Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ANIVERSĂRI. EUGEN SIMION – 80

Caracterul creator al criticii literare

Gheorghe CHIVU

Alte articole de
Gheorghe CHIVU
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

În urmă cu mai mulţi ani, un profesor tânăr, dar energic, cu ţinută academică impecabilă, dar cald şi apropiat, având ştiinţa interpretărilor subtile şi a redactărilor atent lucrate, dublată de dorinţa de a transmite studenţilor plăcerea speculaţiei intelectuale îmbrăcate în haine elevate, argumenta, în cadrul seminarului de istorie literară contemporană, ideea criticii literare ca artă.
Obişnuit cu gândirea de tip pozitivist (absolvisem, în primul rând din motive circumstanţiale, un liceu „real”), potrivit căreia orice investigaţie ştiinţifică trebuie să fie un exerciţiu intelectual util pentru analiza şi, consecinţă firească, pentru înţelegerea obiectului cercetat, mă străduiam, fără succes, să caut contraargumente la opinia profesorului.
„Ştiinţa criticii ar fi o ştiinţă curioasă, deoarece s-ar baza pe imponderabile şi ar opera cu multe imponderabilităţi ale spiritului”, susţinea tânărul profesor, cam în aceeaşi epocă, şi în faţa unor „slujitori” avizaţi ai ştiinţelor exacte. Actul critic, spunea Domnia Sa, nu poate fi decât individual şi creator, de vreme ce „misiunea (şi deci justificarea) criticii literare este să dovedească, între altele, caracterul de unicitate al operei artistice”.
Vor fi fiind însă convergente rezultatele de bază ale exegezelor critice individuale consacrate unei operei literare, totdeauna şi în mod firesc unicat, mă întrebam pe atunci. Dacă da, sub forma diferită a rezultatelor analizei critice se vor fi ascunzând elemente unice, impuse de obiectul studiat, pe care sistemul nostru de gândire şi capacitatea individuală de analiză şi de interpretare le exprimă diferit?
Cu certitudine, mi-am răspuns nu peste mult timp, de vreme ce opinii formulate în analize distincte şi chiar de către autori ce au exersat actul critic în epoci diferite au ajuns în esenţă la concluzii similare şi nu o dată identice în privinţa valorii sau a relevanţei artistice a unui acelaşi text beletristic. Însăşi ierarhia valorilor unei literaturi, stabilită de criticii şi istoricii literari de primă mână, trebuie să aibă la bază rezultatul general acceptat al unui act de interpretare, creator prin punerea în valoare a spiritului analitic individual, dar dependent, în liniile sale de bază, de constantele greu de circumscris şi la fel de greu de definit ale operei beletristice.
Criticul literar devine astfel el însuşi, analizând creaţia artistică şi construind pe această bază opere de exegeză, un creator. Iar „puterea scriitorului” – în care recunoaştem deopotrivă autorul operei beletristice şi criticul de valoare – „poate veni de la opera lui. A fi citit, elogiat, contestat, urmat în ideile tale – scria profesorul Eugen Simion – este singura şi reala răsplată a efortului dur pe care l-ai depus pentru a da corp ideilor.”
(Ideea că un creator în domeniul literelor dă, cu efort, corp ideilor are, în mod surprinzător, o vechime apreciabilă în cultura scrisă românească. La finele veacului al XVIII-lea, un autor astăzi necunoscut, Ioan Cantacuzino, definea în poezia Răsuflare, prima artă poetică românească, efortul poeţilor şi rezultatul creaţiei acestora prin: „Au întrupit ne-ntrupiri, / Au iconit nevediri”. Formulare admirabilă a actului artistic într-o limbă încă nepregătită pentru exprimarea unor astfel de abstracţiuni.)
În opera profesorului Eugen Simion, răsplata efortului depus pentru exegeza literaturii române moderne există, fiind concretizată deopotrivă în volume ale căror conţinut şi evaluări nu au fost nicicum afectate de trecerea timpului sau de schimbarea vremurilor, în proiecte culturale de importanţă majoră, dar şi într-un institut academic adus în liniile fireşti ale menirii sale: studierea dedicată şi competentă a istoriei literaturii române, dublată de acţiunea constantă, perseverentă, menită să pună în valoare operele de referinţă ale culturii naţionale.
Aparent liniştit, dar ascunzând sub aspectul „apolinic” o fierbere continuă, profesorul Eugen Simion dă dovada puterii de a stăpâni şi de a doza clocotul interior, putere rareori învinsă de umoare, de furia de moment sau de vreo nemulţumire exprimată tranşant.
„Îmi place începutul toamnei”, aflăm în una dintre confesiunile Domniei Sale. Este, cred, o afirmare a aspiraţiei omului cu trăire interioară intensă către temperanţă, o opţiune pentru depăşirea arderii şi ardorii prin aşezare în echilibru.
Aceeaşi aspiraţie şi efectul său pot fi regăsite în scrisul totdeauna elevat, cu vădita căutare a unei cât mai bune relaţii între conţinut şi formă, ambele alese, totdeauna exemplare.
Iar redescoperirea literaturii vechi şi punerea în valoare a unora dintre trăsăturile ei definitorii – între care moralismul ocupă un loc privilegiat – pun şi ele în lumină aceeaşi latură importantă a personalităţii lui Eugen Simion – aspiraţia spre echilibru şi spre valoarea socială şi estetică a acestuia.
Marele critic şi istoric literar, ajuns la vârsta maturităţii depline, a considerat totdeauna că literatura începuturilor noastre culturale este necesar, chiar obligatoriu de reevaluat. La mai multe decenii după „Dimineaţa poeţilor”, profesorul coboară frecvent în ultima vreme, prin lecturi care îi prilejuiesc descoperiri şi interpretări surprinzătoare, spre scrisul vechi. Criticul şi istoricul literar sunt dublaţi şi în acest spaţiu de exegetul cu vocaţie şi pregătire filologică. (Se ştie că pregătirea de specialitate şi-a început-o ca filolog, transcriind manuscrise eminesciene, manuscrise spre care s-a întors la maturitate în admirabilul proiect de punere la dispoziţia publicului de azi a caietelor eminesciene în ediţie facsimilată. Iar fără o astfel de pregătire admirabila colecţie tip Pleiade, prin care cultura românească actuală a fost înzestrată cu ediţii dintre care nu puţine sunt de cea mai aleasă ţinută, nu ar fi fost concepută şi nu ar fi putut altfel exista.)
Într-un moment de criză a cercetărilor de literatura română veche, profesorul Eugen Simion se opreşte atent asupra unor aspecte memorabile din scrisul vechilor noştri autori şi, fără încercări de actualizare pripită, evaluează tehnici narative, atitudini culturale, morale şi artistice sau realizări stilistice de excepţie.
Eugen Simion este „critic cu inimă”, om de ştiinţă cu program, un program al culturii, nu al individului, al comunităţii culturale şi ştiinţifice, nu al propriei persoane sau al propriei cariere. Este un istoric literar cu vocaţia faptei, cu ştiinţa realizării marilor construcţii folositoare culturii naţionale, ridicate cu spirit organizatoric de excepţie, cu efort niciodată precupeţit şi cu energie nicicând egalată.
„De ce scriu?”, se întreba în volumul din Fragmente critice publicat în anul 2007 – „...Pentru că nu pot trăi fără de acest artificiu.” De ce se luptă pentru promovarea valorii în cultura românească actuală şi pentru elaborarea unor lucrări fundamentale necesare culturii naţionale? Pentru că are vocaţia constructorului care nu-şi abandonează niciodată proiectele.
Cu onoarea de a-i fi simţit permanent sprijinul şi de a-i fi primit îndemnurile, cu bucuria de a-i fi alături într-un proiect dificil, continuarea cu succes a investigaţiilor de istorie literară, într-o perioadă în care cercetărilor umaniste asupra culturii naţionale le este diminuată forţa umană prin împuţinarea mijloacelor financiare, ce-i pot dori profesorului Eugen Simion, la moment aniversar, în afară de sănătate şi prin nimic diminuată puterea de muncă?
Să ne ofere Scriitori români de ieri, care, alăturată impunătoarei Scriitori români de azi, să devină, sub prestigioasa-i semnătură, parte a unei aşteptate Istorii generale a literaturii române.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog