Un dăruitor de Lumină

În primăvara aceasta frumoasă, când vi s-au adunat amintirile la hora anilor, vin şi eu să vă aduc o floare a recunoştinţei.

Cu vreo 25 de ani în urmă, eram studentă, intram la orele Domniei voastre şi uneori îmi ziceam: „Nu am noroc să fiu pe listă mai pe la mijloc, mai pe la sfârşit”. De ce? Deoarece, de fiecare dată, eram invitată la tablă, împreună cu alţi cinci colegi – primii pe listă conform alfabetului chirilic: Bujoreanu, Valache, Vasilache, Verebceanu, Grozavu, Grosu. Era şi aceasta o metodă de a-l obişnui pe student cu adevărul că trebuie să fii gata să răspunzi, să înveţi, la fiecare oră, şi nu doar uneori. O metodă care, realmente, viza perspectiva vieţii şi cea a activităţii. Ulterior am înţeles că, de fapt, acesta a fost, în mare măsură, norocul meu: de a avea un profesor prin excelenţă, care m-a implicat în procesul didactic, mi-a solicitat opinia, judecata.

Aveaţi o mulţime de fişe, pe care erau notate exemple de fraze – uneori cu 50-60 de propoziţii (se întâmpla să nu reuşim, în două ore academice, să analizăm o frază). Ne-aţi învăţat să gândim, să căutăm exemple, să discernem legătura indisolubilă dintre semantică şi sintaxă, să aplicăm criteriul logico-semantic în sintaxă şi în punctuaţie, să „construim” din „blocuri sintactice” scheme, scheme, scheme... Nu era greu să „construim”, deoarece vă aveam în preajmă: atent şi dăruitor de lumina înţelegerii. Acele fişe, care încăpeau într-o mână, într-o geantă, într-un sertar, ascundeau o muncă enormă de căutare, de lectură, de sistematizare, de gândire... Ochelarii pe care îi purtaţi mereu – la fel – trădau mulţimea de pagini lecturate, scrise, redactate...

Mai toate dintre cele vreo 30 de fete din grupă vă admirau (poate chiar erau îndrăgostite în taină) nu numai pentru frumuseţea pe care o emana chipul Domniei voastre – înalt, cu un zâmbet discret, cu ochii blânzi, cu o alură distinctă de profesor –, dar şi pentru complezenţa, receptivitatea, exigenţa, seriozitatea, modestia Domniei voastre.

Vă exprim mulţumiri, şi cu această ocazie, pentru îndemnul de a scrie, pentru sugestiile de care am beneficiat la editarea unui dicţionar de pleonasme. Mi-aş fi dorit, după cum m-aţi îndemnat, la un moment dat, să vă am în calitate de conducător al unei teze de doctorat, dar timpul, în scurgerea lui implacabilă, ne face de multe ori neputincioşi să realizăm multe, mult prea multe din ceea ce ne-am dori. Oricum, astăzi pot spune cu mândrie că am învăţat şi eu la „şcoala lingvistului Anatol Ciobanu”, iar acest lucru înseamnă totul.

Ne place să vă ştim – alături de alţi distinşi savanţi, alături de alţi bărbaţi ai neamului – scut de apărare a limbii române în Basarabia.

Viaţa Domniei voastre – prin activitatea de lingvist şi prin atitudinea de cetăţean – în vremuri vitrege, a ţinut în viaţă semnul naţiunii noastre – limba română.

Să vă învrednicească bunul Dumnezeu cu zile şi sănătate, iar tot binele din lume să aibă cale de trecere prin sufletul ales al Domniei voastre.

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT

Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

Un dăruitor de Lumină

Elena GROSU