Arta poetică
Pentru tiparCu ultimele îmbrăţişări,
cu ultimele săgeţi înfipte în piept
te întorci în insula ta, în scriptorium.
Încă o zi a recunoştinţei
care îţi umple pieptul de medaliile purpurei.
Încă o încercare de a-ţi face adepţi
bătută în cuiele crucii pe care o porţi.
Încă o zi înecată în purpură.
Iată, pe viu, arta poetică
a celui călător prin propriile globule,
prin grădina merelor Domnului.
Şi cum rătăceşti prin celulele doctrinei,
ale doctrinei scrise cu pădurea şi cântecul
privighetorii,
deja ai început să schimbi locul de veci al lucrurilor
şi sensul cuvintelor: iată poezia,
de la cuvântul dintâi la ziua a şasea,
de la prima celulă la acest poem...
Iată inima mea, care bate în pereţii de întuneric ai
nopţii.
Iată doctrina: într-o singură lacrimă sunt scrise toate
iubirile,
într-un singur nerv toată istoria. Vezi, toate nu sunt
nimic altceva decât chipurile sub care daimonul meu
se arată.
Căci despre daimon e vorba! Despre viaţa mea secretă
sub purpura recunoştinţei: un poem ţesut din razele
lunii
şi din cântecul vrăbiilor.