Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

FEEDBACK

Verbele sentiendi în română şi italiană

Ioana MARUŞCA

Alte articole de
Ioana MARUŞCA
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

(în lumina conceptului de câmp lexical al lui Eugeniu Coşeriu)
 
Problema câmpului lexical este abordată de E. Coşeriu chiar în primul său studiu de semantică Pour une sémantique diachronique structurale din 1964, de o mare importanţă teoretică şi metodologică. În vederea unei înţelegeri juste şi adecvate a acestui concept-cheie al semanticii coşeriene, dar şi pentru a-i stabili locul care îi revine în cadrul lexematicii în ansamblu, E. Coşeriu revine cu noi precizări în studiile ulterioare pe această temă (Coşeriu, 1983, 1990, 1995). Aceste studii reliefează valabilitatea principiilor lexematicii, pe de o parte, şi importanţa câmpului lexical ca structură paradigmatică de bază a lexicului oricărei limbi istorice, pe de altă parte.
Astfel, Eugeniu Coşeriu defineşte conceptul de câmp lexical drept „o paradigmă constituită din unităţi lexicale ale conţinutului (lexeme) care împart o zonă de semnificaţie comună, găsindu-se în opoziţie imediată unele faţă de altele.” (Coşeriu, 1975:39).
Utilizând termenul de paradigmă, Coşeriu apropie câmpul lexical de micro- sau macro-sistemele fonologice şi gramaticale, considerându-l asemănător categoriei gramaticale în care se manifestă aceleaşi tipuri de opoziţii: „Un câmp lexical corespunde unui sistem categorial, adică unei categorii a gramaticii (număr, gen, mod, timp, aspect), iar opoziţiile interne ale câmpului corespund opoziţiilor care există în interiorul unei categorii gramaticale”. (Coşeriu, 1975:39).
Termenul de lexem are aceeaşi accepţiune ca şi la alţi reprezentanţi ai structuralismului european (B. Pottier, J. Greimas etc.), dar în acest caz el este văzut ca punct de referinţă în denumirea atribuită tipului de semantică structurală promovată de lingvist, numită lexematică.
Dimensiunea este definită de E. Coşeriu atât ca o categorie lexicală, cât şi ca un criteriu semantic opozitiv, „criteriul unei opoziţii, proprietatea semantică vizată de această opoziţie [...] suportul implicit al unei distincţii funcţionale”. (Coşeriu, 1975:45) La rândul lor, numărul şi existenţa dimensiunilor sunt importante pentru analiza câmpurilor lexicale, acest lucru observându-se mai ales la clasificarea câmpurilor prin modul în care lexemele se îmbină în interiorul acestor paradigme de conţinut.
Noţiunea de opoziţie arată diferenţele de funcţionare paradigmatică, E. Coşeriu stabilind existenţa a trei tipuri de opoziţii: privative, graduale şi echipolente. În funcţie de relaţia dintre termeni, opoziţiile privative sunt cele în care un termen are o anumită trăsătură, iar celuilalt termen îi lipseşte această trăsătură; primul termen este marcat, iar celălalt este nemarcat, X – non-X. Opoziţiile graduale sunt cele în care termenii sunt ordonaţi în funcţie de gradul trăsăturii considerate. Opoziţiile echipolente sunt cele în care termenii sunt logic echivalenţi, necontrastându-se nici printr-o trăsătură binară, nici prin gradul în care posedă o trăsătură.
Analizând câmpurile lexico-semantice ale verbelor sentiendi din română şi italiană, acestea se organizează în paradigme, având următoarele trăsături: aceste câmpuri lexico-semantice sunt câmpuri poli-paradigmatice, non-omogene (cf. Bidu-Vrânceanu, Forăscu, 1984) alcătuite din cinci paradigme structurate de-a lungul a cinci dimensiuni: [văz], [auz], [tactil], [miros], [gust]. Aceste cinci paradigme se organizează în micro-câmpuri ale verbelor sentiendi.
Aceste câmpuri lexico-semantice sunt structurate pe baza următoarelor seme: a) [percepţie], sem comun tuturor verbelor sentiendi ca unităţi constitutive ale celor două câmpuri; prezenţa sa ne ajută pentru a da denumirea respectivului câmp. b) [de un anumit tip], sem individualizator, acesta este concretizat în existenţa semelor variabile [văz], [auz], [tactil], [miros], [gust] subordonate semului [percepţie], seme care se ocupă de împărţirea zonei de semnificaţie comună în cinci micro-câmpuri, incluse în macro-câmpul verbelor sentiendi din cele două limbi.
Modul de structurare a micro-câmpurilor verbelor sentiendi este asemănător cu cel al macro-câmpului, fiecare micro-câmp fiind definit pe baza unui sem comun de tipul [văz], [auz], [tactil], [miros], [gust] şi a unui mod de seme variabile care contribuie la diferenţierea semantică opozitivă a verbelor sentiendi în micro-câmpul respectiv: [± intenţie], [± durată], [± mod] etc.
Verbele sentiendi [percepţie]
– [văz]: română: a privi, a observa, a se uita, a vedea etc.
italiană: adocchiare, appostare, attenere, guardare etc.
– [auz]: română: a vedea, a asculta, a audia, a auzi etc.
italiană: ascoltare, auscultare, sentire, udire etc.
– [miros]: română: a adulmeca, a mirosi, a muşina etc.
italiană: annusare, fintare, odorare etc.
– [gust]: română: a degusta, a gusta, a savura etc.
italiană: assagiare, degustare, gustare etc.
– [tactil]: română: a atinge, a palpa, a pipăi etc.
italiană: attastare, attingere, branciare etc.
Zona de semnificaţie continuă a câmpului lexico-semantic al verbelor sentiendi, identificată printr-un sem comun [+ percepţie], sem considerat drept marcă a acestei zone, este divizată în funcţie de tipul de percepţie în 5 micro-câmpuri: al văzului, al auzului, al mirosului, al simţului tactil, al gustului, identificate, la rândul lor, prin intermediul semelor [+ percepţie vizuală], [+ percepţie auditivă], [+ percepţie tactilă], [+percepţie gustativă], [+ percepţie olfactivă], seme variabile în raport cu semul comun [+percepţie senzorială], dar comune în raport cu verbe aparţinând micro-câmpului respectiv.
 
Bibliografie
1. Bidu-Vrânceanu, Forăscu, 1984: A. Bidu-Vrânceanu, N. Forăscu, Modele de structurare semantică (cu aplicaţie la limba română), Editura Facla, Timişoara, 1984.
2. Coşeriu, 1975: Eugenio Coseriu, Vers une typologie des champs lexicaux, în L’Homme et son langage, Éditions Peeters, Louvain – Paris – Sterling, Virginia, 2001, p. 285-410 (ed. I, 1975).
3. Coşeriu, 1983: Eugenio Coseriu, Au-delà du structuralisme, în „Linguistica et letteratura”, VII, 1-2, 1982, Pisa, 1983, p. 9-16.
4. Coseriu, 1990: Eugenio Coseriu, Semántica estructural y semántica „cognitiva”, „Jornadas de Filología” [Homenage al Prof. Francisco Marsá], Barcelona, 1990, p. 239-282.
5. Coşeriu, 1995: Eugenio Coseriu, Defensa de la Lexemática. Lo acertado en las bdiscusiones acerca de la semántica estructural en España, în „Panorama der lexikalischen Semantik: tematische Festschrift aus bAnlaß des 60. Geburtstags von Horst Gekeler”, hrsg. von Ulrich Hoinkes, Narr, Tübingen, 1995, p. 113-124.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog