Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DINTRE SUTE DE REVISTE

Mihai Eminescu. Timpul. Dacia literară. Sud-est cultural

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XV, 2005

Pentru tipar

Mihai Eminescu
(Buletin. Serie nouă)
 
MIHAI EMINESCU (Buletin. Serie nouă, nr. 2/2004). Mihai Eminescu pe meridianele lumii în perspectiva mileniului trei, aceasta a fost tema unui simpozion internaţional organizat la Chişinău de Centrul Academic Eminescu şi Uniunea Scriitorilor din Moldova sub egida Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Participanţii la acest for – eminescologi, traducători şi editori din Republica Moldova, România, Franţa, Germania, Italia, Ucraina, Suedia – au abordat, sub multiple aspecte, probleme privind cercetarea şi studierea operei eminesciene în vederea unei mai bune cunoaşteri a acesteia şi dincolo de spaţiul cultural românesc.
Pe lângă exegeze revelatorii în diverse limbi, traduceri ale operei fundamentale a poetului, ziaristului, prozatorului şi dramaturgului Mihai Eminescu, pentru răspândirea acestora în lume, pe lângă formele tradiţionale de multiplicare, se cer imperios folosite şi cele moderne, cum sunt CD-urile sau Internetul.
Despre toate acestea citiţi în prezentul Buletin.
 
 
Timpul
 
TIMPUL, nr. 2/2005. Ne reţine atenţia, întâi, editorialul Gabrielei Gavril Despre estetizarea politicului, oamenii de litere şi „misia” lor în care autoarea observă, între altele, că intelectualii susţinători ai democraţiei (cu tot ceea ce presupune ea), în pofida declaraţiilor lor, s-au dovedit, în ultimii ani, în mod fundamental adepţi ai „discursului unic”, reacţionând violent la manifestările normale ale pluralismului. În continuare, revista propune (e piesa de forţă a numărului!) un dialog de Nicolae Coande, cu reputatul politolog Vladimir Tismăneanu, din care cităm: Mă exasperează orice provincialism indigenist, orice formă de îngrădire a libertăţii mele de a fi cetăţean al lumii. Nu vreau să fiu condamnat la participare la viaţa unui grup numai pentru că i-aş aparţine (din cine ştie ce raţiuni, biologice, sociale etc.). E un dialog din care ar trebui să reţinem mai multe idei. De exemplu, una ca aceasta: Eschatologia marxistă, discutată de Kolakowski, dar şi de Eliade, substituie Dumnezeului teologic o figură divină de inspiraţie ideologică, anume clasa mesianică totală, proletariatul industrial. În clipa în care decretează misiunea istorică a acestui subiect transindividual (termenul este al lui L. Goldmann), Marx interzice posibilitatea dialogului. „Eu şi tu”, elementele centrale ale metafizicii buberiene, dispar în unicitatea totalizantă a clasei predestinate a întruchipa coincidenţa dintre esenţă şi existenţă. Sau: Cred că avem nevoie de cât mai puţină personalizare a democraţiei şi de cât mai multă instituţionalizare. Ceea ce nu înseamnă că neg importanţa personalităţilor. Traian Băsescu, de pildă, a jucat un rol decisiv în reorientarea electoratului în 2004 de la resemnare dezabuzată spre un nou şi viguros optimism politic. Mai reţinem: eseul polemic Mircea Ivănescu, poet postmodernist? de Radu Vancu; cronica Ioan Flora şi inventarul lumii de obiecte de Doris Mironescu; o Scrisoare către Ministrul de Externe de Liviu Antonesei (în care scriitorul susţine, pe bună dreptate, că nu existăm ca agenţi pe piaţa valorilor simbolice şi, atunci, e normal să fim cunoscuţi numai după lucrurile spuse de către alţii despre noi); Matei Vişniec şi teatrul modular de Nicoleta Benea Munteanu; Noul Val al poeziei ruse şi poeţii Beat (II) de Radu Andriescu şi – fireşte – Arta fluieratului în biserică de Valentin Protopopescu care începe cu afirmaţia că Literatura română este ca o catedrală părăginită şi desuetă, masiv părăsită de enoriaşi, dar frecventată cu îndârjire de acelaşi vechi sobor de preoţi. Aceştia au îmbătrânit în rele, aşa cum se spune, după ce-au slujit cu sârg la mai multe curţi temporale, pupând în stânga şi-n dreapta mâna puternicilor vremii şi continuând şi astăzi să se viseze drept lumini ale naţiei. Ei sunt solidari şi bine organizaţi, funcţionând ierarhic, în conformitate cu amploarea ticăloşiilor comise şi cu beneficiul plăţilor primite în contul acestora. Că o fi aşa sau nu, e o chestiune ce ar merita un spaţiu mai amplu, cert e însă faptul că dl Protopopescu ştie să contureze „portrete” literare „colective” inconfundabile.
 
 
Dacia literară
 
DACIA LITERARĂ, nr. 1/2005 începe cu un eseu – doct – despre posteritatea operei lui Tudor Vianu, scris de acad. Constantin Ciopraga. Reproducem câteva afirmaţii de care, atunci când evocăm personalitatea marelui înaintaş, ar trebui să ţinem seama: Se despărţea de Lovinescu cu motivarea că preferă aprofundarea valorilor consacrate în locul foiletonului sau criticii săptămânale; Criticile lui Tudor Vianu demonstrează că literatura unifică „experienţe fundamentale”, „întâlniri semnificative cu lumea”. Creaţia literară îşi justifică funcţia în măsura în care dă expresie omenescului, acesta văzut din perspectiva afectiv-raţionalistă. Urmează articolul lui Al. Husar Arte surori. Poezia în context (II). O cronică de Florin Cântec la cartea doctorului canadian Francis Dworschak În apărarea lui Mircea Eliade în care se subliniază că autorul a simţit nevoia să îi ia apărarea lui Mircea Eliade pentru că vedea în el o reuşită a culturii româneşti în universalitate şi pentru că se simţea solidar cu destinul unei tradiţii şi al unei limbi fără mare circulaţie din care se nutrea şi el. Poziţia doctorului canadian de origine română reprezintă un punct de echilibru împărtăşit de o mare majoritate a românilor din diaspora tocmai pentru că toată lumea resimte apărarea lui Eliade ca o urgenţă. Urmează: o schiţă portretistică de Anton Adămuţ intitulată Camilpetrisme (I); o încercare, uşor sentimentală, de „reabilitare” a femeii Veronica Micle semnată scurt – Ilie Dan; Ludicul, farsa, ironia şi alte măşti ale eului liric în poezia lui Matei Vişniec de Bogdan Creţu; Cultura e... un lucru foarte mare! de Stelian Dumistrăcel; „Jurnal suedez” sau confesiunea intimităţii cu sine de Emanuela Şoimaru; Demnitatea spiritului (Dintr-un jurnal chinez) de Leo Butnaru (întrebările pe care i le-a adresat un ziarist / „doctor”... chinez: Care a fost soarta literaturii române din Basarabia în perioada postbelică în contextul cultural specific regimului cultural din fosta Uniune Sovietică? Care sunt tendinţele dominante manifestate în activitatea scriitorilor de limbă română din Moldova? Cum sunt receptate marile curente literare mondiale, ca, de exemplu, postmodernismul? Care sunt condiţiile editoriale interne? Ce credeţi că trebuie făcut pentru păstrarea identităţii culturale în contextul multietnic din Moldova? Ce cărţi legate de China şi cultura chineză s-au scris sau tradus în ultimii ani?...). Mai citiţi: Printre poveşti şi idei preconcepute de Emil Iordache. Nu veţi regreta!
 
 
Sud-est cultural
 
SUD-EST CULTURAL, nr. 4/2004. Un număr deschis spre confruntarea de idei, sobru şi dens. Citim editorialul Valentinei Tăzlăuanu Fascinaţia proximităţii, eseul lui Mihai Cimpoi Topârceanu, existenţial. Hermeneutica literară, un gen al beletristicii de Mircea V. Ciobanu (polemic, incitant, materialul e scris cum ştie domnia sa să scrie, însă conţine şi afirmaţii care riscă să-l situeze printre cei ce au de lichidat anumite „restanţe” la Teoria literaturii (zice, ferm, autorul: Ambiguitatea, calitate indispensabilă unui text [care, dacă este literar, este şi artistic, şi ludic] este chiar condiţia esenţială a unei opere). ...„Esenţială”? Tamara Cărăuş publică eseul Deconstrucţia e însăşi dreptatea. În Cartea cărţilor despre Bucureşti – o cronică la volumul Bucureşti. Carte de bucăţi de Dan C. Mihăilescu – Eugen Lungu dovedeşte, încă o dată, că scriitorul din el e pe calea de a-l învinge – definitiv? – pe subtilul critic. Iată o dovadă: Dan C. Mihăilescu este astăzi cel mai aşteptat şi mai văzut critic român: „Omul care aduce cartea” nu mai e de mult o rubrică TV – e o instanţă, un barem valoric. Întotdeauna ultrascurte, cele câteva minute se topesc instantaneu în imensitatea şi efemerul eterului, dar au impactul a zeci de cronici scrise. O cronică de Silviu Andrieş-Tabac la cartea O istorie simbolică a Evului Mediu occidental de Michel Pastoreau (tradusă din franceză de Emil Galaicu-Păun). Un racursi de Arcadie Suceveanu despre liderul incontestabil al mişcării „contrafortiste” Vasile Gârneţ (pot fi obiectivi şi poeţii!). Un fragment din romanul-fapt Pe mine mie redă-mă de Serafim Saka. Vladimir Beşleagă publică proza (nouă) Hoţii din apartamente... Mai reţinem: momentul chinez Drumul cu hieroglife (II) şi traducerile din poezia chineză contemporană de Leo Butnaru; Piciorul amputat al Dezdemonei şi bisturiul postmodernismului de Angelina Roşca (cităm: Postmodernismul adoră jocul; jocul tradiţiei cu modernitatea; jocul de-a v-aţi ascunselea al sensului cu forma; jocul descifrării codurilor; jocul realităţii cu ficţiunea; jocul diverselor sisteme de semne; jocul construcţiei şi deconstrucţiei textului; jocul stilurilor şi al tehnicilor; jocul relaţiilor intertextuale şi interculturale etc., etc.), şi – în fine – Basarabia în mocirla istoriei de Ion Ţurcanu.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog