Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Filologia ca destin

Ana BANTOŞ

Alte articole de
Ana BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 2, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

Filologia română a avut şi are, în peisajul postbelic de la Est de Prut, un destin complicat, aflându-se altădată (ca şi acum) în seama profesorilor de şcoală, dar mai ales, a universitarilor. Cine a avut parte de dascăli instruiți în anii interbelici sau în scurta perioadă a dezgheţului hruşciovist, pot fi consideraţi norocoşi. Eu mă număr printre aceştia, deoarece la Universitatea de Stat i-am avut în calitate de profesori pe Nicolae Corlăteanu, Ion Osadcenco, Gheorghe Dodiţă, Vitalie Marin şi, nu în ultimul rând, pe Anatol Ciobanu, după ce la şcoală mi-a predat literatura română Constantin Luca, îndrumat la aceeași Alma Mater.
Anume profesorii au contribuit la sporirea prestigiului unei discipline marginalizate cum era şi, spre regret, mai este percepută uneori filologia – supusă, în Basarabia, poate celui mai înalt grad de violențe din istorie. Or, se ştie, violenţa dă naştere sufletului de sclav. Misiunea profesorului de filologie română în Basarabia, ca şi menirea intelectualilor basarabeni, pe parcursul ultimelor două secole, a fost dublată prin propagarea emancipării spirituale a consângenilor, prin promovarea limbii, literaturii şi a culturii române, acestea devenind şi condiţia sine qua non a renaşterii basarabenilor. Multe şi întortocheate au fost hăţişurile parcurse de cei care s-au implicat în difuzarea şi statornicirea valorilor spirituale româneşti. Studentă fiind în anii totalitarismului, când cunoaşterea trecutului era pusă sub sechestru, nu ştiam prea multe despre soarta celor care au fost nevoiţi să ia calea pribegiei sau au fost sacrificaţi din simplul motiv că au pledat deschis pentru propria identitate etnolingvistică. Mult mai târziu, abia după trecerea în lumea celor drepţi a academicianului Silviu Berejan, aveam să aflu adevăruri de sub sigiliu. Mai exact, după ce academicianul Mircea Bologa, colegul distinsului lingvist, mi-a relatat un crâmpei din viaţa Domniilor Lor: într-o noapte, în camera de cămin în care locuiau vreo doisprezece studenţi, au intrat câţiva soldaţi înarmaţi şi, trezindu-i din somn, le-au ordonat să se acopere cu plapuma pe cap şi să se ridice din pat, să se îmbrace şi să iasă din local doar cei „strigaţi”... Biografia multor tineri s-a încheiat în acea noapte fatală. Respectivul „detaliu” biografic al generaţiei din care descindeau profesorii noştri este în măsură să elucideze „condiţiile” de instruire şi de formare a primilor intelectuali basarabeni postbelici, care, ulterior, şi-au asumat destinul literelor române în spaţiul din stânga Prutului – scriitorii, publiciştii, cercetătorii – majoritatea absolvenţi ai facultăţii care acum este onorată să-l omagieze pe cel mai distins dintre dascălii filologi de la noi, domnul profesor Anatol Ciobanu.
Cuvântul rostit de la catedră cu multă căldură, cu înţelepciune, cu talentul de a fi aproape, spiritual, de discipolii săi, sociabilitatea Domniei Sale – au dat roade în timp – la fel ca şi investigaţiile ştiinţifice în domeniul sintaxei (funcţionale, transformaţionale, contrastive), al sociolingvisticii, al lingvisticii generale, al cultivării limbii, al punctuaţiei, al limbilor clasice ş.a., elaborate cu dăruire exemplară. Orator nativ, reușește să cucerească auditoriul și când participă la manifestările de la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, instituţie pe care a susţinut-o mereu, chiar de la întemeierea ei. Anume astfel perseverează profesorul nostru în nobila-i intenție de a scoate filologia română basarabeană din labirintul istoriei.
A trăi cu sentimentul datoriei împlinite este o mare fericire. Cred că acest sentiment l-a avut domnul Anatol Ciobanu atunci când l-a adus acasă, din Franţa, pe Valeriu Rusu, creând în felul acesta un pod de legătură între Chişinău şi Universitatea Provence din Aix-en-Provence, care a funcţionat atâta timp cât blândul şi receptivul nostru basarabean, stabilit în Franţa a fost în viaţă. Prietenia dintre Valeriu Rusu şi Anatol Ciobanu a dat naştere unei familii de „complici” care a spart hotarele şi a creat luminişuri de comunicare. Anume datorită curajului domnului Anatol Ciobanu de a-l readuce acasă pe Valeriu Rusu, dar şi datorită strădaniilor familiei basarabeanului nostru, au urmat mai multe fapte de cultură ce nu pot fi neglijate: Antologia Ecouri poetice din Basarabia / Echos poétiques de Bessarabie (1998) şi Un ochi / Un oeil, ediţii bilingve româno-franceze (2009), traduse de studenţii francezi ai lui Valeriu Rusu, Colocviile desfăşurate la Universitatea din Aix-en-Provence, cu participarea mai multor basarabeni, prelegerile ţinute de Valeriu şi Aurelia Rusu la un şir de centre universitare şi culturale din Republica Moldova, astfel încât am putea considera că drumul filologilor basarabeni spre Uniunea Europeană a fost deschis şi de către profesorul Anatol Ciobanu!
Iubite Profesor Anatol Ciobanu, la ceas aniversar îmi exprim adânca recunoştinţă pentru lecţia de devotament faţă de filologia română pe care aţi servit-o întotdeauna cu dăruire şi demnitate. Vă mulţumesc pentru discursul memorabil, din 2009, în apărarea Institutului de Filologie al A.Ş.M. şi a umilei mele persoane, administrator al instituţiei, ameninţate în acel moment cu lichidarea.
Despre Oameni ca Dumneavoastră se spune că sunt Sarea pământului. Vă mulţumesc că existaţi!
Vă urez multă sănătate, putere de muncă, bucurii de la cei dragi şi noi împliniri.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog