Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ: EVENIMENT

Echilibru

Tomaž ŠALAMUN

Alte articole de
Tomaž ŠALAMUN
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Era exact ora amiezei când soarele îmi bătu
                                                                     direct pe creştet.
Mi-am numărat inelele, am căutat umbra.
Am pus ştampila pe deşert.
Atunci am luat o batistă cu monogramă.
Am pus-o sub şuvoiul de lumină.
Era un minut trecut de amiază.
Echilibrul rămase acelaşi.
 
 
Compoziţie
 
Trebuie fixată creta pe tablou.
 
Şi oameni foarte ciudaţi merg cu trenul.
 
Lumea e atât de mare şi de largă
încât noi suntem ca nişte musculiţe.
 
Taximetristul ăsta sigur a trecut prin multe în viaţă, nu-i aşa,
mamă.
 
Compoziţia e atunci când trăsăturile se preling frumos
Şi ajung în acelaşi punct pe coaja mărului.
 
 
Noi, ţăranii
 
Când eul meu se mişcă cu putere,
oamenilor pe pământ li se arată două căprioare,
culoarea pădurii verzi stă în loc,
nebunia şi beţia ne cuprind.
 
Când eul meu se desface cu putere,
respir uşor, uşor, încet,
ca un păgân cu groază privesc cutremurul,
sunt mut, ca să nu irosesc universul.
Şi atunci aştept, aştept îndelung
să se potolească această mare ciudată.
Noi toţi slovenii care construim casa o să murim de infarct.
 
Cărămizile mele roşii, cărămizile roşii ale vecinului
Lojze care-şi face grajd pentru vite,
amândoi v-am dat culoare, culoare.
 
 
Una, mâna mea
 
M-a sărutat Sfântul Duh.
Din depărtare, din depărtare aud avalanşa de zăpadă.
Degetele mele se afundă în junglă.
În încăperea asta creşte un ficus.
 
Pieptul mi-e trandafiriu.
Ochiul meu e negru.
Din mine creşte o coadă de păun.
Eu sunt Budha.
 
Ce se va întâmpla cu caii în stepele ruseşti
când va începe să curgă mierea de cărbune!
Se pritoceşte seva luminoasă în floarea pământului,
În pipele verzi muguri tac.
 
Munţii şi ne-munţii într-unul, laolaltă,
mâna mea, eu sunt în pulbere o stea.
Cine-mi linge faţa,
un cerb, o pisică?
 
Eu sunt
roua într-o găleată uşoară
de o duce un copil,
eu sunt lapte alb, dulce.
 
 
Lui David
 
Fiule! Nu te văd,
nu te aud.
În pădure, când mi-am dus cutia
Neagră, am zărit o veveriţă. Acum mă zgâiesc la
o săgeată şi la inscripţia
MARGIN.
Să nu cazi în frumuseţe.
Sari în ea ca într-un bazin
olimpic şi străpunge-o
de dedesubt.
Suprafaţa e frumuseţe.
Las-o să sângereze.
 
 
La Băile Armata
 
Plimbându-mă eu aşa cu bicicleta
mea galbenă uriaşă pe scoarţa
americană şi dormind prin moteluri, unde
lângă lampă pe noptiera liliachie
deschisă se găsea de obicei o Biblie
legată în lanţuri, mă gândeam că în afară de mine
probabil azi în lume nu mai sunt mulţi
oameni care să aibă o şansă absolut reală
ca în patria lor, chiar înainte de sfârşitul vieţii
copiilor lor, să le lege cu lanţuri
poezia de pernă, ceea ce în Slovenia
probabil se va întâmpla cu poeziile mele,
căci deja atunci şi la noi vor fi multe
moteluri.
 
Traducere de
Milijurko VUKADINOVIĆ şi Laura GHIŢĂ


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog