Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

STRIGAT-AM CĂTRE VOI

Ritmul fiinţării noastre

Grigore VIERU

Alte articole de
Grigore VIERU
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

* * *
Citim în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal de Ion D. Sârbu că „unii savanţi americani susţin că balenele care eşuează pe plajele din Florida o fac din cauză că, printr-un accident, şi-au pierdut simţul de orientare: în urechi le intră o ploşniţă (cimex) minusculă, de apă, aceasta le strică „radarul» şi, fatalmente, le împinge spre sinucidere.
Amănuntul cel mai îngrozitor în această foarte plauzibilă supoziţie constă în faptul că numai şeful turmei de balene este pişcat de ploşniţă. El îşi pierde bunul-simţ de orientare, luând-o spre moarte. Turma îl urmează din motive de instinct, fidelitate, disciplină.”
Ei bine, aflaţi că tot un fel de ploşniţă a intrat şi în urechea unor conducători ai Republicii Moldova. Şi acea ploşniţă nu este altceva decât ideologia bolşevică. Mai exact, ea stătea acolo demult şi nu au scos-o. Tragedia cea mare însă este că ploşniţa s-a cuibărit şi în urechea unei bune părţi a populaţiei româneşti din Basarabia. Destui români dintre Nistru şi Prut afirmă că ei nu sunt români, ci moldoveni, că nu vorbesc româneşte, ci, vezi bine, moldoveneşte.
Armata a 15-a de ocupaţie – iată ce este falsul istoric denumit „limba moldovenească”.
Vom fi liberi în măsura în care libere vor fi limba şi istoria noastră, în măsura în care vom şti să le apărăm împotriva timpurilor atât de potrivnice nouă.
1994
 
* * *
Noi, românii basarabeni, pentru care fiecare zi în care vorbim româneşte este o zi a înălţării, o sărbătoare, vorbim mai şovăielnic, mai clătinat, ca să zic aşa, mai încet, dar tot româneşte vorbim; pasul nostru în horă este, poate, puţin rătăcit, dar tot româneşte jucăm; cântăm plângând, dar tot româneşte cântăm; am cioplit în depărtări înfiorătoare cruci de gheaţă şi-n sloiuri de gheaţă ne-am înmormântat bătrânii sau pruncii, dar tot după legea şi-n graiul nostru i-am petrecut spre Cerul cel drept; tăiatu-ni-s-a mâna cu care ne făceam semnul crucii, dar schiţăm sfântul semn pe cerul gurii cu limba; ni s-a tăiat limba, dar tot româneşte nădăjduim spre bine, spre izbânda Dreptăţii noastre.
1995
 
* * *
Kremlinul imperial îmi aminteşte de soţul gelos care, divorţat de nevastă, continuă s-o urmărească. El ştie cu cine se întâlneşte ea, ce vorbeşte şi ce proiecte are.La fel este urmărită şi Basarabia.
 
* * *
Legiferarea prin Constituţie a glotonimului „limba moldovenească» şi a etnonimului „popor moldovenesc» (mă mir cum de nu i-au zis norod moldovenesc) va rămâne în istorie ca o ruşine naţională care s-ar putea să cadă pe copiii şi nepoţii autorilor nesăbuitelor fapte. Domnii tovarăşi, autorii ruşinosului act, îmi amintesc de răutatea şi sminteala unui personaj dintr-o fabulă chineză care, vânzându-şi mama, a rugat pe cumpărător: „Domnule dragă, mama mea e bătrână, te rog să ai grijă de ea”. El socotea că poate şterge cu o vorbă ticăloşia unei fapte negândite.
 
* * *
Ritmul gândirii, simţirii şi fiinţării noastre ca naţiune nu poate fi altul decât ritmul Limbii Române. Răzvrătirea pâinii, mai exact răzvrătirea puţinătăţii ei, poate împăca, în cele din urmă, foamea trupească, dar nu ne poate salva ca neam aşa cum o poate face răzvrătirea Limbii Române.
Mi-am iubit şi-mi iubesc fraţii, dar nu erau şi nu sunt toţi. Am adorat şi ador Limba Română, dar nu era şi nu este încă toată prin părţile noastre. Mi-am iubit şi îmi iubesc Ţara, dar nu era şi nu este întreagă nici ea.
Sunt atâtea drumuri în cuprinsul de taină al Limbii Române, pe care nu le-a cunoscut niciodată, nu le cunoaşte şi nu le va cunoaşte nicicând Balaurul. Să nu uităm că numai pe ele, pe aceste misterioase căi, putem merge, în deplină siguranţă, spre Nemurire.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog