Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LEGISLAŢIA LINGVISTICĂ – 15 ANI DE LA ADOPTARE

Limba rosteşte fiinţa unui popor şi îi dă certitudinea că există ca făuritor de istorie

Mihai CIMPOI

Alte articole de
Mihai CIMPOI
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIV, 2004

Pentru tipar

1-3. Acest drum, pe care limba română l-a parcurs în spaţiul basarabean timp de 15 ani, trebuia să fie de la rolul umilitor de Cenuşăreasă la acela – autoritar şi reparator-istoric – de împărăteasă (vorbind în termeni de basm), de cel puţin „bună gospodină”, aşa cum zicea Eminescu.
Ce s-a întâmplat, în fond?
Redobândindu-şi, fie şi numai printr-o stipulare constituţională, care poate fi respectată sau ignorată, statutul de limbă oficială, ea trebuia să-şi asigure o cale magistrală, un drum cu adevărat naţional. Anume un astfel de rol i-a atribuit tânăra generaţie.
Totuşi ea a cunoscut şi o orbecăire prin hăţişuri, pe drumuri de pădure întrerupte, vorbind în termenii lui Heidegger, care o interpreta ca loc de adăpost sau casă a fiinţei.
Acest adevăr heideggerian şi eminescian urma să se impună în conştiinţa noastră a tuturor: limba rosteşte fiinţa unui popor şi îi dă certitudinea că există ca făuritor de istorie. Limba determină marca ontologică a unui neam, fiind blazonul lui de nobleţe.
În contextul nostru basarabean, terorizat de istorie, înstrăinat de rădăcinile fiinţei, revenirea la adevăr şi la o limbă curată – de pe care s-a şters, vorba părintelui-poet Alexie Mateevici care i-a consacrat cel mai inspirat imn, „colbul, mucegaiul” – urma să fie imperativul numărul unu.
Deşi recunoscut prin legea supremă, statutul ei de limbă de stat a început să fie subminat chiar de... stat. Deşi Academia de Ştiinţe a confirmat autoritar, ca for ştiinţific superior îndreptăţit s-o facă, denumirea ei corectă de limba română, guvernanţii comunişti veniţi la putere au căutat să impună – prin măsuri drastice, prin concepte de politică naţională, prin campanii de combatere a adevărului, prin susţinerea „moldovenismului primitiv”, cultivat atât de impostori ca Stati, cât şi de personalităţi ca Ion Druţă – anacronicele noţiuni staliniste.
Impunerea statutului de limbă oficială a fost zădărnicit prin păstrarea unui status quo al limbii ruse şi prin transformarea ei într-o a doua (în fond – prima) limbă de stat.
La „moldovenismul primitiv” s-a mai adăugat contrafortul „multietnicismului”, stratagemă politică diabolică, ce trece cu tăvălugul peste populaţia românească majoritară, devenită peste noapte „minoritate naţională”.
Concluzia amară e că în cei cincisprezece ani lupta pentru limba română s-a reluat de la nivelul zero, ea continuând să se zbată în plasa abil ţesută a mrejelor politice diavoleşti şi să-şi îndeplinească rolul umil de Cenuşăreasă.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog