Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Ortografierea numelor geografice

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

Toponimia e istoria nescrisă a ţării, e graiul viu de secole şi milenii al poporului. Numele de locuri şi localităţi reflectă principalele momente din viaţa materială şi spirituală a oamenilor: tradiţiile, obiceiurile, credinţa, ocupaţiile. Fiece nume exprimă un anumit conţinut semantic, ne comunică o anumită informaţie lingvistică, istorică, geografică, sociologică. Nume lipsite de semnificaţie nu există, după cum nu există cuvinte fără utilizare, fără valoare funcţională în limbă. De aceea numele topice nu pot fi modificate sau substituite la întâmplare, cu orice ocazie şi după placul fiecăruia.
Ca disciplină ştiinţifică toponimia dispune de anumite legi şi norme care trebuie cunoscute şi respectate. Or, în trecut, în condiţiile vicisitudinilor de ordin istoric şi social, nu s-a ţinut cont de importanţa ştiinţifică şi cognitivă a numelor topice, fiindu-le neglijate astfel particularităţile lingvistice, statutul lor de unităţi onimice [1, p. 33-45].
În baza surselor documentare se poate afirma cu certitudine că, la începutul sec. al XIX-lea, toponimia basarabeană reprezenta un sistem onimic unitar, demult constituit, bine organizat din punct de vedere lexical şi structural-derivaţional, având ca bază de formare şi dezvoltare fondul de cuvinte şi mijloacele derivative ale limbii române. Şi în toponimie se aplica principiul fonetic de ortografiere a numelor proprii, scrierea deci urmând pronunţarea.
Începând cu anul 1812, după instaurarea regimului ţarist de administrare în Basarabia, vieţii publice locale i s-au impus restricţii de ordin social, economic şi cultural: colonizarea teritoriului, mai cu seamă a Bugeacului, cu locuitori din regiunile şi guberniile imperiale şi cu bejenari sud-dunăreni; dezmoştenirea latifundiarilor şi impozitarea exagerată a ţăranilor locali; desfiinţarea şcolilor cu predare în limba română şi înlocuirea lor cu şcoli ruseşti; sistarea efectuării în limba română a lucrărilor de secretariat şi introducerea obligatorie a limbii ruse ca limbă oficială în biserică şi în instituţiile de stat; interzicerea predării limbii române în licee şi gimnazii; suspendarea editării cărţilor şi ziarelor în limba română; restructurarea administraţiei publice şi organizarea provinciei în „uiezduri” şi „voloste” etc.
Schimbările din viaţa socială şi-au găsit reflectare şi în nomenclatura topică basarabeană, acestea constând, de fapt, în distrugerea sistemului toponimic autohton şi destrămarea structurii sale interne. Din iniţiativa autorităţilor ţariste nomenclatura noastră topică a fost supusă unei revizuiri radicale şi totale. Substituirea numelor româneşti de sate, desfiinţarea multor localităţi vechi cu nume autohtone, atribuirea de forme şi structuri străine denumirilor ce urmau să fie lăsate în circulaţie, deformarea acestora până la imposibilitatea de a mai putea fi recunoscute şi identificate – iată însemnele unei activităţi şi atitudini răuvoitoare a oblăduitorilor pripăşiţi pe aceste meleaguri, mărturiile unei politici feroce de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe.
Şi în perioada postbelică, în condiţiile socialismului vulgar, politica lingvistică nechibzuită a influenţat negativ onomastica naţională în general şi toponimia în special. Cu şi din iniţiativa demnitarilor locali a continuat nefastul proces de „zdruncinare” a întregului sistem onomastic, substituindu-se astfel numele multor sate şi dându-li-se fără niciun motiv şi fără niciun temei alte denumiri, convenabile şi în spiritul regimului de administrare sovietic. Circa 200 de sate au dispărut de pe hartă în urma comasării sau a desfiinţării satelor respective, considerate de autorităţi ca fiind lipsite de perspectivă.
„Cioplite” sub calapodul bilingvismului artificial, inventat şi oficial declarat, au devenit de nerecunoscut şi unele nume de râuri, râuleţe, lacuri: Baltiţa, Barcuţ, Botnişora, Ciugur, Kagul, Kogilnik, Formosa, Fundoia, Ghertop (Gârtop), Ghirla, Işnoveţ, Izvorî, Reut, Skinosa, Valeturkova, în locul celor autentice şi corecte: Băltiţa, Bărcuţul, Botnişoara, Ciuhur, Cahul, Cogâlnic, Frumoasa, Fundoaia, Hârtop, Gârla, Işnovăţ, Izvoare, Răut, Schinoasa, Tinosul, Valea Turcului etc.
A avut de suferit şi nomenclatura urbană naţională. Prin redenominaţii tendenţioase, Chişinăul, de exemplu, a fost în fond lipsit de tradiţionalele sale denumiri. Străzilor dintr-un cartier întreg, din partea de sud-vest a oraşului, li s-au atribuit denumiri ce nu au nici o legătură cu meleagurile noastre, făcând să apară aici o „Nouă Siberie”: Amurskaia, Angarskaia, Eniseiskaia, Irkutskaia, Tomskaia, Usuriiskaia etc.
Revenirea la grafia latină şi adoptarea normelor ortografice unice în istoricul an 1989 au avut drept rezultat şi reglementarea onomasticii naţionale pe bază de noi principii. Au fost elaborate reguli privind ortografierea şi transcrierea (transliterarea) în alte limbi a numelor topice basarabene. Acestea, în linii mari, au fost expuse în lucrările cu caracter normativ apărute ulterior [3, p. 135-136; 4, p. 124-1255; 5, p. 52-53, 59-61].
Actualmente intensificarea relaţiilor şi contactelor între oameni pe plan intern, dar mai cu seamă intensa colaborare între statele şi naţiunile de pe glob în cele mai diferite domenii (politic, economic, cultural etc.) presupune utilizarea unor terminologii şi nomenclaturi geografice adecvate şi exacte. Neglijarea principiilor de scriere şi a normelor de pronunţare a numelor geografice provoacă neînţelegeri şi confuzii de tot felul, complicând astfel comunicarea.
În cele ce urmează, pentru numele geografice din Republica Moldova, venim cu unele recomandări practice în lumina principiilor generale deja stabilite şi în parte formulate în literatura de specialitate [2, p. XXI-XXXIII; 5, p. 52-53, 59-61]. Aceste recomandări sperăm să-şi găsească aplicare în diferite domenii de activitate – învăţământ, presă, radio, edituri, telecomunicaţii, transport – fiind de real folos specialiştilor de larg profil, cadrelor didactice, redactorilor, editorilor, ziariştilor, tuturor celor care doresc să contribuie practic la reglementarea scrierii numelor geografice.
1. Numele geografice româneşti se ortografiază prin utilizarea literelor alfabetului latin şi în conformitate cu normele limbii române actuale: Alexăndreşti, Bulboaca, Câşliţa-Prut, Drăguşeni, Geamăna, Hârtopul Mare, Iezăreni, Mihăileni, Ocniţa-Răzeşi, Rediul Mare, Taraclia de Salcie (oiconime); Bahna, Băltiţa, Bătcăria, Făgădăul, Găunoasa, Gârliţa, Izvoare, Răcăriţa, Sărata (hidronime) (nu Alexandreştî, Bolboka, Kisliţa-Prut, Draguşanî, Jeamana etc.; Bagna, Baltiţa, Batkaria, Feghedeu, Gaunosa, Ghirliţa, Izvorî, Rakariţa, Sarata etc.).
Notă. Fac excepţie denumirile care şi-au stabilit forma regională prin tradiţie: Chetrosu, Chetroşica Veche, Drochia, Niorcani, Săghieni, Schineni, Schinoasa etc.
2. În limbile ce utilizează grafia latină numele geografice româneşti se scriu ca în limba română: Bulboaca, Cahul, Căuşeni, Chişinău, Cogâlnic, Dubăsari, Gârla Mare, Orhei, Rădoaia, Sărata, Sărăteni, Soroca, Teleneşti, Valea Mare, Vulcăneşti. În limbile ce utilizează alte grafii toponimele româneşti se transliterează, nu se traduc şi nu se adaptează (fonetic, morfologic). Exemple pentru limba rusă: Булбоaка, Кахул, Когылник, Кишинэу, Дубэсарь, Гырла Маре, Орхей, Рэдоая, Сэрата, Сэрэтень, Сорока etc. (nu Болбоки, Кагул, Каушаны, Кишинев, Когилник, Дубоcсары, Большая Гырла, Оргеев, Радоя, Сарата, Саратены, Сороки).
3. Numele topice de altă origine (slavă, turcică etc.) de pe teritoriul Moldovei, având forme modificate şi stabilite prin uz şi deja oficializate în limba română, se scriu cu aceste forme:
– Fonetic şi morfologic adaptate: Carahasani, Câietu, Copceac, Hagichioi, Halahora, Pohoarna, Samurza, Căinar (râu), Căinari (localitate), Ustia, Zahorna (nu Kara Hasan, Kiat, Kipceak, Hagi Kioi, Golâie Gorî, Pogorna, Musa Murza, Kainar, Kainarî, Ustie, Zagorna).
Notă. Cu k (kapa) se scriu toponimele de altă origine situate în afara teritoriului Republicii Moldova: Aksuru, Bogdanovka, Karasu, Kodima, Kursk, Kuzneţk, Nikolaevka, Savranka, Starokozace. Aceste nume nici nu se adaptează fonetic sau morfologic în limba română.
– Cu sufixe fonetic modificate: -ău / -eu (în loc de -ova / -eva): Braicău, Delacău, Dereneu, Dubău, Teleşeu, Vasilcău, Vărăncău; -ăuca / -euca (în loc de -ovca / -evca): Bondareuca, Cernoleuca, Cuizăuca, Fuzăuca, Grigorăuca, Sergheuca; -ăuţi / -euţi (în loc de -ovţi / -evţi): Bălcăuţi, Cepeleuţi, Corjeuţi, Cosăuţi, Echimăuţi, Grinăuţi, Mateuţi, Şirăuţi; -inţi, cu i, marcă a înmuierii (în loc de -inţi, cu i plin): Balinţi, Berlinţi, Procopinţi; -işte (în loc de -işce): Gradişte, Horodişte, Izbişte, Pecişte; -lia (în loc de -lî / -li): Abaclia, Baimaclia, Cimişlia, Cociulia, Coştangalia, Şamalia, Taraclia. Redarea în scris a formelor arhaice, de origine străină (slave, turcice), periclitează unitatea sistemului toponimic actual, complică comunicarea, face imposibilă identificarea numelor geografice în timp şi spaţiu.
4. Se scriu cu iniţiale majuscule:
– Numele geografice simple (derivate şi nederivate): Aluniş, Barcul, Căpriana, Costeşti, Dumeni, Gârla, Japcea, Mileşti, Salcia, Sălcuţa, Tabăra, Ungheni.
– Numele topice compuse, la toţi termenii componenţi, cu excepţia cuvintelor auxiliare (prepoziţii, articole), dacă acestea nu se află pe primul loc: Anenii Noi, Balta Lată, Bălţata de Sus, Ceadâr-Lunga, Gârla Mare, Gura Bâcului, Iezărenii Vechi, Jora de Sus, Larga Nouă, Salcia Mare, Tartaul de Salcie.
– Termenii geografici (baltă, câmpie, deal, gârlă, iezer, insulă, lac, stradă, vale etc.), dacă fac parte din denumirile proprii geografice: Balta Lată, Câmpia Cuboltei, Dealul Galben, Gârla Comunală, Iezerul din Sus, Lacul cu Plomână, Piaţa Libertăţii, Strada Mare, Valea Morilor.
Notă. Termenii generici care nu fac parte din denumirile proprii geografice se scriu cu iniţiale minuscule: comuna Olăneşti, lacul Beleu, râul Nistru, satul Pogăneşti, strada Cetatea Albă.
– Numele punctelor cardinale, dacă fac parte din denumirea proprie geografică: Câmpia Moldovei de Sud, Gara de Sud, Podişul Moldovei de Nord.
– Termenii calendaristici şi numele sărbătorilor religioase din componenţa denumirilor proprii geografice: Fântâna Bisericii, Izvorul Sânzienelor, 8 Martie (stradă), 31 August 1989 (stradă).
5. Datorită funcţiei lor individualizatoare, de concretizare şi precizare a obiectelor desemnate, numele topice se scriu, de regulă, cu articolul definit (enclitic):
– Cu -(u)l, adesea redus la -u, pentru numele geografice cu forme de masculin singular: Barcul / Barcu, Bogatul / Bogatu, Glodosul / Glodosu, Lacul / Lacu, Tinosul / Tinosu (lacuri), Frasinul / Frasinu, Furnicosul / Furnicosu (crânguri), Pietrosul / Pietrosu (deal), Râposul / Râposu (pârâu), Teiu, Ulmu (sate). În denumirile compuse notarea lui -l la substantivele articulate este obligatorie: Barcul Mare, Chetrişul Nou, Dealul Înalt, Hârtopul Mic, Imaşul Comunal, Izvorul Mănăstirii, Lacul Roşu, Suhatul din Sus, Vârful Scocului.
Notă. Excepţie fac toponimele româneşti cu scriere tradiţională: Râmnicu-Sărat, Satu-Mare, Târgu-Ocna.
Notă. Cu substituentul -u se scriu toponimele provenite din antroponime (nume de familie): Andruşu, Balabanu, Ciofu, Corbu, Dancu, Paicu, Voinescu.
Notă. Prin tradiţie şi-au fixat scrierea fără articol numele de localităţi: Băiuş, Goian, Hârtop, Mitoc, Otac, Plop, Puhoi, Troian.
Notă. Fără articol se scriu numele de râuri: Ciuluc, Ciuhur, Cogâlnic, Ialpug, Ichel, Nistru, Prut, Racovăţ, Răut.
– Cu -a în structura numelor topice feminine (la singular), provenite din substantive propriu-zise sau din adjective substantivizate: Balta, Chicera, Gârla, Glodoasa, Lunca, Măgura, Movila, Palanca, Stânca, Adânca, Arsa, Larga, Lata, Lunga, Putreada, Ruginita, Saca, Sărata.
– Cu -i pentru microtoponimele cu forme de masculin plural: Codrii, Coşcanii, Gorganii, Plopii, Popânzacii, Tufarii.
– Cu -le pentru microtoponimele cu forme de feminin plural: Fâneţele, Fântânile, Grădinile, Hârtoapele, Humăriile, Izvoarele, Mlădiţele, Ocoalele, Odăile, Pruteţele, Sărăturile, Vâlcelele.
Notă. Prin tradiţie unele nume de localităţi şi-au stabilit scrierea fără articolul -le: Hârtoape, Izvoare, Vâlcele etc.
În denumirile compuse notarea articolelor de plural -i şi -le la substantivele articulate este obligatorie: Codrii Lăpuşnei, Plopii din Deal, Tufarii de pe Coastă; Fâneţele din Luncă, Humăriile Vechi, Izvoarele din Hârtop, Pruteţele din Jos.
6. Se scriu într-un cuvânt:
– Toponimele provenite din antroponime compuse: Doibani, Moşandrei, Negruvodă, Şaptebani.
– Numele topice care prin tradiţie grafică prezintă un grad avansat de fuziune a elementelor componente şi care se comportă în flexiune ca un singur cuvânt: Câmpfrumos (gen. a Câmpfrumosului), Supaturi (gen. a Supaturilor, ac. în Supaturi). Cf. Câmpulung (gen. a Câmpulungului)...
7. Se scriu cu cratimă (liniuţă de unire):
– Toponimele compuse din două substantive (nume topice) cu formă de nominativ-acuzativ: Ceadâr-Lunga, Câmpul-Ocoliş, Gârla-Joseni, Câşliţa-Prut, Grinăuţi-Moldova, Grinăuţi-Raia, Plop-Ştiubei, Pripiceni-Curchi, Reteni-Vasileuţi.
– Numele topice compuse al căror termen secund reprezintă un substantiv cu funcţie de identificare: Etulia-Sat, Etulia-Gară, Răcăriţa-Baltă, Răcăriţa-Gârlă, Schinoasa-Deal, Schinoasa-Vale, Teleneşti-Sat, Teleneşti-Târg.
– Compusele toponimice alcătuite dintr-un nume comun şi un nume topic propriu-zis: Slobozia-Horodişte, Slobozia-Vărăncău, Târgul-Vertiujeni, Vadul-Raşcov.
– Denumirile geografice compuse comemorative (de localităţi, străzi, pieţe etc.), ce reproduc numele unor personalităţi din istoria şi cultura naţională, acestea fiind compuse dintr-un nume de persoană şi un nume comun care indică un rang, grad sau funcţie: Cuza-Vodă, Mihalcea-Serdarul, Mihnea-Vodă, Ştefan-Vodă, Vlaicu-Pârcălab.
8. Se scriu despărţite (separat):
– Compusele toponimice din două substantive cu formă de nominativ-acuzativ (cu excepţia celor de la punctul 7): Balta Paicu, Bariera Sculeni, Dealul Visoca, Lacul Manta, Pădurea Streleţchi, Şoseaua Hânceşti.
– Numele topice compuse din substantiv în nominativ + substantiv în genitiv: Bălţile Prutului, Câmpia Cuboltei, Codrii Bâcului, Colinele Tigheciului, Delta Dunării, Depresiunea Ialpugului, Gârla Zăvoiului, Gura Căinarului, Izvorul Mănăstirii, Lacul Cucoarelor, Limanul Nistrului, Piaţa Unirii, Valea Coloniţei, Valea Norocului.
– Denumirile compuse dintr-un substantiv şi un adjectiv: Balta Albă, Barcul Lemnos, Câmpul Drept, Cotul Mare, Dealul Înalt, Drăguşenii Noi, Dubăsarii Vechi, Gârla Îngrădită, Hârtopul Mare, Obreja Nouă, Racovăţul Sec, Valea Adâncă.
– Toponimele compuse după modelul substantiv + prepoziţie + substantiv (sau adverb): Albota de Jos, Bahna din Sus, Balta cu Flori, Cuhureştii de Sus, Jora de Mijloc, Mahalaua din Deal, Pruteţul cu Nuferi, Taraclia de Salcie.
– Numele topice formate dintr-un substantiv precedat de un numeral: Doi Brazi, Cinci Izvoare, Şapte Fântâni, Trei Movile.
– Toponimele provenite dintr-un substantiv precedat de o prepoziţie: După Deal, Între Stânci, La Movilă, Pe Bahnă, Peste Pârâu, Sub Cetate.
– Compusele din mai mulţi termeni constituenţi: Câmpia Moldovei de Sud, Fântâna cu Cumpănă din Deal, Izvorul de sub Dealul Măgurii, Podişul Moldovei Centrale, Poiana din Pădurea Vărzăreştilor, Şipotul de sub Stânca Detunată.
Notă. Toponimele comemorative, provenite de la nume de persoane formate din mai mulţi termeni de compunere, se scriu în conformitate cu normele ortografice privind numele de persoane respective: Alexandru cel Bun, Alexandru Ioan Cuza, Barbu Delavrancea, Mihail Kogălniceanu, Mircea cel Bătrân, Ioan Vodă Viteazul, Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Despărţit (separat) se scriu şi toponimele aghionimice: Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, Braţul Sfântul Gheorghe (braţ al Dunării), Parcul Sfânta Maria.
9. Pentru următoarele nume geografice se recomandă forma de genitiv a componentului determinativ: Câmpia Cuboltei, Colinele Tigheciului, Dealurile Ciulucurilor, Podişul Cogâlnicului, Podişul Racovăţului (nu Câmpia Cubolta, Colinele Tigheci, Dealurile Ciuluc, Podişul Cogâlnic, Podişul Racovăţ).
10. În derivatele toponimice româneşti sufixele se scriu şi se rostesc conform normelor ortografice:
-eni (cu e nu cu ă): Brătuşeni, Cotiujeni, Donduşeni, Străşeni, Vertiujeni (nu Brătuşăni, Cotiujăni, Donduşăni, Străşăni, Vertiujăni);
-eni (nu -ani): Brătuşeni, Căuşeni, Crăsnăşeni, Donduşeni, Hăsnăşeni, Rogojeni, Tătărăşeni (nu Brătuşani, Căuşani, Crăsnăşani, Donduşani, Hăsnăşani, Rogojani, Tătărăşani );
-ani / -eni, -eşti (fără articolul enclitic de plural, pentru formele iniţiale, de bază): Băxani, Căplani, Răducani, Şofrâncani (nu Băxanii, Căplanii, Răducanii, Şofrâncanii); Butuceni, Cărpineni, Moşeni, Teşcureni (nu Butucenii, Cărpinenii, Moşenii, Teşcurenii); Brăneşti, Costeşti, Floreşti, Pănăşeşti (nu Brăneştii, Costeştii, Floreştii, Pănăşeştii);
-ar (cu a nu cu ă sau e): Cenuşarele, Dealul Doboşarilor, Mahalaua Căluşarilor (nu Cenuşările, Dealul Doboşerilor, Mahalaua Căluşerilor);
-atic (cu i nu cu e): Iernatic, Prăvălatic, Tomnatic, Văratic (nu Iernatec, Prăvălatec, Tomnatec, Văratec).
11. Denumirile geografice româneşti se accentuează în rostire la fel ca şi cuvintele din care provin: Brániştea, Brănéşti, Coloníţa, Condríţa (din antrop. Condriţă, derivatul lui Condrea cu suf. -iţă), Dánia Mănăstírii, Dédina, Feredéul, Furnicósul, Lácoviştea, Nămoálele, Ocníţa, Poiána Véveriţei, Ráriştea, Şípotele, Táiniţele. Pe hărţi, în lucrările de specialitate accentul toponimelor româneşti nu se notează, de regulă. Numele geografice străine îşi menţin accentul grafic din limbile de origine: Asunción, Lomé, Malé, San Hosé, Yaoundé.
Numele topice de importanţă istorică, asemenea monumentelor de cultură şi relicvelor naturii, trebuie ocrotite în conformitate cu legislaţia în vigoare. Numai prin eforturi comune, numai prin interesul, grija şi truda intelectualilor, a specialiştilor şi entuziaştilor, vom contribui eficient şi sigur la restabilirea fondului toponimic tradiţional, la renaşterea şi reglementarea onomasticii naţionale. Să utilizăm numele noastre proprii cu formele lor autentice şi corecte, să le păstrăm intacte, aşa cum ni s-au transmis din generaţie în generaţie, străluminate de înţelepciunea poporului, întru binele şi folosul urmaşilor, întru memoria strămoşilor.
 
Referinţe bibliografice
1. С. Бережан, A. Еремия, К вопросу востановления и охраны исторических географических названий // Вторая всесоюзная научно-практическая конференция „Исторические названия – памятники культуры. Сборник материалов”, Моscova, 1991, tom. I, p. 33-45.
2. *** Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Bucureşti, 1982, p. XXI-XXXIII.
3. Anatol Eremia, Viorica Răzvanţ, Lilia Stratu, Nomenclatorul localităţilor din Republica Moldova, Chişinău, 1996, p. 135-136.
4. Anatol Eremia, Nomenclatorul localităţilor din Republica Moldova, Chişinău, 2001, p. 124-125.
5. *** Normele ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române, Chişinău, 1991, p. 52-53, 59-61.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog