Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

STAREA DE VEGHE

Aspecte ale încălcării egalităţii în drepturi a limbilor vorbite de locuitorii R. Moldova

Dumitru C. GRAMA

Alte articole de
Dumitru C. GRAMA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XIII, 2003

Pentru tipar

MOTO: „Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi,
depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită
de a fi păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc”.
(Vasile Alecsandri)
 
Violarea egalităţii în drepturi a limbilor vorbite de locuitorii ţărilor aflate sub dominaţie străină s-a manifestat frecvent pe parcurs de secole şi milenii. Guvernele statelor expansioniste s-au străduit în permanenţă să deznaţionalizeze etniile subjugate. Urmărind acest scop antiuman, ele depuneau maximum de eforturi pentru a-i împiedica pe membrii naţiunilor anexate să-şi întrebuinţeze limba maternă în activitatea organelor de stat, administrative, judiciare, în şcoli, în locaşurile religioase, în instituţiile culturale, în presă etc. În asemenea state nici vorbă nu putea fi despre egalitatea în drepturi a limbilor vorbite de către populaţia autohtonă.
Deosebit de grav a fost încălcată egalitatea în drepturi a limbilor etniilor anexate de Imperiul Rus. În Manifestul din 27 martie 1794 al răsculaţilor din voievodatul Cracovia se constata că împărăteasa Ecaterina a II-a a călcat în picioare cele mai sfinte libertăţi ale polonezilor, încătuşând în lanţuri chiar şi limba poloneză1. Elocventă în această privinţă este confesiunea contelui N. P. Rumeanţev, ministrul de externe al Rusiei, care considera că drept modele eficiente de administrare a popoarelor cotropite pot servi doar acele regimuri politice care sunt în stare să-i facă pe membrii etniilor cotropite să-şi uite originea, limba, strămoşii, legile şi tradiţiile naţionale. În depeşa sa secretă din 15 (27) iunie 1809 adresată generalului S. F. Goliţân, contele Rumeanţev menţiona drept exemplu „strălucit”, în această privinţă, cazul Bielarusiei, locuitorii căreia într-un timp relativ scurt după încorporarea lor în Imperiul Rus şi-au uitat limba, originea etnică şi sub toate aspectele au devenit ruşi 2.
Chiar şi personalităţile marcante ale Rusiei, care aveau concepţii social-politice progresiste, militau activ pentru deznaţionalizarea şi rusificarea popoarelor anexate de ţarism. De exemplu, revoluţionarul rus, decembristul P. I. Pestel (1793-1826), în proiectul de reformare a organizării de stat a imperiului ţarist, intrat în istorie sub denumirea de „Russkaia pravda”, pleda insistent pentru ca popoarele autohtone din Finlanda, Estlanda, Liflanda, Kurlanda, Bielarus, Malorosia, Novorosia, Basarabia, Crimeea, din întreg Caucazul, din pământurile kirghizilor, cele din Siberia şi din alte zone geografice subjugate de Rusia, în mod obligatoriu să se dezică pentru vecie de dreptul de a exista în calitate de etnii distincte. El propunea ca diversele popoare din spaţiul geografic anexat de ţarism să fie deznaţionalizate şi rusificate completamente în scopul ridicării Rusiei „pe piedestalul suprem al Prosperării, Grandorii şi Supremaţiei”3.
O evidentă politică de discriminare a limbii materne a populaţiei autohtone a fost promovată de către grecii fanarioţi în Moldova şi în Valahia în anii 1711-1821 şi de către funcţionarii administraţiei coloniale ruse în Transnistria după 1792, precum şi în Basarabia după 1812. „Aşezământul pentru ocârmuirea oblastei Basarabiei” din 29 februarie 1828, prin articolul 62, a interzis completamente utilizarea limbii materne a băştinaşilor în instanţele de stat, administrative şi judiciare ale regiunii, impunând monopolul absolut al limbii ruse: „Toate pricinile în locurile prisudstviilor din oblastea Bessarabiei să lucrează pe limba rossienească”4. Mai târziu a fost interzisă întrebuinţarea limbii materne a autohtonilor în şcoli şi în biserici. Drept consecinţă, pe parcursul secolului al XIX-lea în Basarabia nu a activat nici o şcoală de stat cu instruire în limba română (incorect prezentată de către demnitarii de stat ţarişti după denumirea graiului – limba moldovenească), n-a fost admisă editarea ziarelor şi a revistelor în această limbă. Ba mai mult ca atât, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost interzisă chiar şi studierea obiectului limba moldovenească.
Exploatarea cruntă a etniilor anexate de ţarism şi fărădelegile practicate frecvent de către autocraţie faţă de limbile materne ale popoarelor neruse au fost aspru criticate pe timpuri chiar şi de o parte a comuniştilor ruşi. Congresul al X-lea al Partidului Comunist (b) din 1921 demonstra că politica naţională a ţarismului aplicată popoarelor neruse urmărea să nimicească în sânul lor orice germen de viaţă de stat, să le schilodească cultura, să le împiedice folosirea limbii materne, să le ţină în ignoranţă şi, în sfârşit, în măsura posibilităţilor, să le rusifice5.
Din cele expuse devine evident faptul că, în perioada aflării teritoriului de la est de Prut sub dominaţia autocraţiei ţariste, în regiune a persistat permanent monopolul absolut al limbii ruse, în timp ce restul limbilor şi graiurilor vorbite erau discriminate şi prigonite. În Imperiul Rus n-a fost adoptată nici o lege care ar fi stipulat pedepsirea persoanelor care comiteau acţiuni de încălcare a egalităţii în drepturi a limbilor vorbite de popoarele din teritoriile anexate.
Timp de mai multe decenii în fosta U.R.S.S., cu orice ocazie, se declara că cele peste o sută de popoare din cadrul imperiului respectiv trăiau în prietenie şi se bucurau de o libertate deplină în toate domeniile vieţii, inclusiv în sfera utilizării limbilor materne. În Programul P.C.U.S., adoptat în 1961 şi modificat în 1986, se accentua că şi pe viitor va fi asigurată dezvoltarea liberă şi folosirea pe picior de egalitate de către toţi cetăţenii Uniunii R.S.S. a limbilor materne6. Preambulul şi articolele 34 şi 36 din Constituţia U. R. S. S. din 1977 confereau, de asemenea în mod oficial, drepturi egale tuturor cetăţenilor de diferite naţionalităţi, inclusiv posibilitatea de a folosi limba maternă în toate domeniile vieţii economice, politice, sociale şi culturale7.
Dar, din nefericire, realitatea din perioada regimului dictatorial sovietic era de altă natură. Prin intermediul diverselor metode machiavelice se impunea doar folosirea limbii ruse. Era destul ca într-o localitate unde populaţia autohtonă constituia circa nouăzeci de procente să existe doar câteva zeci de familii de alolingvi, şi imediat se deschideau grădiniţe şi şcoli cu instruirea în limba fratelui mai mare. În acelaşi timp în oraşele Tighina (Bender), Tiraspol, Râbniţa etc. – localităţi populate de zeci de mii de băştinaşi – nu existau nici grădiniţe şi nici şcoli cu predarea în limba maternă. Din cauza insuficienţei de şcoli şi de grădiniţe cu instruirea în graiul moldovenesc, copiii frecventau instituţii în care se preda / utiliza limba rusă.
În U.R.S.S., în mod intenţionat, a fost creat şi pus în aplicare un sistem de privilegii, graţie cărora limba rusă, pe parcursul anilor 1917-1991, a deţinut monopolul deplin în organele de partid, de stat, administrative, judiciare, la fabrici, uzine etc. Într-o formă voalată, limbile celorlalte popoare continuau să fie discriminate. Astfel, era grav violată egalitatea drepturilor privind folosirea limbilor cetăţenilor U.R.S.S.
În Republica Moldova, trecerea de la egalitatea formală a limbilor la egalitatea reală s-a realizat prin adoptarea actelor legislative lingvistice din 31 august – 1 septembrie 1989: Legea Cu privire la statutul limbii de stat a Republicii Moldova, Legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova şi Legea Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină. Din momentul proclamării limbii moldoveneşti (corect în aspect ştiinţific – graiul moldovenesc, parte componentă a limbii române) în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova indigenii au obţinut posibilitatea juridică reală de a utiliza limba maternă în toate instanţele de stat, administrative, judiciare, în instituţiile culturale, în organizaţiile obşteşti, în întreprinderile economice etc. Treptat, s-a trecut la perfectarea documentelor în limba română. Graţie acestui fapt, au fost stopate deznaţionalizarea autohtonilor români basarabeni şi declinul limbii române pe teritoriul Moldovei.
Concomitent, legislaţia lingvistică din 1989 a instituit un cadru juridic favorabil funcţionării limbii ruse în Moldova. Conform articolelor 2-7 şi 9-29 din Legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova din 1 septembrie 1989, limba rusă este utilizată practic în toate domeniile vieţii social-politice, economice şi culturale. De asemenea, au fost luate sub o protecţie juridică specială limbile vorbite de membrii grupurilor etnice ale ucrainenilor, bulgarilor, evreilor, găgăuzilor ş. a. În localităţile în care grupurile etnice constituie majoritatea populaţiei, membrii lor dispun de dreptul de a utiliza limbile materne în activitatea organelor administraţiei publice locale, în grădiniţe, şcoli, instituţii social-culturale etc.
O importanţă colosală pentru asigurarea egalităţii limbilor vorbite în Moldova o are titlul VII Ocrotirea limbilor de către stat din Legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Conform art. 30-31 din legea menţionată, conducătorii organelor puterii de stat, ai administraţiei de stat, ai organizaţiilor obşteşti şi ai întreprinderilor economice poartă răspundere personală pentru nerespectarea egalităţii în drepturi a limbilor locuitorilor Moldovei. Prin Legea nr. 634 din 10 iulie 1991 Codul Penal al Moldovei a fost completat cu articolul 134/1 Încălcarea egalităţii în drepturi a limbilor care, pe lângă sancţiunile de ordin administrativ, stipulează şi o serie de sancţiuni de ordin penal: Faptele îndreptate spre propagarea duşmăniei, desconsiderarea limbii oricărei naţionalităţi, crearea de obstacole pentru funcţionarea limbii de stat şi ale altor limbi pe teritoriul republicii, precum şi lezarea în drepturi a cetăţenilor din motive de limbă, comise în mod repetat în decursul anului după aplicarea sancţiunilor administrative, se pedepsesc cu amendă în mărime de până la treizeci de salarii minime8.
Astfel, în Republica Moldova, prin dispoziţiile legislaţiei lingvistice adoptate în 1989 şi prin dispoziţiile din alte acte legislative în vigoare, s-a constituit cadrul juridic necesar asigurării egalităţii reale în drepturi a limbilor vorbite de locuitorii republicii noastre. Examinând textele acestora, doctorul în filozofie Eduard Volkov constată că respectivele acte legislative sunt destul de liberale. El menţionează că aceste legi, pe lângă restabilirea în drepturi a limbii materne a populaţiei majoritare, au acordat posibilităţi reale pentru funcţionarea şi dezvoltarea limbilor rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară, ivrit etc.9. Asupra caracterului democratic al legislaţiei lingvistice a R. Moldova s-au pronunţat mai mulţi experţi din diverse state şi foruri internaţionale şi regional-europene.
Dacă până în 1989 ucrainenii, bulgarii, găgăuzii din Moldova erau completamente lipsiţi de posibilitatea de a-şi face studiile în limba maternă, ulterior, în baza art. 18 din Legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, membrilor grupurilor naţionale li s-a garantat dreptul la educaţie şi instruire în limba lor maternă: rusă, găgăuză, ucraineană, bulgară, ivrit, idiş etc.10. Realizând dreptul la instruire în limba maternă, unii membri ai grupului naţional al ucrainenilor, prin susţinerea organelor de stat ale R. Moldova, deja în ultimul deceniu al secolului precedent, au efectuat trecerea de la învăţământul în limba rusă la instruirea în limba ucraineană. Conform datelor publicate de către doctorii în ştiinţe Iurie Datii şi Ecaterina Cernega, deja în anul 1995 la Chişinău activau cinci şcoli, la Bălţi şi în raionul Ocniţa – câte o şcoală cu instruire în limba ucraineană; la Universitatea Pedagogică din Bălţi a fost deschisă o secţie de filologie ucraineană, iar la Şcoala Pedagogică din Lipcani – o secţie de pregătire a cadrelor preşcolare pentru grădiniţele de copii11.
În ansamblu, în R. Moldova, conform informaţiilor publicate de Tatiana Stoianov în 1995, procesul de educaţie se efectua în limba rusă în 487 de grădiniţe; 428 de copii găgăuzi în 23 de grupe din 11 grădiniţe erau instruiţi în limba maternă, iar 6.794 de copii găgăuzi studiau limba găgăuză; în patru grădiniţe (20 de grupe cu 474 copii) procesul instructiv-educativ se efectua în limba bulgară; în şapte grupe din cinci grădiniţe – în limba ucraineană, în şase grupe – în ivrit. În acelaşi an, din numărul total de 1.454 de şcoli – 274 funcţionau în limba rusă, 112 şcoli erau moldo-ruse, 7 şcoli – ucraineano-ruse, 2 şcoli – ruso-bulgare, 2 şcoli – ruso-evreeşti. Limba ucraineană în calitate de obiect distinct se studia în 75 de şcoli şi în două licee de către aproximativ 71.110 copii ucraineni, limba găgăuză era însuşită în 46 de şcoli şi în două licee de către 27.579 elevi, iar limba bulgară se studia în 32 de şcoli şi în Liceul Teoretic din Taraclia de către 10.868 elevi12.
Cu toate acestea, în Republica Moldova nu este realizată în deplină măsură egalitatea în drepturi a limbilor. Mulţi copii ai membrilor grupurilor naţionale continuă să fie instruiţi în limba rusă, nedispunând de posibilitatea de a învăţa în limbile lor materne. Din cauza insuficienţei de şcoli cu instruirea în limba română, mii de copii ai autohtonilor în Republica Moldova – patria lor istorică – sunt nevoiţi să înveţe în şcolile ruse din Bălţi, Cahul, Comrat, Ciadâr-Lunga, Taraclia, Vulcăneşti şi în alte localităţi din republică. Conform constatărilor profesorului Eduard Volkov şi ale altor experţi, românii moldoveni din raioanele Comrat, Ciadâr-Lunga şi Vulcăneşti nu dispun de posibilitatea de a se adresa în limba maternă demnitarilor din organele administrative şi instanţele de drept din cauză că marea majoritate a funcţionarilor nu posedă limba de stat13. Situaţia respectivă reprezintă o încălcare gravă a dispoziţiei articolului 6 din Legea Cu privire la funcţionarea limbilor..., care stipulează că în relaţiile cu organele puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti, precum şi în relaţiile cu întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile situate în republică, limba de comunicare – orală şi scrisă – o alege cetăţeanul.
O situaţie catastrofală în ceea ce priveşte egalitatea limbilor s-a creat în zona de est a R. Moldova, administrată de regimul rebel14 nelegitim de la Tiraspol, nerecunoscut de organele constituţionale ale Republicii Moldova şi de către forurile internaţionale (inclusiv O.N.U., O.S.C.E., Consiliul Europei, N.A.T.O). Deşi clica smirnovistă în mod oficial a proclamat în zonă trei limbi de stat – rusa, ucraineana şi moldoveneasca –, în realitate, în raioanele din stânga Nistrului şi de la Tighina, la fel ca şi pe vremea ţarismului şi a totalitarismului sovietic, în instituţiile de stat, administrative, juridice etc. este utilizată doar limba rusă.
Conform datelor recensământului din 1989, în raioanele din stânga Nistrului românii constituiau 40% din populaţie, ucrainenii – 28%, iar ruşii – doar 25%. Dacă ar fi existat o egalitate veritabilă a limbilor şi nu doar una formală, atunci minimum în 40% de şcoli instruirea ar fi trebuit să se efectueze în limba română, în 28% de şcoli – în limba ucraineană şi doar în 25% de şcoli – în limba rusă.
Dar realitatea este cu totul alta. Conform datelor publicate de academicianul ucrainean Gh. Filipciuk, din 182 de şcoli de stat care activau în 2002 pe teritoriul aşa-zisei r. m. n., în 129 (71% din numărul total!) instruirea se efectua în limba rusă, în 33 de şcoli (18%) – în graiul moldovenesc în baza grafiei ruse, 16 şcoli (8,8%) erau mixte (moldo-ruse), în 6 şcoli – în limba română în baza alfabetului latin şi doar în două şcoli (1%) – în limba ucraineană15. Observăm că dreptul la instruire în limba maternă a românilor e limitat mult, iar pentru elevii ucraineni din Transnistria el, practic, nu există.
Regimul separatist de la Tiraspol întreprinde o serie de acţiuni diabolice pentru a împiedica instruirea elevilor în limba română în baza alfabetului latin. Ca şi în anii siniştri ai stalinismului, sunt permanent persecutaţi şi supuşi represaliilor toţi acei care râvnesc instruirea odraslelor lor în limba română în baza grafiei latine.
În mod frecvent sunt supuşi unui tratament inuman copiii care îşi fac studiile la şcoala nr. 20 din Tiraspol, la şcoala nr. 19 din Tighina, la şcoala nr. 3 din Dubăsari, la şcoala nr. 12 din Râbniţa, la gimnaziile din Corjova şi din Roghi. Astfel, în luna mai 2002, autorităţile de la Tiraspol au lichidat, în mod abuziv, şcoala nr. 1 din Grigoriopol, în care copiii îşi făceau studiile în limba română în baza alfabetului latin. Din această cauză, elevii şi profesorii respectivei instituţii de învăţământ, în anul şcolar 2002-2003, au fost obligaţi să-şi continue activitatea în satul Doroţcaia din judeţul Chişinău. Drept consecinţă, pentru a-şi exercita dreptul inalienabil la instruire în limba maternă, circa 200 de elevi şi profesori erau nevoiţi, zilnic, să parcurgă tur-retur mai bine de 35 km16 .
Prin acţiunile sale criminale conducerea regimului rebel din zona de est a R. Moldova a conservat şi a lărgit substanţial privilegiile acordate migranţilor şi urmaşilor lor de către ţarismul rus în anii 1792-1917 şi de regimul totalitar sovietic în anii 1917-1989. Concomitent, au fost limitate şi chiar lichidate o serie de drepturi şi de libertăţi vitale ale membrilor etniei autohtone, inclusiv: 1. dreptul la viaţă (traiul oamenilor din raioanele de est care militau pentru integritatea Moldovei devenise un coşmar după uzurparea puterii de către rebeli); 2. dreptul la circulaţie liberă şi nestingherită (hotarul nelegitim stabilit de rebelii transnistreni împiedică libera circulaţie a cetăţenilor pe teritoriul statului lor); 3. dreptul la învăţământ al autohtonilor este încălcat în mod brutal prin persecutarea permanentă a profesorilor şi elevilor din şcolile cu instruire în limba română, interzicându-li-se utilizarea grafiei latine şi a manualelor editate la Chişinău sau în România.
Astfel, funcţionarii administraţiei instaurate prin forţa armelor de către rebeli încalcă nu doar normele Constituţiei Republicii Moldova, ci şi clauzele mai multor foruri internaţionale privind drepturile omului. De exemplu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale” (articolul 3); „Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat” (articolul 13.1); „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării: acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat” (articolul 19); „Orice persoană are dreptul la învăţătură... Învăţământul... trebuie să promoveze înţelegerea, toleranţa, prietenia între toate popoarele şi toate grupurile rasiale sau religioase ... Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţământ pentru copiii lor minori” (articolul 26, 1-3)17.
Persecutarea diabolică de către rebeli a personalului şcolilor cu instruirea în limba română din Tighina şi din raioanele din stânga Nistrului reprezintă o încălcare flagrantă a dispoziţiei articolului 13.3 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (1966), care stabileşte obligaţiunea pentru demnitarii de stat de a respecta „libertatea părinţilor... de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ, altele decât cele ale autorităţilor publice”18.
Or, interzicând utilizarea grafiei latine în şcolile din Tighina şi din localităţile din stânga Nistrului, prigonind şi maltratând profesorii şi elevii acestor instituţii, regimul rebel de la Tiraspol încalcă, în mod brutal, dispoziţiile Convenţiei privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, adoptată la Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, întrunită la Paris în 1960. În articolul 1 al acestui document internaţional se stipulează următoarele: „În sensul... Convenţiei, termenul de „discriminare” cuprinde orice... excludere, limitare... care întemeiată pe... limbă, religie, opinie publică..., origine naţională... are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţământul şi mai ales:
a. Înlăturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diversele tipuri sau grade de învăţământ;
b. Limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup;
d. Plasarea unei persoane sau a unui grup într-o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană”19.
Articolul 2 al Convenţiei prevede „crearea sau menţinerea, din motive de ordin religios sau lingvistic, de sisteme sau instituţii separate în care se predă un învăţământ care corespunde alegerii părinţilor sau tutorilor legali ai elevilor”20.
Deşi demnitarii regimului rebel trâmbiţează mult despre aşa-zisa egalitate a tuturor limbilor vorbite şi chiar despre proclamarea limbilor rusă, ucraineană şi română (numită incorect moldovenească) în calitate de limbi de stat, pe când în zona de est a R. Moldova, de facto, în activitatea organelor nelegitime administrative şi judiciare, se întrebuinţează în exclusivitate rusa. Documentele şi procesele-verbale se perfectează doar în limba rusă. Astfel, în Tighina şi în localităţile din stânga Nistrului limba maternă a populaţiei autohtone nu are posibilitatea de a se dezvolta şi de a fi aplicată în condiţii egale ca şi limba rusă. Vorbitorii limbii literare române, inclusiv ai graiului moldovenesc, sunt în permanenţă ostracizaţi şi obligaţi să folosească doar rusa.
Până în prezent românii din Bălţi, Comrat, Taraclia, Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti şi din alte localităţi nu au posibilitatea de a-şi utiliza liber limba maternă în organele administrative, judiciare, în cadrul întreprinderilor economice şi comerciale. Ei, de asemenea, nu dispun de numărul necesar de şcoli cu instruire în limba maternă.
În pofida faptului că de la adoptarea limbii materne a populaţiei autohtone în calitate de limbă de stat au trecut aproape cincisprezece ani, suntem obligaţi să constatăm că în Republica Moldova limba română încă nu a obţinut libertatea necesară pentru utilizarea ei firească şi nestingherită pe întreg teritoriul. Ea încă nu dispune de un statut juridic egal, de facto, cu cel al limbii ruse.
 
Note
1 Избранные произведения прогрессивных польских мыслителей, том I, Москва, 1956, c. 509.
2 Внешняя политика России XIX-ого и начала XX-ого века. Документы российского министерства иностранных дел, серия I, том V, Москва, 1967, c. 85-86.
3 Восстание декабристов. Документы, том VII, Москва, 1958, c. 122, 150.
4 Mihail Paul, Mihail Zamfira. Acte în limba română tipărite în Basarabia. vol. I (1812-1830), Bucureşti, 1993, p. 128.
5 Партидул Комунист ал Униуний Советиче. Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор, конферинцелор П.К.У.С. ши але пленарелор К.Ч, вол. 2, Кишинэу, 1985, п. 411.
6 Програмул Партидулуй Комунист ал Униуний Советиче, Кишинэу, 1986, п. 52.
7 Конституция (Лежя Фунда-менталэ) а Униуний Републичилор Советиче Сочиалисте, Кишинэу, 1977, п. 16-17.
8 Codul Penal al Republicii Moldova cu modificări şi completări până în 20 mai 2002, Chişinău, 2002, p. 51. Noul Cod Penal adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18 aprilie 2002 nu mai conţine articolul special „Încălcarea egalităţii în drepturi a limbilor” din capitolul IV al codului precedent. În codul actual, un asemenea articol ar fi trebuit să fie inclus în capitolul V „Infracţiuni contra drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor”.
 9Vezi Aspecte ale autonomiei pe bază etnică şi lingvistică, Chişinău, Universitas, 2001, p. 57.
10 Vezi Actele legislative ale R.S.S. Moldoveneşti cu privire la decretarea limbii moldoveneşti limbă de stat şi revenirea ei la grafia latină, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1990, p. 10.
11 Vezi Reglementarea folosirii limbilor în societatea polietnică: Materialele conferinţei internaţionale. Chişinău, 14-15 decembrie 1995, Chişinău, Printed by Firm „Fort & Co”, 1996, p. 42.
12 Ibidem, p. 62.
13Vezi Aspecte ale autonomiei pe bază etnică şi lingvistică, Chişinău, Universitas, 2001, p. 60.
14Rebeliunile sunt declanşate de către forţele social-politice extremiste, care ignoră principiile general-umane ale jurisprudenţei, principii elaborate pe parcurs de secole de către personalităţi ilustre din domeniile filozofiei şi ale dreptului din diverse ţări ale lumii. Aceste forţe extremiste manifestă tendinţa de a obţine puterea de stat nu pe cale legală, civilizată, democratică, ci prin aplicarea forţei brute, cel mai frecvent – a celei militare. În scopul satisfacerii propriilor interese politice nesăţioase şi pentru acapararea posturilor-cheie din cadrul unui guvern, forţele sus-menţionate organizează lovituri de stat sau rebeliuni militare care ulterior, de regulă, se transformă în războaie civile.
15 Vezi Фiлiпчук Г., Украинцi Приднiстров’я: реальнiсть i перс-пектива. // Приднестровье, 2003, 12 июня, c. 4.
16 Vezi Maraton radiofonic în susţinerea şcolilor româneşti din Transnistria // Timpul, 2003, 11 aprilie, p. 12.
17 Drepturile omului. Documente adoptate de organisme internaţionale, Bucureşti, Adevărul, 1990, p. 15, 17, 18, 20.
18 Ibidem, p. 120.
19 Ibidem, p. 153-154.
20 Ibidem, p. 154-155.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog