Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Destinul limbii, destinul revistei

Nicolae MĂTCAŞ

Alte articole de
Nicolae MĂTCAŞ
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

La finele lui 1990, înflăcăraţi de rolul ce-i revenea limbii române în haina ei firească, latină, în edificarea înălţătoarelor sentimente de conştiinţă identitară românească, a suveranităţii şi independenţei republicii faţă de imperiu şi a reorientării spre tradiţiile istorice şi reîntregirea neamului, puneam la cale, temerar, cu Ion Dumeniuk şi Alexandru Bantoş, înfiinţarea revistei „Limba Română”, care, cum ar fi spus părintele imnului nostru actual Alexie Mateevici, să lumineze poporul cu lumina cea dreaptă a adevărului. Orientată, în primul rând, spre cerinţele şcolii de toate nivelurile, ea viza pregătirea sub aspect metodic şi informativ în domeniul limbii şi literaturii materne a cadrelor didactice şi a elevilor, mai cu seamă în ceea ce priveşte familiarizarea cu operele scriitorilor de valoare din întreg spaţiul românesc, care nu fuseseră studiate la facultate, dar nici admise, în condiţiile persecutării a tot ce era un bun naţional comun, să circule liber pe piaţa internă pentru un cititor interesat, precum şi cu elemente din istoria, cultura şi civilizaţia neamului românesc. Pe parcursul celor 22 de ani de apariţie, fără a se pierde din vedere scopul principal – iniţierea profesorilor şi pregătirea elevilor în arta de a naviga de sine stătător şi cu siguranţă în oceanul incomensurabil al limbii literare şi al literaturii române de pretutindeni –, aria preocupărilor revistei s-a extins într-atât, încât aceasta a devenit o veritabilă revistă de ştiinţă şi cultură. Indispensabilă încă de la început, cu autoritatea binemeritată pe care şi-a câştigat-o în rândurile cititorilor drept urmare a noutăţii informaţiei, varietăţii temelor abordate şi a competenţei cu care sunt elucidate, accesului pentru prima oară la valorile de vârf ale întregului patrimoniu cultural (monumente de limbă, literatură, folclor, istorie, artă etc.), a prestigiului autorilor (somităţi ştiinţifice în domeniu, reputaţi scriitori, istorici, critici literari, metodişti, oameni de cultură şi artă, filozofi etc. din republică, din Ţară, de pe mapamond) şi a colegiului de redacţie, este cu atât mai necesară în timpul de faţă, când setea de informare dintr-o sursă sigură şi bine documentată a crescut simţitor, iar problemele arzătoare privind deideologizarea ştiinţei şi demitizarea istoriei şi a literaturii, depăşirea crizei identitare, cunoaşterea obiectivă a istoriei neamului, reintegrarea literaturii regionale în circuitul de valori general românesc, educarea şi culturalizarea tineretului în spiritul dragostei faţă de carte şi de frumos, dialogul artelor, asigurarea competitivităţii operelor de artă locale cu cele din circuitul românesc şi european etc. sunt pe agenda zilei.
Intuiam încă de la început prin ce dificultăţi vom avea de trecut, pe parcurs am avut de înfruntat şi altele, neprevăzute, însă lucram ferm convinşi că le vom învinge pe toate. Credeam că în marea bătălie pentru renaşterea naţională a românilor basarabeni, pentru suveranitate, independenţă, tricolor, imn, limbă de stat, alfabet latin, literatură, cultură şi istorie naţională, conştiinţă identitară şi demnitate de neam nu suntem singuri, că în acest act de patriotism suntem încadraţi toţi, de la vlădică până la opincă, de la salariat până la businessman, că la promovarea şi apărarea valorilor naţionale vor participa toţi – cu inima, cu mintea şi cu finanţele. Timpul, cu părere de rău, a arătat că, de fapt, revista are acelaşi destin ca şi limba română din spaţiul nistro-prutean. Anii m-au convins că pentru învăţământ şi cultură, adică anume acolo unde o societate care aspiră spre civilizaţie ar trebui să investească generos, la noi se alocă cele mai puţine mijloace. Iar de problema limbii – a limbii de stat, literare, comoara naţională a unui neam civilizat – nu se mai interesează nimeni dintre cei ajunşi la putere.
Deşi presa demult nu mai este subvenţionată de Guvern şi în oceanul de rechini ai căpătuirii supravieţuieşte care şi cum poate, constat cu durere acum, la sfârşit de an, că revista de suflet „Limba Română” de la Chişinău traversează cea mai dificilă perioadă din întreaga sa existenţă (mai ingrată decât pe vremea comuniştilor!), că pe parcursul anului 2013 (ultimele două cifre să fie cu adevărat fatidice?) nu a avut finanţe pentru a salariza echipa de redacţie, din care motiv riscă să-şi înceteze apariţia. Revista, care este difuzată gratis în bibliotecile şcolare din republică, pentru profesori şi elevi, în anul curent, împreună cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, a lansat proiectul „Revista «Limba Română» în fiecare şcoală din Republica Moldova”, acţiune salutară având în vedere penuria de carte din bibliotecile noastre. Pentru realizarea acestui proiect de anvergură, redacţia a reuşit să identifice doar mijloace financiare pentru hârtie şi cheltuieli tipografice (menţionăm că acest sprijin a venit din partea Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni), dar căutarea unor sponsorizări pentru acoperirea altor cheltuieli redacţionale, inclusiv salariale, a eşuat. Scrisorile parvenite din partea conducătorilor unor instituţii guvernamentale, a unor lideri politici etc. ca răspuns la intenţia revistei de a afla aliaţi în mediul celor care, cum se zice, au în mâini pâinea şi cuţitul denotă nu numai indiferenţă, neglijenţă, dar şi o înţelegere eronată a rolului unei publicaţii de ştiinţă şi cultură, cum e revista „Limba Română” (fondată, de altfel, în 1991 de către Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului, unde subsemnatul a avut onoarea şi necazul să răspundă de gestionarea dificilelor şi complexelor reforme demarate în acei ani). Revista „Limba Română” a fost (şi a rămas!) tribuna ce a contribuit substanţial la schimbarea mentalităţii cadrelor didactice din învăţământ şi în special a celor preocupate de introducerea în programe a limbii şi literaturii române şi a istoriei românilor de pe întreg spaţiul românesc. Din acest considerent răspunsul încropit în grabă şi trimis pe adresa redacţiei de către actualul Minister al Educaţiei, teoretic coautor al proiectului sus-menţionat, este iresponsabil şi derutant, înfăţişând o stare de lucruri mai mult decât alarmantă. Citez, păstrând şi redactarea prestigioasei instituţii, numai o frază din documentul din care transpare cu toată forţa formalismul cras şi nepăsarea: „Totodată, ţinând cont de stringenta necesitate în ajutorul financiar la care vă referiţi, Ministerul Educaţiei recomandă să faceţi apel fondatorilor acestei reviste”. Adică mesajul e pe cât de limpede, pe atât de cinic: dacă doriţi să salvaţi revista, adresaţi-vă răposatului Ion Dumeniuk, pensionarului Nicolae Mătcaş şi actualului redactor-şef – Alexandru Bantoş. Citind depeşa, te întrebi involuntar: cu asemenea „specialişti” din subordine tânăra doamnă ministru Maia Sandu speră că va reuşi să pună în aplicare noul Cod al Educaţiei? Crede cineva că asemenea proiecte de maximă importanţă pot fi duse la bun sfârşit fără o colaborare fructuoasă şi bine orchestrată cu publicaţii având o bogată şi variată experienţă, între care, evident, revista „Limba Română” se impune în mod detaşat? Mă întreb, de asemenea, ca fost ministru (meditând cu îngrijorare la destinul prefacerilor ce se preconizează în şcoala naţională, inclusiv la aşa-numita istorie integrată, la limba şi literatura română, disciplină compromisă de incompetenţa şi amatorismul diverşilor „specialişti” şi „autori” de manuale şi metodici, care, afirmă pedagogii, cultivă, în fond, nu dragostea, ci dispreţul faţă de cuvântul vorbit şi scris): care va fi destinul limbii române, ce se va întâmpla în viitor cu revista noastră, dragii şi săracii mei sinceri cititori şi, pe de altă parte, căpătuiţii mei peste noapte tineri „capitalişti”, înstrăinaţi de limba şi cultura naţională? Ce veţi difuza în 2014 în şcoli, domnilor funcţionari de la Ministerul Educaţiei?
Ce perspicacitate şi intuiţie trebuie să fi avut marele lingvist Eugen Coşeriu, venit din înfricoşătoarea lume a capitalismului sălbatic, care, acum 12 ani, vorbind despre un deceniu de destin al revistei „Limba Română” de la Chişinău, lansa un S.O.S. de la timona corabiei aflate în faţa unui iminent naufragiu, avertizând lumea intelectuală şi de bun-simţ din republică: „Să nu lăsăm să piară această revistă, să nu lăsăm să scadă şi să decadă această tribună. Ea trebuie să trăiască mai departe şi să ne ajute cum ne-a ajutat până acum la afirmarea culturii româneşti şi la cultivarea limbii române. Fiindcă, dacă dispare şi această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura naţională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca fiinţă spirituală: limbajul; dimensiune care pentru noi se prezintă sub forma limbii noastre istorice: limba română. Ceea ce înseamnă că, dacă această revistă moare – şi să nu dea Dumnezeu cumva să moară –, începem să murim cu toţii spiritualiceşte şi nu mai suntem noi înşine” (subl.n. – N.M.).
Chiar nimeni dintre actualii conducători ai Republicii Moldova – miniştri, viceminiştri, parlamentari, şefi de departamente etc. – care, la urma urmei, au avansat în tagma cărturarilor şi a ierarhiei sociale ajutaţi şi de revista „Limba Română”, să nu conştientizeze că această publicaţie are acută nevoie astăzi de susţinerea instituţiilor statului pentru a supravieţui? Cine ne împiedică să-i oferim această şansă de existenţă publicaţiei care a devenit o carte de nobleţe a neamului nostru şi care ne reprezintă onorabil acasă şi în lume?
 
27.11.2013
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog