Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

FILOZOFIE ŞI ARTĂ

Friedrich Nietzsche - 160. Cu biciul printre zei

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XIV, 2004

Pentru tipar

S-a născut în anul 1844, în apropiere de Leipzig, unde tatăl său era pastor protestant. Este un elev strălucit, apoi face studii de teologie, dar le abandonează pentru a urma filologia (latina şi greaca). La 25 de ani este numit profesor titular al Universităţii din Basel. Dar ambiţia sa este de a da un nou impuls, noi ţeluri şi idealuri civilizaţiei şi culturii germane. Opera sa filozofică este, în bună parte, expresia acestei ambiţii.
Ideile şi deziluziile sale se regăsesc toate în cărţile pe care le scrie. Naşterea tragediei (1872) îi vizează, în special, pe filologi, iar în Consideraţii intempestive (1873-1876) atacă credo-urile epocii sale (credinţa în ştiinţă, în cultura germană, în cunoaştere etc.). Se consacră eseurilor filozofice, pe care e nevoit să le publice pe cheltuiala lui: Omenesc, preaomenesc (1878-1880), Aurora (1881), Ştiinţa veselă (1882 şi 1885). Celebra sa lucrare Aşa grăit-a Zarathustra (1883-1885) se prezintă ca o nouă „Biblie”, ca o a cincea evanghelie filozofică. Cu Dincolo de Bine şi de Rău (1886) şi Genealogia moralei (1887), Nietzsche începe o operă ceva mai elaborată şi din ce în ce mai critică faţă de filozofiile anterioare.
De aici înainte, Nietzsche proiectează o operă sistematică, Reevaluarea tuturor valorilor, pe care însă nu o va putea termina. Antichrist (1888), care desfiinţează vechile valori (platoniciene şi creştine), trebuia să fie prima parte a acesteia. În ceea ce priveşte Amurgul idolilor, este o lucrare prin care sunt atacate atât idealurile vechi, cât şi cele contemporane. De asemenea, în anul 1888, Nietzsche scrie o autobiografie – mai curând o apologie personală – zdrobitoare: Ecce homo (care nu va apărea decât în 1906).
Adversar hotărât al credinţei, atacurile lui împotriva moralei creştine sunt extrem de violente, pertinente şi nedrepte în acelaşi timp. Fiu de pastor, a citit mult Biblia, detestând ideile Noului Testament. A preluat însă din Vechiul Testament vehemenţa critică a Profeţilor, care denunţă idolii, falşii zei.
Surmenat, singur, neînţeles, suferind tot timpul, Nietzsche se află, în surescitarea sa, în apogeul afirmării intelectuale. Va supravieţui până în anul 1900. El n-a ştiut niciodată că va deveni celebru.
 
 
 
„Nietzsche este în primul rând un mare om de artă, un mare stilist, artist. Ce înseamnă acest lucru în primul rând? Ce face oare un stil să fie mare, dacă nu omul superior, conducător şi creator înnăscut?” (Christian Morgenstern, Nietzsche (1896-1912), 1907)
Götz von Berlichingen şi Suferinţele tânărului Werther nu au influenţat nici pe departe literatura acelui timp precum Zarathustra pe cea modernă, a noastră, esenţială hrană de lectură.” (Rudolf Huch, Mai mult Goethe, 1899)
„Nietzsche este ca un parc deschis publicului – dar în care nu intră nimeni!” (Robert Musil, Din jurnal: „Ceva despre Nietzsche”, 1899)
„De la clasicii noştri încoace nu am avut un mai mare maestru al limbii ca el: aceasta pentru că el a provocat noi manifestări ale limbii germane.” (Johannes Schlaf, „Cazul” Nietzsche, 1907)
„El însuşi şi-a comparat bucuros opera Zarathustra cu Faust. Ambele sunt evanghelii, în ambele foşneşte cântecul omenirii, răzbat sunete şi efluvii ale eternităţii.” (Hermann Hesse, „Faust” şi „Zarathustra”, 1909)
„Nietzsche – omul pe care-l iubesc şi eu, fără a-l putea însă urma.
Ceea ce se cere mai cu seamă admirat (de altfel ca şi la Schopenhauer) este stilul său! Îl terorizează (ca şi pe Schopenhauer criticul), îl face vanitos, pentru a-l constrânge!” (Theodor Däubler, Scrisoare către Rudolf Pannwitz din 17.10.1920)
„...Pentru generaţia mea a fost cutremurul epocii, şi de la Luther încoace cel mai mare geniu al limbii germane.” (Gottfried Benn, Nietzsche după 50 de ani, 1950)
„...Când atacă morala legalistă a creştinismului, Nietzsche rămâne, în mod bizar, foarte aproape de tradiţia biblică, cea care, o dată cu Profeţii şi cu Iisus, pune problema moralismului.” (Eric Blondel, Amurgul zeilor, 1993)


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog