Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LEXIC ŞI SEMANTICĂ

Îmbogăţirea limbajului poetic prin derivare

Iulian NEGRILĂ

Alte articole de
Iulian NEGRILĂ
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Pornind de la fenomenul derivării, ca mijloc de îmbogăţire a vocabularului românesc, în cele ce urmează prezentăm şi explicăm o serie de cuvinte folosite de poeţii noştri, cuvinte formate prin derivare şi care au dat naştere la rime originale şi armonii inedite. Deşi cea mai mare parte din aceste formaţii lexicale nu le vom putea găsi în dicţionare, ele au un rol important în crearea rezonanţei poetice, constituind, în acelaşi timp, o dovadă în plus a multiplelor posibilităţi de înnoire a limbii române.
Poeţii, prin natura creaţiei lor, alcătuiesc cuvinte noi, cu sensuri şi rime nemaiîntâlnite, capabile nu numai să organizeze armonios versurile, străbătând teritoriul limbii, pătrunzând în straturile ei adânci, ci şi să pună în valoare sintagme de o deosebită expresivitate.
Limbajul poetic este cel mai mult deschis inovaţiilor lexicale, realizate în special prin derivare. Pentru formarea de noi cuvinte cu bogate accente stilistice poeţii recurg la afixe.
Pentru a demonstra cele spuse, vom da câteva exemple din poezia românească. Astfel, verbul a zbura, cu sufixul -áci, formează în versurile coşbuciene un adjectiv care sugerează iuţeala:
 

Doi cai frumoşi cu umblete zburace

 

Să plece-al vostru oaspe-acum în pace!
                (G. Coşbuc, Odiseea, vol. I, Bucureşti, E.P.L., 1966, p. 63).
Sufixul colectiv -ime formează, la acelaşi autor, un substantiv feminin care indică o mulţime de obiecte:
 

Ca Dumitru-n albanime

 

Mai viteaz nu era nime!
                (G. Coşbuc, Cântece de vitejie, Bucureşti, E.P.L., 1966, p. 105).
Creator neîntrecut de rime, G. Coşbuc foloseşte sufixul diminutival -uş pentru formarea substantivului angeluş:
Pipăruş
 

A fost o viaţă angeluş

 

De profesiune cărăuş.
                (Idem, ibidem, p. 274).
Dintre prefixe, observăm că ne- este foarte productiv:
Domn mare şi puternic în Ţara cu nenorii.
                (Idem, ibidem, p. 116).
Sau:
 

Mâncând averea şi neruşinând

 

Nevasta unui rege de-omenie.
                (G. Coşbuc, Odiseea, vol. II, p. 295).
Acest prefix îl atestăm în cuvinte „create” şi la alţi poeţi, cuvinte care, deşi nu sunt în dicţionare, sugerează un anumit sens, îmbogăţind şi înfrumuseţând limbajul poetic. Să observăm acest lucru în versurile ce urmează:
E pentru că te afli între oameni
Puţini şi nebărbaţi.
                (G. Murnu, Odiseea, Bucureşti, E.P.L, 1956, p. 373).
Spre-al Traciei ţărm furtunos şi neoaspe.
                (Idem, Poeme, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 222).
Sau:
Femei, nefemei, la bine şi la rău.
                (T. Arghezi, Versuri, vol. I, Bucureşti, E.P.L., 1966, p. 418).
Cuvintele neunde şi necumsunt întâlnite mai ales la T. Arghezi:
Într-adevăr, destinul e turburat de-o floare
Ieşită de neunde, necum şi la-ntâmplare.
                (Idem, ibidem, vol. II, Bucureşti, E.P.L., 1966, p. 26).
Amintim la acelaşi capitol al productivităţii prefixului ne- pe Tudor George care creează pe Nenimeni (cu majusculă) (Balade, Bucureşti, E.P.L., 1969, p. 81) sau pe Nichita Stănescu,Necuvintele.
O mulţime de sufixe foloseşte George Murnu, reuşind astfel să coloreze stilistic întreg mesajul poetic:
Cei timpurii de-o parte,
Cei mijlocani de alta.
                (Odiseea, Bucureşti, E.P.L., 1956, p. 191).
Jugari ce glia sparg şi sfarmă ţelini.
                (Idem, ibidem,p. 268).
Zoriră spre vasul albiat-napoi să plece.
                (Idem, ibidem, p. 78).
Iată şi alte derivate cu sufixe, tot din versurile lui George Murnu: a pândi + = „ucigător pândeţ(Odiseea, p. 29); a pluti + = „vas pluteţ(Odiseea, p. 55); liman + ic = „Limanică „chemare-n biruinţă”(Poeme, p. 64); dragoste + ie = „Şi tu plecată-asupra mea cu drăgostie”(Poeme, p. 344).
Două exemple din versurile blagiene confirmă că vocabularul poetic este îmbogăţit necontenit prin unităţi lexicale derivate inedite şi surprinzătoare: (cer + işte = cerişte).
O fată frumoasă e a traiului cerişte
 
cerul cerului
podoaba inelului.
                (L. Blaga, Poezii, Bucureşti, E.P.L., 1966, p. 278).
Apoi, izvor + niţă = izvorniţă.
Mi-ai dibuit aplecare firească şi gustul ce-l am
pentru tot ce devine în patrie
pentru tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă.
                (Idem, ibidem, p. 229).
Poeţii creează cuvinte noi pornind de la teme nominale la care adaugă sufixe. Astfel se obţin verbe mai ales de conjugarea I şi II (zigzag + a = a zigzaga (a merge în zigzag):
Sunt ai mei, le-am zis lor,
ca să-i liniştesc, –
despre aripile fluturilor
care zigzagau tâmpesc.
                (Nichita Stănescu,Însoţire în vol. Măreţia frigului, Iaşi, Editura Junimea, 1972, p. 34).
Apoi, lopată + i = a lopăţi (a vâsli):
Mi-apropii de mare pieptul şi-o apuc
de-a-notul.
Şi lopăţesc cu braţele amândouă.
                (George Murnu, Odiseea, p. 295).
Semn + ui = a semnui (a face semn):
 

Spre culmea unde zâna-i semnui

 

Că stă pescarul.
                (Idem, ibidem, p. 282).
Vas + ui = a vasui (a naviga).
Cât e ziua
Cu pânzele destinse văsuirăm.
                (Idem, ibidem, p. 224).
Revenind la derivarea cu prefixe pentru îmbogăţirea vocabularului poetic, trebuie să adăugăm, în primul rând, pe Nichita Stănescu. El foloseşte un lanţ întreg de asemenea derivate, mai toate infinitive lungi substantivizate:
 

Dezîngerirea şi dezariparea

 

dezmoştenirea şi dezesperarea,
desperecherea şi tu –
ah, cât mă faceţi să plâng.
                (N. Stănescu,Dezîngerirea în vol. Măreţia frigului, p. 111).
Sau, la T. Arghezi:
Avea şi mătuşa o fată
Dezpieptănată.
                (Versuri, vol. I, Bucureşti, E.P.L., 1966, p. 110).
O parte din verbe şi substantive verbale neobişnuite sunt derivate cu prefixul în- (care înaintea lui b şi p, devine îm-):
De mă-narbori peste ale pământului meniri
.....................................................................
mă-narbori tot mai sus, să mă învolt.
                (G. Murnu, Poeme, p. 81 şi 196).
Sau: în + crin = încrina (a oferi puritate):
 

...candoare ce se-ncrină

 

......................................
Ca de petale ce se-ncrină.
                (Idem, ibidem, p. 63 şi 121).
Exemplele prezentate, la care am putea adăuga multe altele, dovedesc, fără putinţă de tăgadă, multiplele posibilităţi de îmbogăţire a limbii, în general, şi a limbajului poetic, în special.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog