Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CUM VORBIM, CUM SCRIEM?

Scurt şi clar

Iraida CONDREA

Alte articole de
Iraida CONDREA
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Exprimarea laconică este considerată în majoritatea cazurilor un avantaj, în special în comunicarea curentă, cotidiană, când nu putem face risipă de timp şi trebuie să vorbim scurt şi clar, adică laconic.
Cerinţa de a vorbi cât mai scurt este deosebit de actuală în timpul şedinţelor, conferinţelor, diverselor reuniuni publice, în cadrul cărora se recurge chiar la reglementarea timpului, când fiecărui vorbitor i se acordă doar un anumit număr de minute. Depăşirea timpului oferit poate fi considerată drept o lipsă de respect faţă de asistenţa din sală, căci persoana care încalcă regulamentul face abuz de timpul şi răbdarea celor prezenţi.
Această conduită trebuie urmată şi în cadrul dezbaterilor – intervenţiile trebuie să fie scurte, concise şi la obiect. Însă foarte mulţi au obiceiul să-şi înceapă intervenţia „scurtă” cu introduceri şi scuze kilometrice, care nu au nimic cu subiectul discutat şi doar consumă timpul preţios, lipsindu-i pe alţii de posibilitatea de a vorbi. Astfel, cel căruia i s-au acordat doar două minute în cadrul dezbaterilor face o mare greşeală, când îşi începe intervenţia aşa: „Doamnelor şi domnilor, eu ştiu că avem foarte puţin timp şi lumea este deja obosită, dar mai sunt mulţi doritori de a-şi spune părerea, de aceea eu am să mă exprim scurt şi n-am să mă opresc asupra celor expuse deja în raport, deoarece vorbitorul a examinat amănunţit problema şi nu mai are rost să insist, dar să ştiţi că aspectul la care vreau să mă refer este foarte important şi trebuie neapărat să fie luat în consideraţie. Ca să economisim timpul, mai ales că este deja târziu, eu aş vrea să spun numai un lucru pe care, de fapt, l-a amintit deja cineva aici şi anume că...”. În sfârşit, vorbitorul nostru a ajuns, se pare, la ideea pe care dorea să o expună, dar cât timp i-a luat – lui şi celorlalţi – până să ajungă la esenţă, la acel aspect, care – culmea! – s-ar putea să nu fie deloc important şi valoros pentru discuţia concretă ce se desfăşoară. De aceea, asemenea promisiuni de a economisi timpul preţios, de a nu abuza de răbdarea auditoriului obosit, de a spune ceva extrem de important ş.a.m.d nu folosesc la nimic şi îl pun pe cel care le debitează într-o lumină cu totul nefavorabilă.
Bineînţeles că, pentru a interveni într-o discuţie, trebuie folosite anumite elemente verbale, prin care vorbitorul să arate că are ceva de adăugat, de precizat, dar acestea vor fi foarte laconice şi vor fi însoţite în mod obligatoriu de binecunoscutele formule de politeţe, adresate moderatorului şi asistenţei, cum ar fi: vă rog să-mi permiteţi o precizare; aş dori, dacă se poate, să adaug ceva; îngăduiţi-mi să intervin; cu permisiunea dumneavoastră, aş adăuga... ş.a. Toate acestea sunt necesare pentru ca discuţia să se desfăşoare într-un mod civilizat şi oponenţii să se audă reciproc.
În sfârşit, pentru ca intervenţia dumneavoastră în timpul unei dispute să aibă succes, este bine să vă conduceţi de următoarea regulă: notaţi, cel mai bine pe puncte, ceea ce aveţi de spus şi urmaţi cu stricteţe acest mic plan, nu vă lăsaţi furaţi de plăcerea de a improviza, căci improvizaţia de moment s-ar putea să nu fie prea inspirată. În acest sens, probabil că au foarte mare dreptate actorii care afirmă, în mod paradoxal, că cea mai bună improvizaţie este cea meticulos pregătită în timp.
Laconismul şi exprimarea succintă sunt foarte necesare în comunicarea la serviciu, în birouri, în mediul funcţionarilor – cu vizitatorii, cu şefii, cu subalternii: aici introducerile trebuie să fie cât mai scurte, digresiunile „lirice” cât mai lapidare, căci probleme de rezolvat sunt multe, iar timp este puţin. Nu în zadar unii funcţionari afişează în birouri un slogan, luat, se zice, din arsenalul celebrului ţar Petru I, care se ştie că era un administrator foarte dur şi nu admitea vorbăria goală. În original acest cod de conduită sună aşa: говори ясно, проси мало, уходи быстро, adică: vorbeşte clar, cere puţin, pleacă repede.
De altfel, pătrunzând şi mai departe în adâncurile istoriei, putem afla că romanii, în antichitate, organizau chiar concursuri de exprimare laconică. Se zice că la o asemenea competiţie pretendenţilor li se cerea să improvizeze un dialog, în care să-şi adreseze fraze şi cuvinte cât mai scurte, dar sensul să fie absolut clar şi să nu pericliteze comunicarea. Unul dintre concurenţi a declarat că a putut formula cel mai laconic enunţ, pe care l-a adresat interlocutorului său. Propoziţia conţinea doar două cuvinte extrem de scurte: Eo rus, ceea ce înseamnă „Plec la ţară”. Foarte mândru de un asemenea laconism, el aştepta răspunsul, dar triumful său n-a durat mult, pentru că adversarul i-a răspuns: I, adică „Pleacă”.
Această mostră de dialog laconic „Eo rus I” ar trebui să le amintească celor volubili că multe lucruri se pot spune scurt şi clar, fără a face risipă de vorbe şi de timp.
Laconismul în textul scris are alte faţete şi trebuie să respecte alte rigori decât în vorbire. În scris, foarte des pentru a evita denumirile mai lungi, se recurge la abrevieri, multe dintre acestea devenind cu timpul familiare cititorilor, în special când este vorba de instituţii, foruri, partide, de exemplu, denumirile abreviate ale unor universităţi, cum ar fi U.S.M. (Universitatea de Stat din Moldova), ULIM (Universitatea Liberă Internaţională din Moldova), ASEM (Academia de Studii Economice din Moldova) şi altele.
Unele abrevieri utilizate constant nu sunt chiar bine înţelese. Acesta este cazul latinescului et caetera, care se abreviază în scris etc., dar când textul este citit, se pronunţă în întregime – „etcétera”, nu etc., la fel ş.a. se pronunţă complet – şi altele (şi alţii). Însă mai important în legătură cu et caetera este un lucru care trebuie bine memorizat: et caetera este format la origine din conjuncţia et cu sensul şi urmat de pronumele latinesc caetera (altele, altceva), avându-se în vedere alte obiecte, alte lucruri; astfel că et caetera are sensul de „şi altele” cu referire la obiecte, lucruri, noţiuni, idei, dar nu la oameni, persoane. Prin urmare, se poate spune: printre disciplinele studiate figurau istoria, retorica, stilistica etc., prin et caetera înţelegându-se şi alte discipline. Iar când este vorba despre oameni, nu vom spune şi nu vom scrie: au participat profesorii Leahu, Pânzaru, Tudoran etc., pentru că nu sunt nişte obiecte, iar pentru a arăta că au fost mai mulţi decât cei enumeraţi, vom scrie şi vom spune şi alţii, abreviat ş.a. Deci, la întrunire au fost prezenţi V.Moraru, A.Vieru, N.Ciobanu ş.a. – şi alţii – nu etc.
De obicei, se abreviază numai în scris o serie de denumiri care indică statutul persoanei – domnul, doamna, într-un text neutru dl, dna, scrise cu literă mică. Când acestea se folosesc într-o adresare oficială, într-un document, ele se vor scrie complet şi cu majusculă – către Doamna ministru, către Domnul director al agenţiei. Se utilizează în mod curent abrevierile prof. pentru profesor, conf. pentru conferenţiar, dr. pentru doctor, dar la lectură acestea vor fi pronunţate complet – deşi este scris prof. Marin, vom citi profesorul Marin, la fel şi în celelalte cazuri.
Prin analogie, se abreviază şi alte cuvinte, însă atunci când cineva recurge la o formă prescurtată, trebuie să aibă grijă ca ea să sune decent şi să nu stârnească nedumerirea sau hazul celor care citesc. De exemplu, abrevierile drd şi drdă pentru doctorand şi doctorandă par destul de nostime, mai ales când apar frecvent, de exemplu, în programa unei conferinţe, care capătă cam următorul aspect: Alina Guzun, drdă, Elena Castraveţ, drdă, Vasile Racu, drd, Galina Crudu, drdă. Această abundenţă de drde reduce la zero intenţia alcătuitorilor de a scrie laconic, deoarece puţina economie de hârtie făcută prin omiterea câtorva litere s-a obţinut cu preţul unei exprimări cu totul nepotivite.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog