Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LEGISLAŢIA LINGVISTICĂ – 15 ANI DE LA ADOPTARE

Poate oare un concept care a fost şi este expresia teoretică a intereselor expansioniste ruseşti să întărească statul Republica Moldova?

Gheorghe NEGRU

Alte articole de
Gheorghe NEGRU
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIV, 2004

Pentru tipar

1-3. Adoptarea de către sesiunea a treisprezecea a Sovietului Suprem al R.S.S.M. a legii „Cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul R.S.S.M.” şi a „Programului complex de stat pentru asigurarea funcţionării limbilor” a constituit una dintre realizările cele mai importante ale mişcării naţionale din R.S.S.M. care a creat, o dată cu oficializarea statutului de limbă de stat a „limbii moldoveneşti” în grafie latină şi a celui de limbă de comunicare interetnică, premisele juridice necesare pentru regenerarea limbii române literare.
Desigur, soluţia de compromis, pentru care a optat sesiunea după lungi dezbateri privind conferirea statutului de limbă de comunicare interetnică şi limbii ruse, era, în condiţiile inexistenţei bilingvismului real, o „poartă” juridică ce favoriza subminarea calităţii de limbă oficială a limbii române şi conservarea situaţiei privilegiate a limbii ruse. De aceea, anume desemnarea statutului limbii de comunicare interetnică – „limba moldovenească” sau cea rusă – a devenit subiectul principal al luptei politice din cadrul sesiunii. Este explicabil deci de ce deputaţii democraţi nu au insistat în plenul sesiunii asupra includerii în lege a glotonimului limba română. În situaţia tensionată de mişcarea grevistă a unor întreprinderi rusolingve din R.S.S.M., ce doreau decretarea limbii ruse drept limbă de stat, confruntarea din cadrul Sovietului Suprem în chestiunea denumirii limbii ar fi putut duce la blocarea lucrărilor sesiunii şi la continuarea discriminării şi rusificării populaţiei.
În definitiv, eşecurile noastre din domeniul lingvistic şi etnocultural – limba română nu a mai devenit o limbă de stat în adevăratul sens al cuvântului – s-au datorat nu atât „părţilor negative” ale legislaţiei din 1989, cât, mai ales, cedărilor elitei politice democratice şi indiferenţei funcţionarilor din sistemul administrativ al R.S.S.M. şi al Republicii Moldova (ne referim la români, căci de alogeni nu are rost să mai vorbim) care, alcătuind majoritatea, sunt responsabili de transpunerea corectă în viaţă a legilor. Defectele elitei şi ale funcţionarilor respectivi (conştiinţa naţională fluctuantă, lipsa de demnitate şi tendinţa spre compromisuri dubioase, corupţia, orgoliile exacerbate, inconsecvenţa, ignoranţa şi incompetenţa etc.) au fost şi sunt dublate de lipsa culturii politice şi a conştiinţei naţionale moderne în rândurile unei părţi însemnate a populaţiei româneşti din Republica Moldova, fapt care a blocat funcţionarea mecanismului solidarităţii naţionale, caracteristic statelor moderne democratice. Pe fundalul sărăcirii cumplite a populaţiei şi al luptei orgoliilor în interiorul partidelor democratice, s-a produs erodarea treptată a încrederii populaţiei faţă de aceste partide şi revenirea la putere, în februarie 2001, a comuniştilor. Aceştia şi-au propus nu numai revizuirea legislaţiei lingvistice, nu numai oficializarea limbii ruse şi a obligativităţii studierii ei de către copiii români din chiar şcoala primară, ci şi revederea principiilor de constituire a statutului naţional Republica Moldova. Deşi încercări de a impune valorile etnolingvistice şi culturale sovietice s-au făcut şi în perioada zisă agrariană, cea comunistă se deosebeşte atât prin amploarea fenomenului restituirii, cât şi prin metodele totalitare utilizate. Dacă agrarienii s-au detaşat de perioada sovietică, cel puţin prin însuşirea unei titulaturi democratice, comuniştii de astăzi sunt continuatorii declaraţi ai vechiului regim. Spre deosebire de regimul sovietic, constituit în urma ocupaţiei militare directe, cel agrarian şi cel comunist sunt o consecinţă a competiţiei electorale desfăşurate în cadrul unui sistem mai mult sau mai puţin democratic. De aici şi responsabilitatea liderilor democratici de atunci, dar şi a unei mari părţi a populaţiei ce nu poate ieşi din prizonieratul mentalităţii sovietice.
Sub presiunea diverselor instituţii internaţionale, guvernarea comunistă este nevoită să accepte principiile şi formele social-politice şi economice moderne. Totodată ea respinge categoric instituţionalizarea unor valori culturale precum limba română literară şi istoria românilor – efecte şi pârghii eficiente ale modernizării. Puşi în situaţia de a alege între putere şi consecvenţă ideologică, guvernanţii comunişti abandonează parţial ideile marxist-leniniste, dar nu şi antiromânismul. Ei insistă asupra legiferării vechilor falsuri ale istoriografiei sovietice, „garnisindu-le” cu fraze şi teze proeuropene. Se urmăreşte, aşadar, constituirea unei societăţi lipsită de dimensiunea românismului. Procedeul nu este nou. Aşa a acţionat şi administraţia ţaristă a Basarabiei, şi cea sovietică în R.A.S.S.M. şi R.S.S.M. Prima a opus românismului, în timpul reformelor burgheze din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, rusificarea deschisă. Cea de-a doua i-a contrapus, în timpul colectivizării şi industrializării, moldovenismul antiromânesc confecţionat ca mască a rusificării. Or, în noile condiţii de afirmare a unor regimuri democratice în Occident, promovarea deschisă a scopurilor rusificării în R.S.S.M. ar fi deteriorat imaginea acesteia de ţară liberă şi democratică. În scopul justificării politicii de rusificare s-a purces la inventarea concepţiei despre dezvoltarea naţiunii burgheze şi sovietice moldoveneşti în Basarabia şi în R.S.S.M. Concepţia respinge limba română literară, românismul modern, considerându-le periculoase, însă elogiază arhaismul şi rusificarea. Astfel, moldovenismul sovietic este de fapt o altă faţetă sau etapă a rusificării. Scopul moldoveniştilor este cunoscut – justificarea ocupaţiei sovietice (= ruseşti) a Basarabiei şi soluţionarea definitivă a „diferendului” cu România. Consecinţele acestei politici, experimentate în R.S.S.M., sunt cunoscute – înapoierea culturală a moldovenilor, bălăceala în ruralism, tradiţionalism, analfabetism. În timp ce modernizarea culturală a ţărilor europene a condus la formarea limbilor literare, la dezvoltarea culturilor şi naţiunilor, mulţi dintre moldovenii din R.S.S.M., mancurtizaţi, nu ştiau şi nu ştiu încă de unde vin şi cine sunt. De ce astăzi, în condiţiile statului independent Republica Moldova, comuniştii insistă, ca şi în timpul ocupaţiei sovietice, să impună moldovenismul proletcultist în calitate de proiect naţional de alternativă românismului? Justificarea oficială a unei asemenea politici este „întărirea statalităţii”. Poate oare un concept care a fost şi este expresia teoretică a intereselor expansioniste ruseşti să întărească statul Republica Moldova? De fapt, alternativa propusă de comunişti a fost şi este nu moldovenismul, ci rusificarea. Alternativa firească a moldovenismului tradiţionalist, primitiv, conformă originii etnice, istoriei şi culturii noastre fiind românismul. Românismul modern din Republica Moldova nu este un moft sau o diversiune statală, ci o necesitate obiectivă. A construi un stat modern şi democratic, utilizând drept bază spirituală un concept primitiv – moldovenismul antiromânesc – înseamnă a condamna majoritatea cetăţenilor acestui stat la înapoiere şi deznaţionalizare. Or, anume această categorie a populaţiei constituie baza socială a comunismului revanşard. Nu independenţa formală prezintă pericol pentru comuniştii din Republica Moldova (ea este o iluzie atâta timp cât cetăţenii nu cunosc adevărul şi pot fi manipulaţi), ci perpetuarea românismului modern. Astfel se explică de ce ei, odată ajunşi la putere, s-au năpustit, în primul rând, asupra „Istoriei românilor”. Moldovenismul antiromânesc este instrumentul politic, utilizat de comunişti, pentru prepararea în masă a votanţilor docili şi manipulabili. În condiţiile păstrării regimului actual din Republica Moldova care neagă, de fapt, caracterul naţional al Republicii Moldova, limba română nu poate nicidecum să ocupe un loc prioritar în mecanismul de funcţionare a statului nostru.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog