monument de limbă literară românească” sub semnificativul titlu „Limba moldovenească a fost limba lui Arghezi vorbită în R.S.S. Moldovenească” un articol, semnat de redactorul-şef, în care acad. N. Corlăteanu este reabilitat pe deplin, de această dată nu numai de discipolii şi colegii săi, cititorul larg fiind informat obiectiv despre adevărata valoare a operei sale, nu aşa cum s-a procedat în 1988-1989, când „s-a aruncat cu noroi în predecesori, numai pentru că aceştia au fost nişte oameni cuminţi ce au tăcut şi au făcut, fără să-şi trâmbiţeze apoi meritele”. „Citiţi, – scrie autorul, – Lexicologia lui N. Corlăteanu…: găsiţi în ea ceva care nu e în spiritul limbii române? Nu veţi găsi, domnii mei.” Şi la p. 9 îi publică fotografia împreună cu ucenicii care nu l-au părăsit şi nu l-au lăsat singur niciodată.
 
* * *
Nicolae Corlăteanu s-a format ca filolog şi, în genere, ca intelectual sub influenţa unor remarcabili profesori universitari cernăuţeni, căci în perioada când Domnia sa îşi făcea studiile la Facultatea de Litere (şi concomitent la cea de Filozofie şi Drept) a Universităţii româneşti din Cernăuţi acolo activau mari oameni de cultură, în rândul cărora amintim pe Alexe Procopovici, Leca Morariu, Grigore Nandriş, Radu Sbiera, Cristea Geagea, Ion Nistor, care au ţinut, respectiv, cursurile de limba română, literatura română, slavistică, latină, dialectologie sud-dunăreană, istoria românilor şi despre care fostul lor student a scris ulterior cu deosebită dragoste.
Mai târziu şi-a completat formaţia filologică prin contactele cu mari specialişti ruşi şi ucraineni de la Moscova (R. A. Budagov, D. E. Mihalci, F. P. Filin, V. I. Borkovski, V. V. Vinogradov ş.a.), Leningrad (V. F. Şişmarev, A. M. Babkin ş.a.), Kiev (L. A. Bulahovschi, A. S. Melniciuc) şi din alte centre ştiinţifice.
I-a evocat pe toţi întotdeauna cu multă căldură, dând dovadă de aleasă etică, de înalt umanism şi corectitudine profesională. Din acest punct de vedere el a fost şi rămâne un model de atitudine civilizată faţă de înaintaşi, dragostea şi recunoştinţa sa faţă de ei fiind de o curăţenie şi de o sinceritate rar întâlnite astăzi.
Despre activitatea pedagogică şi cea de cercetare ştiinţifică a acad. N. Corlăteanu s-a scris şi s-a vorbit foarte mult, inclusiv în materialele puse în circulaţie la aniversările despre care am vorbit mai sus.
 
* * *
Nicolae Corlăteanu a fost – şi acest lucru e bine cunoscut atât în Republica Moldova, cât şi în afara ei – un om de litere cu o temeinică pregătire profesională, un erudit şi competent cercetător în domeniul filologiei în înţelesul vechi şi larg, adică etimologic, al acestui cuvânt. Academicianul a avut în obiectiv întotdeauna disciplinele filologice în tot ansamblul lor, adică toate formele de manifestare ale limbii unui popor, istoria vorbirii omeneşti în genere, a vorbirii populare orale şi a celei culte, acţiunea acestora asupra spiritualităţii membrilor unei comunităţi sociale, utilizarea artistică a limbii, adică arta cuvântului, importanţa acestei arte pentru sensibilitatea umană. În toate aceste domenii a scris şi a expus cu diferite ocazii numeroase idei şi judecăţi de valoare, presărate cu generozitate prin sutele de studii şi articole publicate, precum şi în cursurile universitare, prelegeri şi comunicări ţinute în faţa a mii de elevi, studenţi, aspiranţi, doctoranzi şi specialişti-filologi, profesori de limbă şi literatură. Asta pe lângă faptul că s-a ocupat – cu rezultate palpabile – şi de studierea aprofundată a faptelor concrete de limbă de la toate nivelele acesteia: fonetic, morfologic, sintactic, lexical şi frazeologic (în plan sincronic şi diacronic), punând în circuitul ştiinţific peste 600 de publicaţii, între care câteva zeci de cărţi (monografii, dicţionare, manuale şcolare şi universitare, tratate, broşuri de uz practic).
 
* * *
În afară de cercetarea propriu-zisă, în care s-a afirmat plenar, N. Corlăteanu a dat dovadă în cursul întregii sale vieţi, în diverse circumstanţe, de aptitudini deosebite în domeniul organizării şi dirijării proceselor de cercetare, s-a manifestat ca iscusit organizator al ştiinţei în genere şi în speţă al celei academice, reuşind să-şi orânduiască cu rigurozitate de invidiat, în primul rând, propria lui activitate, iar, în al doilea rând, activitatea celor cu care a muncit, celor ce au avut norocul să-i fie subalterni şi colegi.
Deşi mai puţin cunoscute în cercurile largi, anume calităţile de organizator al travaliului ştiinţific au asigurat în ultimă instanţă – ţinându-se cont de condiţiile deloc uşoare în care a trudit personal şi în care au activat colectivele conduse de Domnia Sa – realizarea sarcinilor, la iniţierea şi finalizarea cărora a pus umărul.
Regimul de disciplină interioară pe care şi l-a impus sieşi omul de ştiinţă Corlăteanu, grija continuă în ceea ce priveşte bunul mers al cercetărilor au fost calităţile lui de căpetenie. Această dominantă l-a menţinut permanent în forma fizică necesară şi în starea corespunzătoare a spiritului.
Dar pregătirea cadrelor! Dacă în privinţa aceasta au fost înregistrate anumite performanţe, poate nu prea multe, dar totuşi performanţe, ele trebuie considerate neîndoielnic tot nişte efecte ale spiritului organizatoric ce se instaurase în institut.
Datorită talentului de organizator al ştiinţei, de care a dat dovadă diriguitorul institutului, în palmaresul rezultatelor obţinute în studiile lingvistice s-au înscris realizări de anvergură atât individuale, cât şi colective (manuale, dicţionare, atlase, monografii, broşuri de popularizare, culegeri problematice de studii ş.a.), care sunt cunoscute în republică şi nu numai.
 
* * *
Cât priveşte cadrele ştiinţifice şi academice pregătite de către profesorul N. Corlăteanu în domeniul filologiei, se poate spune că toţi colaboratorii institutelor de profil, precum şi marea majoritate a cadrelor didactice de la instituţiile noastre de învăţământ superior (dintre care unii trecuţi de acum în nefiinţă: Vasile Coroban, Gh. Bogaci, Ion Vasilenco, Ion Mocreac, Nicolae Pecec, Ion Osadcenco, Ion Dumeniuk, Vasile Melnic ş. a.) au făcut ucenicie la şcoala corlăteniană şi au beneficiat cel puţin parţial de spiritul şi principiile acestei şcoli.
N. Corlăteanu le-a fost tuturor fie conducător ştiinţific (la teza de doctor), fie referent la susţinere, fie redactor, fie recenzent, fie coordonator de temă, fie, pur şi simplu, cititor şi îndrumător, fie şi una, şi alta, sau toate împreună.
Aproape nimeni din filologii actuali cu funcţii, grade, titluri şi publicaţii n-a avansat în ştiinţă fără contribuţia celui ce stătea în frunte şi organiza întregul proces al studierii limbii, literaturii şi folclorului românesc, domeniu deosebit de dificil, în special în condiţiile republicii noastre, când orice acţiune întreprinsă se desfăşura pe muchie de cuţit, căci intrai în conflict cu forurile diriguitoare sau cu adevărul istoric.
 
* * *
În încheiere aş vrea să atrag atenţia încă asupra unei acţiuni de amploare care merită să fie amintită, ca să nu fie dată uitării, căci are o valoare ştiinţifică şi culturală deosebită. Profesorul nostru a organizat, a redactat şi a comentat traducerea în rusă (realizată de regretatul nostru coleg I. Mocreac şi de subsemnatul) a unei lucrări epocale pentru lingvistica românească şi romanică: volumul reputatului romanist, acad. I. Iordan, Lingvistica romanică. Evoluţie, curente, metode, care a văzut lumina tiparului la Moscova în 1971 sub titlul Романское языкознание. Историческое развитие, течения, методы (620 p.), cu o prefaţă semnată de prof. R. A. Budagov. Acad. N. Corlăteanu ne-a convins, pe mine şi pe Ion Mocreac, deopotrivă cunoscători ai românei şi rusei, să participăm la popularizarea exegezei eruditului romanist într-o ţară aşa de mare ca Rusia.
Şi noi am acceptat, realizându-i planul, lucru pentru care îi poartă recunoştinţă toţi cei ce utilizează în spaţiul rusesc tratatul lui Iorgu Iordan.
 
* * *
În cele menţionate mai sus n-am putut cuprinde, desigur, decât doar unele aspecte izolate ale extrem de vastei activităţi a acad. Nicolae Corlăteanu, care, şi în ultimele luni de viaţă, avea constante preocupări ştiinţifice dintre cele mai diverse. Ca un veritabil patriarh naţional.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog