Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

RECENZII

Un studiu relevant despre tipologia predicatului în limba română

Angela SAVIN-ZGARDAN

Alte articole de
Angela SAVIN-ZGARDAN
Revista Limba Română
Nr. 5-9, anul XV, 2005

Pentru tipar

Este ştiut faptul că pe măsura aprofundării cercetării unui fenomen lingvistic sporeşte multitudinea aspectelor şi problemelor care îşi aşteaptă soluţionarea. Bunăoară, problema tipologiei predicatului în limba română, deşi a cunoscut multe abordări, mai rămâne una discutabilă. Fenomen ce poate fi explicat, în primul rând, prin dezvoltarea firească a lingvisticii, iar, în al doilea rând, prin rolul şi locul predicatului în structura oricărui tip de propoziţie. Studiul Predicatul angrenat în limba română (Chişinău, 2004, 208 p.), elaborat de către doctorul în filologie Petru Butuc, conferenţiar la Catedra de Limba Română şi Filologie Clasică a U.P.S. „Ion Creangă” din Chişinău, vine să confirme actualitatea temei supuse cercetării. Lucrarea prezintă un interes deosebit, atât pentru teoria sintaxei, în general, cât şi pentru cunoaşterea sintaxei limbii române în coordonatele ei specifice: unitate, relaţie, funcţie. În acest sens, se observă, chiar de la bun început, că în esenţa lor categoriile de predicate, numite de autor predicate angrenate, se înscriu în şirul structurilor lingvistice în care dimensiunea sintactică şi stilistică este greu ori imposibil de disociat.
Autorul examinează fenomenul în discuţie pe baza corelaţiei dintre planul conţinutului şi cel al expresiei, accentuând faptul că la analiza materialului lingvistic a utilizat, preponderent, criteriul logico-semantic şi cel funcţional. Acest principiu vine în opoziţie cu cel structural-formal al lingviştilor generativişti şi glosematicieni care, de cele mai multe ori, neglijează criteriul logico-semantic în favoarea criteriilor funcţionale, între care forma ocupă un loc central.
Punând la baza delimitării tipologice a predicatului principiul onomasiologic care vizează studierea fenomenelor sintactice de la conţinut spre forma de expunere, autorul ajunge la concluzia că predicatul în limba română nu este reductibil la un număr limitat şi rigid de tipuri de realizare. Mai mult decât atât, el include în categoria predicatului românesc o serie de expresii şi verbe desemantizate, unele construcţii infinitivale cu verbul a avea, pleonasme, tautologii, repetiţii verbale etc.
Aceste fapte de limbă alcătuiesc, la nivel sintactico-funcţional, predicatul angrenat (PA) care este – consideră autorul – o unitate sintactică formată din două sau mai multe elemente ce constituie un tot logico-semantic şi funcţional comportând anumite semnificaţii suplimentare: de durată (limitată sau nelimitată a acţiunii), de intensitate, de gradaţie, de progresie etc. (p. 79-87).
Este bine demonstrat că, din punct de vedere logico-semantic, angrenate pot fi toate tipurile tradiţionale de predicate (predicatul verbal simplu (PVS), predicatul verbal compus (PVC), predicatul nominal (PN), predicatul verbal-nominal (PVN)), cum sunt cele din exemplele ce urmează: 1) „Sapă, frate, sapă, sapă, / până când vei da de apă” (L. Blaga); 2) „De-o sută de ori, bre, m-a chemat căpitanul cela, dar pe urmă a luat şi m-a mai chemat o dată” (I. Druţă); 3) „Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă şi făcu chipul lui Greuceanul” (P. Ispirescu); 4) „De milostiv milostiv eşti, de bun la inimă bun ai fost, nu-i vorbă, dar de la o vreme încoace … te-ai făcut prea nu ştiu cum” (I. Creangă); 5) „Proslăvit însă numele celui de sus nu avea de unde fi, pentru că nici tu pluguri, nici cai, nici sămânţă” (I. Druţă). Elementele subliniate intră în componenţa PA, deoarece exprimă un tot logico-semantic, având o singură funcţie sintactică. Ele mai conţin, pe lângă semnificaţia substanţial-gramaticală de bază, semnificaţii suplimentare. În exemplul (1) – un îndemn insistent, în (2) – o decizie promptă, în (3) – un aspect incoativ-terminativ, în (4) – o constatare de ordin calificativ şi în (5) – certitudinea calificativului negativ al subiectului.
Anume din aceste considerente, cercetătorul delimitează în fiecare model structural al predicatului în limba română forme de bază şi forme angrenate, demonstrând că în esenţa sa PA constă în faptul că, neschimbându-şi fondul structural al tipului respectiv, mai exprimă, alături de semnificaţia substanţial-gramaticală de bază, semnificaţii suplimentare, prin concursul elementelor angrenante (p. 85-86). Se ştie însă că forma gramaticală a predicatului se constituie, în genere, din unitatea semnificaţiilor general-gramaticale şi din mijloacele ei structurale de exprimare. Aceleaşi semnificaţii informativ-comunicative pot fi exteriorizate prin diverse mijloace. Astfel, paralel cu formele de bază ale PVS, PVC, PN şi PVN, sunt delimitate, respectiv, şi formele lor angrenate: PVS (angr.), PVC (angr.), PN (angr.), PVN (angr.) (p. 87-171).
Existenţa predicatelor angrenate confirmă că predicatul în limba română poate avea o mare varietate de forme structurale. Aceasta se datorează, în primul rând, unui şir de însuşiri comune ale PA cu cele ale predicatului de bază. Trăsăturile distinctive însă sunt prezente în întregul diapazon structural-funcţional al predicatului în limba română.
În opinia lui Petru Butuc, actualul sistem de forme structural-gramaticale ale predicatelor agrenate funcţionează concomitent cu cel de bază. Identificarea predicatelor agrenate nu presupune însă şi apariţia unor forme noi ale predicatului în limba română sau dispariţia altora. Autorul ţine să menţioneze că atât predicatele tradiţionale, obişnuite, cât şi cele angrenate funcţionează paralel, dar cu o frecvenţă diferită.
Suportul teoretic şi metodologic al studiului este foarte solid, în măsură să asigure interpretarea limbii „din interior”, având în vedere tocmai funcţionarea reală a acesteia. Astfel, recunoaşterea conţinutului logico-semantic în funcţionarea predicatului constituie, după părerea noastră, condiţia principală a înţelegerii oricărui fenomen sintactic, condiţie asumată pe deplin de către autor.
Demers ştiinţific substanţial, scris într-un limbaj pertinent, studiul Predicatul angrenat în limba română este o contribuţie importantă la aprofundarea cunoaşterii sintaxei limbii române şi, în mod special, a tipologiei predicatului.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog