Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

O gramatică inedită din Basarabia sec. al XIX-lea

Lidia CODREANCA

Alte articole de
Lidia CODREANCA
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

În secolul al XIX-lea, pentru uzul şcolar secundar şi mediu din Basarabia, au fost editate patru manuale de gramatică [1], două – la Chişinău şi două – la Sankt Petersburg. Manualul de la 1819, Scurtă Russască Grammatică cu tălmăcire în limba Moldovenească pentru ucenicii Seminariei Chişinăului şi ale altor şcoale din Basarabia, şi cel de la 1827, Gramatică Russască şi Rumânească închipuită de Ştefan Margela, erau nişte gramatici ale limbii ruse traduse în româneşte. Iar manualul de la 1840, Nacertanie pravil valaho-moldavskoi grammatiki, şi cel de la 1865, Cursulu primitivu de limba Rumânâ, au fost gramatici ale limbii române, deşi cel dintâi era scris în limba rusă. Aceste manuale, potrivit surselor bibliografice şi celor de arhivă, au fost utilizate la predarea limbii române în învăţământul din Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea: în şcolile ţinutale – până în 1871, la Seminarul Teologic din Chişinău – până în 1867, în Liceul Regional din Chişinău – până în 1866.
Pentru şcolile elementare au fost editate un şir de bucoavne ruso-române [2] cu caractere chirilice în: 1814, 1815, 1822; 1830-1840, 1842, 1844, 1861-1862, 1863. În 1865 la Chişinău se editează Abecedâ rumânâ a lui Ioan Doncev (1865), tipărită cu caractere chirilice, ruseşti şi latine.
Odată cu interzicerea predării limbii române în şcolile ţinutale din Basarabia, prin înaltul ukaz de la 3 februarie 1871 [3], dispare necesitatea editării materialelor didactice în limba română.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începând cu anul 1871, se deschid un şir de şcoli elementare ecleziastice cu predare în limba rusă pe lângă parohii şi pe lângă mănăstiri şi schituri. Programa de studiu a şcolilor parohiale şi mănăstireşti era de doi-trei ani. Elevii învăţau citirea, scrisul, aritmetica, limba rusă.
Din 1886, conform „Regulilor privitoare la şcolile bisericeşti-parohiale” emise în 1884, a fost aprobat de către Sinodul rus programul de studiu obligatoriu şi unic pentru întreg imperiul, care includea: religia, cântul bisericesc, slavona şi rusa, caligrafia, istoria Rusiei şi aritmetica. Anume de atunci în Basarabia se intensifică deschiderea de şcoli elementare cu predare în limba rusă („odnoclassnâie” – şcoli de o clasă cu durata învăţăturii de 2 ani şi „dvuhclassnâie ucilişcia” – şcoli de două clase cu durata cursurilor de 4 ani).
În registrele şcolare, în rapoartele învăţătorilor, păstrate în documentele de arhivă, nu se atestă absolut deloc disciplina limba română. Sursele bibliografice cu referire la învăţământul din perioada investigată [4] susţin că limba de predare în şcolile ecleziastice elementare, parohiale şi mănăstireşti a fost doar limba rusă.
Pe la 1872 erau solicitate de către elevi şcolile elementare de pe lângă mănăstirile Dobruşa şi Răciula, unde erau şi biblioteci înzestrate cu sute de volume şi de manuscrise, cu mulţi copişti şi tălmaci din slavonă şi greacă. Numai la mănăstirea Dobruşa, pe la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi în primele decenii ale secolului al XIX-lea, a activat „un număr considerabil de cărturari, care au tradus, au transcris şi au difuzat o mulţime de cărţi” [5]. Biblioteca mănăstirii Noul Neamţ, de asemenea, era înzestrată cu un număr impunător de volume rare şi de manuscrise preţioase. Spre deosebire de bibliotecile de la alte mănăstiri care peste ani au dispărut fără urmă, o mare parte a fondului de carte şi de manuscrise al bibliotecii de la mănăstireaNoul Neamţ a fost salvat şi se păstrează la Arhiva Naţională a Republicii Moldova.
Printre materialele didactice elementare utilizate aici am atestat trei manuale şcolare: un bucvari slavonesc, Ţerkovno-slavianskaja AZBUKA, rukovodstvo dlja ţerkovno-prihodskih şkol i şkol gramotî, izdanie 24-oe, St. Peterburg, 1913 [6]; un manual de citire şi scriere rusească, RODNOI IAZÎK, obucenie mehaniceskomu citeniu i pisimu, vâpusk 1, Kişinev, 1880 [7] şi o gramatică românească cu caractere chirilice vechi, în variantă de manuscris. Nu are foaie de titlu, iar numerotarea paginilor este cu litere [8].
După primele rânduri cu care începe pagina întâi, gramatica anonimă poate fi intitulată PUŢINĂ ARĂTARE FOARTE ÎN SCURT PENTRU AŞĂZAREA SLOVELOR1. Anul înregistrării cărţii în catalogul mănăstiresc este indicat în ruseşte în josul aceleiaşi pagini: „Sia kniga prinadlejit Novo-Neameţkomu Sviatovoznesenskomu monastâriu 1887 goda”.
Ca aspect grafic şi editorial, această lucrare are un volum de 24 de pagini, dimensiunile: 19 x 12,5 cm, copertele de carton, acoperită cu piele de un brun închis.
PUŢINĂ ARĂTARE FOARTE ÎN SCURT PENTRU AŞĂZAREA SLOVELOR… este un text paleografic româno-slav de dificultate medie, scris cu alfabet chirilic vechi, de până la reforma propusă de Ştefan Margela în Gramatica de la 1827, care a redus câteva semne grafice [9] pentru înlesnirea citirii şi scrierii în limba română veche.
Anonimul autor al sus-numitei gramatici a recurs la vechiul alfabet chirilic, probabil, intenţionat, întrucât din conţinutul propriu-zis al lucrării reiese că aceasta a fost elaborată cu scopul de a facilita însuşirea vechilor caractere slavoneşti în care erau tipărite pe atunci Sfânta Scriptură şi toate cărţile liturgice, ce urmau a fi studiate în continuare.
Se ştie că, spre deosebire de textele laice româneşti care după 1828, graţie Gramaticii lui Heliade Rădulescu [10], au început a utiliza alfabetul de tranziţie, reformat, apoi din 1862-1863 pe cel latinesc, literatura religioasă editată peste Prut a utilizat alfabetul chirilic până în 1881, când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis înlocuirea în cărţile bisericeşti a alfabetului chirilic cu cel latinesc [11]. În Basarabia alfabetul chirilic a fost utilizat un timp mai îndelungat.
Lucrarea pe care o prezentăm aici se constituie din trei compartimente: 1) fonetica; 2) semnele de punctuaţie; 3) texte pentru lectură.
Compartimentul întâi, intitulat Puţina arătare foarte în scurt pentru aşăzarea slovelor,explică amănunţit rostirea sunetelor vocale şi a consoanelor şi locul plasării lor în cuvinte. Fiece explicaţie este urmată de exemple.
Bunăoară, „Slovele se împărţesc în doauă: în glasnice şi ne glasnice. Şi glasnice să numesc acele care îmi dau din sine glasul: iar ne glasnice sânt acele care fără de ajutorul celor glasnice nu pot să-mi dau glasul.
Deci glasnice sunt aceste:
Iar ne glasnice sunt aceste:
”.
Apoi este explicată rostirea fiecărui caracter grafic şi poziţia lui în cuvânt. Autorul utilizează un limbaj simplu, lipsit de neologisme, dar şi de termeni gramaticali consacraţi. Metalimbajul gramatical este chiar unul arhaic, neatestat în gramaticile din secolul al XIX-lea din Basarabia. Unele explicaţii sunt necesare şi pentru cititorul modern, care intenţionează a citi vechile texte liturgice româneşti, bunăoară:
„ punându-să înaintea altui să glăsuieşte în loc de precum: (Evanghelia), (anghel), în cuvinte streine. De f. drept şi prost.
 – pretutindeni stau.
 – pentru că iaste pus la nume şi la Pashalie, iară mai mult nu îl întrebuinţăm în limba noastră.
 – pretutindeni stă şi iaste alcătuit din şi
 – urmează numai neglasnice întru început şi oareunde să pune.
 urmează glasnice. Iar întru cuvinte streine să pune şi înainte niglasnicei precum (Istorie).
Fila 2. – drept şi prost să închipuiesc şi pretutindeni stau.
 – întru începutul cuvântului în limba noastră loc nu are. Iar unii l-au închipuit la aceste cuvinte: (ochiu), (organ), (ostrov), (oprit), (ostaş) şi altele, poate şi pentru frumuseţe.
 – pretutindeni stau.
 – la începutul cuvintelor loc nu are.
 – numai la început, iar la mijloc şi la sfârşit loc nu are şi iaste din şi din
 – pretutindeni stau.
 – întru început loc nu are.
 – la Pashalie şi la numerere, aiurea nu să întrebuinţază.
 – pururea la început. Des în mijloc întru cuvintele cele streine şi la nume. Iar acum cei mai mulţi l-au obicinuit a-l pune înaintea lui , precum: (vor), (sor), (nor), (lor).
 – pretutindeni stau.
 – fiindcă iaste la Pashalie, iar noi am putea ceti fără de dânsa, făcând aşa:
 – din şi sunt alcătuite şi la început nu pot să stea.
Fila 3. din şi din să alcătuiaşte şi numai la început stă.
 din şi şi pretutindeni stă.
 sunt puse la numere şi numai întru cuvinte streine să întrebuinţază. Deci, să alcătuiaşte din şi din .
 stă la început şi la mijloc.
 iaste curat şi numai ea să stea la început. Piciorul din mijloc să lungeşte în jos şi nu aceasta să deosebeşte de (…): că precum de am scrie aşa: (umplut), (umblat), (unde), ar fi lipsăîn slovenire, aşa sonoteaşte, iară înainte  stând , îl dau pe , precum (împărat)  (împodobit)  (împărtăşit), numai vechiul obicei biruiaşte.
 – la numere numai şi întru cuvinte streine şi la numere.
Fila 4. – în cuvinte streine să glăsuieşte ca , precum: (ipostas), (pir), (mir), iar pre multe locuri să ia şi în loc de , precum: (Evanghelia), (evlavia), (Pavel). Să obicinuiesc unii în limba noastră şi în loc de a-l unelti, dar nu greşală fac aceasta, că înţăleg de la (kir) şi (mir)”.
Compartimentul al doilea, Numele prosodiilor, se referă la numele şi utlizarea semnelor de punctuaţie.
Numele vechi ale semnelor de punctuaţie sunt cu totul originale şi necunoscute nouă, cititorilor de azi.
Oxia sau lovirea subţire /accentul din mijlocul cuvântului/, să pune pururi în mijlocul cuvântului, precum: (lumina), (întunerecul), (învăţătura).
 Varga, lovirea sau apăsarea groasă /accentul de la sfârşitul cuvântului/, să pune pururi la sfârşitul cuvântului, precum: (umbla), (zidea), (sădea).
 Eson sau psili cu oxie, /semn diacritic grecesc/ pururi la începutul neglasnicei la cuventul care nu să oxiaşte înăuntru, precum: (acru), (apă), (inimă), (ochiu), (iute).
 Psilî /semn diacritic grecesc/pururi la început pe glasnice la cuventul care să oxiaşte înăuntru, precum: (aceasta), (auzit), (isau) (făcut).
 Vraxia sau scurtătoarea /semnul scurtimii/, să pune la mijlocul şi la sfârşitul cuventului pe glasnica căria i să ia pe jumătate glasul, precum: (pâine), (noi), (voi). Şi numai pe , şi pe să pune scurtătoarea.
Fila 5. Titla /semn diacritic grecesc/ la noi numai la acestea să întrebuinţază: (Domnul), (Dumnezeu)
 (Iisus Hristos), (Duhul Sfânt), şi pe număr să obicinuiaşte.
 Comma opritoare sau jumătatea de picătură /virgula/, să pune printre cuvinte de le desparte care unile către altele ne mijlocit să cuvin şi încheieturile cele mici care sânt părţile ce întrebi, precum:
 
(Creşterea bună, învăţătura, nevoinţa, şi înţelepciunea aduc pre om la adevărata norocire şi fericire).
 Doao picături /două puncte/, să pun la începerea unei istorii, precum:
 
(Zisau Domnul pilda aceasta: unui om bogat foarte iau rodit ţarina). Să pune şi la jumătatea de pricină, precum:
 
 
(Mintea celui înfrânat Biserică iaste a Sfântului Duh: iar a lacomului cu pântecele, locaş iaste a corbilor).
Fila 6. Picătura /punctul/ să pune la cuvinte cu deplină înţelegere, precum:
 
(Cela ce nu să scârbeşte de sărăcie, bogat iaste. Nu cela ce are puţin: ci cela ce pofteşte multe, iaste sărac).
 Semnul întrebării să pune la acest feliu de cuvinte:
 
(Adame, unde eşti; şi cine ţiau spus ţie că eşti gol;)
 Semnul de mirare /semnul exclamării/ iaste care arată mirare, sau durere, sau bucurie, precum:
 
(O milostivire şi îndelungă răbdare Dumnezeiască! O prea slăvită minune!)
 Semnul încăperii /parantezele/ iaste care încuie cuvintele cele ce sânt streine sau cele ce sânt pentru vreoînchipuire, precum: în faptele Apostolilor.
 
(Şî în zilele acelea sculânduse Petru în mijlocul ucenicilor au zis: (şi era mulţime de lume împreună, ca la o sută şi douăzeci) Bărbaţi fraţi.)
 Cratima sau împreunătoarea să pune la cuvintele care trec dintrun rând într-altul, de pildă:
 
(Pre–cum no–rul as–cun–de pre soa–re: aşa gân–du–re–le ce–le rele în–tu–ne–că pre min–te).
Fila 7. Adunătoarea /ghilimelele/să pune la începerea şi la sfârşitul vorbei, a încheieturii sau a periodului care să aduce din gura altuia, de pildă: precum:
 
(Precum au zis: „carte ni să cuvine a învăţa, şi învăţânduo a avea minte).
 Arătătoare (steluţa)să pune la tâlcuirea unui lucru trebuincios: De multe ori în locul ei să pune slove sau ţifre.
Mai sunt şi alte semne şi prosodii, cel ce voiaşte le va afla în gramatici: iar aicea acele s-au pus pre care şi singuri le întrebuinţăm, îndestulându-ne atâtea”.
Compartimentul al treilea nu are titlu, conţine texte pentru lectură. Pe două file jumătate sunt incluse fragmente din Sfânta Scriptură şi câteva texte laice: Pentru tunet (Despre tunet), Pentru ploaie (Despre ploaie), Pentru soare (Despre soare) etc. ce par a fi preluate din Gramatica de la 1819.
Pe fila 10 jos este reluată inscripţia în limba rusă de la fila 1: „Sia kniga prinadlejit Novo-Neameţkomu Sviatovoznesenskomu monastâriu 1887 goda”.
Luând în calcul faptul că în sursele de arhivă din Basarabia secolului al XIX-lea textele româneşti scrise în vechea grafie chirilică devin o raritate după anul 1836, ca urmare a emiterii ukazului înaltului Sinod rus „Ob ogranicenii upotreblenia moldavskogo iazâka v deloproizvodstve” de la 20 august 1836 [13], eram tentaţi a crede că Gramatica în manuscris de la mănăstirea Noul Neamţ a fost elaborată cu mult mai devreme de 1887, anul înregistrării cărţii în catalogul mănăstiresc şi indicat pe fila 1 şi pe fila 10. Un singur lucru era evident – că autorul este o faţă bisericească, judecând după stilul expunerii materialului şi lexicul învechit.
Investigaţiile efectuate ulterior ne-au convins că anul 1887 poate fi chiar anul elaborării Gramaticii elementare şi că autorul ei este arhimandritul Andronic (Popovici), care a fost stareţ al mănăstirii în anii 1885-1893 şi a scris peste 60 de volume. Arhimandritul Andronic este şi fondatorul mănăstirii Noul Neamţ. În 1863, împreună cu ieroshimonahul Teofan Cristea, el a venit de peste Prut, de la mănăstirea Neamţ, la metocul lavrei din Tighina. În 1864 au obţinut permisiunea ţarului de a începe zidirea mănăstirii Noul Neamţ, care în scurt timp a devenit la fel de înfloritoare ca şi vechea mănăstire Neamţ. Printre lucrările scrise de către stareţ se numără istoria mănăstirii Neamţ şi a mănăstirii Secu, istoria mănăstirii Noul Neamţ în 2 volume. A murit la 1893 şi a fost înmormântat la mănăstirea Noul Neamţ [12].
Într-un raport din 1884 cu privire la şcolile mănăstireşti şi parohiale din Basarabia [14], este indicat anul întemeierii fiecărei şcoli elementare ecleziastice. La acea dată erau atestate 15 şcoli pe lângă mănăstiri şi schituri şi 24 de şcoli elementare parohiale. Cele mai vechi erau şcolile mănăstireşti de la Şabca (Japca) şi de la Dobruşa, întemeiate la 30 ianuarie 1871 şi, respectiv, la 10 decembrie 1871.
Numai în 1872 pe lângă mănăstiri au fost deschise 6 şcoli cu predare în limba rusă: la Hârjauca, Frumoasa, Hârbovăţ, Saharna, Răciula, Cuşelăuca.
Majoritatea şcolilor elementare parohiale se deschid mai târziu. Şcoala parohială de pe lângă biserica Sf. Gheorghe din Chişinău era cea mai veche dintre şcolile parohiale ruseşti deschise de către funcţionarii ţarişti în Basarabia încă în 1850, celelalte au apărut prin 1881, 1883. Numai în 1884 au fost deschise 12 şcoli pe lângă parohiile de prin sate.
Gramatica anonimă pentru şcolile elementare ecleziastice PUŢINĂ ARĂTARE FOARTE ÎN SCURT PENTRU AŞĂZAREA SLOVELOR..., atestată în fondul mănăstirii Noul Neamţ (deşi pe lângă mănăstirea Noul Neamţ nu a fost deschisă de iure şcoala elementară), denotă faptul că unele şcoli elementare mănăstireşti din Basarabia (nu numai cele elementare particulare!) sfidau înaltul ucaz de rusificare forţată a învăţământului elementar şi au utilizat în predare limba română chiar şi după 1871, anul interzicerii definitive a predării limbii române în şcolile Basarabiei.
 
Note
1 Parţial, păstrăm ortografia originalului.
 
Surse bibliografice şi izvoare
1. Sursele bibliografice mai atestă un manual: M. H. Jireghie, Gramatica moldovenească, St. Petersburg, 1880, pe care nu o cunoaştem.
2. Alexandru David, Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpînirea rusă (1812-1918), Chişinău, 1993.
3. Sbornik Postanovlenii po Ministerstvu Narodnago Prosveşcenia, St. Peterburg, 1877, p. 48-50.
4. Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923; Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea, subt ruşi, Chişinău, 1931; I. Stoicov, Istoricul învăţământului primar bisericesc în Basarabia sub dominaţia rusă (1812-1817), Chişinău, 1933 etc.
5. Valentina Pelin, Manuscrise şi activităţi culturale la mănăstirea Dobruşa (sec. XVIII-XIX). În: „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 2, 2007, p. 6.
6. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 2119, registrul 6, dosarul 976 (în continuare: ANRM).
7. ANRM, fond. 2119, r. 6, d. 975.
8. ANRM, fond. 2119, r. 3, d. 31.
9. Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia (1812-1830), Bucureşti, 1993 (Studiu introductiv, p. XVIII-XIX).
10. Gramatică românească, de D. I. Eliad, Sibiu, 1828.
11. Virgil Malin, Înlocuirea alfabetului chirilic cu alfabetul latin în tipăriturile noastre bisericeşti. În: „Mitropolia Olteniei”, XIV, 1962, nr. 10-12, p. 624-640.
12. Dinu Poştarencu, Mănăstirea Noul-Neamţ, Chişinău, 1994.
13. ANRM, fond. 208, r. 2, d. 1659.
14. ANRM, fond. 208, r. 3, d. 2016, fila 144.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog