Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

RECEPTARE ŞI INTERPRETARE

Contextualizarea didactică a temei cărţii în ciclul gimnazial

Diana VRABIE

Alte articole de
Diana VRABIE
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

Scopul receptării literaturii române în şcoala de cultură generală este de a forma gustul estetic, ca parte integrantă a educaţiei generale a elevilor. Indiscutabil, în scopul formulat mai sus – urmărit de lectura literară – se includ şi alte obiective formative, cum ar fi: „dezvoltarea gândirii, formarea orizontului intelectual-cultural, a concepţiei despre lume şi viaţă, cultivarea dragostei faţă de patrie, de cultura naţională ş.a.”1. Finalitatea esenţială a însuşirii literaturii române în şcoală rămâne însă: „de a forma din elevi cititori avizaţi de literatură, oameni cu deprinderea de a citi şi capabili să adopte o poziţie personală faţă de lecturile lor”2. Un rol deosebit de important în realizarea sarcinilor formative ale obiectului îi revine profesorului. Prin participarea activă, emoţională în procesul de receptare, profesorul creează o atmosferă specifică, climatul necesar ajustării sensibilităţii elevilor la înalta tensiune de sentimente şi idei ale operelor.
În Concepţia educaţională a disciplinei3este menţionat faptul că lingvistica şi ştiinţa literară reprezintă cele două domenii educaţionale care se integrează în disciplina Limba şi literatura română.
Scopul educaţiei literar-artistice este formarea cititorului cult de literatură artistică şi a premiselor pentru educaţia artistic-estetică generală4. Componenta literară a conţinuturilor EL / ELA se constituie astfel din:
a) texte literar-artistice şi folclorice;
b) texte literare interpretative consacrate: studii şi eseuri de analiză şi comentarii (hermeneutica literară);
c) texte ştiinţifice: de teorie şi istorie literară, estetică etc.;
d) texte / materii didactice despre învăţarea / realizarea activităţilor de lectură.
Aşadar, pentru configurarea viziunii de ansamblu asupra predării unei teme din cartea de gimnaziu, profesorul trebuie să-şi creeze un portofoliu didactic conținând opere literare la tema cărţii, fragmente şi texte de istorie literară, care să analizeze tema cărţii în creaţia unui scriitor, dar şi suporturi didactice în vederea predării temei literare în cauză.
Analizând conţinuturile Curriculumului la limba şi literatura română pentru ciclul gimnazial, am constatat că tema cărţii apare recomandată pentru toate clasele, de unde deducem atenţia justificată a autorilor curriculumului pentru subiectul dat. Astfel, aceasta apare fixată începând cu clasa a V-a, la capitolul Cartea – obiect cultural. Texte literare şi nonliterare.Regăsim tema cărţii şi în programa clasei a VI-a, la modulul Cartea – obiect cultural. Structura cărţii, dar şi la clasa a VII-a, în cadrul unui modul, cu un conţinut dens, Cartea – obiect cultural (momente din istoria cărţii-manuscris, ale cărţii tipărite şi ale cărţii electronice).În clasa a VIII-a tema va fi abordată la modulul Cartea – obiect cultural. Biblioteca virtuală / electronică. Cărţile audio, iar în clasa a XI-a, la modulul Cartea ca mijloc de comunicare. Publicaţiile periodice.
Textele de lucru propriu-zise sunt lăsate la discreţia profesorului, care are libertatea să aleagă dintr-un areal tematic suficient de generos (Cuvântde Tudor Arghezi, Tiparniţe mănăstireşti de Lucian Blaga, Monologul interior al unui e-book de Umberto Eco, Cum ar trebui să citim o carte? de Virginia Woolf etc.)
De menţionat că predarea temei cărţii în gimnaziu îşi propune să formeze şi să dezvolte competenţa literară a cărei trăsătură definitorie „o constituie «creativitatea» deoarece în orice lectură literară nu e vorba doar de utilizarea (adecvată «situaţiei») a diverselor convenţii, care formează genul, stilul, gruparea, autorul, ci şi de capacitatea de a inventa sensuri complementare, de a stabili legături şi a produce inferenţe. Căci orice operă se înscrie într-o zonă a posibilului literar pe care n-o epuizează, practic, nici un sistem de convenţii”5. De aceea considerăm necesar ca profesorul să dea dovadă de multă perspicacitate în alegerea textelor care ar trebui să depăşească linia tradiţionalistă şi să cuprindă creaţii din literatura modernă şi postmodernă, pentru a îmbogăţi perceperea elevilor faţă de literatură.
Lectura operelor care tratează tema cărţii dezvoltă şi competenţa culturală atunci când sunt aplicate mecanisme adecvate, unul dintre acestea fiind identificarea corectă a textelor care să-i ajute pe elevi să-şi dezvolte „aptitudinea de a integra şi ierarhiza cunoştinţele, de a le folosi în mod productiv”6.
Pentru o mai bună contextualizare a temei date, ne-am propus să cercetăm şi conţinuturile manualelor în vederea evaluării concordanţei dintre conţinuturile curriculare şi cele ale manualelor. Deoarece investigaţia noastră vizează identificarea temei cărţii în clasa a VII-a, am cercetat manualul de Limba şi literatura română semnat de Tatiana Cartaleanu, Mircea Ciobanu, Olga Cosovan7.
Manualul demarează cu unitatea Cartea – obiect cultural, pentru studiere fiind propuse textele Tiparniţe mănăstireşti de Lucian Blaga şi Monologul interior al unui e-book de Umberto Eco, foarte sugestiv selectate, în opinia noastră. Ele ilustrează evoluţia în timp a cărţii ca obiect: de la tiparniţele mănăstireşti la e-book-urile moderne. Receptarea lucrărilor este ghidată de rubricile Studiul textului; Lectura interogativă; Aplicare şi creaţie; Deschideri. Remarcabile sunt reproducerile picturale care însoţesc textele, facilitând apropierea de tema cărţii: Labirintde Albertas Gurcsas; Tiparniţă medievală, imagine dintr-un manuscris de la 1520; Evanghelistul Marcu, tetraevanghel din 1492 etc. Aceste reproduceri pot servi drept soluţii de activare.
Pentru studiul textului, autorii manualului propun o serie de exerciţii lexico-semantice.
Lectura interogativăghidează elevul în „pliurile” textului, invitându-l:
• să identifice factura textului: literară / nonliterară;
• să identifice particularităţile limbajului poetic;
• să comenteze afirmaţia („umbra mănăstirilor este prielnică gândului ridicat în cer”);
• să comenteze rolul anumitor figuri de stil;
• să divizeze textul, pornind de la modalităţile tehnice de reproducere a lucrărilor scrise etc.
La formularea sarcinilor autorii manualului au ţinut cont de „principiul valorii certificate: valoare naţională / universală a operei / creaţiei scriitorului”, dar şi de „principiul plinătăţii axiologice”8.
Pentru rubrica Aplicaţie şi creaţies-au propus o serie de exerciţii, având ca miză dezvoltarea creativităţii elevilor, gen Fabrica de literatură.
La rubricaDeschideri sarcinile vizează o completare a informaţiilor cu deschidere spre domenii complementare (grafică, internet, tipografie).
Considerăm că elevilor le-ar fi de un real folos informaţiile vizând elementele paratextuale ale cărţii, care constituie tot atâtea chei de descifrare a acesteia. Spre exemplu:
Supracoperta este coperta care mediază primul contact, cel superficial, dintre carte şi cititor. Tehnologia modernă permite realizarea unei infinite game de modele şi culori pe care cărţile le pot „îmbrăca”. Doar că acest „înveliş” facilitează abia contactul fragil cu oameni şi opere, strict vizual şi vag informativ (prin prezenţa pe coperta exterioară şi pe coperta propriu-zisă a numelui / numelor autorului / autorilor şi a titlului cărţii).
Pagina de gardă este prima pagină din volum, pe care figurează doar numele autorului / autorilor şi titlul cărţii (inserate în partea de sus a paginii).
Pagina de titlu este „cartea de vizită”, componenta care furnizează cea mai mare parte a informaţiilor privitoare la statutul şi structura cărţii (motiv pentru care aceasta trebuie consultată atunci când se realizează descrierea bibliografică a unei cărţi, şi nu supracoperta sau coperta).
Autorul este persoana care a conceput, scris şi căreia îi aparţine de drept conţinutul cărţii publicate; are obligaţiile şi drepturile ce decurg din acest statut.
Noţiunile respective ar completa informaţia din manual referitoare laeditură, tipografie, siglă etc., iar elevul ar avea o imagine clară asupra procesului de producere a cărţii ca obiect, dar şi a mărcilor acesteia.
Dincolo de avantajele pe care le comportă lucrul cu manualul, această acţiune nu trebuie suprasolicitată. Manualele rămân să reprezinte o permanenţă în procesul de învăţământ, dar valorile lui funcţionale trebuie sporite de către profesor. Utilizarea creatoare amplifică valenţele informative şi formative avute în vedere de către autori.
Totodată, improvizaţia, superficialitatea produc o impresie dezagreabilă asupra elevilor şi afectează esența atitudinii lor față de manual. În desfăşurarea acestui prim contact cu cartea şcolară, profesorul are la îndemână Cuvântul autorului / autorilor, în care sunt precizate concepţiile după care a fost realizat manualul, este comunicată structura lucrării şi obiectivele urmărite. Este bine ca profesorul să acorde o atenţie importantă acestei prefeţe. Didacticianul Corneliu Crăciun ilustrează numita operaţie prin interpretarea unui eventual text, care să preceadă manualul de clasa a IX-a. Noi îl considerăm potrivit, inclusiv pentru clasa a VII-a, acceptabil pentru analiză, ca un text nonliterar.
Dragi elevi,
Un manual este ușa care vă aşteaptă să o deschideţi. Dincolo de ea sunt promisiuni şi certitudini. Dacă aţi deschis-o, păşiţi cu încredere mai departe, fără să uitaţi că fiecare pas în plus spre cunoaştere presupune, în acelaşi timp, efort şi bucurie. Bucuria de a reîntâlni ceea ce aţi învăţat în anii de dinainte, de a descoperi lucruri şi perspective noi, texte originale şi elemente inedite de comunicare, aşa cum au fost ele pregătite şi adunate între pagini de carte şcolară pentru a servi preocupărilor şi aşteptărilor celor care acum sunt în clasa a IX-a. Unele pagini mai păstrează ceva din spiritul de joacă al copilăriei, altele sunt mai grave şi mai pretenţioase, pentru că voi înşivă aţi mai crescut. Vi se adresează acum texte şi chestiuni de limbă mai complicate, mai sugestive, deşi simţiţi încă nevoia ca, din când în când, să trageţi cu ochiul spre copilărie.
Un manual este o invitaţie pe care, aşa cum se întâmplă şi în cazul unei poezii, al unei cărţi de călătorii sau de eseuri, al unei piese de teatru, autorul a realizat-o convins că va găsi în cititori (de data aceasta elevi şi profesori) un partener. De aceea vă invit să parcurgem împreună cele cinci teme în jurul cărora a fost selectat materialul de literatură, să însuşim tehnicile de interpretare a textului literar, să identificăm vocile autorului şi ţesăturile narative ori profilul distinct al fiecărui text, să reflectăm asupra componentelor limbii, pentru a-i da importanţa cuvenită şi respectul meritat, fiindcă o exprimare corectă, coerentă şi clară ne prezintă în faţa oamenilor într-un mod convingător şi ne câştigă respectul lor. Să acordăm atenţia cuvenită atât textului literar, cât şi textului nonliterar, pentru că amândouă sunt expresii actuale ale comunicării umane şi ne privesc îndeaproape, în calitatea noastră de fiinţe ale unui secol pe care-l dorim mai intelectual, mai moral şi mai tolerant prin cunoaştere şi acceptare.
Un manual poate deveni un prieten, dacă oferă experienţe utile pentru a păşi mai departe în viaţă; şi le oferă cu dragoste şi grijă, iar voi – şi acesta este gestul de recunoştinţă supremă – să-i întoarceţi paginile, să vă străduiţi să intraţi în dialog cu autorii lui, să polemizați cu ei, să călătoriţi alături de ei, să visaţi laolaltă, dar să şi vă exprimaţi ceea ce credeţi şi ceea ce aţi vrea să întrebaţi sau să contestaţi. Dacă unele lucruri par mai dificile, gândiţi-vă că prietenul bun nu trebuie să vă ferească de greutăţi, să le elimine din faţa voastră, pentru ca drumul să fie neted şi fără asperităţi, el trebuie doar să vă ajute să le depăşiţi, mai cu seamă să vă înveţe cum să nu cedaţi în faţa lor.
Un manual este un instrument de lucru, pus la îndemâna voastră şi a profesorilor voştri. El nu este făcut să stea pe un raft ca un bibelou, nici în servietă ca un obiect uitat. El trebuie folosit la şcoală şi acasă, trebuie respectat, dar nu menajat. Cu cât este deschis mai des, cu atât i se confirmă valoarea. Datorită lui veţi învăţa să învăţaţi.
Cu aceste gânduri, vă doresc vouă şi dascălilor voştri să aveţi parte de succese în descoperirea lumii comunicării, a literaturii, a cinematografiei, căreia să-i aduceţi partea voastră de energie, sensibilitate şi frumuseţe. Şi de încăpăţânare de a duce mai departe ceea ce este9.
Sugestii de interpretare a textului:
1. Câte părţi pot fi identificate în text? Care este conţinutul lor?
2. Cine vorbeşte? Cui i se adresează?
3. Câte alineate conține? Cum începe fiecare alineat? Există vreun element comun care le apropie? Ce vă sugerează acest fapt?
4. Descoperiţi structuri specifice adresării directe.
5. Care sunt promisiunile autorului? Cum v-ați dat seama că lucrarea are un singur autor?
6. Ce vor învăţa elevii prin intermediul acestui manual?
7. Care sunt funcţiile manualului (aşa cum se desprind ele din text)?
8. Care este tonul adresării? (alegeţi o variantă de răspuns sau mai multe)
✓ sobru;
✓ amical;
✓ distant;
✓ confesiv;
✓ mobilizator etc.
Observăm că unitatea „Cartea – obiect cultural” este extrem de productivă, din punct de vedere didactic, deschisă celor mai variate metode didactice. Ca strategii de lucru ar putea fi aplicate diverse tehnici de scriere sub impactul lecturii, de la Reacţia cititoruluila Jurnalul dublu (triplu). De asemenea, poate fi eficientă aplicarea tehnicii În căutarea autorului, având în vedere că mărcile stilistice ale textului, în mod normal, reflectă epoca scrierii lui.
Sunt recomandabile tehnicile de stimulare a creativităţii, care duc „la libertatea în gândire şi în expresia verbală, dar şi la înţelegerea de alt nivel a textului”10. În acest context, Biografia cărţii ar fi o tehnică interesantă de ghidare a imaginaţiei, pe care o putem aplica prezentând elementele paratextuale ale unei cărţi (imagine, grafică, titlu, autor etc.). O altă strategie originală, valabilă, mai ales, pentru lecţia de sinteză, ar fi Blogul scriitorului, care nu implică obligatoriu accesul elevilor la internet în timpul orelor, însă e necesar ca ei să cunoască fenomenul de blog şi blogging şi să aibă cel puţin experienţa lecturii blogurilor. Blogul poate fi folosit în accepţia sa de „carnet de notiţe” online, cu idei, impresii despre cărţile citite, reacţii la evenimente. Blogul poate reflecta un moment important al vieţii scriitorului sau o anumită perioadă biografică. În calitate de text paraliterar, blogul le permite creatorilor un anumit grad de libertate a imaginaţiei, însă profesorul va defini clar limitele ficţiunii şi va urmări ca personalitatea reală a scriitorului să rămână în vizorul bloggerilor. Dacă ideea de blog este străină elevilor sau profesorului, se poate recurge la varianta tradiţională a tehnicii, Jurnalul scriitorului, care presupune simularea unor pagini din jurnalul intim al autorului.
În concluzie, procesul didactic trebuie să fie cât mai variat din perspectiva utilizării strategiilor şi tehnicilor de predare, mizându-se atât pe creativitatea profesorului, cât şi a elevului. Totodată, metodele utilizate trebuie să-l determine pe elev să conştientizeze necesitatea de a cere informaţii textului şi de a decide importanţa acestor informaţii, relevând impactul cărţii ca sursă de cunoaştere.
Curriculumul şcolar la disciplina Limba şi literatura română oferă o mare libertate profesorului în alegerea operelor de referinţă, de aceea el trebuie să selecteze cu grijă textele literare, ţinând cont de vârsta elevilor şi de interesele lor de lectură, pentru că numai în acest fel strategiile didactice îşi vor atinge scopul: formarea personalităţii elevului.
 
Note
1 Constantin Parfene, Literatura în şcoală, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1997, p. 22.
2 Ibidem, p. 22.
3 Limba şi literatura română.Curriculum şcolar, clasele a V-a – a IX-a, Editura Lyceum, Chişinău, 2010, p. 5.
4 Ibidem, p. 6.
5 Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 88.
6 Paul Cornea, op. cit., p. 86.
7 Tatiana Cartaleanu, Mircea Ciobanu, Olga Cosovan, Limba şi literatura română, clasa a VII-a, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2012.
8 Limba şi literatura română.Curriculum şcolar, clasele a V-a – a IX-a, p. 8-9.
9 Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu, Editura Ema, Deva, 2004, p. 221.
10 Limba şi literatura română. Ghid de implementare a curriculumului modernizat pentru treapta liceală, Editura Cartier, Chişinău, 2010, p. 99.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog