Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PERMANENŢA CLASICILOR

Avea o singură evlavie: Lirismul Absolut

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XV, 2005

Pentru tipar

*
„Barbu are simţul panteistic al naturii, o vastă intuiţie filozofică a lucrurilor pe care le vede, în raport cu celelalte, şi putinţa de a exprima cu precizie detaliul” (Nicolae DAVIDESCU).
 
*
„Poezia noastră modernă a cunoscut un lirism de notaţie, un altul muzical, apoi unul imagist; lirismul dlui Barbu trece la limita extremă a poeziei, în plan pur cerebral. Intelectualismul său implică paradoxul: Cogito, ergo sentio!” (Pompiliu CONSTANTINESCU).
 
*
„Are, în primul rând, meritul de a fi deschis literaturii noastre drumuri de exprimare, de punere în scenă, dacă pot spune astfel, ale conflictelor de idei. Prin aceasta, Ion Barbu a contribuit să desăvârşească un mers firesc al cugetării omeneşti, drum de la afect la intelect, de adâncire de la simţ la gând” (Ion I. CANTACUZINO).
 
*
„Cine studiază poezia lui Barbu este cu neputinţă să nu se oprească în faţa acelor simboluri conceptuale, indicate uneori prin majusculă. O adevărată scolastică, afirmând realitatea unor universalia ante rem, se amestecă în puţinele pagini ale volumului lui Barbu. Astfel, poezia Increat exprimă în prima ei strofă trecerea din nefiinţă spre Creaţiune” (Tudor VIANU).
 
*
„Având de înfrânt rezistenţa unui punct de vedere prea tradiţional asupra poeziei, Ion Barbu este nu numai un creator de o uimitoare noutate în literatura română, dar şi un mare poet” (Nicolae MANOLESCU).
 
*
„Pentru a recrea lumea, matematicianul ştia că trebuie, în primul rând, să se desprindă de materialitatea ei, să se retragă în mare deşert, acolo unde Cuvântul îşi dezvăluie esenţa, acolo unde rostirea – refuzând să mai calce pe suprafaţa Lucrurilor – deprinde prin sine însăşi ritmurile Universului ca etaloane ale Frumuseţii nepieritoare” (Ştefan Aug. DOINAŞ).
 
*
„Publicarea Jocului secund a făcut din el un reper de neocolit în dezvoltarea liricii româneşti” (Mircea SCARLAT).


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog