Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SINGURI ÎN SATUL GLOBAL. ATITUDINI

Singur la Neptun?

Lucian VASILIU

Alte articole de
Lucian VASILIU
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Singur, singur, singur, într-un han, departe...
(Bacovia)
 
Să presupunem că localitatea Neptun ar fi un sat. Aş fi singur aici, într-un loc cu biserică, şcoală, uliţă, garduri prăvălite romantic, cu ţânci gângurind în turcă, bulgară, rusă, în româneasca lui Ion Creangă? Într-un sat cu nunţi, botezuri, înmormântări? Într-un „sat” înnobilat de Paşti, Crăciun şi, mai ales, de pescari creştini?
Nu suntem ai nimănui. Sentimentul religios, cel puţin, ne-a globalizat de multă vreme. Pe de altă parte, a sosit caravana cinematografică! Va veni şi calculatorul... A sosit autobuzul! A plecat trenul? Vor veni, în curând, elicopterele NATO... Urmaşii lui Lumière ne fac fotografii cu palmieri importaţi de pe ţărm mediteranean... Navele pe care le zărim în larg sunt semn de dialog şi comunicare. Ne strângem în jurul televizorului pentru a urmări Jocurile Olimpice din Grecia globaliza(n)tă. Ne întoarcem la arhetip, fiecare cu identitatea lui, într-un cor antic / modern, într-un decor democratic, universal...
Am avut şansa ca mama mea să mă nască în Europa, într-un sat cu tradiţii, în triunghiul format de târgurile / oraşele Bârlad – Bacău – Vaslui, între colinele Tutovei, spaţiu patriarhal al podgoriilor şi livezilor, al „copilăriei universale”...
Pentru săteni, casa parohială în care am copilărit era axa lumii. Tatăl meu, preot (şcolit la Cernăuţi în anii interbelici), deţinea o bibliotecă atractivă, din care nu lipseau Homer şi Goethe, Eminescu şi Lucian Blaga. Avea aparat de radio, încât cătunul copilăriei mele putea fi socotit, din această perspectivă, racordat la evenimentele lumii. În fapt, preotul şi învăţătorul (de facturi interbelice) erau, într-un fel, „actanţi” ai unui anumit tip de globalizare („Vor veni americanii!”, se şoptea, conspirativ, între prieteni agresaţi de sovietizare).
Pe când împlineam 10 ani ne-am mutat la Bârlad, oraşul lui Tache, Ianke... şi Cadâr. La început, urbea m-a derutat. Mi-a trebuit timp să-i învăţ regulile... globalizatoare (calea ferată, de pildă, ne lega nu numai de Galaţi sau Bucureşti, ci şi de Sofia sau Chişinău, de Viena şi de Paris – chiar dacă, practic, nu aveam acces decât la iluzia călătoriilor).
Într-un târziu, în timpul liceului, am îndrăgit... municipiul, prin biblioteca publică, prin muzeul „Vasile Pârvan”, prin teatrul „Victor Ion Popa”, prin parcul şi grădina zoologică, prin stadion şi, mai ales, prin cartierul răzeşesc numit Cotul Negru – fost „Steaua Roşie” în anii stalinismului, cartier în care ne-am aşezat statornic, în cele din urmă, după schimbarea a vreo patru-cinci gazde pe la periferiile oraşului.
Cartierul acela vechi, fără blocuri, fără gaz metan, cu oameni verticali, „cititori în stele”, m-a readus în satul mamei şi al bunicilor, în lumea sacră a începuturilor, m-a ajutat să mă armonizez cu excesele (deseori politizate) ale citadinilor (semicitadini, semirustici), cu agresiunile civilizaţiei artificiale...
Acum, după 50 de ani de existenţă, pot să spun că singurătatea artistului este benefică. Paradoxal, aparenta uniformizare prin globalizare ne ajută să ne descoperim mai bine identitatea, într-un context generos al dialogului, comunicării, toleranţei.
Oricum, nu cred în extratereştri, ci în Dumnezeu...
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog