Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

FILOZOFIE

...Citind misterul Libertăţii

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XV, 2005

Pentru tipar

Nikolai Berdiaev s-a născut în 1874, la Kiev, într-o familie din înalta aristocraţie rusă. În 1894 se înscrie la Universitate, participă la activităţile revoluţionare, este arestat, apoi deportat pentru o perioadă de trei ani la Vologda. În exil îşi adânceşte studiile de filozofie, renunţând la convingerile marxiste. Între anii 1903-1907 vizitează Germania şi Elveţia. În 1907 întreprinde o călătorie de studii la Paris pentru cunoaşterea tendinţelor contemporane în domeniul filozofiei şi al religiei. Reîntors după câteva luni în Rusia, studiază operele filozofului creştin Vladimir Soloviov (1853-1900), din perspectiva deschisă de ideile misticului german Jakob Boehme (1575-1624). Se mută la Moscova, devine membru activ al Societăţii de Filozofie şi Religie (societate înfiinţată în memoria lui Vladimir Soloviov). După revoluţia din 1917 se alătură majorităţii intelectualilor care se opun făţiş bolşevismului. În 1919 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor; în acelaşi an fondează Academia Liberă de Cultură Spirituală. În 1922 este arestat, apoi expulzat. Între anii 1922-1924 se află la Berlin, unde fondează Academia de Filozofie şi Religie, regrupând în jurul ei pe intelectualii ruşi din exil. În 1924 se stabileşte în localitatea Clamart de lângă Paris, unde va trăi până la moarte. La Clamart îi vor fi oaspeţi Gabriel Marcel, André Malraux, filozoful protestant elveţian Karl Barth, Jean Wahl, M. M. Davy, Romain Rolland, Emmanuel Mounier şi alţii. În 1947 este ales Doctor Honoris Causa al Universităţii Cambridge. Moare la 23 martie 1948, puţin timp după ce şi-a terminat ultima lucrare, Împărăţia Spiritului şi Împărăţia Cezarului. Este fondatorul doctrinei „noul creştinism” (Un nou Ev Mediu), variantă a existenţialismului creştin (Filozofia Libertăţii, Sensul Creaţiei, Adevăr şi Revelaţie ş.a.).


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog