Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ISTORIE LITERARĂ

Theodor Codrescu şi Basarabia

Valeriu NAZAR

Alte articole de
Valeriu NAZAR
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XIV, 2004

Pentru tipar

În secolul al XIX-lea mulţi intelectuali din România manifestau interes pentru viaţa politică, socială şi spirituală din Basarabia. Motivul este cunoscut: vitregia destinului acestui pământ românesc care se afla sub ocupaţia regimului ţarist. În pofida vicisitudinilor istorice, oamenii de cultură de pe ambele maluri ale Prutului aveau contacte permenante. Basarabenii reuşeau să-şi tipărească în România lucrările sau să se stabilească acolo definitiv cu traiul, găsind un mediu prielnic pentru activitatea lor. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Basarabia veneau actori, cântăreţi, oameni de cultură, scriitori. Unii dintre ei cercetau diverse arhive din regiune, documente istorice etc.
Publicistul, traducătorul şi scriitorul Theodor Codrescu (1819-1894) a întreţinut, de-a lungul vieţii sale, strânse legături cu Basarabia. Se ştie că cea mai importantă lucrare a sa, apreciată atât de contemprani, cât şi de posteritate, este valoroasa colecţie de documente istorice în 25 de volume (1852-1895), intitulată Uricariul. Fiind pasionat de istorie, el şi-a consacrat cea mai mare parte a vieţii, aproape 50 de ani, colectării de hrisoave, anaforale, firmanuri, tratate, ispisoace, urice, hatişerife şi alte acte „care pot servi la Istoria Românilor”. Acest gând nobil i-a purtat paşii pe la Cameniţa şi pe la Chişinău. În capitala Basarabiei a contactat intelectuali băştinaşi, care i-au făgăduit susţinerea şi ajutorul la editarea Uricariului. Informaţia ne parvine chiar de la Th. Codrescu, care în prefaţa la volumul patru (1857) al respectivei colecţii ne spune: „De voi primi manuscrisele unor acte vechi, scoase de câţiva români basarabeni de prin bibliotecile Rusiei, a căror titule le-am publicat în Zimbru, vă voi împărţi şi partea a cincea a Uricariului”. Însă atât în volumul V, cât şi în următoarele nu sunt incluse documente din arhivele ruseşti primite de la confraţii basarabeni. Editorul tipăreşte însă alte materiale de valoare. Astfel, în acelaşi volum IV, cititorul ia cunoştinţă de protestul boierilor moldoveni cu ocazia răpirii de către Rusia a teritoriului dintre Prut şi Nistru în 1812, protest redactat, presupunem, de Gh. Asachi şi denumit: „Anaforava obşteştii Adunări către Domnul Moldovei Scarlat A. Kalimah Voevod pentru înstrăinarea Basarabiei”. Un deosebit interes prezintă volumul XII (1889), unde sunt reproduse mai multe articole şi acte diplomatice referitoare la „Chestiunea Basarabiei”, care a fost abordată la Congresul de la Berlin din 1878. Din cel intitulat „România şi Rusia”, apărut iniţial în periodicul Noua Presă Liberă din Viena, la 18 martie 1877, aflăm că unul din motivele principale ce au determinat Rusia să intre în război cu imperiul otoman (1877-1878) a fost retrocedarea părţii de sud a Basarabiei, restituită Moldovei, conform tratatului de pace de la Paris din 1856. La 4 aprilie 1877 între guvernul român şi cel rus a fost semnată o convenţie ce permitea oştirilor ruseşti să traverseze teritoriul României pentru a ajunge în Bulgaria. Rusia se angaja în schimb să nu atenteze la integritatea teritorială a ţării. Dar n-a trecut decât o lună de zile şi adevărata faţă a politicii ruseşti a ieşit în vileag. La 9 mai 1877 România şi-a declarat independenţa de stat. Cercurile conducătoare de la Sankt Petersburg şi-au exprimat în mod făţiş nemulţumirea şi dezaprobarea faţă de acest act istoric pretinzând că „şi Rusia are de spus un cuvânt în această privinţă”.
Un alt articol, Chestiunea Basarabiei, reprodus din ziarul Steaua României (30 aprilie 1878), dovedeşte pe bază de documente ruseşti „caracterul curat românesc al întregii Basarabii, adică a toată regiunea cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră”. Mai amintim şi alte titluri referitoare la aceeaşi temă: Anglia şi România, Istoria relaţiilor Moldo-Valahiei cu Rusia. De asemenea sunt incluse cuvântările lui I.C. Brătianu, prim-ministru al României, şi M. Kogălniceanu, ministru de externe, la Congresul de la Berlin (1 iulie 1878), unde, împotriva dreptului istoric, marile puteri au susţinut tot pe cel mare şi puternic cu poftele lui nelimitate pentru acapararea de noi teritorii, hotărând să cedeze Rusiei partea de sud a Basarabiei.
Un interes aparte prezintă şi succintele „Notiţe asupra stâncii din ţinutul Sorocii”, incluse la sfârşitul volumului III. Aici se face o descriere sumară a stâncii şi a unei peşteri a cărei lungime „poate fi de 20 de minute”.
Colecţia Uricariului a fost menţionată de mari personalităţi: M. Kogălniceanu, H. D. Xenopol, iar Academia Română la 2 aprilie 1886 îi conferă editorului titlul de membru corespondent. Uricariul era căutat nu numai în ţară, dar şi în Basarabia. Drept confirmare ne serveşte scrisoarea episcopului de Roman, a cărturarului Melchisedec (1823-1892), din 10 noiembrie 1890 către Theodor Codrescu şi publicată la sfârşitul volumului XVI, apărut în 1891. Reproducem un fragment din ea: „Părintele Arhimandritul Andronic, stareţul mănăstirii Noul Neamţ din Basarabia prin o scrisoare ce mi-a adresat exprimă o mare dorinţă de a avea pentru biblioteca mănăstirii întreagă colecţia Uricariului, editat de domnia voastră. Vă roagă, prin mine, a-i trimite toate volumele ieşite până acum şi cu arătarea preţului pe care imediat îl va trimite. Sfinţia sa zice că pentru mai mare siguranţă a sosirii plicului la destinaţie, plicul să fie adresat «Înalt prea sfinţitului Serghie Arhiepiscopul Kişinăului şi Hotinului» la Kişinău, cu arătare a se preda stareţului Andronic de la mănăstirea Noul Neamţ din Basarabia”. La sfârşitul scrisorii episcopul Melchisedec îl roagă personal pe Th. Codrescu să facă totul pentru a îndeplini „această dorinţă românească a bunului stareţ Andronic”.
E de subliniat faptul că arhimandritul Andronic (1820-1893) a fost nu numai întemeietorul mănăstirii, dar şi al bibliotecii, contribuind mult la completarea ei cu numeroase cărţi de valoare. Cât priveşte colecţia Uricariul, se pare că editorul ei n-a reuşit, din motive deocamdată necunoscute, să o trimită. Volumele ce se păstrează în prezent în fondul mănăstirii Noul Neamţ de la Arhiva Naţională a R.M. au fost primite, conform ştampilei, după 1918.
Dacă Theodor Codrescu n-a izbutit să satisfacă dorinţa stareţului Andronic, a realizat acest lucru în favoarea bibliotecii publice din Cernăuţi. Informaţia am depistat-o pe un exemplar al volumului II din Uricariu, tipărit în 1852 care se află împreună cu altele 18 în posesia Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu” din Chişinău, toate primite ca donaţie în 1986 din partea Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii din Cernăuţi. Pe foaia de titlu a respectivului exemplar, în partea de sus, se află autograful editorului: „Onorabilei biblioteci naţionale din Cernăuţi”, după care urmează semnătura donatorului.
Amintim cititorilor că cel mai mare serviciu pe care l-a făcut Theodor Codrescu Basarabiei a fost totuşi tipărirea operelor lui Constantin Stamati. Acesta, după 1860, fiind la o vârstă înaintată, obosit şi bolnav, era preocupat de editarea creaţiei într-un volum aparte. După cum reiese dintr-o scrisoare a sa (datată cu 22 iulie 1862, Ocniţa) către Petrache Petrino din Cernăuţi, întru realizarea scopului propus avea nevoie de un „scriitor ce ştie ortografia nouă şi stilul limbii române de acum”, ca să-şi „prescrie la curat” lucrările. Ţinând seama de legăturile lui Th. Codrescu cu „Românii basarabeni”, de interesul lui faţă de această provincie, presupunem că misiunea i-a revenit anume lui. Probabil, în timpul unei vizite de după 1862 în Basarabia Th. Codrescu a primit manuscrisele chiar din mâna lui C. Stamati pentru a le edita. Aşa se explică faptul că în 1868 apare la Iaşi, în tipografia Buciumul Român, impunătorul volum Muza românească. Compuneri originale şi imitaţii din autorii Europei de cavalerul Const. Stamati, volum îngrijit de Theodor Codrescu. Ediţia se deschide cu o succintă notă semnată de editor, ce reprezintă nu numai o apreciere a operei scriitorului de la Ocniţa. Iată câteva fragmente: „Patrioticele scrieri ale Domnului Costachi Stamati au ornatu multe foi periodice, mai cu seamă Colecţiunea Almanahurilor tipografiei Buciumului Român... După înţelegerea ce am avut cu Domnul autor şi cu ajutorul său ofer Românilor această Muză Românească. Îmi pare rău că domnul autor din modestie nu s-au înduplecat dorinţei mele de a-mi da o schiţare din viaţa sa spre a o împărtăşi şi publicului”.
Astăzi nu putem şti dacă „Lebăda Basarabiei”, cum îl supranumeau contemporanii pe Constantin Stamati, a ţinut în mână multrâvnitul său volum, care i-ar fi îndulcit, cu siguranţă, ultimele zile ale vieţii.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog