Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PORTOFOLIUL PROFESORULUI

Tipuri structurale ale locuţiunilor adverbiale

Cecilia CĂPĂŢÂNĂ

Alte articole de
Cecilia CĂPĂŢÂNĂ
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XIV, 2004

Pentru tipar

1.1. Prezentăm în cele ce urmează o clasificare a îmbinărilor adverbiale şi propunem criterii de stabilire a caracterului locuţional, rezultate din observarea aspectelor semantice şi gramaticale ale acestor grupuri. Tipologia variată a combinaţiilor este determinată de natura morfologică a termenilor componenţi.
Clasificarea prezentată de Gheorghe N. Dragomirescu (Locuţiunile adverbiale, p. 63-67) propune trei categorii. În prima intră „locuţiuni simple formate prin compunerea simplă cu 1-3 prepoziţii… sau locuţiuni prepoziţionale”, având ca element lexical plin un substantiv, adjectiv, adverb, pronume, numeral (în faţă, cu de-amănuntul, din greu, de asemenea, de aceea, după aceea, într-una, în două, de altfel…). În cea de-a doua categorie intră „locuţiuni adverbiale în a căror alcătuire s-a aplicat compunerea prin repetiţie, şi anume repetiţia cuvântului de bază legat prin prepoziţie sau prin conjuncţia şi: cot la cot, aşa şi aşa, când şi când…, repetiţia cuvântului accesoriu (prepoziţie sau conjuncţie), pentru a lega cuvinte identice ca parte de vorbire, dar deosebite sau chiar opuse ca elemente lexicale şi care exprimă: alternanţa (de voie, de nevoie, pe ici, pe colo…), acumularea (cu una, cu două, cu chiu, cu vai…)” (op.cit., p. 63). În ultima categorie intră locuţiunile „în a căror alcătuire, compunerea simplă este dublată de un procedeu lexico-morfologic, şi anume” participiul feminin cu sens neutru, mai ales negativ, precedat de pe (pe alese / nevăzute...), un adverb / o locuţiune adverbială precedat(ă) de când / cât (cât colo / pe-aci / pe ce…), două substantive / adverbe cu rimă (târâş-grăpiş, calea-valea, harcea-parcea).
Acestor tipuri de locuţiuni adverbiale propriu-zise Gh. N. Dragomirescu le adaugă categoria numită „locuţiuni adverbiale proverbiale” (care nu sunt altceva decât „expresii rupte dintr-un context cu caracter istoric sau care amintesc o situaţie ori o întâmplare odată notorie, devenită ulterior un simbol pentru toate situaţiile analoage posibile: de la Ana la Caiafa, la botul calului…”) şi alta de „locuţiuni adverbiale frazeologice” (definite ca „propoziţii care şi-au pierdut, prin tocire, orice urmă de accent predicativ, ajungând să exprime numai o circumstanţă adverbială a predicatului altei propoziţii: pe zi ce trece, da de unde, vorbă să fie…”) (op.cit., p. 65-66).
Considerate de către Gh. N. Dragomirescu expresii perifrastice ale adverbului, locuţiunile adverbiale „fac obiectul lexicologiei, dar ele reprezintă totodată un fenomen de morfologie a limbii, atât prin categoria gramaticală căreia îi aparţin, cât şi prin aspectul flexionar al elementelor componente” (art.cit., p. 67).
Clasificarea pe care o prezentăm cuprinde nu numai toate îmbinările considerate locuţiuni adverbiale în lucrările citate, ci şi altele, al căror comportament lexico-gramatical unitar permite încadrarea lor în tiparele combinative. Apar în această clasificare şi unele îmbinări cu un caracter expresiv mai pronunţat. Facem precizarea că, deşi în opinia noastră expresivitatea este trăsătura fundamentală a expresiilor, şi nu a locuţiunilor, admitem existenţa unor locuţiuni mai expresive decât cuvintele sinonime cu ele. Comparând, de pildă, locuţiunile adverbiale nici în ruptul capului, cu chiu, cu vai, cu toptanul, pe îndelete, al căror statut locuţional este indiscutabil, cu sinonimele lor: deloc / nici(de)cum / defel, greu, mult / enorm, atent / rar, constatăm marcarea pozitivă, respectiv neutră a expresivităţii.
O expresivitate evidentă asociată cu o organizare sintactică clară caracterizează expresiile (de exemplu, c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ, cât ai bate din palme, cât ai clipi din ochi), iar o sintaxă internă deviantă, mai mult sau mai puţin expresivă, caracterizează locuţiunile (de-a amănuntul, de cu seară, pe nimerite, ceas de ceas, la o adică, la un loc, cu ruptul, într-o fugă etc.)
Distingem următoarele tipuri de îmbinări sintactice în care se încadrează şi locuţiunile adverbiale:
– prepoziţia cu + substantiv / locuţiune (+determinant): cu aplomb / asprime / amănuntul / acuitate / alai / anii / aproximaţie / ascunzişuri / binele / binişorul / bucata / bunăvoinţă / brio / bucurie / carul / cap / cale / chibzuială / chef / chirie / convingere / ceasurile / crezământ / drag / desăvârşire / (de)osebire / domolul / dreptul / dichis / dispreţ / dragoste / dreptate / dulceaţă / durere / forţa / foc / folos / frică / fuga / furie/ ghiotura / grămada / gândul / grăbire / gust / haz / hotărâre / importanţă / inimă / intenţie / intermitenţă / încetul / înconjur (uri) / înfrigurare/ înlesnire / întârziere / înţeles / japca / jind / lopata / luna / lunile / lipici / lăcomie / miile / metodă / mia / măsură / mărunţişul / necesitate / neîndurare / nepreget / nerăbdare / necaz / nervozitate / nesaţ / nevinovăţie / noimă / nonşalanţă / noroc / număr / ocolişuri / ora / orele / (o) rânduială / orbire/ ostentaţie / parul / pasiune / patimă / patos / păcat / perdea / picătura / piciorul / picioarele / plăcere / poala / poftă / predilecţie / preferinţă / premeditare / prisos / precădere / putere / putinţă / răceală / răspundere / râvnă / rândul / regularitate / ridicata / ruptul /soare / socoteală / sălbăticie / sârg / seriozitate / sete / siguranţă / sinceritate / sfinţenie / soţ / spor / stăruinţă / stângăcie / străşnicie / surle / sutele / stupoare/ suflet / ştiinţă / tabiet / tâlc / temei / temeinicie / timpul / treabă / trudă / trufie / toptanul / totul (şi cu totul) / uşorul / uşurinţă / viaţă / vitejie / voie (voia cuiva) / vremea / zor(ul); cu braţele întinse / toată bucuria / orice chip / drept cuvânt / alte cuvinte / coada ochiului / tot dinadinsul / mare (mult / atâta) drag / tot dragul / toată (multă) dragostea / duhul blândeţii / durere de inimă / toată hotărârea / toată (dragă) inimă / limbă de moarte / aceeaşi măsură / ochii închişi / paşi repezi / pânzele întinse / pielea goală / multă (toată) plăcerea / nici un (orice) preţ / preţul vieţii /multă (toată) rezerva / sânge rece / sânge iute / sânge albastru / toată seriozitatea / bună ştiinţă / mare uşurinţă; cu vârf şi îndesat; cu băgare de seamă / luare-aminte / părere de rău / mai cu seamă / cu tragere de inimă;
– prepoziţia în + substantiv (+determinant): în ajun / amfiteatru / amonte / amurg / ansamblu / aparenţă / aval / barbă / bie / bloc / braţe / buiestru / cârcă / cerc / construcţie / continuare / contradicţie / credinţă / cruce / culise / cumpănă / dar / declin / deşert / deplasare / depozit / deşert / detaliu / devenire / diagonală / disperare / disponibilitate / doliu / dos / drum / dungă / draci / esenţă / evantai / extras / expectativă / faptă / faţă / felurimi / fiinţă / flanc / fond / front / frunte / fugă / galop / glumă / gol / grabă / grup / hop / interior / jur / lături / lege / libertate / linie / linişte / lipsă / margine / materie / mână / medie / miijloc / miniatură / minoritate / mişcare / natură / (ne) orânduială / nepăsare / neştire / nocturnă / număr / opoziţie / ordine / osândire/ pace / pagubă / pantă / paranteză / parte / particular / păr / părăsire / păstrare / pâlcuri / permanenţă / persoană / perspectivă / piept / pierdere / potcoavă / practică / preajmă / pripă / principiu / privelişte / public / pustiu / putere (puteri) / rate / răscruce / răspăr / răstimpuri (răstimp) / realitate / regulă / reprize / rezumat / risipă / roiuri / rotocol / schimb / semicerc / serie / sfârşit / silă / societate / spate / speţă / spinare / subsidiar / subordinea (subordinele)(cuiva) / şagă / şir / şirag / şurub / taină / talie / tangenţă / tăcere / teorie / termen / toi / toamnă / total / travesti / treacăt / trecere / trecut / unanimitate / urmă / valuri / val-vârtej / van / vânt / veci (veac) / vecie / vecini / vid / viitor / vileag / viteză / voie / zadar / zare / zbor / zori; în aer liber / primă audiţie / cap de noapte / orice caz / câmp deschis / plin câmp / nici un chip / coadă de peşte / crucea amiezii / toate direcţiile / dorul lelii / aşa fel / fuga calului / graba mare / ultimul grad / gura mare / aşa hal / ultimul hal / ultimă instanţă / linii mari/ linii generale / ultimul moment / momentul de faţă / tot momentul / aşa măsură / mare (mică, largă, egală, aceeaşi) măsură / bună pace / bună parte / toate părţile / pasul calului / bună păstrare / doi peri / pielea goală / această privinţă / toată puterea (vârstei) / toată regula / bună regulă / primul rând / ruptul capului / stare născândă / stil mare / acelaşi timp / timp util / toată voia / plină viteză / viaţa mea (ta, sa…) / versiune originală / vârful picioarelor / vara asta / două vorbe / puţine zile / toate zilele / zori de zi; în semn de…;
– prepoziţia de + substantiv (+determinant): de bunăvoie / comă / copil / rea-credinţă / curând / dimineaţă / drept / duzină / excepţie / exemplu / fapt / faţă / formă / gardă / istov / izbelişte / încercare / o măsură / mijloc / moarte / obicei / obşte / ocazie / o măsură / mijloc / mântuială / mirare / milioane / minune / moarte / nădejde / nevoie / paradă / pildă / plăcere / pleaşcă / pomană / povaţă / preferinţă / prăpădenie / prisos / probă / rând / regulă / sărbătoare (sărbători) / sămânţă / spaimă / o şchioapă / vale / voie / o vreme / zor; de un an / doi ani / un cârd de vreme / data aceasta / data asta / dragul lui / mama focului / (o) aşa manieră / multe (nenumărate, puţine, câteva…) ori / bună seamă / bună voie;
– prepoziţia fără (de) + substantiv / locuţiune (+determinant): fără (de) alegere / asemănare / astâmpăr / cap / căpătâi / chibzuială / complimente / discuţie / frică / glumă / greş / teamă / istov / înconjur / întârziere / întrerupere / îndoială / însemnătate / margini / măsură / milă / minte / motiv / noimă / număr / ocol / ocoliş / odihnă / omenie / oprire / (de)osebire / pauză / păcat / părtinire / păs / păsare / perdea / plăcere / popas / pretenţii / preţ / pricină / răgaz / răsuflare / rezervă / rezultat / ruşine / saţ / seamăn / sens / sminteală / spor / stavilă / şagă / şovăială / şovăire / ştire / tăgadă / ţintă / veste / voie / vorbă / vreme / vrere; fără nici o frică / nici o pricină / multă vorbă / voia cuiva; fără tragere de inimă;
– prepoziţia din + substantiv (+determinant): din abundenţă / apropiere / bătrâni / belşug / cap / datorie / depărtare / faţă / fericire / fugă / grabă / inimă / întâmplare / jur / loc / localitate / naştere / născare / neatenţie / nefericire / nenorocire / nimereală / obişnuinţă / oficiu / păcate / profil / politeţe / principiu / rădăcină / răsputeri / spate / start / suflet / temelie (temelii) / timp / topor / treacăt / trecut / umbră / veac / veci / vedere / viaţă / vreme / vremuri / zări / zbor; din adâncul inimii / adâncul sufletului / cale-afară / capul locului / fundul pământului / toată inima / primul moment / toate părţile / toate puterile / tot sufletul / vârful buzelor / două vorbe / nebăgare de seamă;
– prepoziţia la + substantiv (+determinant): la alegere / anul / botul calului / brodeală / cataramă / cerere / cheie / coadă / culme / datorie / deal / disperare / discreţie / dispoziţie / distanţă / fel / frigare / început / înghesuială / întâmplare / loc / un loc / lună / lumânare / măsură / mijloc / minut / mişto / moment / nebunie/ nemurire / nevoie / nimereală / noapte / un noroc / obiect / un pahar / parte / o parte / pământ / perfecţie / piele / plecare / post / păstrare / picioare / punct / pupitru / răcoare / rând / repezeală / rigoare / sânge / scară / sfârşit / soroace / subsuoară / suprafaţă / termen / timp / toamnă / toartă / ţanc / ţară / unison / urmă / uşă / vale / vară / vedere / vreme / o vreme / zi / ziuă; la o adică / adicătelea; la calendele greceşti / tot ceasul / lumina zilei / un moment dat / ordinea zilei / ora actuală / ore mici / tot pasul / doi paşi / spartul târgului / sfântul-aşteaptă / scurt timp / prima vedere / voia întâmplării / vremea asta; mai la vale;
– prepoziţia pe + substantiv (+determinant): pe brânci / cale / un cap / capete / cuvânt / daiboj / datorie / dos / drojdie / faţă / fugă / jumătate / lături / loc / lumină / lună / măsură / merit / mofturi / moment / muchie / nas / ninsoare / noapte / nume / oră / osteneală / parcurs / picioare / ploaie / pustie / răcoare / rând / sfert / spate / sponci / sprânceană / şest / şleau / teren / timpuri / urmă / veci / vecie / veresie / viaţă / viitor / vine / vremuri; pe bandă rulantă / cale bucală / toate cărările / drept cuvânt / bună dreptate / toate drumurile / înţelesul tuturor / nepusă masă / mâna dreaptă (stângă) / o nimica toată / ochi frumoşi / picior greşit / picior mare / scară întinsă / scară mare / scară largă / trei sferturi / vremea aceea / toată ziua;
– prepoziţia într- + substantiv (+determinant): într-adevăr / o clipă / o clipită / un cuvânt / o doară / un duh / o fugă / un glas / un grai / o întinsoare / un minut / o parte / o părere / o privinţă / un răstimp / o rână / un rând / o vreme / o suflare / un suflet / o veselie; între patru ochi; între două vârste; într-o bună zi; între patru ziduri; întru început;
– prepoziţia peste + substantiv (+determinant): peste an / aşteptări / drum / fire / măsură / mână / noapte / pravilă / putinţă / săptămână / seamă / stradă / vară / voia / zi; peste tot locul / puterea (puterile) cuiva;
– prepoziţia după + substantiv (+determinant): după amiază / cuviinţă / lege / masă / măsură / natură / prânz / putinţă / ureche / vremuri; după bunul plac / placul cuiva / pofta inimii / voia inimii; după chipul şi asemănarea cuiva;
– prepoziţia prin + substantiv (+determinant): prin abuz / apropiere/ atracţie / contrabandă / dos / efracţie / excelenţă / faţă / forţă / jur / naştere / preajmă / străini / spate / urmare / vecini; prin forţa împrejurărilor / viu grai;
– prepoziţia compusă de-a + substantiv / adjectiv / adverb / numeral (+determinant): de-a amănuntul / berbeleacul / binelea / buşilea / cufundul / curmezişul / dreptul / îndărătelea / ndoase(lea) / înotul / latul / lungul / picioare(lea) / pururea / pururi / rândul / roata / săniuşul / tumba / valma; de-a doua / douălea / dreapta / dura / gata / sărita / surda / fir a păr; pe de-a-ntregul;
– alte prepoziţii + substantive (+determinanţi): de cu seară / toamnă / vară / iarnă / primăvară / noapte (a) / zi(); de la un timp / o vreme / distanţă / capăt / început / bun început / obraz / o poştă; de pe băncile şcolii; până la toamnă / saturaţie / un punct / ziuă / nori / refuz / sânge / Dumnezeu / unul / una / urmă / o vreme / un punct / acest punct; despre / către ziuă; dintr-o vreme / o răsuflare / o dată / un foc / un cuvânt; înainte de toate / vreme; pe de-a-ntregul; pe de rost / lături / o parte; pe sub mână; pe de-a-ntregul; până în măduva oaselor / temelii / pânzele albe; până într-un loc; până peste urechi / cap; (pe) sub soare / nas / nici o formă; pentru veşnicie / totdeauna / moment; printre picături; sub cerul liber / nasul cuiva / toate rezervele / orice critică;
– determinant / adverb + substantiv: câtă vreme; cât timp; data trecută / viitoare; (de) astă dată; la un an o dată; întâia(şi) dată; pentru prima oară; toată vremea; a doua zi; toată ziua / noaptea / ziulica; ziua toată; nevoie mare; nu glumă; nici un moment; nici un leac; nici un pas; nici un fel de; o ţâră; nici un strop; nici oleacă; (câte) un pic; nici pic; nici vorbă; nici pomeneală; nici discuţie; aşa fel; o palmă de loc;
– adverb (+prepoziţie) + substantiv / pronume (+determinant) (prepoziţie / conjuncţie + substantiv): ca apa / fulgerul / lumânarea / lumea / oamenii / nelumea / neoamenii / paşa / un paşă / pământul / plumbul / untul / vântul; ca din / în palmă; ca la moară; ca pe apă / aţă; ca prin urechile acului; ca dracul de tămâie; ca un făcut; ca din gură de şarpe; ca nuca în perete; ca prin minune; ca în codru; ca prin vis; ca pe Tatăl Nostru; ca frunza şi iarba; ca pe dânsul / dânsa; ca pe el / ea; ca atare; cât cepele; cât negru sub unghie; nici cât o ceapă degerată;
– prepoziţie / adverb + (pronume) adverb / adjectiv (substantivizat): în abstract / comun / cruciş / definitiv / dreapta / general / jos / jur / larg / lat / lung / mare / mic / original / particular / plin / prealabil / sec / special / stânga / sus / tot; de altfel / astăzi / ieri/ jos / jur împrejur / mâine / mic / sine stătător / tânăr / timpuriu / tot / viu; pe alocuri / atunci / bune / deplin / dinafară / dincolo / (ne)drept / furiş / gratis / liber / mâine / potriva / scurt / viu; din dreapta / greu / jur / nou / proaspăt / scurt / senin / vechi; la extrem / figurat / infinit / negru / propriu / rece; a pustiu / rău; într-adins; spre dreapta / stânga; cu adevărat; prin absurd; de la sine înţeles; fără doar şi poate; peste poate; mai presus de / decât; mai abitir (ca / decât); mai ieri; mai de mult; mai bine de; mai-mai (…); mai bine-zis; cât colo; cât pe-aci; când colo; cât pe ce;
– supin (precedat de una dintre prepoziţiile: pe / de / la / în / din): pe adormite / alese / apucate(lea) / ascuns / brodite / băute / bâjbâite / cântărite / crezute / dibuite / furate / furişate / isprăvite / îndesate(lea) / înfundate / înserat(e) / întrecute / înţeles(ul tuturor) / mărunţite / mormăite / ocolite / odihnite / neaşteptate / nebăute / negândite / nejudecate(lea) / nemâncate / nemestecate / nemuncite / neobservate(lea) / nepoftite / nerăsuflate / nesimţite / (ne)ştiute / (ne)văzute / nimerite / pipăite / rupte(lea)/ sărite / săturate / scăzute/ sfârşite / sosite / şoptite / tăcute / terminate / vrute / nebăgate de seamă; pe vrute, pe nevrute; de ajuns / neconceput / neimaginat / neînchipuit / (ne)întrecut / plâns / preferat / purtat / speriat; la nesfârşit / peţit; din auzite / mers; în ascuns / peţit / scris; într-ales; după căpătat;
– construcţii corelative: de colo până colo; de sus până jos / în sus şi-n jos; din cap până în picioare; din tălpi (până) în creştet / din tălpi până-n subsuori; din tată-n fiu; de la Ana la Caiafa; de la o zi la alta; din zori şi până în seară; din zori până în noapte; de acum încolo; de aici încolo; de azi pe mâine; din(tr-)una în alta; dintr-un moment în altul; dintr-un loc în altul; dintr-un minut în altul; c-o falcă-n cer şi una în pământ;
– construcţii cu repetiţie: aşa şi aşa; an de an; din bob în bob; bob cu bob; braţ la braţ; cap la / în cap; de la caz la caz; cât de cât; când şi când; din ce în ce; ceas de ceas; de colo până colo; din colţ în colţ; corp la corp; cot la cot; cuvânt cu cuvânt; zi de zi / din zi în zi / zi cu zi / de zi cu zi; rând pe rând; noapte de noapte; de la egal la egal; faţă în faţă; fir cu fir; gură în gură; din generaţie în generaţie; iarnă de iarnă; încetul cu încetul; întâi şi întâi; literă cu literă; din loc în loc; lună de lună; mână de la mână; (din) mână în mână; din minut în minut; din moment în moment; ochi în ochi; din om în om; din oră în oră; oră de oră; pas cu pas; perete în perete; piept la piept; pic cu pic; picătură cu picătură; picior peste picior; poartă în poartă; punct cu punct; rânduri-rânduri; săptămână de săptămână; seară de seară; strop cu strop; sută în sută; din timp în timp; tot în tot; umăr la umăr; valuri-valuri; din vreme în vreme; din vorbă-n vorbă; de unde până unde; tot unul şi unul; unul câte unul; neam de neamul meu / tău / său / lui…;
– construcţii cu pronume (cu prepoziţii / adverbe): după asta / aia / aceea; pentru aceasta / asta / aceea / aia; de aceasta / asta / aceea / aia; cu toate acestea; într-aceea; pe nimic; la noi; care mai de care; întru nimic / cu nimc; unul după altul; până una-alta; nu de alta; de la sine; ca atare; pe deasupra; (nici) pe departe; pe puţin;
– construcţii cu numerale: întâia oară / dată; prima oară / dată; a doua oară; nu o dată; încă o dată; o dată; de două ori; de unul singur; până la unul; cât patru; mai întâi (şi-ntâi); pe din două; în / pe din două; în patru; una-două; într-una; din două una; una din două; nici una, nici două; cu una, cu două;
– construcţii cu rimă: de silă, de milă; de voie, de nevoie; cu şoşele, cu momele; cum-necum; harcea-parcea; nitam-nisam; tam-nisam; (mai) treacă-meargă; cu chiu, cu vai; de joi până mai apoi; târâş-grăpiş; calea-valea; mort-copt;
– alte construcţii: până şi; şi mai şi; nici pe departe; cel mult / puţin; în cele din urmă; cu un cap mai sus; întru câtva; val-vârtej; mai ales; pur şi simplu; azi-mâine; mult şi bine; nu de ieri,(de) alaltăieri; până mai ieri alaltăieri; câtuşi de puţin; sus şi tare; zis şi făcut; la drept vorbind; văzând cu ochii; şi aşa mai departe; dat dracului de; de ieri, de alaltăieri; de bine, de rău; hăt şi bine; mai mult ori (sau) mai puţin; fără doar şi poate; nu mai puţin; nici mai mult, nici mai puţin;
– (prepoziţie / conjuncţie+) substantiv (+conjuncţie) (+prepoziţie) + substantiv / adverb: zile, nopţi; zi, noapte; nici zi, nici noapte; zi şi noapte; nopţi şi zile; zi(ua) şi noapte(a); cu ziua-n cap; cu noaptea-n cap; cu vârf şi îndesat; cu dosul în sus; cu trup şi suflet; pe viaţă şi pe moarte; fără număr şi fără seamă; cu surle şi trâmbiţe; mai în glumă, mai în serios; culmea ironiei; colac peste pupăză; trup şi suflet; cu susul în jos; din an în Paşti; nici în clin, nici în mânecă; cu sufletul la gură; cu asupra de măsură; din pământ, din iarbă verde; cu mâna pe inimă; din pământ, din piatră seacă;
– propoziţii (complete sau eliptice): nu ştiu cum / unde / când / cât; cum trebuie; de nu se mai poate; (pe) cât se poate; cum nu se poate mai mult; cum poate / pot / poţi…; precum se cade; pare că; vorbă să fie; cât ai bate din palme; cât ai clipi din ochi; cât vezi cu ochii; cât îl ţine gura; cât te-ai şterge la ochi; cât ai zice peşte; cine ştie unde / când / cum / cât; te miri unde / când / cum / cât; în treacăt fie zis; între noi fie vorba; vorba vine; pe zi ce trece; ce mai încolo, încoace; după cât(e) văd; cât e ziua / ziulica de mare; cât (e) lumea şi pământul; de când (e) lumea; da de unde; vezi-ţi de treabă; ba bine că nu; vezi bine; vorbă să fie.
Această clasificare cuprinde 25 de tipuri de combinative, în care au fost incluse locuţiuni, expresii şi îmbinări adverbiale. Cele mai productive sunt tiparele formate din prepoziţii + substantive / adjective / adverbe cu sau fără determinări, construcţiile bazate pe repetiţia unui element şi cele cu supin. Mai puţin productive sunt formaţiile cu rimă sau cele corelative.
În cele ce urmează propunem criterii pe baza cărora identificarea locuţiunilor adverbiale să fie posibilă.
Un prim criteriu este caracterul neanalizabil al structurii interne a locuţiunii (la o adică, de-a-n boulea, pe dibuite, fără doar şi poate, de-a fir a păr, la un noroc etc.) De aceea, nu atribuim statut locuţional îmbinărilor cu structură perfect analizabilă, cum sunt grupurile:
– de tip propoziţional: nu ştiu unde / când / cum, precum se cade, cât vezi cu ochii, cine ştie unde / cum / când / cât etc.
– formate din determinant / adverb + substantiv: toată ziua, nici vorbă, data trecută, data viitoare, de astă dată etc.
– care conţin o comparaţie: ca vântul, ca nuca în perete, ca la moară, ca frunza şi iarba etc.
– formate dintr-un supin precedat de o altă prepoziţie decât pe: de neimaginat, la peţit, din mers, după căpătat etc.
– corelative: de ieri până azi, de colo până colo, de sus până jos etc.
– cu numerale: prima / întâia oară / dată în două / patru etc.
– cu două substantive legate prin conjuncţii copulative: zi şi noapte, nici zi, nici noapte.
Expresivitatea evidentă şi orga-nizarea internă clară plasează unele dintre îmbinările prezentate în clasi-ficare în rândul expresiilor (cu limbă de moarte, în coadă de peşte, din vârful buzelor, la spartul târgului, c-o falcă-n cer şi una-n pământ, de joi până mai apoi, trup şi suflet, din an în Paşti, din pământ, din iarbă verde, cât ai clipi din ochi, cât ai zice peşte etc.)
În ciuda unei organizări sintacti-ce clare, îmbinările construite dintr-o prepoziţie şi un pronume demonstrativ sunt locuţiuni adverbiale. Caracte-risticile locuţionale constau în prezenţa formelor invariabile de feminin singular (după asta / aia / aceea, de asta / aceea / aia) sau feminin neutru plural (cu toate acestea / astea), forme care sunt nemotivate din punct de vedere semantico-gramatical şi se înscriu – în opinia noastră – în seria aspectelor deviante ale unei locuţiuni. Comparând contexte diferite care conţin aceeaşi îmbinare, constatăm că motivarea sau nemotivarea semantico-gramaticală a acesteia este dependentă contextual, acest lucru fiind esenţial în neacordarea sau acordarea statutului locuţional: După cartea aia a ascuns scrisoarea, nu după asta.vs. A învăţat, şi-a scris temele şi după asta s-a uitat la televizor. Se teme de vecina aia, nu de asta. vs. Era bolnav şi de asta n-a venit. Are multe cărţi, tablouri, discuri şi se mândreşte cu toate acestea vs. A răspuns foarte bine şi, cu toate acestea, a luat o notă cam mică.
Alte argumente decisive în acordarea statutului de locuţiune adverbială sunt:
I – prezenţa limitată, în special, la îmbinarea locuţională:
a) a unor arhaisme, cuvinte învechite, cuvinte foarte rar folosite în limba română actuală şi forme aberante: abitir / adicătelea / adins / alocuri / berbeleacul / brânci / brodeală / bunăvoie / buşilea / câtuşi / chiu / clipită / cufundul / cuviinţă / daiboj / dichis / dinadinsul / doară / ghiotura / greş / hal / harcea / istov / izbelişte / îndelete / îndoaselea / îndărătelea / întinsoare / japca / jind / lături / mântuială / născare / nelumea / nemiluita / nepreget / nesaţ / nimereală / nisam / nitam / noimă / osebire / osteneală / paragină / parcea / părtinire / păs / păsare / pic / picioarelea / pomeneală / potriva / preajmă / prejos / presus / pripă / prisos / privinţă / putinţă / răscruce / răspăr / răstimp / răstimpuri / rână / rost / sârg / seamă / sponci / şest / şoşele / tam / tăgadă / toi / toptanul / treacăt / ţanc / ţâră / valma / van / veci / veresie / vileag / vrere / zadar / ziuă;
b) a unor neologisme: amonte / aplomb / aval / bie / brio / calende / efracţie / expectativă / intermitenţă / nocturnă / nonşalanţă / ostentaţie / parcurs / patos / permanenţă / predilecţie / premeditare / saturaţie / speţă / stupoare / subordine / subsidiar / ştaif / unison;
II – pierderea autonomiei morfosintactice, manifestată în:
a) forma anormală de feminin neutru plural a supinului cu prepoziţia pe: pe alese / negândite / neaşteptate / înserate… (Nu considerăm, în schimb, locuţiuni adverbiale celelalte construcţii cu supin în care apare forma de masculin neutru singular a participiului, deoarece, din punct de vedere gramatical, această formă este normală, iar semantic nu s-a produs nici o transformare: de preferat / neconceput la peţit în scris după căpătat).
b) forma invariabilă a substanti-vului din locuţiune în context adverbial (care se opune formei variabile a aceluiaşi substantiv nelocuţional): M-am întâlnit, din întâmplare, cu… vs. Din această întâmplare / din aceste întâmplări ai învăţat că…; Din păcate, nu pot veni. vs. Şi-a mai spălat din păcate / din păcatul făcut, ajutându-l. Cânta după ureche. vs. Şi-a dat părul după ureche / după urechi / după urechea dreaptă. Te-a invitat de formă. vs. De formă / de o formă sferică, obiectul acela e uşor de desenat. De obicei, se întoarce târziu. vs. Nu-şi mai aminteşte de acest obicei / de aceste obiceiuri. Fără discuţie că va avea succes. vs. Nu putea fi ales fără această discuţie / fără aceste discuţii între partidele aflate la guvernare.
c) pierderea oricăror posibilităţi combinatorii ale substantivului din locuţiune (spre deosebire de acelaşi substantiv dintr-un context nelocuţional, care-şi păstrează intacte valenţele): Fără îndoială că va veni. vs. Fără îndoiala aceasta ar putea să-l creadă Din greşeală a confundat subiectele. vs. Din greşeala de neiertat a şoferului s-a produs accidentul. Dintr-o greşeală de neiertat a confundat subiectele.
Când substantivul dintr-o îmbinare are formă fixă, pentru că şi-a pierdut autonomia, caracterul locuţional al acelei îmbinări este cert. De exemplu, îmbinările: cu siguranţă, cu socoteală, de pildă, peste noapte, din principiu, din bătrâni, de fapt, într-un anumit context, decisiv pentru sensul şi funcţia de adverb, au ca element component un substantiv cu formă fixă, deci invariabil în raport cu numărul sau articularea, posibilităţile lui combinatorii fiind nule: Cu siguranţă că se va descurca.* Cu aceeaşi / această / multă siguranţă că se va Bea cu socoteală.* Bea cu socoteala aceasta / făcută / încheiată. Observăm, de pildă, că genul* Observăm, de această / acea pildă, că Rămâne la noi peste noapte.* Rămâne la noi peste noaptea aceasta / toată / cealaltă. Nu minte din principiu.* Nu minte din acest / alt / vreun principiu. Din bătrâni se povesteşte că-n tot anul negreşit...* Din bătrânii noştri / aceştia / lor se povesteşte De fapt, ne-a minţit.* De acest / oricare / acelaşi fapt ne-a minţit.
d) prezenţa articolului hotărât sau nehotărât / numeralului cardinal nemotivat gramatical sau semantic: la o adică, la anul, cu binele / binişorul, într-o clipă / o clipită, într-un cuvânt, dintr-un cuvânt, dintr-o dată, într-o doară, dintr-un foc, într-o fugă, într-un glas / un grai, încetul cu încetul, cu încetul, într-o întinsoare, de o vreme, la un loc, cu miile, la un moment dat, pe o nimica toată, la un noroc, într-o parte, la o parte, pe de o parte, de la o poştă, într-o privinţă, până la un punct, într-un răstimp, dintr-o răsuflare, într-o rână, într-un rând, în subordinea / subordinele (cuiva), într-un suflet, într-o suflare, cu sutele, de la un timp, de un timp, cu timpul, cu totul, într-o veselie, de o vreme, de la o vreme, într-o vreme, până la o vreme, dintr-o vreme, la o vreme, cu zecile;
e) forme de singular sau plural nemotivate: în draci, în subordinele (cuiva), în / prin vecini, în linii generale / mari, de milioane, din păcate, din răsputeri, din bătrâni, pe capete, pe picior greşit / mare, peste aşteptări, prin străini, de pe băncile şcolii, pe bune;
f) contextul comparativ, incompatibil cu statutul altor părţi de vorbire decât adjectivul şi adverbul. Teoretic, orice locuţiune adverbială ar trebui să fie ocurentă în contextul specific comparaţiei, practic însă lucrurile nu stau deloc aşa. Mioara Avram observă că unele locuţiuni adverbiale au „numai comparativul de superioritate” (exemplificând cu: mai cu seamă, la care adăugăm pe: mai prejos, mai presus, mai abitir, mai bine de, mai bine-zis, mai ales), altele au „numai pozitivul şi comparativul de superioritate (pe urmă), iar unele au sens de superlativ şi servesc la redarea superlativului absolut al altor adverbe şi al adjectivelor, de exemplu: cu totul (şi cu totul), de tot, din cale afară” (Avram, Gramatica pentru toţi, p. 263).
Examinând comportamentul locuţiunilor adverbiale din acest punct de vedere, constatăm că au comparativ de superioritate unele locuţiuni adverbiale construite din prepoziţie şi un substantiv / pronume sau din două verbe (mai pe şleau / lumină; mai la nimereală / obiect / întâmplare / o parte / tot pasul; mai din timp / vreme / topor; mai de dimineaţă / voie; mai în faţă / pripă / răspăr / şagă / amonte / spate / urmă / frunte; mai cu aplomb / dichis / inimă / noimă / jind / sârg / perdea / ştaif; mai într-o doară; mai prin preajmă; mai de-a fir a păr; mai ca nelumea; mai pe înserate / înţeles; mai pe nimic; mai treacă-meargă). Celelalte tipuri nu apar în contextul unei comparaţii. Paradoxal, tocmai locuţiunile cu adverb / adjectiv ca element de bază nu au grade de comparaţie (cu câteva excepţii, mai de timpuriu, mai pe scurt / larg, mai pe alocuri). Concluzia pe care o tragem din examinarea comportamentului adverbial al locuţiunilor – din acest punct de vedere – este că ocurenţa în context comparativ a locuţiunilor adverbiale care conţin substantive (rar, pronume sau verbe) trebuie considerată un argument în sprijinul statutului locuţional.
III – pierderea totală sau parţială a sensului propriu sau figurat al elementului de bază, manifestată prin deviere semantică, adică prin dobândirea de către substantivul din îmbinare a unui sens nou, cât şi printr-o folosire semantică anormală a prepoziţiei. Despre o astfel de extensie semantică e vorba şi în cazul locuţiunii pe parcurs. Flora Şuteu constată, pe bună dreptate, că „dintr-o locuţiune adverbială locală a devenit o locuţiune adverbială cu nuanţă temporală şi modală” (Şuteu, Expresii „la modă”, p. 57).De exemplu, de pomană („fără temei, fără rost, fără scop”, sens diferit de cel al substantivului pomană şi care e dependent de un anume context adverbial: A venit de pomană vs. L-a dat de pomană), la discreţie(cu sensul nou „cât pofteşti, cât vrei, fără nici o restricţie, din belşug”, total diferit de al substantivului discreţie: Se găsesc mărfuri la discreţie. vs. I-a mărturisit, gândindu-se la discreţia lui), pe loc(sensul nou e acela de „imediat, într-o clipă”, fără nici o legătură cu vreunul dintre sensurile substantivului loc: Pe loc s-a răzgândit şi-a plecat vs. Când stă pe loc, pare liniştit), fără perdea, cu lipici, fără soţ, în deşert, în vânt, în bloc, din topor, la sânge, la culme, cu carul, cu ştaif, cu cale, pe cale, cu ruptul, în păr, în lege, în draci, în frunte, în speţă, de-o şchioapă, la întâmplare, la nebunie, din urmă, pe urmă, pe faţă, pe capete, pe sprânceană, peste mână, pe de rost (sensurile noi sunt obţinute, cel mai adesea, prin metaforă sau comparaţie, prin transformarea sensului de bază. Astfel, sensul „impar, fără pereche, în număr nepereche” al locuţiunii fără soţ se bazează pe o imagine comparativă). Cât priveşte folosirea anormală din punct de vedere semantic a prepoziţiilor, exemplificăm cu locuţiunile: pe cuvânt, pe moment, pe lumină, într-adevăr, peste mână, peste noapte, prin vecini / străini. Tot anormală este şi asocierea unor prepoziţii în locuţiuni, ca: pe de (rost, lături), de cu (seară, toamnă, vară), pe de-a (-ntregul).
IV – elipsa unui element care are drept consecinţă încărcarea termenului prezent cu semnificaţia celui elidat: în dreapta / stânga (= în partea dreaptă / stângă), în definitiv (= în sfârşit, în cele din urmă), la lumânare (= la lumina lumânării), la timp (= la timpul potrivit, exact), de ocazie (= de ocazie specială, festivă), la anul / vară (= la anul / vara care vine), cu intenţie (= cu intenţie răutăcioasă, cu gând rău), în evantai / cruce (= în formă de evantai / cruce), după masă (= după masa de prânz), în lung (= în linia lungă), în gol (= în spaţiu gol, fără ţintă / folos), peste poate (= peste cât se poate, peste atât cât se poate). Referindu-se la o locuţiune adjectivală, de calitate, Flora Şuteu identifică una dintre cauzele exprimării stereotipe, „globale, nenuanţate”, şi anume „comoditatea”. Aceasta conduce la crearea şi utilizarea de şabloane, prin elidarea unui termen al unei sintagme, şi, după cum bine precizează Domnia sa, la „sacrificarea conţinutului de idei” (art. cit., p. 58).
În privinţa delimitării diverselor îmbinări adverbiale, avem în vedere funcţionarea unitară a construcţiei, autonomia lexico-gramaticală a elementelor componente şi sintaxa internă a grupului. Dacă elementele componente se combină după un tipar sintactic, păstrându-şi atât autonomia lexicală, cât şi pe cea gramaticală, alcătuiesc o sintagmă. Dacă elementele îmbinării au autonomie lexicală, dar nu au autonomie sintactică, în ciuda unei sintaxe interne evidente, grupul e un compus. Când autonomia lexico-gramaticală a elementelor componente e pe cale să se piardă sau s-a pierdut, iar organizarea internă e neclară, grupul e o locuţiune.
 Considerăm că trăsăturile fundamentale ale locuţiunilor adverbiale sunt fuziunea semantică a elementelor alcătuitoare într-un tipar sintactic invariabil şi determinarea contextuală, iar trăsăturile particulare, posibilitatea redusă de disociere (cu mult aplomb, cu mult sârg, la mare nimereală), ordinea fixă a elementelor şi gradul diferit de sudură a elementelor.
 Aşadar, statutul de locuţiune adverbială se bazează pe semnificaţia globală de adverb, determinată de un anumit context, şi pe pierderea totală sau parţială a autonomiei morfosintactice a cuvântului plin al îmbinării.
 
Bibliografie
Avram, Mioara, Gramatica pentru toţi, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1986.
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1975.
Dragomirescu, Gheorghe N., Locuţiunile adverbiale, LL V, 5, 1961 (p. 59-69).
Gramatica limbii române, vol. I, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1966.
Hristea, Theodor (coordonator), Sinteze de limba română, ediţie adăugită şi îmbogăţită, Bucureşti, 1984.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog