Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

FONETICĂ, DIALECTOLOGIE ŞI ISTORIA LIMBII

Nume de familie şi prenume româneşti basarabene deformate de funcţionarii alolingvi în context diglosic

Vladimir ZAGAEVSCHI

Alte articole de
Vladimir ZAGAEVSCHI
Revista Limba Română
Nr. 2, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

În contextul lingvistic diglosic, în care s-a aflat Basarabia, dar şi Transnistria, sub regimul ţarist şi, mai ales, sub cel sovietic, timp de peste 200 de ani / 2 secole, multe nume de familie româneşti, dar şi prenume, erau deformate, uneori chiar falsificate, de către administratori, funcţionari, iar mai apoi, papagaliceşte, de către toţi cei care nu ne cunoşteau limba – ruşi şi rusofoni. Au fost înregistrate şi cazuri când unele prenume, atât masculine, cât şi feminine erau respinse, neadmise, francamente cenzurate şi schimbate / înlocuite cu alte corespondente anumitor regulamente şi circulare interne, atestate în dicţionare şi îndreptare speciale de nume de persoană moldoveneşti [vezi şi: M. Cosniceanu, p. 127-132; N. Dabija, p. 1].
Deformările şi falsificările se produceau în formă orală, dar, mai apoi, şi în formă scrisă. Sau viceversa: în formă scrisă ca ulterior să fie propagate şi statornicite în formă orală.
Cele mai multe şi mai bizare schimonosiri şi falsificări se comiteau în cadrul serviciilor de la birourile de paşapoarte, oficiilor de stare civilă, în registrele şcolăreşti şi studenţeşti, la întocmirea a fel de fel de liste (la contabilitate, selsovet, kolhoz ş.a.).
Materialul factologic din articolul de faţă a fost adunat din mediul oral al vorbitorilor şi excerptat, mai ales, din mijloacele de comunicare în masă (ziare, reviste, radio, televiziune), cărţi de telefoane, diverse liste, inclusiv cele din registrele studenţeşti ş.a.
 
Deformări prin schimbarea locului accentului la numele de familie
În limba rusă locul accentului este imprevizibil1. În cuvinte diferite, în aceleaşi condiţii fonetice, accentul poate să cadă pe prima silabă, pe cea din mijloc sau pe cea finală (de ex.: jénşcina „femeie” – mujcína „bărbat” – tolşciná „grosime”; ózero „iaz” – oknó „fereastră”).
În limba română accentul, deşi considerat liber, înregistrează totuşi anumite regularităţi, cu alte cuvinte, constituie, mai degrabă, o limbă cu accent limitat sau condiţionat:
Cuvintele terminate în consoană, fie nederivate (bărbát, copác, copíl, nisíp), fie derivate cu sufixe (bărbăţél, copiláş, copăcél, nisipós), sunt, de regulă, oxitone, accentul căzând pe ultima silabă.
Cuvintele terminate în vocală sunt, în majoritatea absolută a cazurilor, paroxitone, accentul, căzând pe a doua silabă de la sfârşit (albínă, capitálă, mulţíme ş.a.) [V. C. Zagaevschi, p. 166-173; N. Corlăteanu, V. Zagaevschi, p. 162-165, p. 176-177].
În condiţii de natură fonetică, cu diferenţe tranşante privind locul accentului în cuvânt în cele două limbi, numeroase nume de familie româneşti au fost deformate, mutilate în rostire de către alolingvi, conform regulilor limbii dominante, iar mai apoi, prin deprinderi, în mod mecanic, şi de către băştinaşi.
Au existat două modele de schimonosire în rostire prin accent rusesc a numelor de familie româneşti:
Nume de familie ruseşti gen: Céhov, Górkii, Lérmontov, Lévicev, Málţev, Mélnic, Míşin, Mólotov, Nósov, Púşkin, Sáharov, Şólohov, Ţárik, Vólkov ş.a., de altfel, deosebit de numeroase, au asimilat numele de familie româneşti, terminate în consoană şi deci cu accentul corect pe ultima silabă:
Albót (>Álbot)2, Antóci (>Ántoci), Arnăút / Arnăútu (> Arnáut);
Blăjín / Blăjínu (> Blájin), Bodrúg (> Bódrug), Bondári / Bondáru (> Bóndari), Botnári / Botnáru (> Bótnari);
Calíc / Calícu (> Cálic), Călín (> Cálin), Cărăúş (> Caráuş), Chetrúş (> Chétruş), Ciobán / Ciobánu (> Céban), Cioráp (> Cérap), Ciréş (> Céreş), Costáş (> Cóstaş), Cováli „fierar” (> Cóvali);
Donós (> Dónos);
Fuiór (> Fúer);
i(> Gaina);
Harbúz (> Gárbuz), Holbán (> Gólban);
Izmán / Izmánă (> Ízman);
Lucáş / Lucáşu (> Lúcaş);
Malcóci (> Málcoci), Marín (> Márin);
Mazúr / Mazúru (> Mázur);
Părău „pârâu” (> Pérev), Prodán (> Pródan), Puşcáş / Puşcáşu (> Púşcaş);
Rotári / Rotáru (>Rótari);
Smochín (> Smóchin)3;
Şerbán (> Şcérban);
Tofán (> Tófan), Tufári (> Túfari) ş.a.
Numele de familie ruseşti şi ucraineşti bisilabice, terminate în -ó (acc.), gen: Fed’kó, Jilkó, Mahnó, Şişkó ş.a., au determinat deformarea, schimonosirea în rostire, prin accent, dar uneori şi prin anumite sunete, a numeroaselor nume de familie româneşti basarabene bisilabice, terminate în vocalele sau -u neaccentuate: Cúşcă (> Cuşcó), Éţcu (> Eţcó), Hríncă (> Grincó), Hriţcu (> Griţcó), Iúncu (> Iuncó), Léică „pâlnie” (> Leicó), Sáuca4 / Sávca (> Savcó), Schíţă / Schíţcu (> Schiţcó), Zúbcu (> Zubcó) ş.a.
 
Deformări prin neglijarea semnelor diacritice la vocalele ă, â
Neglijarea în scris, iar mai apoi şi în vorbire de către cei ce nu ne cunoaşteau nici limba, nici alfabetul, nici semnificaţia sonoră a semnelor diacritice la vocale, a condus la schimonosirea a mai multor nume de familie româneşti: Babălúngă (> Babilúnga), Barbăróşă (> Barbaróşa), Brânzílă (> Brânzíla)5, Găínă (> Gáina / Gaín), Negruvódă (> Negrivóda), Pălănceánu (> Palanceán), Tărâţă (> Teríţa), Ţărnă (> Ţérna) ş.a.
 
Deformări prin înlocuirea unor vocale finale (-e / -ie) cu un diftong descendent (-ii)
Numele de familie şi prenumele masculine, terminate în vocala -e (Gheorghe, Ipate ş.a.) şi / sau în hiatul -ie (Anatolie, Vitalie ş.a.), sunt transcrise, iar mai apoi şi rostite, după modelul rusesc, cu -ii (diftong descendent) la final:
Nume de familie: Dárie (> Dárii), Enáche (> Enáchii), Ipáte (> Ipátii), Istráte (> Istrátii), Sofrónie (> Sofrónii), Terínte (> Teréntii), Vrábie (> Vrád’ii) ş.a.
Prenume: Anatólie (> Anatólii), Arcádie (> Arcádii), Ghenádie (> Ghenádii), Gheórghe (> Gheórghii)6, Grigóre (> Grigórii), Iúrie (> Iúrii), Procópie (> Procópii), Profírie (> Profírii), Savélie (> Savélii), Vasíle (> Vasílii), Vitálie (> Vitálii), Zinóvie (> Zinóvii) ş.a.
 
Deformări prin înlocuirea unor vocale finale cu sufixul slav -ov
În cele mai multe cazuri, numele de familie româneşti, terminate în vocalele sau -u, erau transcrise, dar mai apoi pronunţate, cu sufixul slav -ov. Acest sufix, în percepţia alolingvilor, a ruşilor, este identificat cu sunetele româneşti sus-numite, întrucât, după cum se ştie, în limba rusă gradul de labializare / rotunjire a vocalei o în poziţie neaccentuată este mediu, adică mai slab decât în română şi franceză şi mai puternic decât în engleză [N. Corlăteanu, Vl. Zagaevschi, p. 62]. Aşadar: Buzílă (> Buzílov), Cârpálă (> Chirpálov), Cunúnă (> Conunóv), Delabálta7 (> Delibáltov), Dohotáru (> Dogotarióv), Ioníţa (> Ioníţov), Sorbálă (> Sorbalóv), Tănásă (> Tanásov), Tărcátu (> Tarcátov)8, Untílă (> Untílov), Vutcăréa „votcă rea” (> Vutcarióv) ş.a.
 
Defomări prin redarea în scris a consoanei lariginale sonore h prin litera g după modelul slav
Limba rusă şi limba ucraineană posedă în sistemul lor fonetic, în rostire, un sunet consonantic laringal sonor h, care în scris se redă prin litera g. De exemplu, ei rostesc: Hahárin, Hríşin, Hrihorii, dar scriu: Gagarin, Grişin, Grigorii.
Graiurile moldoveneşti şi, în general, graiurile de tip moldovenesc (în viziunea lui Al. Philippide, I. Iordan, Em. Vasiliu, I. Gheţie, N. Saramandu ş.a.) au împrumutat de la slavi, în special de la ucraineni, acest sunet consonantic laringal sonor h, inexistent în graiurile de tip muntenesc şi în limba română literară.
În timpul administrării ţariste şi sovietice, numele de familie, rostite cu laringala sonoră h, erau scrise cu litera g după modelul slav, iar mai apoi, rostite corespunzător: Hadârcă (> Gadârca), Hagíu (> Gagíu), Haidău (> Gaidău), Haiduc (> Gaiduc), Handrabură (> Gandrabura), Hangánu (> Gangan), Harabagiu (> Garabagiu), Harába (> Garába), Harbuz (> Garbuz), Harştea (> Garştea), Hămurari / Hămuraru (> Gamurari), Hâncu (> Gâncu), Herţa (> Gherţa), Hloabă (> Globa), Hodonoagă (> Godonoga), Hodorogea (> Godorogea), Holban (> Golban), Horea (> Gorea / Gore)9, Hríncă (> Grincó), Dohot (> Dogot), Dohotari / Dohotaru (> Dogotari) ş.a.
 
Denaturări cauzate de multiple fenomene de natură fonetică (accent, schimbări de sunete), care uneori coduc la imposibilitatea de a mai putea descifra etimologia
Mutilarea numelor de familie româneşti se făcea, deseori, în rostire, concomitent, prin schimbarea locului accentului, dar şi prin diverse schimonosiri de sunete (cu repercusiuni asupra formei scrise), datorită particularităţilor specifice în rostirea sunetelor limbii dominate, în cazul limbii române, percepute de alolingvi prin prisma rostirii sunetelor limbii ruse, a limbii dominante, altfel spus, prin aplicarea altei baze de articulaţie a sunetelor la rostire şi a altei modalităţi de a le percepe.
Cât priveşte schimbările de sunete în rostire şi transcrierea lor prin litere dintr-o limbă în alta, ele depind de două sisteme fonologice diferite. În sistemul vocalic al limbii ruse nu există vocale de tipul ă, î, posterioare nelabiale sub aspect fiziologic şi cu tonalitate gravă sub aspect acustic, ca în limba română. Limba rusă înregistrează şase foneme vocale: e, i (anterioare; acute), a, î (ы) (mediale, centrale, neutre; difuze, înclinate spre o tonalitate acută) şi o, u (posterioare; grave) [M. V. Panov, p. 41, p. 43). De aceea, reprezentanţii limbii ruse rostesc vocalele româneşti ă, î cu articulaţie anterioară şi tonalitate acută, aşa ca pe e, i. Tot aşa le şi percep.
În cele ce urmează prezentăm câteva dintre acele nume de familie româneşti care au fost supuse avalanșei schimonosirilor. Pentru unele dintre ele este practic imposibil de descifrat etimologia. Aşadar:
• Schimonosiri prin accent şi sunete: Babălău (> Bábelev), Babâră „babă rea” (> Bábire), Bránişte (> Briníşter), Brădíş (> Brád’iş / Brághiş), Bârghie (> Bérghia), Ciorchí (> Cérchina), Cunúnă (> Conunóv), Părău „pârâu” (> Pérev), Şăpticâni „şapte câini” (> Şeptíchin) ş.a.
• Schimonosiri prin sunete: Bulihár10 (> Boligári), Cârpálă (> Chirpálov); Ghidirím (> Dederém), Hârşteoágă11 (> Gherştéga), Oaienéagră (> Oinégra), Ouátu (> Uátu), Roadedeál (> Rodigheál), Tăráţă (> Teríţe), Vutcăréa „vodcă rea” (> Vutcarióv) ş.a.
 
Cazuri individuale specifice de deformări, falsificări şi chiar interziceri şi schimbări ale numelor
Nume de familie
Despre cazurile de deformare şi mutilare a numelor de familie şi a prenumelor aflăm chiar din mărturisirile posesorilor de documente, ale celor afectați. Astfel, o victimă a fenomenului de falsificare a numelor povestește că în perioada sovietică, primind paşapoartele familiei, a constatat că tatăl, capul familiei, a fost trecut cu numele de familie Coráp (în loc de numele corect Cioráp), mama a fost înscrisă Ceráp, iar ceilalţi membri ai familiei – cu numele de familie Cioráp (varianta corectă) [„Literatura şi arta”, p. 2]. O altă victimă mărturiseşte că în adeverinţa de naştere (în metrică verzuie, veninoasă) a fost înscris cu prenumele Ivan, în loc de Ion, şi cu patronimicul, în formă rusească, Anatolievici, adică al lui Anatolie, pe când pe tatăl său îl chema Anton [„Literatura şi arta”, nr. 11 (35-76), p. 2].
În satul Paşcani, raionul Hânceşti, poţi întâlni multe nume de familie Hangánu, dar şi Gangán [LRM, p. 163], iar în satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, numele de familie Ghidirím circulă alături de numele deformate Dederém [LRM, p. 79-81].
Scriitorul, publicistul şi academicianul Nicolae Dabija scria că în satul său de baştină, Codreni, jud. Chişinău, „un sfert de sat e (cu numele de familie) Untílă, iar alt sfert – Untílov. Au apărut şi vreo câţiva Untílo” [Dabija, p. 1].
Scriitorul moldovean basarabean, cu pseudonimul literar Bogdan Istru, înscris în buletinul său de naştere Ion Bădărău, îşi semna, după război (1945), poeziile Ivan12 Bódârev [Dabija, p. 1], iar scriitorul moldovean din Transnistria (din R.A.S.S.M.) Nichita Mórcov îşi semna poeziile cu numele de familie Márcov.
Un caz identic, mai actual, din vremea socialismului „dezvoltat”, ni-l semnalează scriitorul Nicolae Dabija: un cunoscut de-al său a fost înscris în paşaport cu numele de familie Márcov, în contrast cu numele tatălui, care purta, de fapt, numele de familie Mórcov [Dabija, p. 1].
 
Prenume
În satul de baştină al semnatarului acestor rânduri, Palanca, jud. Soroca, îndată după război (1945), unui băiat cu numele de botez Mircea, de cum s-a dus la şcoală, în registru i-a fost schimbat numele în Dumitru, pe motiv că Mircea era considerat nume românesc13. Dumitru i-a rămas numele în acte pe viaţă.
Nicolae Dabija pomenea un caz similar. Un consătean de-al său, Napoleon Untilă (s. Codreni, jud. Chişinău), după ce se înscrisese la o şcoală din Chişinău, s-a întors acasă cu numele Anatólii (schimbat, dar şi deformat: Anatólii, nu Anatol sau Anatolie) [Dabija, p. 1].
Unui coleg de-al subsemnatului i s-a refuzat la oficiul de stare civilă de a-şi înregistra fiica nou-născută cu numele Lolita, pentru că acest nume nu figura într-un îndreptar de nume moldoveneşti. La insistenţa colegului, care a găsit în sursa respectivă numele Lola14, iar Lolita a fost recunoscut drept diminutiv de la aceasta, funcţionarul, până la urmă, s-a lăsat convins şi a înregistrat numele Lolita.
Prin anii ’90 ai secolului trecut, ani de independenţă a Republicii Moldova, specialiştii antroponimişti veneau cu recomandări în vederea corectării numelor de familie deformate, mutilate. Dar şi în acea perioadă oficiile de stare civilă își permiteau eschivări, motivate prin explicaţii de genul: „avem regulamentele şi circularele noastre interne” [„Literatura şi arta”, p. 1]. Tot pe atunci un preot (un preot!), în biserică, la o cununie, a refuzat să treacă numele Rodica, substituindu-l cu Raisa [ibidem].
Erau însă înregistrate fără nicio restricţie prenume ca: Arcadie, Artiom, Artur, Ghenadie, Igor, Oleg, Rostislav, Ruslan, Stanislav, Vladlen (abreviat de la Vladimir Lenin), Zosim (masculine); Maia, Oxana, Rostislava, Ruslana, Stanislava, Svetlana / Sveta, Vladlena (vezi: Vladlen), Zoia (feminine) ş.a.15
Realitatea a influențat norma și totdeauna au existat tendinţe de a le da copiilor nou-născuţi prenume mai altfel, mai exotice16. Sunt cunoscute persoane concrete, care, începând cu anii ’90 ai secolului trecut, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, au început să se numească şi să semneze Alécu, în loc de Oleg, şi Luminiţa, în loc de Svetlana / Sveta.
După declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, persoanele care au avut de suferit de pe urma deformărilor şi denaturărilor numelor de familie şi a prenumelor, iar, uneori, şi din cauza interzicerii unor prenume, au beneficiat de posibilitatea să le corecteze, de a le reda forma tradiţională, etimologică.
Spre regret, corectarea se face, deseori, în conformitate cu normele ortografice în vigoare, prevăzute pentru numele comune (apelative), ceea ce conduce la nişte forme hipercorecte. Asemenea modalităţi de corectare a numelor de familie sunt recomandate chiar de unii antroponimişti.
Cert este că la corectarea numelor de familie uneori se neglijează specificul dialectal. Pentru Moldova, mai ales pentru partea ei de nord, unde se atestă fenomenul asimilării vocalelor după schema ă-á > a-á (ex.: balán, barbát, caráre, pasát), numele de familie Balán, Pasát, Stratán ş.a. nu pot fi „corectate” în: Bălán, Păsát, Strătán ş.a., forme, pe care le putem întâlni în presă, sau nume de familie ca: Bucatári, Cojocári, Rotári, Vacári ş.a. „corectate” în Bucătáru, Cojocáru, Rotáru, Văcáru ş.a.17 Cu alte exemple și obserbații la subiect vom reveni într-un articol aparte.
 
Note
1 „Drept exemplu de limbă cu accent imprevizibil, mobil şi flexibil poate servi limba rusă” [A. A. Reformatskii, p. 195]. „Accent mobil, dificil de prezis” (în limba rusă) [LL, p. 211).
2 Aici şi mai departe, în paranteze, sunt date numele de familie deformate prin accent, deci incorecte.
3 În Parlamentul Republicii Moldova, un deputat, referindu-se la unul dintre colegii săi, l-a numit domnul Smochín (varianta corectă), la care acesta a reacţionat indignat, replicându-i că numele său este Smóchin (varianta incorectă).
4 În Basarabia există nume de familie Sáuca, dar acest nume îl poartă şi un sat din r-nul Ocniţa, jud. Hotin.
5 Un purtător al respectivului nume de familie se mândrea cu această formă (lipsa diacriticului), pentru că, spunea el, în felul acesta i s-a păstrat dezinența -a latin, nefiind înlocuit cu litera э (ă) slavonesc.
6 Un consătean de-al subsemnatului povestea cum, fiind invitat în vizită la nunta unui nepot de al său, care locuia la Moscova, la vamă a fost întors, întrucât în invitaţie era numit Gheorghe, iar în paşaport – Gheorghii. Din cauza unor asemenea inconsecvenţe în documente mulţi au suportat şi continuă să suporte neplăceri.
7 Delabálta ca şi Delavrancea. Balta este un orăşel din Transnistria (fostă R.A.S.S. Moldovenească). Începând cu anul 1940, Balta aparţine Ucrainei.
8 Această formă a numelui de familie, Tarcátov, am întâlnit-o într-un afiş electoral în oraşul Cahul.
9 De la numele românesc de familie şi de botez Horea s-a ajuns la Gore (rus. gore „durere, tristeţe, jale”).
10 Bulihar, subst. zool. (reg.) – Vultan [DD I-V, p. 1755].
11 Numele de familie figurează în [M. Cosniceanu, p. 42]. Ca nume comun (apelativ) nu este înregistrat nici în DEX, nici în [DD I-V, p. 134].
12 Basarabia era plină de Ivani, dar au mai rămas mulţi şi până azi. Prin şcoli, gimnazii şi licee, prin instituţii medicale mai poţi auzi şi adresări mai vechi: Adela Ivanovna, Dora Ivanovna, Ivan Vasilivici ş.a.
13 În realitate numele Mircea e de origine veche slavă [Al. Graur, p. 58, p. 63, p. 121; M. Cosniceanu, p. 59-60], frecvent întâlnit în documentele slavo-moldoveneşti din prima jumătate a sec. al XV-lea, de asemenea în cântecele şi basmele populare româneşti [M. Cosniceanu, p. 60].
14 Prenumele Lola figurează în [A. Eremia, M. Cosniceanu, p. 68; M. Cosniceanu, p. 19]. Prenumele Lolita îl poartă cunoscuta cântăreaţă latino-americană Lolitta Torres şi personajul principal din romanul cu acelaşi titlu al scriitorului rus Vl. Nabokov.
15 Aceste prenume au fost extrase din [A. Eremia, M. Cosniceanu, p. 36-59; M. Cosniceanu, p. 15-20].
16 Nişte cunoscuţi amânau punerea numelui băieţelului nou-născut. Spuneau că se mai gândesc la un nume frumos. Mai aleg. Nu se grăbesc. Peste vreo săptămână i-am întrebat ce nume totuşi i-au pus. – Aleg, – a fost răspunsul. Le-am replicat: – Cât o să mai alegeţi?Atâtea nume frumoase sunt. – Aleg, Aleg îl cheamă. Am înţeles că îl cheamă Oleg (Aleg în rostire rusească).
17 În această privinţă ne-am pronunţat în unele din articolele noastre [Zagaevschi, p. 172-181; Zagaevschi, p. 54-56].
 
Bibliografie
Cărţi / Volume
1. N. Corlăteanu, Vl. Zagaevschi, Fonetica, Editura Lumina, Chișinău, 1993.
2. M. Cosniceanu, Dicţionar de prenume şi nume de familie purtate de moldoveni, Redacţia Principală a Enciclopediei Moldoveneşti, Chişinău, 1991.
3. DD I-V 1985-1986. R. Ia. Udler, V. A. Comarniţchi, A. T. Cenuşă, V. C. Pavel, A. N. Dumbrăveanu, V. F. Melnic ş.a., Dicţionar dialectal, vol. I-V, Ştiinţa, Chişinău.
4. DEX 1975. I. Coteanu, M. Seche (ed.), Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti.
5. A. Eremia, M. Cosniceanu, Nume de persoane, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1968.
6. Al. Graur, Nume de persoane, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
7. LL 1981. M. Sala, I. Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii. Mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
8. LRM 2012. Localităţile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat, vol. 10, Fundaţia „Draghiştea”, Chişinău.
9. M. Cosniceanu, În lumea numelor,Ştiinţa, Chişinău, 1981.
10. М. V. Panov, Русская фонетика, Просвещение, Москва, 1967.
11. А. А. Reformatskii, Введение в языкознание, Просвещение, Москва, 1967.
12. А. V. Superanskaia, Как вас зовут? Где вы живёте?, Наука, Москва, 1964.
 
Articole
1. M. Cosniceanu, Nume româneşti cu sufixe slave (preferate de purtători sau impuse de administratori). În „Omagiu profesorului universitar Ion Melniciuc, LXX”, CEP USM, Chişinău, 2012.
2. N. Dabija, Despre numele basarabenilor, în „Literatura şi arta”, Chişinău, 5 (3413), 3 februarie 2011.
3. Vl. C. Zagaevschi, Culorile accentului, Ştiinţa, Chişinău, 1988.
4. Vl. Zagaevschi, Nume de familie româneşti (Doga, Goga, Goma, Moga, Popa, Zota), în „Limba Română”, Chişinău, nr. 1-3 (139-141), 2007.
5. Vl. Zagaevschi, Nume de familie româneşti cu formatul -arius (Morariu, Morari, Moraru, Morar), în „Limba Română”, Chişinău, nr. 7-8 (157-158), 2008.
6. Vl. Zagaevschi, Nume de familie româneşti arhaice şi derivatele lor în zone periferice şi insulare, în Numele şi numirea. Actele Conferinţei Internaţionale de Onomastică. Ediţia I, Oliviu Felecan (ed.), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog