Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

NICOLAE CORLĂTEANU – 90

Vir doctissimus et magister illustrissimus

Anatol CIOBANU

Alte articole de
Anatol CIOBANU
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XV, 2005

Pentru tipar

Decanul de vârstă al filologilor din Republica Moldova, doctor habilitat, profesor universitar, academician al A.Ş.M. Nicolae Corlăteanu s-a născut la 14 mai 1915 într-o familie de ţărani din satul Caracui. În anul 1934 a absolvit liceul „Al. Donici” din Chişinău, iar în 1939, 1940 facultăţile de litere şi filozofie şi cea de drept ale Universităţii din Cernăuţi. Între 1940-1941 a fost învăţător într-o şcoală medie din orăşelul Ocniţa. Pe timpul războiului munceşte la o uzină militară din Rusia, iar din 1943 e angajat la Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, evacuat la Buguruslan, regiunea Orenburg.
După război revine la Chişinău, susţine în 1949, la Kiev, teza de candidat în ştiinţe filologice, devine şef de secţie, apoi director (1961-1969) la Institutul de Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a A.Ş. din U.R.S.S. (din 1961 – al A.Ş.M.). În 1965 susţine la Moscova teza de doctor habilitat în ştiinţe filologice. Din 1961 este membru corespondent, iar din 1965 academician al A.Ş.M. Din 1946 şi până în 1988 a muncit fără întrerupere, prin cumul, şi la Universitatea de Stat din Chişinău în calitate de lector, lector superior, docent, profesor universitar.
Acad. N. Corlăteanu a fost primul şef al catedrei de limbă şi literatură la U.S.M., fondată în anul 1946. A condus catedra 3 ani (până în 1949).
Pe parcursul lungii sale cariere ştiinţifice şi pedagogice (de mai mult de 60 de ani), acad. N. Corlăteanu a publicat circa 800 de denumiri de lucrări (monografii, studii, manuale, programe, crestomaţii, articole, recenzii, tablete, rezumate, note etc.). A fost decorat cu câteva ordine şi medalii. Este „Eminent al Învăţământului din U.R.S.S.” şi „Eminent al Învăţământului din Republica Moldova”, Laureat al premiului de Stat al Moldovei în domeniul Ştiinţei şi Tehnicii, Om Emerit în Ştiinţă şi Tehnică din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor, Cavaler al Ordinului Republicii.
Direcţiile de investigare şi tematica abordată de acad. N. Corlăteanu sunt extrem de largi, ele fiind acoperite de lucrări valoroase şi înalt apreciate. Vom numi doar unele din aceste direcţii şi cele mai cunoscute lucrări ale autorului. Conform analizei noastre, am putea delimita, în mod convenţional, 10 direcţii în activitatea de cercetare:
1. Latina vulgară ca bază a limbilor neoromanice şi romanistica. E cazul să amintim aici monografia „Issledovanie narodnoi latâni i eio otnoşenii s romanskimi iazâkami” (editată la Moscova în 1974 şi recunoscută în fosta Uniune Sovietică şi în străinătate ca una din cele mai reuşite sinteze în domeniul romanisticii). Acad. N. Corlăteanu chiar în anul jubiliar (2005)a revizuit această operă, a tradus-o în limba română acompaniat de fosta sa studentă Lidia Colesnic, actualmente doctor conferenţiar la Catedra de Filologie Clasică a U.S.M. Manuscrisul a fost predat la editură. Un studiu important este şi Romanizarea şi reromanizarea (1999).
2. Istoria limbii române. De fapt, ar trebui să precizăm că aproape în toate scrierile acad. N. Corlăteanu e prezent elementul diacronic. Din lucrările cu tematică istorică menţionăm: Începuturile scrisului în limba moldovenească (1947), Originea fondului lexical de bază (1955); În jurul unei controverse filologice (Raporturile dintre „Codicele Voroneţean” şi „Lucrul sfinţilor apostoli” al lui Coresi (1960, 1963); Scrisul românesc: începuturile lui (2000) etc.
3. Istoria limbii literare – o direcţie preferenţiată a cercetătorului. La această temă menţionăm cercetările: Capitole din istoria limbii literare (1971) şi Schiţe de istorie a limbii moldoveneşti literare (1980) – ambele scrise în colaborare; Româna literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate (1995) etc.
4. Probleme de fonetică şi fonologie au fost abordate în două volume de sinteză: Fonetica limbii moldoveneşti literare contemporane (1978) şi Fonetica (1993) în colaborare cu V. Zagaevschi; o serie de articole ştiinţifice.
5. Lexicologia şi lexicografia au constituit pasiunea (şi „slăbiciunea”) dintotdeauna a maestrului. Nu vom exagera afirmând că mai mult de jumătate din opera sărbătoritului se referă la cercetarea lexicului şi frazeologiei sub diverse aspecte. În intervalul de timp dintre apariţia manualului pentru universităţi Curs de limbă moldovenească literară contemporană, vol. I (1956), unde lexicul cuprinde vreo 150 de pagini, şi volumele Lexicologia (1969), (1982) şi Lexicologia (1992) în colaborare cu prof. Ion Melniciuc, domnul profesor a inserat în diferite reviste şi culegeri zeci de articole privind sinonimia, omonimia, frazeologia, neologismele, lexicul sub aspect etimologic, lexicul terminologic etc. Un larg ecou (10 recenzii) a avut cartea Cuvântul în vâltoarea vieţii (1980). E valoroasă şi monografia Încadrarea lingvistică în realităţile europene (2001), în paginile căreia sunt tratate probleme actuale de vocabular „european”, în principiu terminologic. Originală sub aspect conceptual şi ca mod de interpretare este recenta monografie Neologismul în opera eminesciană: Creaţia poetică. Proza literară. Eminescu – jurnalistul (2004).
Cât priveşte lexicografia, N. Corlăteanu a elaborat nu numai cea mai consistentă schiţă de istorie a lexicografiei româneşti, inclusiv a celei din Basarabia secolului al XIX-lea, ci şi, în colaborare cu mult regretatul său coleg şi prieten Eugeniu Russev, un apreciat Dicţionar rus-român (circa 60.000 de cuvinte), publicat la Moscova (ed. I, 1954, ed. II, 1967).
6. Probleme de gramatică, în special cele de morfologie, cum ar fi Categoria gramaticală a cazului la substantive (1955), Problema studierii substantivelor din „Poveştile” lui I. Creangă (1959), Perfectul simplu la Ion Creangă (1965), Valoarea morfologică a alternanţei fonetice (1978), Derivatologia (1997) etc.
7. Scriitorul şi limba lui; contribuţia scriitorilor clasici şi contemporani la dezvoltarea limbii literare. Familiarizat încă din anii de liceu cu creaţia marilor clasici, N. Corlăteanu a propagat opera acestora întreaga sa viaţă, analizând moştenirea literară a lui Al. Russo, V. Alecsandri, M. Eminescu, I. Creangă ş.a., ultimul rămânând o adevărată pasiune a cercetătorului. Acad. N. Corlăteanu i-a consacrat zeci de articole, inclusiv monografia, devenită şi teză de doctor habilitat, Studiu asupra sistemului lexical moldovenesc din anii 1870-1890 (Contribuţia lui Ion Creangă şi a altor scriitori la valorificarea stilistică a vocabularului contemporan) (1964). În cele 500 de pagini ale cercetării autorul abordează, cu lux de amănunte, probleme generale de metodologie, cum ar fi: conceptul de limbă literară; formarea limbii literare române (controverse); principalele ei etape de dezvoltare; căile de îmbogăţire a lexicului; problema dezvoltării stilurilor limbii literare; coraportul dintre limba comună naţională, limba literară, limba literaturii artistice şi limba scriitorului; contribuţia scriitorilor clasici la dezvoltarea limbii literare; particularităţile lexico-frazeologice şi stilistice ale părţilor de vorbire (substantivul, adjectivul, verbul, articolul, conjuncţia, particula, interjecţia şi onomatopeele) în opera lui I. Creangă.
Monografia impresionează prin profunzimea tratării problemelor abordate, prin cunoştinţele autorului în domeniul istoriei literaturii române şi a celei universale, prin caracterul ei instructiv, înscriindu-se în istoria filologiei romanice ca o contribuţie importantă la măreaţa şi nobila operă de valorificare a moştenirii clasice.
Despre alţi scriitori: Alecsandri (1968), Farmecul cuvântului – Al. Russo (1969), Problema limbii în concepţia lui Alecu Russo (1975), V. Alecsandri şi limba literară (1978), D. Cantemir şi limba literară (1981), Despre limba operei lui Andrei Lupan (1982), Scriitorul în faţa limbii literare (1985), Creaţia scriitorilor moldoveni în şcoală (1985), Poeta Magda Isanos (1991).
8. Cultivarea limbii. Un merit incontestabil al acad. N. Corlăteanu rezidă în faptul că la începutul anilor ’60, când poluarea limbii noastre era în toi, practic, funcţiile ei sociale se reduseseră la minimum (ele fiind preluate de limba „fratelui mai mare”), apar concomitent două articole Cultivarea limbii şi problemele ei actuale şi Ce este cultivarea limbii? – ambele în 1961. N. Corlăteanu, pe de o parte, a dat alarma, arătând că am ajuns pe malul prăpastiei, iar, pe de altă parte, a îndemnat pe tinerii cercetători (savanţi, pedagogi, ziarişti, artişti, crainici, editori etc.) să participe la salvarea şi salvgardarea graiului nostru. Învăţatul publică articole de cultivare a limbii, ia cuvântul la radio şi televiziune, abordând aceleaşi probleme, fondează seria de broşuri Cultivarea limbii, din care au apărut vreo 10 fascicole, susţine, în mod sistematic, în revista Femeia Moldovei, rubrica „Limba noastră” (1975-1982) şi „Ca o vatră – limba noastră” (1982-1995), organizează câteva conferinţe teoretico-practice cu tema „Cultura limbii noastre” în oraşele Chişinău, Bălţi, Cahul, Soroca, Orhei, Călăraşi ş.a. Corectitudinea limbii sub variatele ei aspecte a fost tratată în: Normele literare şi chestiunile de cultivare a limbii (1962), Cultivarea limbii la etapa actuală (1963), Să cultivăm limba literară (1963), O problemă arzătoare – cultivarea limbii (1963), Cultivarea limbii şi şcoală (1966), Şi vorbirea orală trebuie cultivată (1970), Limba presei periodice (1971), Cuvântul şi arta fotografică într-un sprijin reciproc (1999), Ecologia limbajului (1992), Vorbirea vie şi ortografia (1991) etc.
Exemplul personal al acad. N. Corlăteanu privind grija faţă de corectitudinea limbii române este urmat de mulţi discipoli, foşti studenţi ai Domniei sale, precum şi de toţi acei cărora nu le este indiferentă soarta graiului matern.
9. Sociolingvistica şi interferenţa limbilor. Trăind şi activând în fosta Uniune Sovietică, într-un mediu lingvistic extrem de complicat, unde majoritatea limbilor naţionale (130 la număr) erau înlăturate din uzul oficial, unde factorii sociali şi extralingvistici erau consideraţi ca forţa motrice în „dezvoltarea” limbilor naţionale sub influenţa limbii ruse, nici un lingvist de bună credinţă nu putea rămâne impasibil faţă de unele momente principiale privind aşa-zisul bilingvism naţional-rus, interferenţa lingvistică la diferite nivele ale limbii, soarta limbilor mici, limba de comunicare interetnică etc.
Deşi constrâns de regimul totalitar să exprime punctul de vedere oficial asupra acestui cerc de probleme, acad. Corlăteanu strecura sistematic în lucrările de sociolingvistică şi gânduri sănătoase cu referire la importanţa limbii materne în dezvoltarea individului şi a culturii naţionale, la necesitatea de a cultiva simţul limbii, de a însuşi norma literară, de a se feri de influenţele nefaste ce veneau în urma invaziei fizice şi spirituale ruseşti, de a păstra şi dezvolta tradiţia lingvistică, deoarece, sublinia savantul, „nu suntem o limbă neografă”.
Vom numi câteva publicaţii ale autorului pe teme sociolingvistice: Rolul factorilor sociali în dezvoltarea limbii (1968), Sur l’interaction linguistique romano-slave (1968), Naţionalul şi internaţionalul în literatură, limbă şi folclor (1969), Dezvoltarea diferenţială a nivelelor limbii şi raportarea lor la condiţionarea socială (1970), Bilingvismul şi polilingvismul (1972), Problema interacţiunii limbilor (1974), Rolul tradiţiilor culturale în procesul corelaţiei şi dezvoltării limbilor (1976), Pentru păstrarea şi cultivarea conştiinţei naţionale (1990) etc.
10. Istoria filologiei. Cunoscând bine savanţii lingvişti din trecut şi pe cei contemporani, acad. Corlăteanu a găsit timp şi bunăvoinţă să scrie despre unii dintre ei, să le analizeze opera, arătând contribuţia concretă pe care au adus-o la dezvoltarea ştiinţei despre limbă. De sub pana maestrului au ieşit aprecieri obiective despre Mihail Lomonosov (1961), despre lexicografa C. Marţişevskaia (1987), despre slavistul moscovit Filip Filin (1982), despre lingvistul ucrainean Ivan Belodid (1976) – cu ultimii doi (demult decedaţi) a colaborat îndeaproape.
A întreţinut relaţii de lucru cu mulţi romanişti din fosta Uniune, dintre care îl menţionăm pe savantul din Sankt Petersburg, autorul studiului Limbile romanice din sud-estul Europei şi limba naţională a R.S.S. Moldoveneşti (trad. din rus., Chişinău, 1960) Vladimir Şişmariov (1973), pe moscovitul de origine română Dimitrie Mihalcea, devenit Mihalci – profesor de romanistică şi bun prieten al nostru (1980) ş.a.
Deosebit de apropiaţi sufletului îi sunt înaintaşii neamului românesc, filologii care „au cârpăcit la haina limbii noastre”, dezvoltând-o, normând-o, aliniind-o la celelalte limbi-surori ale gintei latine. Prof. N. Corlăteanu s-a aplecat cu pietate asupra moştenirii lăsate de Ion Heliade-Rădulescu (1992), de profesorii săi de la Universitatea din Cernăuţi Grigore Nandriş (1992) şi Leca Morariu (1993). A mai scris despre valorosul istoric Eugeniu Russev, colegul său de liceu, devenit apoi şi coleg de Academie, coautor şi prieten de familie (1986), despre folcloristul Gheorghe V. Madan (1993), despre marele patriot Nicolae Testemiţeanu (1992), despre astronomul basarabean Nicolae Donici (1994), despre prof. D. E. Mihalci (2000), despre unul dintre cei mai fideli discipoli ai săi Vasile Melnic (1994), despre profesorul Eugen Coşeriu ş.a.
Deşi foarte ocupat cu cercetările proprii, acad. N. Corlăteanu găseşte timp să recenzeze unele lucrări de mare valoare. Vom aminti câteva din ele: Dicţionarul român-rus de B. Adrianova şi D. Mihalci (1953), Dicţionarul limbii române literare contemporane în 4 volume (1958), Recueil d’études romanes publié à l’occasion du IX congrés international de linguistique romane, Paris, 1959 (1961); Boriba idei i napravlenii v iazâcoznanii naşego vremeni de R. Budagov (1979).
Săritor la nevoie, gata să-i ajute pe foştii săi studenţi, dintre care mulţi sunt cercetători ştiinţifici, acad. N. Corlăteanu a redactat zeci de lucrări colective şi individuale. Vom indica numai câteva nume de autori care au avut fericirea de a fi îndrumaţi de savant: S. Berejan, I. Melniciuc, M. Cosniceanu, V. Melnic, V. Zagaevschi, A. Eremia, T. Cotelnic, I. Ciornâi ş.a.
 
* * *
Omagiatul nostru face parte din acea cohortă de oameni de ştiinţă care reuşesc să cumuleze, în mod fericit, activitatea de cercetare cu cea de instruire a tinerilor setoşi de carte. Din 1946 – anul fondării Universităţii de Stat din Moldova – şi până în anul 1988 N. Corlăteanu a muncit la Catedră, urcând încet, dar sigur, toate treptele ierarhiei universitare: lector – lector superior – docent – profesor. A ţinut permanent două din cele mai prestigioase cursuri: „Limba moldovenească contemporană” (cu toate compartimentele ei) şi „Limba latină populară”, de asemenea cursuri şi seminare speciale.
Prelegerile lui captivau pe studenţi prin profunzimea gândurilor expuse, prin varietatea materialului faptic, prin logica demonstrărilor şi spiritul inovator al interpretărilor, prin atitudinea personală, deseori cu totul originală faţă de multe probleme dificile şi, desigur, prin expresivitatea formei de expunere. Zeci de studenţi care au devenit profesori de limba şi literatura română, ziarişti, cercetători ştiinţifici, scriitori, redactori, editori etc. au audiat cu mult folos cursurile maestrului, familiarizându-se cu multiple probleme de lingvistică şi de filologie, în general, şi, în primul rând, dezvoltându-şi ceea ce se cheamă „simţul limbii” materne, atât de necesar fiecărui om de cultură. Poate tocmai de aceea toţi foştii studenţi care au frecventat prelegerile profesorului universitar N. Corlăteanu îşi amintesc de ele cu mândrie şi recunoştinţă.
Savantul fără şcoală ştiinţifică e ca pomul fără roadă. N. Corlăteanu nu şi-a imaginat viaţa făcând cercetări in vitro, izolat de semeni. În jurul prof. N. Corlăteanu s-au adunat, începând cu anii ’50, mulţi tineri, pe care maestrul i-a îndrumat şi i-a călăuzit în cercetare. Sub conducerea prof. N. Corlăteanu şi-au scris şi şi-au susţinut tezele de doctorat Anatol Ciobanu, Maria Cosniceanu, Vasile Melnic, Anatol Eremia, Maria Bârcă, Gheorghe Colţun, Elena Pânzaru-Belinschi, Irina Condrea, Maria Graur ş.a.
Totdeauna gata a promova oamenii harnici, cinstiţi, acad. N. Corlăteanu a fost referent oficial la susţinerea publică a mai mult de 40 de teze de doctor şi doctor habilitat în filologie, atât la Chişinău, cât şi în alte centre ştiinţifice. Aceşti discipoli „indirecţi” ai maestrului îi sunt recunoscători pentru ajutorul acordat. Am vrea să amintim aici numai câteva nume: Haralambie Corbu (academician), Silviu Berejan (academician), Alexandru Dârul (doctor habilitat), Vasile Soloviov (doctor în filologie), Vitalie Marin (doctor habilitat, profesor universitar), Victor Gaţac (membru al A.Ş. din Rusia), Mihail Dolgan (membru corespondent al A.Ş.M., profesor universitar), Nicolae Raevschi (doctor habilitat), Nicolae Bileţchi (membru corespondent al A.Ş.M., prof. universitar), Teodor Cotelnic (doctor hab., prof. universitar), Ion Eţcu (doctor hab., prof. universitar).
Omagiatul a participat activ la diferite congrese, simpozioane, conferinţe ştiinţifice de lingvistică, organizate pe parcursul ultimilor 45-50 de ani, în diferite centre universitare din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă, Uzbekistan, Cazahstan, Tagikistan, România, Bulgaria, fosta Cehoslovacie, Italia, Armenia, Lituania, Estonia, Letonia, Georgia etc.
Istoria a făcut în aşa fel ca savantul şi profesorul Nicolae Corlăteanu să-şi desfăşoare activitatea în perioada totalitarismului, când era „promovată” aşa-zisa teorie despre existenţa celor două limbi est-romanice diferite: româna şi „moldoveneasca”. Fiind o comandă socială venită direct de la dictatorul Stalin, „teoria” în cauză apare în R.A.S.S.M. (1924). Se urmăreau scopuri de „eliberare”, mai precis – de recucerire a Basarabiei „subjugate” de români (1918-1940).
Astăzi sunt cunoscute tristele rezultate ale politicii lingvistice (şi a celei naţionale) din ex-Uniunea Sovietică, în general, şi din fosta R.S.S.M., în particular. La 28 iunie 1940 basarabenii s-au trezit cu o nouă limbă – „moldovenească” – împânzită cu rusizme.
Cine îndrăznea să se împotrivească acestei linghi sau, doamne fereşte, să pună la îndoială existenţa ei în Moldova Sovietică, era declarat „duşman al poporului” şi ostracizat pe veci.
Ei bine, în asemenea ambianţe concrete, trăind sub un regim antinaţional, ce ar fi putut face un savant de talia profesorului N. Corlăteanu, care a absolvit două facultăţi „pe timpul românilor” şi cunoştea întreaga moştenire literară? Răspunsul stă la suprafaţă: trebuia să se acomodeze la absurda situaţie politico-socială. Asupra lui se îndreptau însă ochii ageri şi necruţători ai partidului (şi nu numai ai partidului), iscodind ce scrie, ce spune, cum tratează problemele alfabetului, ortografiei, limbii, literaturii, istoriei ş.a.
În aceste condiţii vitrege savantul şi pedagogul Corlăteanu s-a văzut constrâns a face uneori târg de conştiinţă, a susţine unele idei inconsistente, acestea fiindu-i impuse de „cursul politic al partidului”. Cele spuse se referă la afirmaţiile deplasate cu privire la bilingvismul moldo-rus, „înflorirea” aşa-zisei limbi moldoveneşti, îmbogăţirea continuă a vocabularului şi sintaxei în urma calchierilor şi împrumuturilor din limba lui Puşkin etc.
Şi cu toate acestea, meritul omagiatului nostru ca savant şi ca cetăţean constă în faptul că Dlui n-a elogiat în public pseudoteoria despre aşa-zisa limbă moldovenească. N. Corlăteanu utiliza glotonimul „limba moldovenească” (pentru că altfel nici nu se putea pe timpurile acelea!), dar conţinutul acestui termen era „umplut” de facto cu toată istoria limbii române literare unice, arătându-se mereu rolul cărturarilor (Gr. Ureche, I. Neculce, M. Costin, N. Costin, N. Milescu-Spătaru, D. Cantemir ş.a.) şi al scriitorilor clasici (Al. Russo, I. Creangă, M. Eminescu, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, Al. Mateevici şi mulţi alţii).
Apelând deseori la un limbaj esopic, ambiguu şi chiar sibilic, N. Corlăteanu reuşea să rostească şi adevăruri importante. Acest lucru îl recunoaşte şi omagiatul: „Numai astfel se putea, în acele condiţii, menţine trează conştiinţa de neam şi de credinţă, de apartenenţă la unul şi acelaşi popor, la una şi aceeaşi entitate naţională” (Vezi interviul din revista Limba română, 1995, nr. 1, p. 50).
Că cele spuse reflectă adevărul, ne convingem citind lucrările academicianului N. Corlăteanu publicate după 1990, când, în sfârşit, în republică s-a instaurat libertatea cugetului şi a cuvântului, când oamenii de ştiinţă, inclusiv cei din domeniul ştiinţelor umaniste, pot să spună adevărul fără a se teme de repercusiuni de ordin administrativ şi disciplinar. Din mai multe studii, articole şi interviuri ale savantului omagiat, apărute în Republica Moldova şi în România, reiese cât se poate de clar că în estul Europei există o singură limbă romanică – limba română, că această limbă e a românilor de pretutindeni. Pentru o mai amplă documentare vezi interviul profesorului Corlăteanu publicat în nr. 1, 1995 al revistei Limba Română, din care se poate deduce atitudinea omagiatului faţă de sterila dispută ce mai continuă în republica noastră referitor la aşa-zisa limbă „moldovenească”.
Cu permisiunea cititorului, voi evidenţia (din respectivul dialog) câteva gânduri actuale şi deosebit de relevante pentru modus-ul cogitandi şi poziţia civică a lingvistului N. Corlăteanu: 1) „Cred că atribuirea denumirii de limbă română pentru noţiunea de limbă literară în Republica Moldova nu ştirbeşte cu nimic autoritatea şi nici demnitatea nimănui (subl. n. – A.C.). Ea are însă avantajul că prin această recunoaştere avem tot dreptul de a folosi întreaga moştenire clasică literară şi lingvistică de pe întreg spaţiul est-romanic, se creează posibilitatea de a pătrunde mai lesne şi mai adânc în contextul general european în care limba română nu este în nici un chip pusă la îndoială (subl. n. – A.C.)” (p. 49-50). La aceste adevăruri axiomatice nu se cer nici un fel de comentarii. 2) „Trebuie să înţelegem cu toţii, odată şi pentru totdeauna: încercările întreprinse în perioada sovietică de a crea o nouă limbă romanică, diferită de română, n-au dat nici un fel de rezultate” (subl. n. – A.C.) (Tot acolo).
Anume pe timpul regimului totalitar se făceau tentative de „a fonda” teoretic existenţa unei limbi moldoveneşti. După cum se ştie, ele s-au terminat cu un total eşec. La acest joc pueril de-a ştiinţa au renunţat, până la urmă, lingviştii de prestigiu – academicienii români Al. Graur şi Ion Coteanu, membrul corespondent al A.Ş. din Rusia Ruben Budagov, profesorul universitar moscovit Samuil Bernştein, academicianul şi profesorul universitar din Sankt Petersburg Raimund Pjotrowski ş.a. Spre marele nostru regret, această evoluţie firească, această deschidere spre adevărul ştiinţific privind istoria neamului şi a limbii, evenimentele din anii 1988-1994 i-au lăsat indiferenţi pe unii politicieni, care continuă să promoveze (şi să impună prin legile adoptate) dogmele vechi, respinse de argumentul ştiinţific. Politica nu ar trebui să se amestece în ştiinţă, căci deseori îi face servicii proaste şi, în consecinţă, nu are nimeni câştig de cauză. În acest sens, acad. N. Corlăteanu menţionează: 3) „Puterea politică a unui singur partid – în condiţiile unei democraţii veritabile, care se extinde tot mai mult pe întreg globul pământesc – deşi poate să se impună pentru o anumită perioadă şi în domeniul literar-lingvistic (în cazul nostru la denumirea limbii) – tocmai datorită faptului că nu se sprijină pe argumente, pe dovezi ştiinţifice şi adevăr, pe cunoaşterea istoriei, a faptelor concrete ale limbii noastre şi ale multor alte limbi, cred că nu are şanse de izbândă definitivă, ci doar temporară (subl. n. – A.C.)” (p. 50). Sunt lucruri care nu se hotărăsc prin votare, din ambiţie sau din spirit de grup.
Menţionăm că cele spuse de acad. N. Corlăteanu au găsit susţinere în mesajul Preşedintelui de atunci al Republicii Moldova din 27 aprilie 1995, adresat Parlamentului în vederea revotării Articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova în următoarea reformulare: „Limba de Stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română”. În mesajul respectiv se poate citi: „Oare această tendinţă firească a oricărui neam şi popor de a vorbi şi a scrie o limbă cultă poate fi străină voinţei neamului şi poporului nostru, cum încearcă unii să prezinte lucrurile? Oare părinte să fie acela care-şi doreşte ca fiul lui să nu cunoască mai multe ca el? Oare făcând atâtea din puţinul pe care ni-l putem permite, în condiţiile de astăzi, pentru dezvoltarea şi funcţionarea altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, avem dreptul să ferecăm în formule greşite, să sărăcim propriul grai, propria limbă?”.
Patetismul acestor întrebări retorice exprimă un adevăr incontestabil: limba română trebuie repusă, în sfârşit, în drepturile ei inalienabile, căci numai cu şi prin ea ne vom plasa pe orbita valorilor europene, alături de alte limbi şi popoare civilizate.
În cazul dat este vorba de limba maternă – coloana vertebrală a naţiunii, sufletul unui popor, zestrea cea mai scumpă pe care o moştenesc copiii de la părinţi, averea comună a oamenilor. Savanţii sunt acei care studiază în profunzime istoria limbii şi a neamului şi tot ei sunt obligaţi a familiariza masele largi cu adevărul ştiinţific. Limba şi istoria ţin de competenţa savanţilor, iar „problemele de ştiinţă sunt, după N. Corlăteanu, de competenţa forurilor ştiinţifice. Şi numai a lor” (p. 49).
 
* * *
Ajungând la capătul consemnărilor, vrem să menţionăm, în mod expres, că activitatea ştiinţifică şi pedagogică a lui N. Corlăteanu a fost supusă mereu imixtiunilor, ingerinţelor şi presiunilor din partea mai marilor regimului totalitarist, fapt care îi amăra sufletul, îl deruta, îl sustrăgea de la problemele de ştiinţă, pe care era chemat a le rezolva, şi, în ultimă instanţă, îl împingea la marginea prăpastiei, transformându-l, prin şantaj şi spaimă, în homo duplex.
Cu toate inconvenientele de ordin extralingvistic, muncea în sudoarea frunţii: de sub pana lui ieşeau noi şi noi lucrări, unele dintre ele devenind opere de referinţă. Cine îşi dă osteneala să citească aceste scrieri cu un limbaj echivoc, ambiguu, plasându-le în anturajele concrete istorico-politico-administrative, poate alege uşor grâul de neghină şi poate înţelege gândurile voalate, presupoziţiile autorului, ele fiind conjugate cu cea magistrală – unitatea lingvistică, istorică şi de neam a moldovenilor, muntenilor, ardelenilor, bucovinenilor, bănăţenilor etc., a românilor de pretutindeni şi dintotdeauna.
 
* * *
La această aniversare a academicianului Nicolae Corlăteanu, discipolii săi vin cu un sincer cuvânt de omagiu şi se închină dascălului, dorindu-i multă şi durabilă sănătate, noi forţe de creaţie, dispoziţie tinerească, primăvară-n suflet, fericire, noroc şi voie bună.
Dumneavoastră, dragă domnule academician, între 80 şi 90 de ani aţi publicat peste 70 de lucrări, între care şi 5 cărţi: Răspântii (1995, 184 pag.), Nandrişii (1998, 97 pag.), Aşa am trecut până acum prin viaţă (2000, 130 pag.), Neologismul în opera eminesciană (2004, 224 pag.), Latina vulgară (2005 sub tipar, 160 pag. în colaborare cu Lidia Colesnic). Caracterul extrem de prodigios al activităţii dumneavoastră este un exemplu demn de urmat...
 
Venerandissime et carrissime academice Nicolae Corlăteanu!
 
VIVAS, CRESCAS, FLOREAS,
tu, qui iustissimam venerationem apud nos omnes habes!
 
1995; 2005


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog