Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SINGURI ÎN SATUL GLOBAL. ATITUDINI

Mondializarea este relativă

Gérard BAYO

Alte articole de
Gérard BAYO
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

În viziunea lui Lucian Blaga, satul şi spiritualitatea rurală, înţelese ca spaţiu mioritic unic, determină modul de gândire şi tipologia artei românilor. Satul este un spaţiu geografic, dar şi mitic, din care izvorăşte specificul naţional românesc.
Pentru strămoşii mei castelani, pueblo însemna satul şi locuitorii lui. Dominique Aubier şi Manuel Tuńon de Lara scriu despre spanioli astfel: „Ei vorbesc despre lume, iar lumea le vorbeşte lor despre om”.
Constatăm astăzi că satul, ca spaţiu geografic şi mitic, ca entitate omogenă (uneori autarhică), pare condamnat de factorii economici şi, prin urmare, şi de cei culturali.
Dar mă întreb: rădăcinile mele, ale strămoşilor mei, rădăcinile spiritului meu şi ale creaţiei mele unde se află? În satul vechilor castelani care se numea pueblo, astăzi cu acoperişuri sparte şi cu străzi pustii? Dacă rădăcinile de care vă vorbesc există în această lume cu adevărat, ele aparţin, cu siguranţă, acelui spaţiu şi acelui timp (al satului).
Osemintele celor care m-au născut se numesc „camposanto”, ele zac risipite pe tot spaţiul cimitirului (iar uneori poţi să calci pe un omoplat sau pe un femur chiar pe străzile satului). Astfel că rădăcinile par de negăsit. În inima satului, în mijlocul propriei comunităţi, omul este totuşi singur şi aşa a fost întotdeauna. Dar fiecare dintre noi este în acelaşi timp şi alt-cineva, adică mai mult decât crede el despre sine însuşi.
Este oare satul, atât de scump mie, locul unde locuieşte într-adevăr fiinţa mea? Nici eu nu mai sunt sigur de asta. Castelanul originar din Andaluzia, Antonio Machado, sau celălalt, de origine bască, care scrisese Esenţa Spaniei – unde se simţeau ei acasă?
Probabil satul meu adevărat este cel din poemele mele. Prin urmare, el este german prin Celan, polonez prin Norwid, românesc prin Blaga, unguresc prin Pilinzkgy, dar este şi apatrit, pentru că aparţine simultan tuturor naţionalităţilor. Este cosmopolit... prin condiţia de a ocupa în fiece clipă un anumit spaţiu de pe acest pământ, mă refer aici la condiţia de a fi a propriei mele fiinţe, dar şi a fiinţei umane în ansamblu.
Or, procesul de mondializare, cu schimbul de bunuri, de tehnologii şi de informaţii (realităţi deloc recente) pare să fi ajuns într-un punct de unde nu mai este cale de întoarcere. Celebra Republică economică universală a lui Adam Smith sfidează hotarele spaţiilor geografice, fiind o dovadă a faptului că scopul poate fi atins prin armonia universală la care visa încă Charles Fourier. Agora (piaţa publică) a fost înlocuită de telegraf, telegraful – de internet. Faust a rebotezat vechile concepte, utopiile tehniciste şi instrumentele lor providenţiale. Rabinul Loew şi monstrul său, zânele – rele şi bune – au părăsit universul lor salvându-ne. Şi aşa se întâmplă, probabil, peste tot, de vreme ce satul devine global.
Oare intenţiile curente nu sunt lăudabile: deschidere, solidaritate, răspândirea culturii şi a modelelor occidentale care şi-au demonstrat valabilitatea – nu sunt ele cele mai eficiente dintre toate câte au fost concepute vreodată? Cu toate acestea, se intensifică viteza de mişcare a capitalului, libertatea comerţului, dar şi inegalitatea materială. Cultura şi-a modificat substanţa, s-a schimbat modul de gândire ca urmare a unei tendinţe centripete de uniformizare şi modelare şi nici un fel de cenzură, fie ea politică sau poliţistă, nu ştirbeşte din succesul de librărie al operelor. Strategiile de difuzare a produselor culturale aparţin factorilor industriali şi financiari.
În cazul în care cultura mai semnifică (citez) „dezvoltarea sutelor de facultăţi ale spiritului (...), ansamblul de cunoştinţe acumulate care permite dezvoltarea simţului critic, gustului şi judecăţii”, este util să amintim că mass-media sunt asociate, conform aceluiaşi dicţionar Robert, unei anumite ideologii.
De ce unii dintre noi îşi asumă, în numele unor principii care ar merita să fie promovate, vedetismul pe „piaţa rezervată unui număr mic de concurenţi”, pe scara valorilor şi a profitabilităţii? Se idolatrizează la fel cum se „globalizează”. Ar putea fi altfel? Totul pare a fi o exagerare (cu excepţia, probabil, a omului însuşi). Geopolitic vorbind, strategiile de război sunt schimbate prin sateliţii care gâdilă plăcut ecranul mic al voinţei de putere. Coperta a patra a cărţii lui Bill Gates Ruta viitorului are următorul slogan: „Acest om deţine cheile viitorului nostru”.
Omul nu mai are predecesori, el se creează pe sine însuşi. Istoria secolului al XX-lea ne oferă multe exemple în acest sens. Cine insistă totuşi să-şi cunoască rădăcinile are avantajul să treacă prin Salt Lake City, unde Mormonii îşi „mondializează” genealogia.
Principiile invocate întru susţinerea globalizării nu sunt, cu toată deschiderea lor, decât o haină largă ce maschează îmbrăcămintea uzată a unui început inechitabil, vechi de când lumea. Spaţiul cyber şi satul global rămân a fi nişte structuri confuze, vagi, cu centrele decizante greu identificabile.
Dar ce contează ambiguitatea şi iluzia? Totul este extrem de democratic într-un sat fără frontiere, începând cu electronica participativă. Totul este atât de ludic într-un spaţiu închis şi fără zgomot, ca într-o sală de cazino care mă desparte de ecranul computerului meu interactiv şi de celularul meu.
Totul este atât de uman, atât de umanizat, chiar şi războiul în direct, electronic „la propriu”!
Există un „viitor care cântă” în această viziune mondializatoare. Fourier l-ar fi considerat (el, care dorea o limbă unică) un ansamblu complex de „mijloace, semne şi căi de comunicare”.
Economisim timp pentru globalizare şi spaţiu pentru limbile şi culturile de care uzitează acest complicat proces. Durata de viaţă a unei cărţi în librării scade, scad şi reflecţiile asupra ei. McLuhan şi cultura sa electronică invadează spaţiul rezervat cărţii. Totul se transformă într-o masă anonimă, se uniformizează, se standardizează. Mai mult ca niciodată, fără îndoială, funcţionează factorul negativ, cel care năruie structurile constituite deja. E firesc deci să apară şi cineva care să se întrebe şi care să cerceteze de ce se întâmplă astfel, care este finalitatea acestui fenomen.
Lui Bill Gates îi aparţine următoarea afirmaţie: „Visul n-are nici o valoare. Viziunile nu costă nimic. De aceea ele nu constituie deloc un avantaj concurenţial”.
Procesul o ia, după cum se vede, razna şi ne scapă de sub control. Producem mult şi vedem în fiecare zi cum dispar specii vegetale şi animale, iar natura se îndepărtează de noi din ce în ce mai mult. Or, ce facem pentru a ne opune acestui proces? Este clar că, în ceea ce ne priveşte, ni se retrage treptat rolul de actori. Miturile, ignoranţa şi iluziile satului vechi au făcut loc miturilor televizate foarte atractive, care se sprijină pe conceptul de complexitate. Nu-i oare adevărat că macroeconomia e un lucru complex, determinată, între altele, de diferenţele ratei de schimb, de fusul orar, de politica internaţională? Europa însăşi este foarte complexă şi e un bun teren de cercetare pentru specialişti.
Cu fiecare zi devenim tot mai singuri, mai deposedaţi în acest „sat global” care nu încetează să favorizeze tot mai puţine întâlniri care ar fi urmate de altele, cu un caracter diferit. Tot mai singuri, dar, cu toate acestea, mult mai independenţi. În consecinţă, pieţele de capital sunt tot mai multe.
Banii sunt doar un mijloc. Ei vor fi factorul care va controla schimbările şi tehnologiile, timpul şi spaţiul.
Nu toţi au înţelegerea adevărată a lucrurilor: mondializarea este relativă. În satul global se află şi satul din Castilia care se transformă într-un deşert (cu excepţia unei rezervaţii animale din apropiere în care locuiesc 200 de perechi de vulturi) şi care va dispărea în curând de pe hărţi.
Eram odinioară cuprins de admiraţie în faţa peisajului şi l-am calificat ca pe unul „vast şi tragic... precum un vânt de Esprit”.
Probabil interiorul inimii umane se află mai departe decât stelele din constelaţia Sirius. Probabil suntem măsura tuturor lucrurilor şi a destinului nostru. Cred că trebuie să vrem să ne asumăm consecinţele cât mai avem timp. Fiindcă noi suntem cauza şi finalitatea a ceea ce plăsmuim.
Aceste lucruri contează foarte mult în ochii mei, pentru că toate disputele în ceea ce priveşte protecţionismul şi progresul, dispariţia inegalităţilor şi a liberului schimb, hegemonia şi nostalgia retrogradă sunt relative.
Global, planetar satul meu? Pentru că eu nu mai am un alt sat? Dar cel puţin acest glob (rămas în multe privinţe un sat) ne adăposteşte şi încetează să semnifice derizoriul, iar progresele nu mai înseamnă dictatură şi iluzie. În spaţiul care se întinde din Europa până în Africa nu sporeşte vidul şi confuzia... Aceasta este dorinţa mea şi, fără îndoială, şi a voastră.
Trebuie oare poetul să strige, în acest caz, în deşert, să accepte să fie anacronic?
Oare un poet face altceva decât să înveţe a asculta, să înveţe a fi atent, să înveţe să facă linişte şi să zică „tu”?
Permiteţi-mi să citesc, în final, un poem. El spune, probabil, mai mult decât am spus eu până aici. Este experienţa mea de viaţă care răspunde temei propuse.
 
Omului care, se pare, trăieşte aici
 
Seara tu urci
drumul alb în aur
al verii şi pui aici pe viţe vesta ta
şi uneltele tale.
 
Viaţa mea fusese alta decât a mea.
 
Deci noi nu ştiam unde, straniu, nu ştiam când
s-au pierdut vieţile noastre.
 
Între scândurile groase, sub fereastra
îngustă fără ochi de geam, vocile care te ignoră
noapte după noapte tu le asculţi.
 
Nouă şi netedă este piatra de lintou, liliacul
arzător se înclină.
 
Unde vei pleca, să plec şi eu.
 
Traducere de
Elena ISTRATI


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog