Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

RECEPTARE ŞI INTERPRETARE

Repere teoretico-didactice în abordarea textelor de frontieră

Diana VRABIE

Alte articole de
Diana VRABIE
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

Literatura de frontieră beneficiază de mai multe nume, fără a avea unul „canonizat”, oscilând, periodic şi ocazional, între literatura de mărturisire, paraliteratură sau literatură fără ficţiune, literatură a biograficului etc.
Chiar în absenţa unui „nume de botez” omologat, acest tip de literatură invadează spectaculos rafturile librăriilor, angajându-se într-o competiţie fermă cu speciile consacrate. Minunată revanşă a „autorului eliminat din ecuaţie”, vorba lui Eugen Simion, literatura de frontieră rămâne un segment ce îşi seduce necondiţionat cititorii. Autorii, la rândul lor, sunt generoşi. Jurnalele, confesiunile, amintirile retrăite prin scris, interviurile, autobiografiile necenzurate, corespondenţele, eseurile autobiografice, convorbirile eclipsează nonşalant, în ultima vreme, literatura de ficţiune.
În acest context, ne-am propus să configurăm dimensiunea didactică a literaturii de frontieră, importantă în sensul însuşirii de către elevi atât a literaturii române, cât şi a celei universale, în formulă diacronică, dar şi interpretativă.
În urma analizei curriculei, am constatat că speciile autobiografice se studiază în ciclul gimnazial, în clasa a V-a, conform ediţiei din 2010. În ediţia din 2006, la ciclul gimnazial speciile autobiografice nu erau preconizate pentru studiere. Concomitent, se optează, în vederea ilustrării speciei, pentru un text care este mai degrabă de ficţiune, deşi cu un profund substrat autobiografic, decât de mărturisire, cum este cel al lui Ion Creangă, Amintiri din copilărie, propus pentru studiere de către autorii manualului de limba şi literatura română, clasa a V-a1.
În Curriculumul la limba şi literatura română pentru ciclul liceal, ediţia din 2006, lucrările autobiografice erau recomandate pentru lectură şi interpretare în toate cele trei clase:
• în clasa a X-a, predarea literaturii era axată pe studiul particularităţilor de gen, precum şi valorizarea operei literare, indicându-se necesitatea cunoaşterii şi asumării conceptelor literare ce contribuie la conturarea specificului unei opere autobiografice (naraţiune – narator – naratar – personaj – timp – spaţiu). La capitolul Proza cultă era indicat modulul Statutul autorului – naratorului personajului în romanul mitic, obiectiv, social, psihologic, autobiografic etc.
• în clasa a XI-a, conţinuturile recomandate se structurau pe studiul diacronic al literaturii, ceea ce permitea şi valorificarea autobiografiei ca aspect al unui anumit curent literar (cum ar fi modernismul sau, mai exact, proza existenţialistă românească).
• în clasa a XII-a, elevului i se mai oferea şansa de a studia textul autobiografic, dacă profesorul opta pentru studierea monografică a unor scriitori care au ilustrat şi această specie literară, cum ar fi Marin Preda (Viaţa ca o pradă). În respectivul context era recomandată şi lucrarea lui Lucian Blaga Hronicul şi cântecul vârstelor.
De asemenea, curriculumul pentru clasa a IX-a prevedea studierea literaturii române după principiul tematic, ceea ce nu excludea studierea textelor de factură autobiografică. Să luăm drept exemplu modulul Eu şi semenii mei, adolescenţii, în cadrul căruia erau propuse, printre alte texte, volumele: Hronicul şi cântecul vârstelor de Lucian Blaga şi Aventurile unei fete cuminţi de Simone de Beauvoir.
Constatăm că actualul curriculum vădește o discretă orientare către specia jurnalului. Dacă aceasta era, practic, ignorată de conţinuturile curriculare ale ediţiei din 2006, în actuala ediţie ne sunt propuse o serie de texte relevante: Jurnal de călătorie în China de Nicolae Milescu-Spătaru; Jurnal de călătorie în Africa de Vasile Alecsandri; Europolisde Jean Bart ş.a. Pe lângă aceasta, sunt propuse spre studiere şi alte scrieri care pleacă de la convenţia jurnalului (Romanul adolescentului miopde Mircea Eliade), de la cea a amintirilor (Ocheanul întors de Radu Petrescu) sau de la cea a memoriilor (Viaţa ca o pradăde Marin Preda). Considerăm că un spor calitativ în ceea ce priveşte receptarea de către elevi a jurnalului s-ar realiza prin studierea unor fragmente din Jurnalul fericiriide N. Steinhardt, Însemnări zilnicede Titu Maiorescu, Jurnal de Mircea Cărtărescu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnalde Ion D. Sârbu ş.a.
Analiza operelor diaristice, practicată în şcoli, rămâne încă tributară schematismului excesiv, care impune demersului analitic o ordine invariabilă; practicilor dualiste, care analizează separat „conţinutul” şi „forma” operei; tendinţelor de a închide semnificaţiile plurivoce ale operei în anumite formule critice, considerate unicele posibile. Această situaţie trădează un anume dogmatism metodologic, ieşit dintr-o concepţie depăşită despre literatură, care pune în penumbră specificitatea ei artistică.
Ca şi în cazul textelor de ficţiune, metodologia modernă a analizei literare a operelor diaristice trebuie să ţină seama „de principiul tratării diferenţiate a textelor, de principiul analizei simultane a relaţiei dintre conţinut şi expresie, de principiul participării active a elevului, toate acestea aşezate pe o viziune organică asupra operei literare”2.
Propunem în cele ce urmează câteva sugestii didactice de predare a jurnalului în ciclul liceal. Am luat drept suport literar Jurnalul de călătorie în China al lui Nicolae Milescu-Spătaru, recomandat de autorii Curriculumului la limba şi literatura română, ediţia 2010, pentru studiere în clasa a XII-a.
La etapa actualizării unor cunoştinţe şi impresii de lectură se poate propune realizarea „Diagonalelor unui eu enciclopedic”, elevii fiind solicitaţi să pregătească în prealabil eseuri în care să analizeze, să dezbată şi să-şi formeze opinii personale privind viaţa şi preocupările ştiinţifice ale lui N. Milescu Spătaru. Efectul acestei abordări a lucrurilor va fi sporit prin lectura textelor-suport, extrase de profesor din jurnalul scriitorului. În modul acesta, elevii se familiarizează cu opera ştiinţifică a lui Milescu Spătaru, devenind cunoscători ai creației şi vieţii sale.
Cooperarea dintre profesor şi elev solicită, inevitabil, comunicare, adică o discuţie orientativă. Elevii vor fi întrebaţi dacă socot că există un mod specific de a scrie, în cazul fiecărui scriitor; sau dacă pot oferi o formulă de gândire a actului creator. În modul acesta, elevii vor identifica și vor valorifica importanţa laboratorului de creaţie a autorului. În cazul lui N. Milescu Spătaru acesta poate fi raportat la spaţiul călătoriei.
Pentruexplorarea jurnalului propriu-zis vom pleca de la următoarele fragmente:
1. „...Oraşul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcţie puternică şi se povesteşte că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12 călăreţi, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au bătătorit... Noaptea, în oraşul Beijing veghează străji pe ziduri şi pe uliţe, iar ziua străjuiesc în faţa porţilor eunuci, care adună taxele de la toţi aceia care intră în oraş, însă de la străini nu iau nimic... În oraşul Beijing puţine sunt uliţele care să nu fi fost aşternute cu piatră, iar pe uliţe se află săpate fântâni şi de amândouă părţile sunt săpate şanţuri mari îndreptate spre râuri şi lacuri. Şi când plouă, prin aceste şanţuri se scurge apa de pe uliţe şi ulicioare, iar din curţi apa de ploaie se scurge în uliţe prin nişte tuburi...”
Lectura fragmentelor ne dezvăluie o unitate a reflecţiei ştiinţifice, afânate de capacitatea uimitoare de descriere.
Paginile descriptive sunt în strânsă legătură cu activitatea de cercetare ştiinţifică a autorului, care i-a furnizat material pentru a re-pune în funcţiune evenimente consumate într-un timp istoric.
Arta îi oferă posibilitatea de a pătrunde misterele universului; îl cunoaşte pe acesta prin intermediul culturii şi îl re-construieşte în / prin actul scriptural.
2. „...Cetatea cea roşie, împărătească, clădită... prin măreţie şi prin frumuseţe, ea întrece toate cetăţile împărăteşti europene. Şi aici se află palate minunate, grădini mari, păduri, pâraie şi dealuri făcute de mâna omului... Zidurile sunt din cărămidă dar tavanul de lemn este sprijinit pe coloane înalte, rotunde, sculptate şi aurite, iar grinzile sunt vopsite în felurite culori...”
Creaţia vs. Istorie este pentru N. Milescu o bătălie câştigată în favoarea celei dintâi.
N. Milescu Spătaru este o fire enciclopedică, care, prin deprinderi şi informaţii dobândite de-a lungul vieţii, reuşeşte să dea viaţă unei panoplii de opere ştiinţifice, ce dobândesc profunzime bazându-se unele pe altele.
3. „...Zidul începe la Marea de răsărit şi înconjoară toate ulusurile (satele) imperiului chinez pe o lungime de 1500 de verste (1000 de mile). El urcă peste stânci şi munţi înalţi şi coboară prin văi adânci şi înguste. Zidul este clădit la temelie din bolovani mari de granit necioplit, deasupra căruia s-a zidit cărămidă. Când chinezii vorbesc despre el, spun că atunci când a fost clădit, în munţi n-a mai rămas piatră, în pustiuri n-a mai rămas nisip, în mări apă, iar în păduri copaci...” (Nicolae Milescu Spătaru, Jurnal de călătorie în China).
Opera accentuează latura afectivă, spirituală, însă, fără voia autorului, emoţiile şi ideile se întrepătrund.
Discursul scoate la iveală inteligenţa, abilitatea şi, nu în cele din urmă, calităţile excepţionale de spion ale primului ambasador rus şi călător român la porţile etern bine păzitei Ţări a Florii de Mijloc.
Notaţiile diariste formează un tot fără să aibă un scop artistic / literar, sporind, astfel, autenticitatea şi expresivitatea discursului.
 
O altă aplicaţie pe text poate porni de la următoarea sarcină:
Spre comprehensiunea şi interpretarea faptelor expuse diaristic, putem porni de la activizarea elevilor prin adresarea unei probleme teoretice:
 
Titlul textului
face trimitere la specia autobiografică în care se încadrează (Jurnal), dar şi la tematica acesteia (Jurnal de călătorie); includerea în titlu a toponimicului (China) e simptomaticăpentru scrierile referenţiale.
Marcarea sau indicarea cronotopului, în calitate de reper temporal, dar şi convenţie a speciei – consecinţe vizibile în fragmentările mediului social, familial. În cazul jurnalului lui N. Milescu Spătaru nu se respectă legea lui Blanchot (ex. miercuri, 3 ianuarie), ci avem de a face, mai degrabă, cu trimiterea spre unii indici temporali ce permit localizarea.
Identitatea autor – narator – personaj.
Atenţionăm că pactul autobiografic (P. Lejeune) are un aspect mai special. Naratorul se ascunde în spatele persoanei întâi plural, ca imagine a „monocuplului” (în accepţia lui Dan C. Mihăilescu). Persoana utilizată conferă un grad sporit de autenticitate.
 
Pretinzând să aducă o informaţie despre realităţi exterioare ale textului, lucrările subiective au drept scop nu simpla verosimilitate, ci adevărata asemănare, nu efectul de real contează, în cele din urmă, ci imaginea realului. Asemănarea poate fi identificată la două nivele: al elementelor povestirii (criteriul exactităţii, ce vizează informaţia) şi, mai important, al totalităţii povestirii (criteriul fidelităţii, ce vizează semnificaţia).
În cazul de faţă, jurnalul reprezintă, mai degrabă, o cronică cu accente culturale, în care monotonia şi banalitatea ţin de o anumită regularitate a informaţiei. Astfel, Jurnalul lui N. M. Spătaru se poate citi pentru lucidele constatări şi judecăţi asupra unei întregi epoci şi a oamenilor ei.
Prin urmare, un atare demers didactic poate scoate din monotonie receptarea textului literar în cadrul orelor din liceu, reuşindu-se un comentariu la care participă afectivitatea, interesul şi nivelul cognitiv şi metacognitiv al elevului, conştienţi de faptul că orice metadiscurs despre literatură, extrinsec operei, aparţinând scriitorului – jurnalul, în cazul nostru – oferă elemente pentru constituirea unei poetici care generează noi interpretări.
În urma studierii fragmentelor de jurnal, elevii ar trebui orientaţi spre o serie de concluzii, cum ar fi:
✓ Îmbrăcat deopotrivă în haina însemnărilor zilnice de drum, dar şi în cea a unei „scrisori a spătarului către Ţarul Alexei Mihailovici, trimisă din satele de pe Naun cu fiul boierului Daur, Ignati Milovanov, în 17 aprilie 1675”, jurnalul lui N. M. Spătaru respectă principiul calendaristic dintr-o perspectivă memorialistică.
✓ Autenticitatea acestor notaţii este indiscutabilă, având în vedere imensa responsabilitate pe care şi-o asumase spătarul şi pioşenia manifestată faţă de cneazul rus.
✓ Pe lângă relatările vizând evenimentele trăite de echipa misiunii diplomatice în China, obligat să le facă prin specificul angajamentului, Nicolae Milescu Spătaru relevă, în această lucrare, foaia de observaţie a explorării ştiinţifice a unor ţinuturi prea puţin cunoscute europenilor.
✓ Sentimentul de participare directă a cititorului la călătoria prin ţinuturile îndepărtate este atât de puternic, încât unele aridităţi ale consemnării stricte a râurilor, oraşelor, gârliţelor, prin ritmicitatea interioară, conferă dinamism lecturii, descătuşând imaginaţia.
✓ Pe N. Milescu Spătaru nu-l interesează numai aspectul geografic al ţinuturilor, ci şi cel etnografic. Privirea lui iscoditoare caută să surprindă şi viaţa specific omenească pe care o trăiesc populaţiile atât de variate ca înfăţişare pe acele îndepărtate meleaguri: ocupaţia, armele, manifestările religioase, superstiţiile.
În cele din urmă, Jurnalul de călătorie în China reprezintă un exemplu elocvent de surprindere a pulsului unei comunităţi, deopotrivă cu a cotidianului cultural al unui om plasat într-un topos specific.
 
Note
1 Alexandru Crişan, Sofia Dobra ş.a., Limba şi literatura română,clasa a V-a, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2005.
2 Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu, Editura Emia, Deva, 2004, p. 13.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog