Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRELEGERI

Eugeniu Coşeriu. Teoria traducerii

Cristina VARGA

Alte articole de
Cristina VARGA
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

1. Introducere
Eugeniu Coşeriu este o figură marcantă a spaţiului cultural românesc, o bună parte din cercetarea lingvistică actuală bazându-se pe principiile teoretice enunţate în scrierile sale. Importanţa studiilor coşeriene de lingvistică şi filozofia limbajului a făcut ca, pentru multă vreme, în spaţiul românesc, cercetarea să se desfăşoare în aceste dimensiuni esenţiale, iar abordările teoretice subiacente din opera lui Eugeniu Coşeriu să rămână aproape neglijate.
Această situaţie cunoaşte o schimbare recentă, cauzată de necesitatea traducerii şi, prin urmare, a formării traducătorilor şi interpreţilor. Numărul tot mai mare de universităţi care asigură o formare în domeniul traducerii şi interpretării a avut un efect pozitiv în dezvoltarea traductologiei în România. Interesul pentru cunoaşterea, predarea şi dezvoltarea teoriilor moderne ale traducerii a făcut ca specialiştii să se aplece şi asupra scrierilor lui Eugeniu Coşeriu din acest domeniu. Considerată iniţial un aspect marginal în opera coşeriană, teoria traducerii devine treptat o temă de interes care se regăseşte în tematica diverselor conferinţe, constituind obiectul cursurilor academice, şi a unor şcoli de vară de profil.
Prezentul articol se doreşte a fi o trecere în revistă a principalelor studii despre teoria traducerii publicate de către marele lingvist de-a lungul vieţii şi prezentarea unor aspecte esenţiale ale acesteia.
 
2. Eugeniu Coşeriu. Studii de teoria traducerii
În ciuda faptului că teoria traducerii reprezintă un aspect secundar al lingvisticii coşeriene, studiile publicate în perioada 1971-2000 dovedesc un interes constant din partea lui Eugeniu Coşeriu pentru aceasta. Titlurile apărute ilustrează etapele elaborării teoriei traducerii în viziunea lingvistului, pornind de la abordarea unor aspecte generale, stabilirea unor distincţii esenţiale şi ajungând până la clarificarea unor concepe sau la analiza critică a unor micro-teme larg dezbătute în contextul teoretizării traducerii pe plan internaţional.
Textele amintite marchează existenţa a două faze de cristalizare a teoriei traducerii. Prima este cuprinsă între anii 1971-1990, în care autorul, de pe poziţiile lingvisticii integrale, abordează pentru prima dată teoria traducerii. Articolele Lo erróneo y lo acertado en la teoría de la traducción (Coseriu: 1977)1 şi Kontrastive Linguistik und Übersetzungstheorie: ihr Verhältnis zueinander (Coseriu: 19812) sunt, în primul rând, o analiză critică a stării de fapt în teoria traducerii ca domeniu de cercetare lingvistică. Observăm aici, pe de o parte, o preocupare pentru stabilirea bazelor teoretice, fundamentate pe tradiţia instituită de-a lungul timpului, pe practica şi pe istoria traducerii, iar pe de altă parte – o distanţare de unele poziţii teoretice considerate de către Coşeriu ca eronate sau incomplete.
A doua etapă de cristalizare a teoriei traducerii în opera coşeriană este reprezentată de studiile publicate în perioada 1995-2000. Dintre acestea remarcăm Los límites reales de la traducción (1995) şi Abast i limits de la traducció (1996). Articolele constituie o aprofundare a abordărilor anterioare ale teoriei traducerii. Astfel, se observă că în primul text, cel din 1995, autorul se îndepărtează de distincţia corect – eronat, explorând şi stabilind o linie cât mai precisă a teoriei moderne a traducerii. Titlul Abast i limits de la traducció (1996) continuă şi completează această direcţie de cercetare. În cel de-al doilea articol amintit, Eugeniu Coşeriu extinde perspectiva studiilor sale de la observarea limitelor teoriei traducerii la sublinierea progreselor înregistrate în acest domeniu. Fără îndoială însă, unul dintre paşii cei mai importanţi realizaţi de către Eugeniu Coşeriu în teoria traducerii îl reprezintă integrarea problematicii traducerii în lingvistica textului.
 
3. Eugeniu Coşeriu. Probleme ale teoriei traducerii
Apropierea de domeniul traducerii în opera lui Coşeriu nu se face brusc, ci se pot observa raportări şi exemple de traduceri în întreaga operă a lingvistului. Un prim text care marchează interesul său pentru teoria traducerii este Problematica traducerii în viziunea lui Juan Luis Vives (1971), în care autorul analizează şi se raportează critic la principiile traducerii tradiţionale şi moderne. Acest studiu este urmat de Lo erroneo y lo acertado en la teoría de la traducción (Coseriu: 1985), în care Eugeniu Coşeriu îşi exprimă propria concepţie despre teoria traducerii. Astfel, autorul sintetizează critic starea de fapt a teoriei traducerii, afirmând că este vorba despre un domeniu încă nefundamentat teoretic, în ciuda creşterii interesului pentru studiul acestuia, abordările analizate de către autor prezentând la momentul respectiv nenumărate carenţe şi contradicţii.
Autorul amendează încercările traductologice anterioare apariţiei articolului său, afirmând că unele dintre acestea doar revendică numele de „teorie a traducerii” fără a ajunge să atingă problematica domeniului, în timp ce alte perspective teoretice sunt eronate şi aduc în discuţie probleme marginale sau chiar nespecifice domeniului de referinţă. În ciuda problemelor teoretice majore puse în evidenţă de introducerea extrem de critică, autorul îşi nuanţează afirmaţiile subliniind faptul că nu tot ceea ce s-a scris despre teoria traducerii până la el este eronat, că în încercările de a fundamenta teoretic domeniul traducerii există intuiţii şi abordări corecte ale studiului teoriei traducerii, dar că acestea, din nefericire, sunt lipsite de sistematicitate. Chiar şi în cazul lucrărilor de specialitate în care principiile traductologice sunt prezentate corect, observă Eugeniu Coşeriu, nu o dată, acestea sunt interpretate eronat şi, prin urmare, duc la concluzii şi raţionamente greşite. Prin urmare, starea de fapt a teoriei traducerii constituie mărturia unui domeniu fragmentat şi inegal studiat, în care există o imperioasă necesitate de ordonare şi uniformizare a cunoaşterii dintr-o perspectivă teoretică coerentă.
Astfel, Eugeniu Coşeriu construieşte o teorie a traducerii începând prin a exclude elementele pe care le consideră eronate, incomplete sau interpretate greşit şi care îl împiedică pe cercetător să ajungă la cunoaşterea obiectului de studiu. Autorul îşi fundamentează concepţia pe baze teoretice care integrează coerent acest domeniu în lingvistica textului, recurs care explică fundamental şi problemele expuse de Eugeniu Coşeriu în critica sa. Însă lingvistica textului fiind însăşi un domeniu aflat într-o fază incipientă de studiu, principiile sale teoretice nu au fost enunţate definitiv în momentul scrierii articolului, ceea ce aduce un plus de dificultate în fundamentarea teoretică a traducerii.
În pofida acestor dificultăţi, autorul subliniază necesitatea operării unei distincţii fundamentale pentru teoria traducerii. Acesta pune în evidenţă diferenţele care se configurează între domeniul cercetării teoretice şi domeniul aplicaţiei practice. Astfel, dacă traducătorul îşi poate desfăşura în mod corect activitatea de traducere bazându-se pe competenţele, metodologia şi intuiţia vorbitorului, teoria traducerii poate găsi un punct de plecare în observarea şi studierea felului în care problemele traducerii sunt rezolvate la nivel practic, adică prin observarea traducătorului.
Reperând această distincţie fundamentală, care schiţează deja o metodologie şi nişte principii pe care autorul le urmează în cercetarea sa, Eugeniu Coşeriu procedează la teoretizarea domeniului traducerii punctând patru probleme esenţiale care duc la interpretarea eronată şi la abordarea greşită a teoriei traducerii în literatura de specialitate.
În viziunea coşeriană aceste probleme sunt:
a) considerarea traducerii ca un domeniu care operează în interiorul nivelului istoric al limbii. Conform acestei idei, traducerea este redusă la un simplu transfer lingvistic dintr-o limbă ţintă într-o limbă sursă;
b) deşi se consideră că traducerea ideală şi perfectă este imposibilă, se solicită din partea traducerii o transpunere integrală (deci perfectă) a mesajului din limba sursă. În faţa faptului evident că acest lucru nu este posibil, traducerea ajunge să fie considerată ca ceva imperfect prin însăşi natura ei, dar necesar din punct de vedere practic;
c) ca activitate realizată strict la nivelul limbilor istorice, traducerea este considerată una strict a traducătorilor, ceea ce face imposibilă existenţa unei teorii a traducerii. Această afirmaţie este contrazisă de realitatea empirică;
d) o ultimă problemă pe care o menţionează Eugeniu Coşeriu se referă la existenţa unui „optimum” de invarianţă generică şi abstractă, valabil pentru orice traducere.
 
4. Fundamente ale teoriei coşeriene a traducerii
În continuare ne vom opri la prezentarea a trei dintre aspectele fundamentale ale teoriei coşeriene a traducerii. Acestea sunt:
a) traducerea văzută din perspectiva transferului lingvistic limbă sursă – limbă ţintă, aspect abordat sub diferite unghiuri de toate teoriile moderne ale traducerii;
b) felul în care desemnarea, semnificatul şi sensul sunt percepute în teoria traducerii în viziunea coşeriană;
c) procesul traducerii văzut sub aspect semasiologic şi onomasiologic.
a) O primă discuţie care distanţează teoria coşeriană a traducerii de alte teorii o reprezintă considerarea traducerii ca un proces mai complex decât simplul transfer lingvistic între două limbi. Coşeriu atrage atenţia că această simplificare a procesului traducerii reduce actul traducerii la o simplă problemă de observare contrastivă a limbilor istorice, rolul traducerii fiind acela de a pune în relaţie o limbă sursă şi o limbă ţintă. De asemenea, această perspectivă limitează percepţia problematicii traducerii la nivelul semnificatelor şi reduce această activitate la o simplă substituţie în planul expresiei.
Autorul subliniază că, la nivel teoretic, această etapă a fost deja depăşită şi că, chiar dacă a existat o asemenea abordare, în planul empiric al traducerii, traducătorii şi vorbitorii multilingvi cu competenţe lingvistice semnificative folosesc intuitiv în procesul traducerii diferite semnificate, în funcţie de situaţia de comunicare. Pentru aceasta autorul aduce argumente din lucrările lui Schleiermacher şi McIntosh (Coseriu: 1985: 217) în care se demonstrează că între două limbi istorice nu există o echivalenţă de 1 la 1 (1 la 2, 1 la 3 şi / sau 1 la 4) la nivelul semnificatelor, că aceste legături sunt determinate de situaţia de comunicare. Eugeniu Coşeriu, continuând raţionamentul celor doi autori, afirmă că legătura dintre conţinutul diferitor limbi istorice este de natură „iraţională”. Astfel, anumitor conţinuturi dintr-o limbă A îi corespund doar parţial anumite conţinuturi din limba B şi invers. Este de remarcat şi situaţia în care legăturile între o limbă A şi o limbă B nu există, deoarece unele conţinuturi nu pot fi transpuse lingvistic, ele neavând un corespondent în limba ţintă.
Trecând de la tradiţional la modern în teoria traducerii, autorul observă că noile teorii au depăşit ideea de substituţie în planul expresiei şi resping ideea că ceea ce se traduce sunt cuvintele. Şi aici, ca şi în cazul anterior, Eugeniu Coşeriu aduce precizări pentru cadrul teoretic modern al traducerii. Acesta observă că afirmaţia „nu se traduc cuvinte” este ambiguă şi imprecisă. Pe de o parte, deoarece în procesul de traducere se traduc şi cuvinte într-o anumită măsură, pe de altă parte însă, afirmaţia este restrictivă, deoarece reduce întregul proces la nivel lexical. Aceeaşi afirmaţie este valabilă nu doar pentru unităţile lexicale ale limbii, ci se aplică şi în cazul structurilor frazeologice şi a expresiilor fixe care, de asemenea, nu se traduc. Ceea ce se traduce, spune Eugeniu Coşeriu, sunt textele, iar acestea au o dublă dimensiune: una lingvistică şi una extralingvistică.
În urma acestor distincţii, autorul formulează o primă definiţie a traducerii: „prin traducere se încearcă exprimarea aceluiaşi conţinut textual (text) în limbi diferite”. Autorul ajunge la concluzia că, dacă prin conţinuturi de limbă diferite trebuie să se ajungă să se exprime acelaşi conţinut tradus, natura acelui conţinut nu poate fi idiomatică, ci interidiomatică sau supraidiomatică.
b) Dezvoltând afirmaţia, autorul delimitează trei tipuri de conţinuturi lingvistice care participă în procesul de traducere. Acestea sunt: desemnarea, semnificatul şi sensul.
Semnificatul în viziune coşeriană este conţinutul dat pentru fiecare caz în parte de o limbă istorică concretă. Desemnarea este referinţa la un anumit „lucru”, fapt, stare de lucruri extralingvistică. Desemnarea se atribuie prin semnificate fără să se confunde cu acestea. Semnificate diferite pot să însemne acelaşi lucru într-un context concret de comunicare, fie că este vorba despre comunicarea în limbi diferite. Exemplele pe care le aduce Eugeniu Coşeriu ilustrează felul în care escalera (es), scala (it) şi Treppe (de) pot să însemne acelaşi lucru într-un context concret, chiar dacă, în general, ele desemnează realităţi diferite (Coşeriu: 1985: 221). Aşadar, semnificate diferite pot să desemneze aceeaşi stare de fapt şi într-o singură limbă: la porte est fermée şi la porte n’est pas ouverte (Coşeriu: 1985: 222).
Sensul este conţinutul unui text sau al unei unităţi textuale în măsura în care acesta nu coincide cu semnificatul şi desemnarea, spune Coşeriu, definind a treia componentă fundamentală implicată în construirea obiectului traducerii. Un text ca de exemplu: „...dar abia plecă bătrânul...” poate fi interpretat în mai multe feluri, observă Coşeriu, ca situaţie din viaţa practică de zi de zi sau ca sens poetic. De asemenea, chiar dacă se realizează de obicei prin intermediul expresiei lingvistice, sensul poate fi creat şi prin alte modalităţi de comunicare (muzică, desen, film etc.). Autorul include în categoriile de sens şi, implicit, în categoriile de text elemente ca: întrebarea, răspunsul, cererea, descrierea, exemplul, salutul etc.
Această viziune îi permite lui Eugeniu Coşeriu să deducă finalitatea traducerii, care este nu de a reda acelaşi semnificat, ci aceeaşi referire la realitate şi acelaşi sens cu mijloacele altei limbi.
c) Cel de-al treilea element esenţial al teoriei coşeriene a traducerii îl reprezintă descrierea procesului de traducere. Autorul afirmând, pentru a putea exprima aceeaşi designaţie şi acelaşi sens cu mijloacele altei limbi, necesitatea implicării semasiologiei şi onomasiologiei textelor care se traduc. Se observă, astfel, că operaţia traducerii se desfăşoară în două etape. O primă etapă, semasiologică, în care traducătorul identifică ceea ce se desemnează în textul original. Semnificatele textului original funcţionează doar în această primă fază şi, imediat ce s-a înţeles sensul textului, ele încetează de a mai fi prezente în procesul traducerii. A doua fază este cea onomasiologică, în care autorul identifică semnificate din limba ţintă care au aceeaşi designaţie ca şi cele din limba sursă.
Astfel, Eugeniu Coşeriu concluzionează că traducerea nu este diferită de vorbire şi că, prin urmare, este un tip particular de vorbire prin care se comunică un conţinut lingvistic deja cunoscut.
 
5. Concluzii
Chiar dacă a fost eclipsată de problematica amplă a operei lui Eugeniu Coşeriu, teoria traducerii este demnă de toată atenţia, principiile acesteia fiind aplicabile în cercetarea traductologică modernă. Acesta este, considerăm noi, unul dintre motivele pentru care teoria coşeriană a traducerii trebuie promovată, cunoscută şi utilizată şi în cercetarea românească. Rigoarea, precizia şi eficienţa raţionamentelor coşeriene cu referire la teoria traducerii pot servi drept model şi metodă pentru specialiştii în traductologie, traducători, pentru cei care doresc să îşi perfecţioneze metodele de cercetare, precum şi pentru studenţii care au ales acest domeniu de specializare.
 
Note
1 Text publicat în versiune germană în 1978 cu titlul de Falsche und richtige Fragestellungen in der Übersetzungstheorie. Pentru acest articol există o versiune în limba română: Problematica teoriei traducerii (Cujbă: 2000-2001).
2 Text publicat în limba rusă în 1989 sub titlul: Kontrastivnaja lingvistika i perevod: ich sootnošenie (trad. B. A. Abramov) şi în franceză în 1990 sub titlul Science de la traduction et grammaire contrastive. În 1998 se traduce în limba română Relaţia dintre lingvistica contrastivă şi traducere (Cujbă: 1998).
 
Bibliografie
Eugenio Coseriu (1971), Das Problem des Übersetzens bei Juan Luis Vives, in Interlinguistica. Sprachvergleich und Übersetzung. Festschrift zum 60. Geburtstag von Mario Wandruszka, Tübingen: M. Niemeyer, 1971, p. 571-582.
Eugenio Coseriu (1977), Lo erróneo y lo acertado en la teoría de la traducción en El hombre y su lenguaje: estudios de teoría y metodología, Editura Gredos, Madrid.
Eugenio Coseriu (1978), Falsche und richtige Fragestellungen in der Übersetzungstheorie, in L. Grähs, G. Korlén, B. Malmberg (eds.), Theory and Practice of Translation, Bern – Frankfurt / Main, p. 17-32.
Eugenio Coseriu (1981), Kontrastive Linguistik und Übersetzungstheorie: ihr Verhältnis zueinander in Linguistik und Übersetzungswissenschaft, W. Kühlwein, G. Thome y W. Wilss (eds), Wilhelm Fink Verlag, München, p. 183-199.
Eugenio Coseriu (1990), Science de la traduction et grammaire contrastive en Linguistica Antverpiensia, XXIV, p. 29-40.
Eugenio Coseriu (1995), Los límites reales de la traducción en: Temas de Lingüística Aplicada, J. Fernández Barrientos Marín y Celia Wallhead (eds.), Granada: Universidad de Granada, p. 155-168.
Eugenio Coseriu (1996), Abast i limits de la traducció, Barcelona: Universitat Pompeu Fabra.
Eugenio Coseriu (1997a), Alcances y límites de la traducción en Lexis: Revista de lingüística y literatura, vol. 21, nr. 2, p. 163-184, ISSN 0254-9239.
Eugeniu Coșeriu (1997b), Portée et limites de la traduction en Parallèles, Genève, núm. 19, p. 19-34.
Eugeniu Coșeriu (1998), Relaţia dintre lingvistica contrastivă şi traducere, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Secţiunea Limbi şi literaturi străine, núm. 1, p. 5-20. (trad. C. Cujbă).
Eugeniu Coșeriu (2000-2001), Problematica teoriei traducerii, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Secţiunea Limbi şi literaturi străine, nr. 1, p. 7-21, (trad. C. Cujbă).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog