Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CO-LABORATOR

„Paradisul pierdut” al copilăriei în creaţia lui Ion Creangă, Charles Dickens şi Mark Twain

Elena MĂRĂSCU

Alte articole de
Elena MĂRĂSCU
Revista Limba Română
Nr. 10, anul XV, 2005

Pentru tipar

Se ştie că orice copil are propriul mod de a înţelege lumea, de a comunica cu oamenii. Acest fapt poate fi înţeles mai bine dacă aplicăm la condiţia lui standardele lumii adultului.
Jean Piaget, psiholog elveţian, a emis cea mai cunoscută teorie a dezvoltării cognitive a copilului, explicând cum ajung copiii să cunoască universul social şi fizic în care trăiesc.
Pe măsură ce creşte, copilul devine mai capabil să privească lumea şi din punctul de vedere al celorlalţi, devine însă şi mai egocentric. Această maturizare, consideră Piaget, se produce din cauză că, prin interacţiunea directă cu mediul social, sporeşte experienţa de adult a copilului şi acesta ajunge să înţeleagă cum şi de ce se comportă maturii aşa cum se comportă şi, mai ales, cum gândesc aceştia, ce intenţii au şi cum sunt ei în realitate.
Într-un fel, copiii îşi restructurează continuu modelul de gândire pentru a atinge ceea ce Piaget numeşte „echilibrare a stării psihice”. Ei încearcă să facă faţă presiunilor mediului, se adaptează la noile evenimente şi asimilează informaţia supunând-o propriului sistem cognitiv.
Există probe multiculturale ce dovedesc că abilităţile cognitive sunt universale, dar formele de manifestare a acestora sunt determinate cultural. Universale sunt şi reacţiile individuale ale copiilor la diverşi stimuli:
uluire – au această reacţie ori de câte ori întâmpină vreo dificultate în a înţelege ce se întâmplă;
pericol – se simt condamnaţi, osândiţi, convinşi că situaţia este ireparabilă;
confuzie – reacţionează cu dificultăţi de gândire, de concentrare;
impas – se simt blocaţi şi incapabili să facă faţă obstacolului; cred că soluţia, oricare ar fi ea, va eşua şi se simt imobilizaţi;
disperare – se străduiesc să găsească orice mijloc pentru a rezolva criza, chiar şi metode pe care nu le-ar utiliza în mod obişnuit.
Gravitând în jurul unui personaj specific, amintirile lui Ion Creangă, Charles Dickens şi Mark Twain evocă o lume ce depăşeşte cadrul de viaţă al personajului, o lume pitorească şi vie în care cei trei copii evoluează ca eroi distincţi.
În Istoria romanului englez Ernest Baker afirmă că „împrejurările copilăriei lui Dickens, sărăcia, lupta pentru supravieţuire au avut efecte directe asupra minţii şi caracterului acestuia, şi au durat toată viaţa” [1, p. 404]. Efecte respective s-au răsfrânt în scrisul său, în care se regăsesc toate pe care le-a văzut şi trăit în viaţa-i luminată de credinţa în dragoste şi cinste. Se ştie că Dickens a avut o copilărie grea, cu părinţii închişi la Marshalsea, el fiind obligat, pentru o vreme, deşi avea doar 12 ani, să muncească într-o fabrică de cremă de ghete. Acest fapt biografic l-a marcat pentru toată viaţa. Se poate constata că amintirea copilăriei grele are o dublă motivaţie: este vorba, în primul rând, de o experienţă dureroasă percepută ca o stare perpetuă, dar şi ca un puternic simbol în aproape toate romanele sale ca, de altfel, şi experienţa sa de elev şi mai ales cea de copil angajat la azil.
Spre deosebire de Charles Dickens, în Amintiri din copilărie Creangă povesteşte „copilăria copilului universal” (George Călinescu), scriind: „aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred ca au fost toţi copiii de când e lumea şi pământul, măcar să zică cine a zice” [2, p. 21]. Aceasta înseamnă că, pornind de la propria-i copilărie, trăită în Humuleşti, povestitorul a analizat fenomenul etern al copilăriei, specific oricărui individ, indiferent de ţară şi timp. Povestitorul s-a ridicat, aşadar, de la particular la general, de la naţional la universal.
Dacă Amintiri din copilărie ar fi singura mărturie a vieţii lui Creangă, s-ar putea crede că Nică, de la vârsta când a început să meargă şi până la adolescenţă sau poate şi mai târziu, a rămas „vesel ca vremea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa” şi că toată copilăria n-ar fi compusă decât „din jocuri şi jucării pline de haz şi farmec” [3, p. 39]. Dar Amintirile... nu sunt memorii, ele nu redau faptele în mod cronologic, ci explorează doar acele întâmplări care sunt apte să înfăţişeze, prin ele însele, copilăria „universală”.
Întâmplate târziu în viaţa lui Mark Twain, când istoria se încărcase pentru el cu sensuri sinistre, amintirile acestui scriitor proiectează un fel de „preistorie” scăldată într-o lumină difuză şi blândă.
În Aventurile lui Huckleberry Finn, Mark Twain a zugrăvit cu căldură şi precizie viaţa pe care o cunoştea cel mai bine, viaţa copilăriei legată de Mississippi, „tatăl apelor”, simbolul călătoriei pe pământ. Voiajul săvârşit de Huck şi Jim pe fluviu se transformă într-o incursiune în istoria americană, într-o atitudine împotriva unei politici care încuviinţa sclavia.
În acelaşi roman, Mark Twain scrie: „Daca o inimă curată şi o cunoştinţă pătată intră în coliziune, conştiinţa va ieşi înfrântă” [4, p. 264].
Opera lui Mark Twain abundă în eroi orfani, amintind de copilăria autorului, de „slava stătătoare”, cum îi plăcea autorului s-o numească, dar şi de atitudinea lui contradictorie faţă de societatea americană, atitudine evidenţiată şi de Charles Dickens în romanele în care abordează tema copilăriei universale.
Spre deosebire de aceşti doi scriitori, Ion Creangă are altă atitudine faţă de societate, or, personajul său infantil e protejat de oamenii lângă care trăieşte, autorul orientându-şi critica doar împotriva unor instituţii ale statului care, prin acţiunile lor, creează un dezechilibru în viaţa liniştită a humuleştenilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Şi Mark Twain a fost un critic al societăţii în care trăia, dar a rămas în acelaşi timp puternic ancorat în realitatea pe care o satiriza, nefiind, de exemplu, de acord că banul e zeul suprem şi măsura tuturor lucrurilor. Despre Mark Twain, W.D. Howells spunea: „A fost un om tânăr până la capătul vieţii, avea inima unui băiat şi capul unui înţelept, inima unui băiat bun sau a unui băiat «rău», dar întotdeauna îndărătnic, mai ales în dorinţa lui de a părea mereu aşa cum era – un băiat” [5, p. 180].
Dacă pentru Ion Creangă copilăria este „singura veselă şi nevinovată”, pentru Charles Dickens este o amintire despre care n-a vrut să vorbească familiei sau prietenilor, iar pentru Mark Twain, ea simbolizează struggle for freedom, adică vârsta când intensitatea aventurii sporeşte odată cu spiritul critic al eroului-copil.
Pentru Huck sau David, societăţile în care trăiesc reprezintă un fel de mamă vitregă ce-şi aruncă copiii adoptivi pe drumurile vieţii, pline de riscuri şi reale pericole. Asemeni unui personaj pitoresc lipsit de mediul familial-ocrotitor, eroii-copii ai lui Mark Twain şi Charles Dickens trebuie să se descurce singuri în situaţii din ce în ce mai critice, dovedind multă inventivitate. Lipsiţi de posibilitatea de a-şi trăi din plin copilăria, fiind nevoiţi să se maturizeze de timpuriu, ei îşi dezvoltă spiritul de independenţă, dragostea de libertate individuală şi socială, atitudinea critică faţă de anumite realităţi, prejudecăţi sociale, iar spiritul aventurii ia locul jocurilor imaginaţiei puerile.
Cei trei scriitori – Ion Creangă, Charles Dickens şi Mark Twain – transmit, prin operele lor, mesajul de a nu uita că societatea este întotdeauna responsabilă de condiţia de viaţă a copilului.
 
Referinţe bibliografie
1. Baker, Ernest, Charles Dickens, Manchester, 1968.
2. Creangă, Ion, Amintiri din copilărie, Bucureşti, 2003.
3. Biaga, Lucian, Trilogia culturii,Bucureşti, 1989.
4. Twain, Mark, Aventurile lui Huckleberry Finn, Bucureşti, 1981.
5. Howells, W.D., The History of American literature,New York, 1946.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog