Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRIGORE VIERU – 70

„Fiecare poezie a lui Grigore Vieru este ca o rapsodie”

Marcela GAFTON

Ştefan ANDRONIC

Alte articole de
Marcela GAFTON
Ştefan ANDRONIC
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XV, 2005

Pentru tipar

– Maestre Ştefan Andronic, cum l-aţi cunoscut pe Grigore Vieru?
– Auzisem de Grigore Vieru în anii ’60, în cercurile studenţeşti. Deşi Conservatorul de Stat unde îmi făceam studiile era rusificat, studenţii români vorbeau despre cultura naţională şi, fireşte, „fenomenul Vieru” era pe buzele tuturor. Nu ne întâlnisem personal şi a trebuit să treacă ceva vreme până a ne cunoaşte. Era perioada când tocmai apăreau primele cântece pe versurile lui Vieru, calitatea textelor sale fiind indiscutabilă. După absolvirea Conservatorului am început să lucrez cu copiii. Pe atunci repertoriul autohton era într-o adevărată criză. Ni se impuneau programe unionale, aşa că vă daţi seama ce fel de melodii şi, mai ales, ce fel de texte puteau fi audiate... Manualele erau ticluite de lacheii puterii. Cântecele pe versurile lui Grigore Vieru aveau însă o savoare aparte. Eram bun prieten cu Iulia Ţibulschi, compozitoarea care făcea muzică pentru versurile lui Grigore Vieru. Rodul acestei colaborări a fost şi cântecul „Lumini la noi în sat”, o lucrare preţioasă pentru melosul naţional. Corul Şcolii de muzică nr. 3 pe care-l conduceam a interpretat această piesă în cadrul festivalului-concurs „Săptămâna muzicii pentru copii”. Era prin 1976. Deşi nu aveam prieteni la Uniunea Compozitorilor (se spunea că „privesc prea des peste Prut”), „Lumini la noi în sat” a obţinut premiul pentru cea mai bună compoziţie, pentru text şi pentru interpretare. În acea zi am fost prezentat poetului Grigore Vieru. Eram foarte emoţionat, dar am avut chiar din primele clipe impresia că îl cunosc de o viaţă. Maestrul Vieru s-a dovedit a fi o persoană aluvială. Eram de-a dreptul flatat: îmi atribuia atâtea lucruri frumoase, atâtea calificative măgulitoare... Tot atunci am mers la Iulia Ţibulschi împreună cu poetul şi am discutat până seara târziu cu un Vieru pe care-l regăsesc şi astăzi ca-n acea zi de martie – un om sincer, deschis, sensibil, integru. Pe la începutul anilor ’80, când după un chinuitor „travaliu” luase naştere Corala „Vocile Primăverii”, la concertul de gală, printre cei mai îndrăgiţi oaspeţi, era şi inegalabilul Grigore Vieru, care ne-a şi dedicat o poezie.
– Împreună cu poetul aţi alcătuit culegeri de cântece pentru copii. Am avut ocazia să le răsfoiesc, sunt superbe, purtând şi nişte denumiri semnificative: „Cine cântă nu e singur”, „Florile dalbe”, „Cântul roteşte pământul”, „Lăsaţi copiii să vină la Mine” etc. Cum de s-a întâmplat că, în perioada sovietică, doi oameni „incomozi” au reuşit totuşi să facă acele crestomaţii?
– Editura Literatura Artistică începuse să tipărească culegeri de cântece pentru copii. Iniţial, s-a ocupat de ele Zlata Tcaci, însă, după vreo doi ani, a abandonat această muncă. Deoarece „Vocile Primăverii” deveniseră deja notorii, am fost solicitaţi, împreună cu Grigore Vieru, s? alc?tuim culegerile. Mare ne-aă alcătuim culegerile. Mare ne-a fost şi nouă mirarea. Grigore Vieru era responsabil de selecţia poeziilor, iar eu urma să invit compozitorii să scrie muzică pentru ele. Problemele n-au întârziat să apară. Nemulţumiţi s-au găsit cu duiumul. Vă imaginaţi, două persoane care nu se aflau în graţiile regimului – Vieru şi Andronic – făceau selecţia. Autorii de maculatură, care (maculatură) apărea în cantităţi industriale, „compozitori” şi „poeţi”, au făcut un tărăboi inimaginabil, revendicându-şi fiecare dreptul de a figura printre autorii crestomaţiei. Am început să promovăm talentele naţionale. Primei culegeri Vieru i-a dat un titlu duios – „Poiana privighetorilor”. Uniunea Compozitorilor trebuia să avizeze lucrarea, chiar dacă în culegere figurau nume care în prezent nu au nevoie de prezentare – Andrei Tamazlâcaru, Dumitru Fusu ş.a. Pe 9 ianuarie, zi în care nici Vieru, nici eu nu eram în oraş, Uniunea Compozitorilor a convocat o şedinţă la care s-a pus în discuţie cuprinsul culegerii (e un fel de a spune, de fapt, a început răfuiala cu ceea ce reuşiserăm să facem). Ni se imputa că versurile nu-s bune, că cei care au compus muzica n-au „paşaport” de compozitor. Vieru venise la sfârşitul şedinţei, când nimeni nu se aştepta. În culegere era şi o melodie scrisă de poet. Un grangur de la uniune i-a sugerat „binevoitor” lui Vieru să compună melodii când se va pensiona... Ne-a salvat Tudor Chiriac, care deţinea o funcţie la Ministerul Culturii şi culegerea făcută de „marele naţionalist” Vieru, secondat de Andronic, a fost totuşi „validată” cu unele mici modificări. Au urmat alte culegeri şi o antologie, şi de fiecare dată se găseau destui cârcotaşi care să ne împiedice în fel şi chip. Numai că Vieru a dat dovadă de fiecare dată de o stăpânire de sine şi de o consecvenţă uluitoare. Îi dezarma pe toţi cei ce încercau să ne obstrucţioneze munca la acele prime culegeri de cântece cu caracter naţional. Se trimiteau depeşe la cc al pc din R.S.S.M. în care se menţiona că „naţionaliştii” Vieru şi Andronic nu le permit compozitorilor „naţiunilor conlocuitoare” să se afirme, lucru care ne-a adus destule necazuri. Însă pentru mulţi dintre tinerii compozitori de atunci Vieru a fost un adevărat mentor.
– Creaţia şi dragostea de neam au întărit prietenia dintre Ştefan Andronic şi Grigore Vieru. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această legătură?
– Citisem undeva că, de fapt, creaţia este preaplinul sufletului, oglinda zbuciumului său. Vieru n-a cerut niciodată nimic pentru sine, nu cere nici acum. Chiar şi atunci când se supără, o face cu delicateţe. Ei bine, atunci când duşmanii au încolţit limba română, Vieru – om plăpând şi vulnerabil – s-a preschimbat într-un vulcan, care cu lava sa ar fi putut arde orice ar fi stat în calea propăşirii celor sfinte. Ţin la această lungă şi frumoasă prietenie cu maestrul Vieru, cred în sinceritatea ei şi am nevoie de ea ca de aer. Grigore mi-e ca un frate.
– Suflet în sufletul „Vocilor Primăverii”, Grigore Vieru rămâne fidel dragostei pe care i-o poartă. Colaborarea cu poetul reprezintă o filă aparte în activitatea formaţiei pe care o conduceţi de un pătrar de secol. Ce înseamnă Vieru pentru „Vocile Primăverii”?
– Apropierea „Vocilor Primăverii” de versul lui Vieru s-a produs prin iubire. Aplecarea poetului către tot ce este frumos ţine, probabil, de „arhitectonica” spiritului său. Colaborarea noastră constituie ceva mai mult decât o filă, e o carte deschisă în care coexistă admirabil poezia şi melodia, valorile naţionale şi cele universale. Vieru preţuieşte adevărata artă, fiind un strălucit slujitor al ei. Cu „Vocile Primăverii” colaborează fără istov de la fondarea coralei şi până în prezent. Copiii îl adoră. Este sensibil la muzica de calitate, este şi un rafinat cunoscător al acesteia, altminteri n-ar fi fost în stare să scrie versuri pentru piese muzicale aparţinând lui Mozart, Beethoven, Albinoni, Chopin, Vivaldi, Strauss, Mendelssohn-Bartholdy, Bach, Shubert, Schumann, Salieri, Gluck, Brahms, Ceaikovski, Saint-Saëns, Sviridov, Şostakovici, Grieg, Haydn... Atunci când a ascultat „Mica serenadă nocturnă” de Mozart, Grigore Vieru a rămas emoţionat ca un copil care, în sfârşit, şi-a găsit jucăria multrâvnită. Au urmat minunatele versuri în limba română. Este foarte dificil să faci texte pentru piese clasice. Acest gen de muzică presupune un simţ aparte al notelor, iar maestrul îl are din plin. Dacă l-aţi vedea atunci când ascultă melodia pentru a-i plăsmui versul! Fiecare sunet al muzicii trece prin sufletul lui, iar fiecare vers îşi are o anumită justificare. Pentru maestru repertoriul naţional este unul sacru. Bunăoară, versurile „Baladei” lui Ciprian Porumbescu, metaforic vorbind, pot muta sori şi stele. Un moment interesant este legat şi de „Rapsodiile” lui Enescu. Iniţial, au fost scrise versurile pentru Rapsodia nr. 2. Poetul ardea de nerăbdare să scrie versurile şi pentru Rapsodia nr. 1, dar eu lucram cu corala la alte piese şi tot amânam realizarea rapsodiei cu pricina. Grigore Vieru mi-a zis atunci: „Frate Ştefane, haide să facem şi Rapsodia nr. 1, pentru că nu se cade să lăsăm aceste două piese înstrăinate prea multă vreme, aidoma Basarabiei şi Bucovinei”. În scurt timp ne-am apucat de lucru. Versurile, bineînţeles, sunt fascinante. De fapt, fiecare poezie a lui Vieru e ca o rapsodie. Curând va apare o antologie intitulată „Roua veşniciei”, cu piese clasice pe versurile lui Grigore Vieru. Ediţia va conţine 45 de biografii ale compozitorilor. Tot atunci vom scoate şi un dublu CD. Sperăm să se găsească oameni de bine care să sprijine financiar acest proiect.
– Cum sunt cântecele pentru copii scrise de alţi autori?
– Au un alt tip de mesaj, altfel se interpretează. Afirm fără echivoc: toate cântecele pe versurile lui Grigore Vieru sunt adevărate bijuterii. Şi nu e vorba doar de muzica pentru copii, ci despre toate piesele textele cărora aparţin lui Vieru. În poezia lui încape atâta credinţă în Dumnezeu, atâta iubire de oameni, atâta dor de mamă, atâta durere pentru Ţară!.. Consider că Vieru este cel mai mare poet român contemporan. Sufletul acesta bun, sălăşluind într-un trup plăpând, măcinat de boli, pe care numai unul Dumnezeu ştie cum le învinge, este ca o binecuvântare pentru neamul nostru. Îi urez multă sănătate şi să fie înconjurat de oameni sinceri. La mulţi ani, iubite frate!


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog