Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

RECEPTARE ŞI INTERPRETARE

Opera dramatică. Comedia. O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale (repere interpretative)

Marin IANCU

Alte articole de
Marin IANCU
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

I. Succint portret al scriitorului (drumul spre cunoaşterea esenţei operei caragialeşti). Repere: I. L. Caragiale, geniul incontestabil şi maestrul suprem al comediei şi prozei scurte; spirit de observaţie şi o extremă luciditate. Opera lui I. L. Caragiale – amplă imagine a moravurilor şi instituţiilor timpului său (Momente şi schiţe). Ca dramaturg, I. L. Caragiale pune bazele comediei moderne prin: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, Conu’ Leonida faţă cu Reacţiunea.Se va comenta următoarea opinie critică: „Nu va fi posibil să se scrie istoria socială a veacului nostru al XIX-lea fără o continuă referinţă la opera lui Caragiale” (Tudor Vianu).
II. Studiul textului. Se vor selecta fragmente din O scrisoare pierdută, ilustrative pentru:
• caracterul şi evoluţia conflictului;
• momentele subiectului;
• relaţiile între personaje şi evoluţia comportamentală a acestora;
• carenţele intelectuale ale personajelor;
• contrastul între pretenţia de a aparţine unei lumi nobile şi originea / nivelul real.
Lecţia se poate desfăşura în baza unor momente de muncă independentă, organizată pe grupe: grupa I – probleme de vocabular, grupa a II-a – probleme morfo-sintactice, grupa a III-a – particularităţile ortografice, fonetice şi de punctuaţie.
Elevii se familiarizează cu suportul lingvistic al textului (mijloacele lexicale de portretizare a personajelor, diversitatea lexicală, coexistenţa formelor corecte şi a celor incorecte). Se are în vedere, de asemenea, expresivitatea frecvenţei unor semne de punctuaţie şi oralitatea textului. După citirea comediei şi a fragmentelor din manual, subiectul poate fi astfel realizat de către elevi:
Acţiunea se desfăşoară în capitala unui judeţ de munte. Conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din opoziţie, şi grupul fruntaş al conducerii locale este generat de pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de amor ce i-a fost adresată de Tipătescu, prefectul judeţului. Scrisoarea este găsită de Cetăţeanul turmentat şi sustrasă de Caţavencu, pentru a fi folosită ca mijloc de şantaj pentru a obţine candidatura. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care, de teama compromisului public, îi influenţează pe Zaharia Trahanache şi pe Tipătescu, obţinând de la aceştia promisiunea candidaturii lui Caţavencu. Tipătescu îi oferă acestuia diferite funcţii în schimbul scrisorii, dar adversarul nu cedează. Când totul părea rezolvat, lucrurile încep să se complice. De la Bucureşti se cere, fără explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. În final, conflictul se rezolvă, scrisoarea revine la Zoe prin intermediul Cetăţeanului turmentat. Sosit de la Bucureşti, Dandanache îşi dezvăluie strategia politică, dovedindu-se la acelaşi nivel de ticăloşie cu Nae Caţavencu. Fără scrisoare, Caţavencu se simte dezarmat, umil şi speriat, acceptând să conducă festivitatea în cinstea noului ales. Toată lumea se împacă, pasiunile dispar ca prin farmec şi totul se termină într-o atmosferă de carnaval, de mascaradă, de sărbătoare şi împăcare.
III. Interpretarea textului. Elevii analizează structura compoziţională a piesei O scrisoare pierdută –comedie în patru acte, primele trei urmărind o acumulare gradată de tensiuni şi conflicte, acţiunea din actul final desfăşurându-se într-o atmosferă destinsă, asemănătoare cu cea de dinaintea pierderii scrisorii.
Tehnica este cea a amplificării treptate a conflictului, întreaga mişcare se derulează concentric, în jurul pretextului, piesa O scrisoare pierdută având arhitectură circulară.
Se pot propune următoarele tipuri de exerciții:
a) Urmărind acţiunea comediei O scrisoare pierdută, povesteşte pe scurt subiectul fiecărui act, urmărind acţiunile grupurilor Tipătescu – Zoe – Trahanache (A) şi Farfuridi – Brânzovenescu – Dandanache – Caţavencu (B).
b) Indică personajele reprezentative în comedie pentru următoarele instituţii: presă, administraţie publică, şcoală, poliţie, justiţie și familie.
c) Având în vedere eforturile personajelor pentru salvarea aparenţelor, motivează acţiunile lor, precizând ce ar fi însemnat publicarea scrisorii pierdute pentru Tipătescu, Zoe, Trahanache și, în altă ordine de idei, ce semnificații are deţinerea unei scrisori pentru grupul Caţavencu, Dandanache şi Farfuridi.
d) Explică, din perspectiva luptei pentru puterea politică, ce categorii de personaje reprezintă: Tipătescu – Zoe – Trahanache; Caţavencu – Farfuridi – Dandanache.
IV. Opera dramatică. Se vor dezbate la clasă următoarele probleme:
• structura operei şi delimitarea secvenţelor;
• modul de expunere caracteristic;
• poziţia autorului în text, relaţia specifică autor – personaje, prin raportarea la opera epică – lirică;
• structura unei opere dramatice, prin raportare la piesa de teatru O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale.
• selectarea unor replici ilustrative pentru frecvenţa elementelor comice (care stârnesc hazul).
Repere:
– Piesa de teatru pune în lumină un conflict dramatic ce a cunoscut forme diferite şi al cărui tip de rezolvare determină existenţa mai multor specii dramatice.
– Structura operei dramatice cuprinde, de obicei, acte(părţi), tablouri, scene.
Conflictul dramatic desemnează elementul fundamental al structurii operei dramatice.
Opera dramatică denotă o deosebită intensitate, o anumită gradaţie şi o concentrare remarcabilă a conflictului. Conflictul dramatic antrenează personaje sau grupuri diferite de personaje, generând şi dezvoltând, de fapt, subiectul piesei de teatru. Ciocnirea forţelor angrenate în conflict este urmată de criză, apoi de dezechilibru şi, în final, de deznodământ.
Se va indica modul de expunere dominant în opera O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale. De observat acţiunea ce se desfăşoară concentric în jurul unui pretext, deznodământul comic. Sarcini de lucru:
a) Comentează modul de organizare a textului dramatic O scrisoare pierdută.
b) Transcrie, din diferite scene ale piesei, câte patru indicaţii scenice şi de decor, relevante pentru portretele personajelor şi pentru descrierea atmosferei.
c) Identifică, în fragmentele reproduse în manual, elemente proprii creaţiei dramatice: replici ale personajelor, sub formă de dialog sau de monolog; indicaţii de regie şi de decor.
d) Numește pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările evocate.
e) Dă exemple de două situaţii conflictuale din piesă.
– Opera dramatică O scrisoare pierdută se defineşte prin: intriga (întâmplările provocate de pierderea unei scrisori de amor); conflictul (intersectarea intereselor şi sentimentelor personajelor în desfăşurarea evenimentelor prezentate); desfăşurarea acţiunii (declanşarea conflictului şi desfăşurarea gradată a acţiunii); compoziţia (modul de expunere: dialog, monolog); indicaţiile autorului de regie şi scenografie; unităţi (etape) succesive în desfăşurarea acţiunii (subiect dramatic, intrigă dramatică, conflict dramatic, deznodământ).
– Opera dramatică este creaţia literară scrisă sub formă de dialog şi destinată interpretării scenice.
V. Caracterizarea personajelor se poate efectua prin muncă independentă.
Exerciţiu
Alcătuiţi o succintă caracterizare a personajelor, respectând următorul plan:
• indicaţiile autorului asupra personajelor;
• principalele acţiuni ale acestora;
• evoluţia comportamentului;
• trăsătura cea mai evidentă a caracterului;
• analiza limbajului;
• încadrarea personajului într-o tipologie.
Model: Ştefan Tipătescu, ca prefect al judeţului, îşi foloseşte avantajele de serviciu în propriile lui interese. Disperat de pierderea scrisorii şi transformat de Caţavencu în obiect de şantaj, Tipătescu aplică o tactică de atac împotriva lui Caţavencu, încălcând legea chiar. Apărându-se, Tipătescu îşi dezvăluie mentalitatea şi firea. Abuzul de putere este arma principală. Deşi pare un orgolios fără măsură, personajul nu are ambiţii politice, mulţumindu-se cu liniştea pe care i-o asigură Zoe: „Moşia – moşie, foncţia – foncţie, coana Zoiţica – coana Zoiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... babachii!”.
Reper:
– Modalităţi de portretizare specifice textului dramatic: prin acţiune (fapte, atitudini, gesturi); prin limbaj (efecte comice); prin nume.
Realizate într-o viziune clasică, personajele se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter.
Elevii sunt solicitaţi să răspundă unor întrebări de tipul:
a) Evidenţiază evoluţia personajului Zoe pe întreaga desfăşurare a acţiunii piesei O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale.
b) Analizează rolul lui Nae Caţavencu în dezvoltarea unei suite de situaţii comice.
c) Indică stereotipurile de comportament şi de limbaj ale lui Trahanache.
d) Completează portretul moral al lui Ştefan Tipătescu, precizând ce trăsături ne dezvăluie replica sa: „Eu sunt un om căruia-i place să joace pe faţă”.
VI. Natura şi mijloacele comicului. Aspecte descoperite de elevi prin activitatea în grup, dirijată spre reliefarea mijloacelor de realizare a comicului:
• comic de situaţie – rezultat din fapte complet neprevăzute şi de combinaţii neobişnuite între personaje (pierderea şi găsirea scrisorii; întâlnirea Tipătescu – Caţavencu);
• situaţie comică – personaje comice – idei cu un limbaj comic;
• comicul de limbaj – ticurile verbale, greşelile de vocabular, încălcarea regulilor gramaticale, ticuri verbale, clişee verbale, stâlcirea cuvintelor;
• comicul de caracter (ipostazele personajelor);
• comicul de moravuri (relaţia Tipătescu – Zoe, de exemplu);
• comicul de nume (Trahanache, Caţavencu, Dandanache ş.a.).
VII. Comedia. Sursele şi procedeele comicului.
Elevilor li se cere să observe şi să sintetizeze mijloacele de caracterizare a personajelor:
• Comicul de nume: sugerează originea, viaţa sufletească, modul în care acţionează personajele.
• Comicul de limbaj: subliniază contrastul între aparenţă şi esenţă.
• Comicul de situaţie: ilustrează lupta eroilor pentru a impune aparenţa spre care aspiră sau pentru a salva aparenţele.
În activitatea pe grupe se pot propune următoarele exerciţii de identificare a surselor comicului, importante pentru cunoaşterea categoriilor comediei (situaţiile, limbajul, moravurile, caracterul).
a) Alegeţi pasaje ilustrative pentru ticurile verbale ale personajelor Zaharia Trahanache, Ghiţă Pristanda, Tache Farfuridi. Ce trăsături vă sugerează aceste ticuri?
b) Indicaţi două replici pe care le consideraţi reprezentative pentru portretul moral al lui Agamiţă Dandanache (actul IV, scena III).
c) Evidenţiaţi situaţiile comice în care este surprins Zaharia Trahanache.
d) Demonstraţi că O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri.
Reper:
Comediaeste specia genului dramatic care înfăţişează personaje, moravuri sociale într-un mod ce stârneşte râsul, având întotdeauna un final comic.
O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri sociale, politice, familiale, ilustrate prin comportamentul unor personaje aflate în conflict.
VIII. Exerciţii de autoevaluare.
a) Argumentaţi care dintre atitudinile de mai jos vi se pare că exprimă poziţia autorului faţă de lumea evocată: a) râde cu simpatie de eroii săi; b) lasă personajele să se compromită, detaşându-se de ele; c) critică societatea descrisă, chiar prin situaţiile şi eroii aleşi.
b) Referindu-vă la piesa O scrisoare pierdută, indicaţi patru elemente specifice comediei.
c) Explicaţi, din această perspectivă, semnificaţia titlului comediei O scrisoare pierdută.
d) Comentaţi, într-o compunere de 10 pagini, pornind de la replica finală a lui Pristanda „Curat anticonstituţional!”, caracterul comic al conflictului din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale.
e) Demonstraţi, într-o compunere de maximum 15 rânduri, că O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale este o comedie. Valorificaţi, în acest sens, şi următoarea afirmaţie: „Limba pe care o pune Caragiale în gura personajelor sale este deci un mijloc al dotării, al localizării, al tipizării, ca atare un mijloc al criticii” (Tudor Vianu).


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog