Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARS POETICA

C’un trandafir galben

Clara MĂRGINEANU

Alte articole de
Clara MĂRGINEANU
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Viaţa ruptă în două bucăţi (nu ştiu dacă egale)
Moartea, făcută praf
Inima mea, ca o cameră vraişte, pictată în albastru,
O femeie îşi prizează delicat propria-i vârstă
(Nu îţi ştiu gusturile, dar îţi ştiu gustul).
 
Am sărutat una dintre măştile vorbitoare,
Într-o dimineaţă de vară,
Urma un fel de nuntă
(Sunt văduvă înainte de a fi mireasă)
Atâtea flori în jur, iar eu,
întinsă pe patul de jar,
Sunt vie.
 
Împotriva amintirilor care mă păzesc,
Ridic un trandafir galben
(Pe limbă gustul prafului de puşcă)
 
A murit femeia pe care tu, într-o dimineaţă,
Ai vrut să o cunoşti.
Trăieşte femeia pe care ai văzut-o orbecăind
Printre arte,
 
În timp ce viaţa i-ar fi fost de ajuns.
 
 
Golită, în haină de blană
 
În noaptea aceea
Aveam nevoie să-mi sorb tristeţea
De pe buzele altcuiva,
M-am expus,
Imaginea e realitate,
Golită de creier, de iluzie, de căldură,
Golită, în haină de blană.
 
Era frig şi se apropia Crăciunul.
 
 
Ard pagini la modă
 
Ard pagini la modă cu veşti despre tine,
Femeia amară descântă perechi,
Dansează amanţii pe ritmuri străine,
E viscol de vară iar vinul e vechi,
Revin disperat sărbători, în neştire
Penibilă-i plata, de două parale,
Din noi se aruncă-n pământ cu iubire,
Din ei se porneşte furtună de jale.
 
 
An nou cu interjecţii
 
Am fost atât de aproape de fericire,
Gata să nu mai învăţ
Nimic de la viaţă.
 
Am tăcut atâţia ani, minunile
Pe care n-am ştiut să le trăiesc
(Muţenia, disperată interjecţie)
 
Dacă marile tale dureri
Au devenit atât de ale mele,
Voi avea oare norocul
Ca marile mele dureri
Să nu-mi mai aparţină
 
Cu adevărat?
 
 
Doctore, în noaptea asta
 
Albastru şi gheaţă
În înserările norocoase
Ale unui timp înroşit cândva cu vin fiert,
Tremură în inima mea
Mâinile şi răsuflarea unui copil bătut,
Sirena Salvării îmi vindecă surzenia,
Doctore, în noaptea asta
Nu eu am pus otravă la rădăcina urletului,
Nu eu mi-am tăiat încheietura
Ca să ling jarul,
Nu eu mi-am smuls venele cu dinţii.
 
Alo, doctore,
Nici măcar nu sunt eu
Cea care îţi vorbeşte acum,
Ci Dumnezeu a scris acest poem
Mai demult
În creierul meu.
 
 
Aerul din care cineva lipseşte
 
Viaţa mea
Este cronica unei înfrângeri clevetite.
Aşa se aude
Din bestiarul subteran
Unde vampirii şi vrăjitoarele
Fac tumbe
Cu mantia mea în dinţi.
Cândva, am îndrăznit şi am fost
Regina florilor de zahăr ars,
Cândva am cedat şi am fost
Victima preferată a umilinţei,
O femeie albastră
Face exerciţii de exorcism,
Eu injectez oxigen
În aerul din care
Cineva lipseşte.
 
 
Vis
 
Vedeam întinderi pictate cu lamă de cuţit
Pe trupul meu,
Zeii mă otrăveau încet, dar sigur,
Spaima mi-a jupuit până la os iluzia,
De aceea îmi venea să plâng,
Dar am muşcat cu poftă
Numele tău,
Pe toate buzele.
 
Tăcerea va sparge timpanele acestui poem
Înainte de a-mi da inima la câini,
Să o mănânce.
 
 
Trucaj II
 
Mă voi tăvăli de râs, trucând identităţi,
Singurătatea e marfă de contrabandă,
Bolnav miroase ultima picătură
Din parfumul tinereţii mele,
Frumos îmi pun semnătura
Pe filmele metaforei,
 
Îmi fac şi eu
Ca şi ploaia,
Meseria,
Într-o lume în care
Ispita e pe gratis,
Iar dezertarea
Un exerciţiu de stil.
 
 
Aruncarea în gol
 
Prietenului meu, fratele Corco
 
M-am aruncat în gol
Ştiind undeva braţe pregătite să mă prindă,
O lume gata să zâmbească
Măştii mele văruite
Şi câţiva oameni gata să dea cu mine
De pământ.
 
Mâine dimineaţă
Voi bea cafeaua cu un înger
Trimis să îmi spună
Că nu s-a întâmplat nimic.
 
 
Singurătatea doarme în pat cu mine
 
Drumul de la tandreţe la brutalitate
l-am înghiţit brusc,
într-o vară în care m-am apropiat
de cea care doream să fiu.
Vara de beţie, iubit absent,
Experienţa limită a trădării.
 
El anulează indiferent chemările,
Ea îşi plimbă părul negru prin saloane cu
candelabre de cristal,
Îşi fac impecabil meseria,
ca şi ploaia,
 
În rest, totul e perfect,
Singurătatea doarme în pat cu mine.
 
 
Doar atunci sunt poet
 
Când nu mai am arme,
Îmi smulg inima din piept
Şi o dau la câini să o mănânce
 
Doi ochi smulşi de pliscul destinului,
Doi părinţi morţi,
 
Doi împărţit la doi,
Singurătatea confiscându-mi duminicile,
 
Când femeia din mine urlă sălbatic,
Doar atunci sunt poet.
 
 
Dans cu pumnalul în inimă.
 
Eu nu vorbesc cu cealaltă eu
Doar dansăm uneori,
 
Cu pumnalul destinului în inimă.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog