Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

ADEVĂRUL DESPRE NOI

PROZĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

ITINERAR LEXICAL

PRO DIDACTICA

CRITICĂ, ESEU

POESIS

BLAZON DE PROFESOR

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

ION VATAMANU – 80

EX CIVITAS

DIALOGUL ARTELOR

INEDIT

TRADIȚII ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Eugeniu Coşeriu şi „revenirea sa acasă”

Alexandru BANTOŞ

Alte articole de
Alexandru BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

Lumea mea este lumea pe care mi-o dă limba română.
Eugeniu Coşeriu
 
Deşi este unul dintre puţinii români care au intrat în rândul marilor figuri ale ştiinţei şi culturii universale, ilustrul lingvist continuă să fie insuficient cunoscut în spaţiul limbii române (Eugeniu Coşeriu s-a născut pe 27 iulie 1921 în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi, şi a decedat pe 7 septembrie 2002 la Tübingen, Germania, a cunoscut circa 40 de limbi, a vorbit şi a scris în 11, a publicat peste 50 de volume şi sute de articole în italiană, spaniolă, germană, franceză, engleză). Având un destin de excepţie, o operă studiată, comentată, apreciată de timpuriu pe mai multe continente şi în mai multe limbi, vasta şi geniala sa creaţie, dintr-o inerţie „tradiţional românească”, are o circulaţie restrânsă în patria sa. Şi după un deceniu de la trecerea conaţionalului nostru la cele veşnice, procesul de „recuperare” a moştenirii coşeriene poartă un caracter aleatoriu, lipsind deocamdată o strategie unificată, coerentă și de perspectivă a traducerii și editării operei acestuia. Bineînţeles, de-a lungul anilor, cercetători şi profesori români au comentat şi au editat unele dintre lucrările lui E. Coşeriu. Apreciabile eforturi în acest context au depus Mircea Borcilă de la Cluj, Dumitru Irimia, Stelian Dumistrăcel, Eugen Munteanu de la Iaşi, Nicolae Saramandu şi Andrei A. Avram de la Bucureşti, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaş de la Chişinău, Dorel Fînaru de la Suceava, Victor Grecu de la Sibiu, Ileana Oancea de la Timişoara... Din generaţia mai nouă de „coşerieni români” s-au impus Eugenia Bojoga, Cornel Vîlcu, Lucian Lazăr, Emma Tămâianu-Morita, Lolita Zagaevschi, Oana Boc, apoi Cristinel Munteanu, Elena Faur, Dinu Moscal, Cătălina Tărcăoanu, Adriana Robu, Marius Nagy... Fără perseverenţa şi competenţa mai multor generaţii de cercetători „revenirea lui Coşeriu acasă” ar fi fost şi mai dificilă, iar drumul spre publicul larg şi mai lung. Dar cele câteva volume antologice, de autor sau ediţii speciale ale unor publicaţii axate pe opera magistrului şi editate în ultimele decenii, rod al iniţiativei unor sinceri şi inimoşi admiratori ai savantului, acoperă doar parţial nevoia de a transpune în română integrala sa creaţie, ce urmează a fi însoţită, indispensabil, de exegeze menite a configura amplu şi riguros imaginea celebrului om de ştiinţă, faţă de care se cuvine să aibă altă atitudine instituţiile de resort, academice, de la Bucureşti şi Chişinău.
E cunoscută preocuparea culturilor naţionale de a-şi „plasa” mesagerii pe orbita civilizaţiei universale. „Cazul Coşeriu” indică, paradoxal, un proces invers. Contrar cutumelor generale, creatorul uneia dintre cele mai importante doctrine lingvistice ale modernităţii generează stringenta necesitate a readucerii sale acasă, pe traiectoria intereselor naţionale. Apreciat în Spania, Italia, Franţa, Japonia, Uruguay şi alte ţări din America Latină, în Germania, unde are numeroşi discipoli, Eugeniu Coşeriu pătrunde într-un ritm nepermis de lent în lumea românească.
Un exemplu strălucit şi arhicunoscut de valorizare a fenomenului coşerian îl oferă Japonia, ţara în care deja în deceniul al optulea al secolului trecut au fost traduse şi editate şapte volume ale lui Coşeriu; savanţii niponi, cu discernământul şi intuiţia lor proverbială pentru tot ce e nou şi performant în ştiinţă, au sesizat că lingvistica viitorului este de neconceput fără contribuţia lui Coşeriu. Încă în 1981, Takashi Kamei, „cronologic unul dintre primii savanţi de anvergură pe plan internaţional care au înţeles exact şi profund dimensiunile mutaţiei epistemice pe care opera coşeriană o (va) produce în ştiinţele culturii” (E. Tămâianu-Morita, Semnificaţia lingvisticii coşeriene în viziunea lui Takashi Kamei după 20 de ani, „Dacoromania”, serie nouă, VII-VIII, 2002-2003, Cluj-Napoca, p. 102), menţiona: „ca lingvist al secolului XX, Coşeriu nu se poate bucura de recunoaşterea pe scara largă a statutului său autentic, astfel încât, de fapt, semnificaţia «revoluţiei coşeriene» se poate adeveri abia sub steaua unui veac viitor” (idem, p. 111). În Ţara Soarelui-Răsare a fost „admis”, aşadar, un act de cultură excepţional într-o vreme când numele savantului era interzis la noi, dar acest precedent, „dacă e să spunem lucrurile aşa cum sunt” (Coşeriu), nu este acum fructificat la noi în măsura fireştilor aşteptări impuse de circulaţia ideilor şi valorilor în lumea modernă. De altfel, o inexplicabilă, în fond, reticenţă în promovarea operei coşeriene este constatată după 1989 de reputaţi savanţi români, dar şi de către însuşi Eugeniu Coşeriu, care nu ezita să precizeze că „în România lingvistica mea a pătruns foarte puţin”. Profesorul subliniază acelaşi gând şi în altă parte: „Nu sunt deloc mulţumit de repercusiunea concepţiei mele şi activităţii mele în România, unde s-au urmat tot felul de orientări mai mult sau mai puţin trecătoare şi nu s-a înţeles care este sensul activităţii mele. Singurul care a pătruns foarte serios în toată concepţia şi activitatea mea a fost profesorul Borcilă de la Cluj, cel care a creat acest centru de lingvistică integrală ce produce acum ceva în sensul acestei lingvistici. Bucureştiul, în schimb, până acum a fost surd” („Limba Română”, nr. 10, 2006, p. 20-21). Salutar şi deocamdată singurul de acest fel rămâne proiectul clujean. Anume sub îndrumarea distinsului cărturar Mircea Borcilă, centrul-pilot de studiere şi interpretare a lingvisticii coşeriene a organizat şi sistematizat „recuperarea” scrierilor profesorului de la Tübingen, lansând o pleiadă de cercetători, pasionaţi de diverse aspecte ale ştiinţei integraliste.
În aceeași ordine de idei, binevenită şi cu finalităţi previzibile pentru înlesnirea difuzării integralismului coșerian este Şcoala de vară „Eugeniu Coşeriu și paradigmele lingvisticii actuale”. Conceput ca o extindere şi împrospătare a preocupărilor Centrului de studii integraliste de la Cluj, al cărui mentor rămâne a fi prof. Mircea Borcilă, sensibilizând interesul tinerilor, competenți și avizați, programul îşi propune să convoace periodic studenți și cercetători din orizonturi pluridisciplinare pentru valorificarea monumentalei opere coşeriene.
Am rezervat un număr de revistă întrunirii din cadrul primei ediții a Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu”, iunie-iulie 2012, pentru a reliefa diversitatea şi varietatea subiectelor coşeriene ce focalizează în prezent interesul cercetătorilor, inclusiv tineri, dar şi pentru a accentua necesitatea imperioasă de a pune în circuit pe temeiuri strict ştiinţifice opera distinsului lingvist şi filozof. Este, fireşte, şi un apel indirect adresat comunităţilor academice de pe cele două maluri ale Prutului, de a întreprinde cât mai curând acţiuni bine orchestrate pentru ca „lingvistul secolului XX” să-şi ocupe locul meritat şi în sanctuarul ştiinţei naţionale. O eventuală ediţie integrală ar fi trebuit demult să devină un proiect naţional de anvergură, obiectiv ce ar urma să se realizeze până la centenarul naşterii profesorului, în 2021, cu implicarea celor care abia descoperă fascinaţia demersului ştiinţific coşerian. Editarea în română a operelor complete ar crea, cu certitudine, condiţii reale ca Eugeniu Coşeriu să fie nu numai „citat, dar şi citit”, ar declanşa, în sfârşit, după cum spera încă în 1947 însuşi Eugeniu Coşeriu, „o vastă mişcare culturală”, chemată „spre a răsturna mulţi coloşi cu picioarele de lut şi spre a da românilor o viziune exactă asupra multor fapte”. Pentru că acum, ca şi la ora redactării scrisorii către profesorul Gh. Ivănescu, din care am citat, tagma profitorilor nu e în descreştere, ci, dimpotrivă, continuă să se mărească numărul celor care „...fără structură intelectuală... devin lectori, profesori, publică lucrări infame şi traduceri pline de greşeli, trăiesc bine şi fără griji şi lumea-i preţuieşte şi le ţine hangul” („Limba Română”, nr. 2, 2002, p. 151). Opera lui Coşeriu, însuşită şi asumată, onest şi cu responsabilitate, va deschide noi orizonturi, ne va învăţa să spunem adevărul despre noi şi existenţa noastră ca popor, ne va ajuta să discernem „valoarea maculaturilor scrise şi publicate în limba română”, inclusiv în cercetare, ne va da curajul să respingem şi să neglijăm idolii, aşa încât „să putem discuta cu orice şi despre orice”. Publicarea operei lui Coşeriu, studierea acesteia în şcoli şi universităţi, cunoaşterea profundă şi autentică a discursului coşerian vor genera premise pentru restabilirea simţului critic şi autocritic al culturii române, debusolată primejdios, dar, sperăm, nu iremediabil, de falşii patrioţi şi salvatori ai ei, de pseudosavanţii din cercetare şi de cinicii manipulatori ai opiniei publice. Va fi, în sfârşit, readus acasă „cel mai strălucit produs al minţii româneşti în cei 1500 de ani de istorie”, „un om de o enormă frumuseţe morală şi de o modestie monumentală”, după expresia profesorului Mircea Borcilă.
Exprimăm şi pe această cale sentimentele de gratitudine doamnei profesoare Eugenia Bojoga, întregii echipe clujene, autorilor acestui număr de revistă, precum şi colegelor Viorica-Ela Caraman, Oxana Bejan, Veronica Rotaru pentru efortul susținut de a contribui la apariția prezentei ediții.
P.S. Am pus în capul ediţiei speciale două texte rostite pe 22 mai 2001 la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău, unde lui Eugeniu Coşeriu i s-a conferit titlul de doctor honoris causa. Domnea, îmi amintesc, o atmosferă deosebită, marcată de bucuria revenirii la baştină a „fiului rătăcitor” şi a întâlnirii lui cu oamenii dragi sufletului. Basarabeanul care „a atins pragul sideral al recunoaşterii universale” (Eugen Munteanu) fusese în ajun sărbătorit în cadrul unei şedinţe festive, prilejuită de împlinirea a 10 ani de la fondarea revistei „Limba Română” şi a 80-a aniversare de la naşterea sa, la care a prezentat tulburătoarea comunicare Credinţă, sacrificiu şi destin despre misiunea publicaţiei noastre.
Discursurile preluate sunt succinte, luminoase, încărcate de semnificaţie, exprimând în cel mai esenţial mod legătura dintre cei doi savanţi provenind din cele două extremităţi ale spaţiului limbii române. Textele sunt clare şi instructive. Eugeniu Coşeriu explică simplu, ca niciodată, cum trebuie înţeles moldovenismul ca parte integrantă a românismului, iar Mircea Borcilă reuşeşte să puncteze în doar câteva pagini, mai exact, în câteva minute (textul Domniei Sale este de fapt o replică de moment rostită la acel eveniment), vastitatea şi universalitatea operei coşeriene. Textele se citesc şi astăzi cu interes şi plăcută revelaţie, pentru că sunt sincere şi pătrunse de imensa modestie şi cumsecădenie a doi mari slujitori ai ştiinţei, cărora le dedicăm acest număr de revistă.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog