Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

RECEPTARE ŞI INTERPRETARE

Formarea la elevi a deprinderilor de a formula ideile unui text narativ (Căprioara de Emil Gârleanu)

Mihaela CALENICI

Alte articole de
Mihaela CALENICI
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

Textul narativ este rezultatul procesului de enunţare, reprezentând o istorie reală sau fictivă. Acest tip de text ia forma povestirii. Într-un text narativ sunt relatate evenimente care implică unul sau mai multe personaje, prezentate în locuri şi momente de timp determinate. Concret, textul narativ se prezintă ca o istorie povestită, cu început, conținut şi final. Indicii temporali fac posibilă derularea istoriei. Personajele săvârşesc acţiuni, vorbesc, au emoţii, sentimente. Povestirea este redarea universului ficţiunii, univers constituit din logica acţiunilor şi din logica personajelor, şi se realizează prin înlănţuirea şi alternarea discursului naratorului cu cel al personajelor. Elevii vor parcurge textul narativ şi se vor concentra asupra întâmplării povestite, pentru ca în timp, prin lecturi succesive şi studiu pe text, însoţit de repere clare explicative, să dobândească cele mai importante concepte operaţionale specifice unui text narativ.
Apreciind importanţa formării deprinderilor de a formula ideile principale ale unui text, în activitatea de dirijare a învăţării se vor parcurge cinci etape ce urmează a fi conştientizate şi aplicate, în vederea rezolvării sarcinilor de muncă independentă cu textul.
1) Formarea deprinderii de a delimita în text un fragment ale cărui enunţuri sunt grupate în jurul unei idei principale.
Elevii sunt deja familiarizaţi cu structurarea conţinutului naraţiunii pe momentele subiectului. Fiecare fragment, centrat în jurul unei idei, reflectă conţinutul unei etape a naraţiunii sau o întâmplare: situaţia iniţială, cauza, care determină schimbarea situaţiei iniţiale, provoacă desfăşurarea acţiunii în continuare, depăşirea situaţiei-limită şi situaţia finală.
Corelând cele două modalităţi de lucru cu textul, structurarea pe etape a naraţiunii şi structurarea fragmentelor grupate în jurul unei idei, elevii vor delimita cu uşurinţă secvenţele-cheie ale textului.
Aspectul formal al textului, constituirea sa în unităţi logice structurate în paragrafe distincte poate ajuta elevul în realizarea cu succes a acestei sarcini de lucru.
2) Iniţierea elevilor în modul de formulare a unei idei principale.
Formularea ideii principale se realizează printr-un enunţ care transmite o informaţie esenţială desprinsă din fragment, poate cuprinde cuvintele-cheie, cu încărcătura semantică revelatoare. Ideea principală nu are o singură formă obligatorie. Ea poate fi exprimată printr-o propoziţie dezvoltată, enunţiativă sau interogativă, printr-un titlu (grup de cuvinte care nu conţin un verb cu funcţie de predicat) sau printr-un enunţ ce cuprinde 2-3 propoziţii legate prin înţeles. Indiferent de forma în care este exprimată o idee, conţinutul ei trebuie să rămână acelaşi. Toate ideile principale ale unui text narativ vor fi formulate respectând aceeaşi formă, aleasă ca avantajoasă.
3) Iniţierea elevilor în redactarea planului de idei principale în corelaţie cu momentele naraţiunii.
Pentru fixarea momentelor principale ale naraţiunii, ca şi pentru facilitarea actului de formulare a ideilor principale, activitatea de redactare a planului de idei se poate realiza sub forma unei scheme sau într-un tabel liniat, elevii observând corelarea ideilor cu momentele naraţiunii.
Momentele principale ale naraţiunii
Idei principale
Situaţia iniţială (expoziţiune)
1. Căprioara îşi dezmiardă iedul cu dragoste.
Cauza care determină acţiunea (intriga)
2. Fiindcă a venit vremea înţărcatului, căprioara trebuie să se despartă de puiul ei.
Desfăşurarea acţiunii
3. Căprioara se îmbărbătează şi porneşte împreună cu iedul ei spre ţancuri.
4. Căprioara şi iedul ajung în pădurea întunecată.
5. Când pătrund în luminiş, apare lupul.
Depăşirea situaţiei-limită
(punctul culminant)
6. Căprioara se jertfeşte pentru puiul ei.
Situaţia finală
(deznodământ)
7. Iedul îşi continuă drumul, iar viaţa căprioarei se stinge.
 
Pentru fixarea succesiunii ideilor şi a întâmplărilor în naraţiune, se pot realiza exerciţii de tipul celor propuse în manual, prin care se pune accent pe observarea semnificaţiei verbelor folosite: „Notaţi în caiete verbele care surprind acţiunile celor două animale de-a lungul drumului lor.” Cerinţa îmbinării stilurilor de învăţare pe parcursul secvenţelor de învăţare se poate realiza prin folosirea unor imagini sugestive pentru momentele naraţiunii: „Ordonaţi desenele date pentru a reface firul logic al întâmplărilor din naraţiune” sau care, prin caracterul static / dinamic, pot ilustra modurile de expunere folosite de autor (descrierea / naraţiunea): „Căutaţi în text verbele corespunzătoare celor două situaţii ilustrate mai jos. Scrieţi aceste verbe în două coloane. Comparaţi verbele din cele două coloane. Arătaţi prin ce se deosebesc momentele în care sunt surprinse personajele.”
Elevii ar putea rezolva astfel:
stă
a întins
se lasă dezmierdat
se îmbărbătează
sare
porneşte
se avântă
zburdă
să scoboare
să străbată
 
Elevii vor observa că verbele din prima coloană exprimă starea, atitudinea statică, în timp ce verbele din a doua coloană sunt de mişcare. Prin succesiunea rapidă a verbelor la modul indicativ, timpul prezent, întâmplările sunt aduse în prim-plan, exprimând dinamismul acţiunii. Autorul reuşeşte să-l facă pe cititor să trăiască drama căprioarei, să înţeleagă pilda de curaj și sacrificiu.
Prima imagine este corelată cu tabloul calm, plin de dragoste şi duioşie. Într-o atmosferă de linişte şi frumuseţe, căprioara îşi dezmiardă puiul. Modul de expunere folosit este descrierea. Fragmentul face parte din expoziţiune.
A doua imagine ilustrează, prin acţiune, „sufletul ei de fugarnică”, însuşire caracteristică personajului principal, anunţată în intrigă. Personajele sunt surprinse în desfăşurarea acţiunii, modul de expunere utilizat fiind, de această dată, naraţiunea.
La una dintre orele de sistematizare a cunoştinţelor se poate aplica o metodă activă care să antreneze elevii în dezvoltarea capacităţii orale şi scrise. Se propune elevilor un exerciţiu de comunicare: jocul de puzzle. Elevii clasei vor fi împărţiţi în trei grupuri. Fiecare grup dispune de DEX, textul suport Căprioara de Emil Gârleanu şi notaţii ştiinţifice despre căprioară sau lup (fişe / referate). Pe tablă vor fi fixate trei cercuri, structurate astfel:
Grupul I:
a) date ştiinţifice despre căprioară;
b) date încărcate de emoţie artistică (extrase din textul lui Emil Gârleanu);
c) de creat câte un enunţ în care cuvântul „căprioară” să formeze un epitet şi o comparaţie.
Grupul al II-lea:
a) date ştiinţifice despre lup;
b) lupulîn viziunea artistică a lui Emil Gârleanu;
c) de creat un acrostih / catren / enunţ satiric (ironic) despre lup.
Grupul al III-lea:
Observaţi complexitatea sentimentelor exprimate prin cuvântul ochi:
a) căprioara(complexitate emoţională, sensuri artistice); exemple: „priveşte (...) simţământ” = mângâiere, grijă maternă; „ochii se tulbură de apa morţii” = jertfa; „cu capul întors spre iedul ei” = dorinţa de ocrotire şi dincolo de moarte;
b) lupul (sensurile artistice ale privirii); exemple: „ochii străluceau lacom” = bucuria vânatului; „văzând prada mai mare uită iedul şi se repede la ea” = lăcomie satisfăcută;
c) iedul (emoţii artistice): „cu ochii închişi se lasă dezmierdat” = bucuria ocrotirii; „deschide ochii (...) behăind vesel” = simte libertatea.
Echipa care va completa prima cele trei segmente ale cercului va începe prezentarea. Prezentările tuturor echipelor nu vor depăși 15 minute. Se finalizează cu o concluzie. Prin acest joc de puzzle elevii învaţă cooperând, comunică, iar partea de joc stimulează trăiri variate, în ciuda regulilor ce se respectă. Marele avantaj al metodei rezidă în faptul că la sfârşitul orei toţi elevii au parcurs aceleaşi sarcini de lucru, în ritmul propriu, reţinând concluziile formulate: textul literar nu poate face abstracţie de studiile ştiinţifice, fiecare tip de text oglindind un anume tip de gândire: narativă sau, respectiv, logico-ştiinţifică.
 
Bibliografie
1. Emil Gărleanu, Din lumea celor care nu cuvântă, Editura Regis, Bucureşti, 2009.
2. Alexandru Crişan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, Limba română, manual pentru clasa a V-a, Editura Humanitas, 2004.
3. Carmen Iordăchescu, Să dezlegăm tainele textelor literare, clasa a V-a, Editura Carminis, Piteşti, 2000.
4. Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, Limba română, clasa a V-a, Ghidul profesorului, Editura All, Bucureşti, 1999.
5. Alina Pamfil, Naraţiunea – strategie fundamentală de construcţie de sens,în „Perspective”, revista de didactica limbii şi literaturii române, nr. 2 (17) / 2008, p. 2-9.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog