Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

EVOCĂRI. MĂRTURII

Omul care nu ştie să se frăsuie

Mihail Gh. CIBOTARU

Alte articole de
Mihail Gh. CIBOTARU
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XV, 2005

Pentru tipar

E Omul care, atunci când am plecat din casa părintească pentru un timp mai îndelungat şi, văzându-l, mi l-a amintit atât de mult pe tata, încât mai-mai să mă reped în întâmpinarea-i şi să-l îmbrăţişez. De atunci – timp de jumătate de veac! – ori de câte ori îl întâlnesc sau conversăm la telefon (cu anumite ocazii), îmi amintesc de acel moment şi, bineînţeles, de tata...
E Omul cu mers agale, negrăbit, puţin legănat, de parcă ar sugera celor din preajma-i: grăbiţi-vă, oameni buni, dar, vorba strămoşilor – grăbiţi-vă... încet...
E Omul care s-a străduit – dar a şi reuşit! – să fie totdeauna corect atât cu autorităţile, cât şi cu semenii, cu învăţăceii săi. Cu toată lumea!
E Omul pe care nu l-am văzut niciodată supărat, cu atât mai mult – înfuriat. Calmul şi înţelepciunea, aceste surori-gemene ale Domniei sale, totdeauna i-au fost vrednice, sincere şi fidele.
E unicul, probabil, printre profesorii universitari care păstrează cu acurateţe şi dragoste părintească, sinceră, agendele (cu notele şi menţiunile respective) ale tuturor promoţiilor de filologi cărora le-a fost dascăl în cei peste cincizeci de ani de activitate profesorală, răsădindu-le în suflete, cu o neţărmurită pasiune, dragostea de graiul matern.
E Omul pe cât de bun la suflet, pe atât de principial în toate celea. Compromisul l-a acceptat doar atunci când deasupra capului îi atârna, ameninţătoare, sabia lui Damocle...
E Omul care şi-a iubit şi-şi iubeşte Limba nu mai puţin decât propria-i viaţă, rămânând de-a lungul anilor Mesagerul şi Promotorul ei consecvent...
E Omul care s-a zidit în Credinţa şi-n Aspiraţia Neamului, chiar şi-n cele mai nesigure şi mai periculoase timpuri, cu rodul trudei sale de o viaţă, dar pe care trudă n-a încercat măcar o dată s-o afişeze...
E Omul care, în viaţa sa, n-a hulit pe nimeni şi nu s-a războit cu nimeni, chiar nici cu acei care s-au încumetat să-l împroaşte cu pietrele negrei invidii şi duşmănii. Pe aceştia îi lăsa „în plata Domnului”. Şi totdeauna Domnul făcea dreptate. Fie, uneori, şi cu anumită întârziere...
E Omul care a fost dăruit de Cel de Sus să străbată unul dintre cele mai respectabile ca dimensiune, dar şi ca har şi valoare, drumuri ale veleatului omenesc, drum şi cu hopuri, şi cu cotituri neaşteptate, şi cu suişuri pieptişe, şi coborâşuri abrupte, şi bătut de vânturi sturlubatice, şi desfundat de ploi torenţiale, şi învârtejit de nămeţi sau ars de soarele dogoritor al secetei. Dar nu s-a dat abătut din acea cale. Şi nici nu s-a văicărit vreodată (asemeni atâtora) că-i vine greu să şi-l continue. Păşea cu aceeaşi „grabă înceată”, cumpănită, plină de încredere şi de Credinţă, reuşind să ajungă, iată, în capătul celei de-a nouăzecea vârste, gata să păşească cu aceeaşi demnitate şi seninătate, dar şi bărbăţie, mai departe.
Acesta-i Marele nostru Savant, Marele nostru Cetăţean, Marele nostru Om de Cultură şi de Omenie, Măria sa domnul Academician Nicolae Corlăteanu!
La mulţi ani înainte, cu sănătate şi cu inspiraţia-Vă de totdeauna, iubite Dascăl!


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog