Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRIGORE VIERU – 70

Fascinaţia cuvântului poetic

Ion MELNICIUC

Alte articole de
Ion MELNICIUC
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XV, 2005

Pentru tipar

Poezia lui Grigore Vieru e un miracol. Ea cucereşte mintea şi sufletul oricui: ale micuţului de la grădiniţă, care încă nu silabiseşte cuvântul scris, ci îl percepe doar cu inima, ale cititorului format, ale consumatorului de frumos maturizat, care conştientizează necesitatea lecturii. E un miracol cunoscut şi recunoscut de toţi cititorii săi.
Aproape jumătate de secol creaţia celui mai al nostru poet român din Basarabia, Grigore Vieru, nu lipseşte din sufletele noastre. Dar şi ale neromânilor, căci frumosul nu cunoaşte hotare, fiind condiţia sine qua non a valorilor general-umane.
În poezia lui Grigore Vieru frumosul palpită aidoma pulsului omenesc, alimentat de forţa vivace a inimii. Cine vine în contact cu acest miracol rămâne captivul poeziei vierene.
În rostirea şi rostuirea poetului Cuvântul arde în plinătatea semnificaţiei. Îşi trăieşte plenar viaţa. Ne luminează mintea şi ne purifică spiritul. În stăpânirea poetului Cuvântul e atotputernic:
Rostesc cuvinte
Ca să iau aer.
Sau: Cuvintele sunt surorile mele pierdute şi regăsite prin mila şi dragostea lui Dumnezeu.
Cu nesimulată căldură şi dragoste m-am uitat lung în ochii cuvintelor româneşti, ca în ochii copiilor, până când s-au apropiat de mine.
O dată apropiate de sufletul poetului, cuvintele rourează lacrimi şi izvorăsc lumină: „Întâi să lucească pe vârful peniţei stropul cel roşu al sângelui meu, pe urmă – roua de iarbă”.
Dintotdeauna am considerat o datorie de conştiinţă să-i îndemn pe studenţii mei să ia ore de limba română la poeţii noştri. Fascinaţia cuvântului o probăm doar în context poetic. Eu, unul, nu mă satur să savurez frumosul din poezia lui Grigore Vieru. Cuvintele din poezia dumisale sunt sonore pe potriva cântecelor noastre. Ele, de fapt, cântă:
Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ.
Sau:
Hai, puiu, nani-na,
Că mama te-a legăna,
Că mama te-a legăna
Pe obraji, pe geana sa;
....................................
Pe un vers de Eminescu,
Pe pământul ce-l iubescu,
Să-l iubeşti şi tu aşa,
Hai, puiu, nani-na.
Orice cuvânt e doldora de gând şi frumuseţe. Îi citesc aforismele (intitulate mult prea modest: Nişte gânduri) şi rămân cu impresia că am lecturat cu inima nişte poeme de suflet, dar şi profund filozofice. Citeşti şi te cutremuri de măiestria cu care poetul îngemănează înţelepciunea cu frumosul: „În astă lume două lucruri au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. E un adevăr ce frapează prin simplitatea şi forţa de sugestie.
Metafora viereană este una inconfundabilă. Într-un gând izvorât din miezul lacrimii de dor, Grigore Vieru zice: „Între Chişinău şi Iaşi e distanţă de-o inimă”. Adică nu e, înţelegem noi. Cum să fie distanţă între părţile unui tot? Şi Chişinăul, şi Iaşul aparţin aceleiaşi Ţări, vrea să ne amintească poetul.
Maestrul Vieru e Poet şi în publicistică:
Sunt un om al nemâniei,
Lumii astea nestrăin.
Vin din munţii latiniei,
Deci şi scrisul mi-i latin.
 
Zis-a cerul: „Fiecare
Cu-al său port, cu legea sa!”
Scrisul ei şi râma-l are,
Eu de ce nu l-aş avea?!
Poezia lui Grigore Vieru e marcată de două trăsături esenţiale: simpleţea exprimării şi profunzimea gândului. Sunt categorii inerente unui talent autentic. Cine-i citeşte opera vine în atingere cu fascinaţia cuvântului poetic.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog