Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Limbajul poetic eminescian

Ioan MILICĂ

Alte articole de
Ioan MILICĂ
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

A fost publicată, la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, a doua ediţie a lucrării Limbajul poetic eminescian. Cartea regretatului profesor Dumitru Irimia (1939-2009) a devenit, în decurs de aproape patru decenii, un reper în domeniul studiilor asupra operei lui Eminescu, aşa că numai argumentul notorietăţii ar fi fost suficient pentru a legitima o re-editare. Însă evenimentul editorial are importanţă şi din alte motive ce vor fi arătate în cele ce urmează.
În ciuda bibliografiei uriaşe rămase în grija posterităţii, în cultura naţională au existat puţini cărturari cu o foarte bună cunoaştere a operei lui Eminescu. Cine are curiozitatea de a examina marele catalog bibliografic editat de Academia Română şi publicat sub forma celui de-al XVII-lea volum al seriei magna – Mihai Eminescu, Opere – va observa că numai în perioada 1939-1989 au apărut peste 25.000 de titluri având ca referinţă unul sau altul din marile sectoare ale creaţiei eminesciene, literatura (inclusiv traducerile), publicistica, documentarul şi epistolarul. Cele mai multe titluri sunt, bineînţeles, menţiuni, note şi articole risipite în puzderia de publicaţii periodice mai mult sau mai puţin însemnate. Prin comparaţie, monografiile sunt mult mai puţine, numărând, la o estimare fugară, în jur de două sute de titluri. Şi mai simplu spus, despre Eminescu şi opera sa s-au publicat, în medie şi an de an, sute de efemeride şi puţine cărţi valoroase. În 1979, anul publicării Limbajului poetic eminescian, pe piaţa românească de carte ştiinţifică apăreau, de exemplu, doar câteva contribuţii mai importante privind exegeza operei lui Eminescu, volumul profesorului Irimia şi studiul Elenei Tacciu, Eminescu. Poezia elementelor, fiind noutăţile editoriale ale anului. De altfel, peisajul editorial de astăzi nu e cu totul diferit, deosebirea fiind că s-a mărit viteza cu care maculatura ameninţă cultura.
Spiritul vremii în care a apărut Limbajul poetic eminescian este surprins de profesorul Mihai Zamfir, în prefaţa ediţiei a II-a: impresionism critic şi amatorism luminat, speculaţie intelectuală şi aproximaţie pitorească. Pe acest fond, „intrarea stilisticii în eminescologie s-a produs fără zgomot, fără declaraţii solemne: noua metodă a adoptat instinctiv postura modestiei, pe aceea de slujitor lingvistic al afirmaţiilor emise de istoria literară. În realitate, sub vălul inocenţei, se insinua deja un nou mod de a aprecia poezia lui Eminescu, bazat pe evidenţele indiscutabile ale limbajului”.
Concomitent cu perspectiva interpretativă asumată de autor, erau puse în circulaţie un concept (limbajul poetic, născut la confluenţa dintre limbă şi artă) şi tehnici de lucru mai puţin tributare excesului de imaginaţie în interpretarea operei literare, metodele desprinse din panoplia lingvisticii fiind angajate în căutarea dominantelor operei eminesciene. Cu alte cuvinte, lucrarea demonstra că fusese depăşită etapa de pionierat a stilisticii româneşti şi se înfăţişa cititorilor atenţi drept „cea dintâi monografie stilistică remarcabilă atât prin perspectivele pe care le deschidea, cât şi prin răspunsurile ferme oferite” (Mihai Zamfir).
La vremea primei ieşiri de sub tipar, volumul a stârnit reacţii vii. Cei ce i-au înţeles rostul şi importanţa au lăudat-o, iar cei ce au ratat întâlnirea cu litera şi spiritul ei i-au scăzut din merite. Cert este că, după mai bine de treizeci de ani, cea dintâi monografie dedicată limbajului poetic eminescian s-a fixat între lucrările de referinţă cuprinse în bibliografia esenţială privind viaţa şi opera lui Eminescu. Având la origine teza de doctorat elaborată de Dumitru Irimia, lucrarea publicată atunci în prestigioasa colecţie Eminesciana a editurii Junimea stă astăzi în compania selectă a marilor clasici: G. Ibrăileanu, D. Caracostea, G. Călinescu, T. Vianu, I. Negoiţescu, Ioana Em. Petrescu ş.a.
Prin decizia de a relansa lucrarea se recuperează atât imaginea apusă a unor vremuri animate de idei şi metode care însufleţiseră deja viaţa ştiinţifică şi culturală occidentală, cât şi un model de expunere ştiinţifică ameninţat în prezent de expansiunea unui antistil ale cărui trăsături sunt verbozitatea ultraredundantă, lipsa de rigoare şi impresionismul abuziv.
Adăugând că volumul face parte dintr-o serie de autor ce va reuni lucrările regretatului profesor Irimia nu facem decât să anunţăm că, în viitorul nu foarte îndepărtat, specialiştii şi publicul larg vor avea ocazia de a (re)citi lucrări în care exactitatea şi rafinamentul interpretativ stau pe acelaşi plan cu temeinicia argumentării ştiinţifice.
Revenind, în încheiere, la Limbajul poetic eminescian, lucrare considerată de Mihai Zamfir „cel mai sistematic şi mai complet manual de poetică eminesciană”, nu ne ferim să scriem că această lucrare, aflată abia acum la a doua ediţie, are în faţă promisiunile unui viitor mai ferit de neajunsurile trecutului, nu întotdeauna drept cu valorile.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog