Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Nume de familie româneşti arhaice şi derivatele lor în zone periferice şi insulare

Vladimir ZAGAEVSCHI

Alte articole de
Vladimir ZAGAEVSCHI
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

În nordul Basarabiei, în Bucovina şi, în general, în nordul Moldovei istorice, în Transnistria – de la Nistru până la Bug şi chiar până la Nipru, zone periferice şi insulare ale teritoriului lingvistic dacoromân, în care românii moldoveni conlocuiesc, de secole, în contact nemijlocit cu alte popoare: ruteni, ucraineni, ruşi, polonezi – în aceste zone, spuneam, se întâlnesc nume de familie în forme morfologice arhaice, dar şi derivatele lor, cu sufixe de origine ucraineană, rusă, poloneză.
Despre aceste teritorii, parcurse de către Geo Bogza cu autobuzul, de la Cernăuţi la Lipcani (nordul Basarabiei), scriitorul român scria, în proza Basarabia, ţară de pământ, următoarele:
„În bucata aceasta de ţară, care se şi cheamă Basarabia-Bucovina, sînt sate babilonice, în care trăiesc [...] câte patru, cinci neamuri deosebite de oameni. Sînt Ruteni şi Ruşi, Români moldoveni şi Români bucovineni, Nemţi, Ovrei şi Polonezi galiţieni, fiecare cu idiomul lui. În autobuzul care pleacă din Cernăuţi spre Basarabia se încrucişează limbile tuturor acestor neamuri. În afară de moldoveneasca domoală şi molcomă, celelalte feluri de vorbire au ceva repezit şi scrâşnit de trăsură care pătrunde cu roţile într-un pietriş. Vorbele împănate excesiv cu consoane, pârâie şi trosnesc pe vârful limbii şi între dinţi, puşi, parcă de fiecare dată, să suporte un tir rapid de mitralieră”.
În zona transnistriană, cuprinsă atât în spaţiul Republicii Moldova, cât şi în spaţiul ucrainean, în care românii moldoveni s-au aflat secole la rând izolaţi de conaţionalii lor din ţară (Metropolă), au păstrat forme morfologice arhaice, cel puţin la numele de persoane, dacă nu şi la numele comune (apelative), de la care provin. Este vorba de numele de familie provenite de la substantive şi calificative masculine şi neutre la singular (N. Ac.) cu articolul hotărât -l conservat.
Se ştie că articolul hotărât -l de la N. Ac. singular s-a păstrat în vorbire până în secolul al XVI-lea. În primele monumente scrise pot fi întâlnite de acum multe cazuri când articolul -l începuse a nu mai fi pronunţat [Densusianu 1961: 109]. Totuşi, tratând un subiect de la nivelul acestui secol şi căutând să redea cu exactitate particularităţile lingvistice ale epocii, scriitorul clasic Constantin Negruzzi îşi intitulează cunoscuta sa nuvelă anume Alexandru Lăpuşneanul, cu -l păstrat1.
În secolul următor, al XVII-lea, reducerea articolului s-a intensificat, iar de prin secolul al XVIII-lea -l a încetat să mai fie pronunţat [Graur 1965: 148]. Dispărut din aproape toate graiurile dacoromâne, articolul -l mai poate fi înregistrat azi în ţara Moţilor (Munţii Apuseni), unde substantivele comune articulate (lupul, ursul) se întâlnesc frecvent alături de cele nearticulate (lupu, ursu) [Avram 1959: 458 şi urm.].
Articularea cu articolul hotărât -l s-a păstrat ca o notă arhaică a structurii morfologice a limbii române în scrierile cronicarilor:
Grigore Ureche: Bârlădeanul, Cazacul, Creţul, Iancul, Lăpuşneanul, Lungul, Mihul, Onciul, Radul, Şchiopul, Tăutul, Vladul;
Miron Costin: Banul, Băleanul, Cataragiul, Cârnul, Dincul, Drăguţăscul, Hâncul, Marcul, Radul, Şchiopul, Tăutul ş.a.;
Ioan Neculce: Bănariul, Brâncoveanul, Cârnul, Ciobanul, Cornescul, Dediul, Drăguţescul, Dulgheriul, Hâncul, Lupul, Mirescul, Sandul, Sârbul, Tăutul, Turcul, Uşurelul ş.a.;
Radu Popescu: Brâncoveanul, Pârvul, Radul, Vlădescul;
Radu Greceanu: Bălăceanul, Milcoveanul, Pârvul, Vlădescul ş.a.
În secolele următoare, un număr mic de persoane, în special bucovineni, au continuat să îşi semneze numele de familie cu -l: Nanul, Onciul2, Pumnul3, Sorbul [Graur 1965: 148], Grecul, Isopescul etc.[Rusu 1984: 219 cu trimitere la S. Pop, în „Revista Fundaţiilor”, VIII, 1941: 430].
Pentru numele comune / apelative, în varianta literară, articolul hotărât -l a urmat să fie notat în scris până actualmente, respectându-se astfel tradiţia grafică, principiul tradiţional-istoric în ortografie. Pentru numele proprii însă (toponime, antroponime) efectele evoluţiei au fost transmise şi păstrate cu fidelitate (de ex.: Chetrosu, Codru, Nistru, Ulmu – toponime; Lungu, Negru, Munteanu, Tăutu, Ţapu – antroponime).
Totuşi, la ora actuală, în graiurile moldoveneşti periferice şi insulare din Transnistria (raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova) şi din enclavele Ucrainei de est (regiunile Dnepropetrovsk, Doneţk, Zaporojie, Lugansk, Nikolaev, Kirovograd), articolul hotărât -l s-a menţinut la numele de familie, transmiţându-se prin actele deţinătorilor lor până în zilele noastre4. Astfel se şi explică faptul că în Republica Moldova, prin ziare, reviste, alte mijloace mass-media, ghiduri de telefoane ş.a., poţi întâlni tot mai des aşa nume de familie ca: Albul, Basicul, Basiul, Bodiul, Cazacul, Creţul, Dânul, Dârul, Dodul, Dorul, Gânjul, Griţcul, Grosul, Isaicul, Josul, Lungul, Lupul, Muncescul, Nicul, Racul, Robul, Roibul, Sandul, Sârbul, Scurtul, Serbul, Şerbul, Şerpul, Stârcul, Surdul, Turcul, Ţicul, Ursul ş.a., ale căror purtători – oameni de stat, savanţi, muzicieni, ziarişti, studenţi, oameni de rând – sunt originari de prin părţile locurilor amintite. Fenomenul lingvistic arhaic vorbeşte şi despre vechimea satelor moldoveneşti în zonele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova şi din Ucraina de est până la Bug şi chiar până la Nipru.
În zonele periferice, limitrofe şi, cu atât mai mult, în cele insulare, cum este spaţiul transnistrian, numele de familie, în faza cu -l păstrat (conservat), au dat naştere şi la derivate, s-au adaptat, într-un fel sau altul, în anumite şi diverse circumstanţe ale convieţuirii interetnice, la modelele derivative slave, anexând, la numele radicale româneşti, şi câte un sufix, fie de tip rusesc, fie ucrainean sau polonez.
Derivate cu sufixe ruseşti, eventual bulgăreşti5:
– cu sufixul -ev:Bobâlev (Bobul + -ev), Dodâlev (Dodul + -ev), Ghinculev (Hâncul + -ev);
– cu sufixul -ov: Barbulov (Barbul + -ov), Ghinculov6(Hâncul + -ov), Lupulov (Lupul + -ov), Radulov (Radul + -ov), Orbulov (Orbul + -ov).
Derivate cu sufixe ucraineşti:
– cu sufixul -eac: Bambuleac (Bumbul + -eac)7, Biciuleac (Biciul + -eac), Bobuleac / var. Bubuleac (Bobul + -eac), Creţuleac (Creţul + -eac), Friptuleac (Friptul + -eac), Guţuleac (Guţul + -eac), Lupuleac (Lupul + -eac), Maguleac (Magul + -eac), Mihuleac (Mihul + -eac), Moftuleac (Moftul + -eac), Niţuleac (Niţul + -eac), Petruleac (Petrul + -eac), Robuleac (Robul + -eac), Rusuleac (Rusul + -eac), Sanduleac (Sandul + -eac), Săuleac (Seul / var. Săul + -eac), Surduleac (Surdul + -eac);
– cu sufixul -enco8: Cerbulenco (Cerbul + -enco), Guţulenco (Huţul + -enco), Niţulenco (Niţul + -enco), Onciulenco / Unciulenco (Onciul + -enco), Sandulenco (Sandul + -enco), Sârbulenco / var. Sărbulenco9 / Serbulenco (Sârbul + -enco), Scurtulenco (Scurtul + -enco), Ursulenco (Ursul + -enco);
– cu sufixul -ciuc10: Lupulciuc (Lupul + -ciuc).
Derivate cu sufixe de origine poloneză:
– cu sufixul -schi11: Cuculschi12 (Cucul + -schi), Sandulschi (Sandul + -schi).
Derivate cu două sufixe de origine est-slavă:
– sufixul ucrainesc -enco plus sufixul rusesc -ov: Scurtulencov (Scurtul + -enco + -ov), Ursulencov (Ursul + -enco + -ov).
Al. Graur [1965: 80] consideră că derivatele cu sufixul dublu -encov ar caracteriza numele de familie bieloruse. Pentru Basarabia, Bucovina, Transnistria însă e puţin probabil, am spune, să fi fost influenţaţi, întrucât aceste teritorii nu au graniţă comună cu Bielorusia.
După dispariţia, de prin secolul al XVIII-lea, din vorbire a articolului -l de la substantivele şi calificativele masculine şi neutre, procesul de amplificare a numelor de familie româneşti cu sufixe de origine slavă orientală (rusă, dar mai ales ucraineană) a continuat. De data aceasta, în Basarabia şi Bucovina, sufixele se adăugau la substantive şi calificative cu -l dispărut.
Derivate cu sufixe ucraineşti:
– cu sufixul -eac: Brânzeac (Brânză + -eac), Frăsâneac (Frăsina + -eac), Zineac (Zina[ida] + -eac);
– cu sufixul -enco: Abramenco (Abram / Avram + -enco), Babenco13 (Bob + -enco), Bondarenco (Bondar + -enco), Botnarenco (Botnar / Butnar + -enco), Cazacenco (Cazacu / Cazac + -enco), Cherdivarenco14 (Cherdivară < pierde vară + -enco), Cumatrenco (Cumătru + -enco), Danilenco (Dănilă + -enco), Dicusarenco (Dicusară < de cu seară + -enco), Mârzenco (Mârza < tăt. mârza + -enco), Mihalcenco (Mihalcea + -enco), Morarenco (Moraru / morar + -enco), Rotarenco (Rotaru / rotar + -enco), Sidorenco (Isidor / Sidor + -enco), Vasilenco (Vasile + -enco), Voloşenco (Voloh / valah + -enco);
– cu sufixul -ciuc: Abramciuc (Abram / Avram + -ciuc), Bodnarciuc / Botnarciuc (Botnaru / Butnaru / butnar + -ciuc), Bondarciuc (Bondar / bondar + -ciuc), Cimbriciuc (Cimbru < cimbru + -ciuc), Corneiciuc (Cornel + -ciuc), Dascalciuc (Dascăl + -ciuc), Franciuc (Francu / Frangu < franc + -ciuc), Garganciuc15 (Gorgan < gorgan + -ciuc), Gavrilciuc (Gavril + -ciuc), Iliciuc (Ilie + -ciuc), Irimciuc (Irimia + -ciuc), Macarciuc (Macar / Macarie + -ciuc), Marinciuc (Marin + -ciuc), Marianciuc (Marian + -ciuc), Mateiciuc (Matei + -ciuc), Maximciuc (Maxim + -ciuc), Moscalciuc (Moscalu / moscal + -ciuc), Nicolaiciuc (Nicolae + -ciuc), Onofreiciuc (Onufrie / Onofrei + -ciuc), Ostapciuc (Eustafie / pop. Ostap + -ciuc), Palanciuc (Palanca16 + -ciuc), Panciuc (Pan / polon. pan + -ciuc), Procopciuc (Procopie + -ciuc), Pavelciuc (Pavel + -ciuc), Romanciuc (Roman + -ciuc), Vacarciuc (Văcaru / văcar + -ciuc), Vasilciuc (Vasile + -ciuc), Voloşciuc (Voloh / valah + -ciuc);
– cu sufixul -iuc17: Banariuc (Bănaru < bănar18 + -iuc), Brânzaniuc (Brânză + -an + -iuc), Butnariuc (Butnaru + -iuc), Cadraniuc (Cadran + -iuc), Caliniuc (Călin + -iuc), Catraniuc (catran < tc. katran + -iuc), Costiuc (Constantin / Costi + -iuc), Cuciuc (Cuc / cuci + -iuc), Guştiuc (gust + -iuc), Harmaniuc (harman19 + -iuc), Lazariuc (Lazăr + -iuc), Martâniuc (Martin + -iuc), Pâslariuc (Pâslaru + -iuc), Poştariuc (Poştaru + -iuc), Romaniuc (Roman + -iuc), Sapaniuc20 (săpun + -iuc), Smântâniuc (smântână + -iuc), Ştefaniuc (Ştefan + -iuc), Ţâmbaliuc (Ţâmbală / Ţambal + -iuc).
În concluzie, putem spune că nomenclatura numelor de familie româneşti, amplificate cu sufixe de origine slavă (rusă, ucraineană, poloneză), este deosebit de bogată, procedeul derivării dovedindu-se a fi foarte productiv, caracterizând, îndeosebi, partea de nord-est a teritoriului lingvistic dacoromân, ceea ce confirmă opinia conform căreia „creaţiunea derivatelor este mai bogată în Moldova” [Constantinescu 1963: XVI].
Acest colorit al derivatelor sporeşte capacitatea de identificare a persoanelor, care poartă nume de familie provenite de la acelaşi cuvânt-radical românesc, adăugându-li-se, totodată, şi o nuanţă care exprimă originea deţinătorului numelui din cutare sau cutare zonă dialectală limitrofă sau insulară (de ex.: Ursu, Ursul, Ursuleac, Ursulenco, Ursuleţ, Ursulescu ş.a.).
Faptul că nume de familie de tipul Ursu, Ursuleac, Ursulenco ş.a. se întâlnesc şi în alte zone ale masivului lingvistic dacoromân se datorează migraţiilor interregionale, interzonale, circulaţiei interdialectale şi interetnice a persoanelor.
 
Note
1 În ediţiile ulterioare, unii editori, neglijând specificul lingvistic al secolului, au adaptat titlul nuvelei la normele literare în vigoare: Lăpuşneanu.
2 Personalitate cunoscută: Dimitre Onciul (1856-1923), istoric român, profesor la Universitatea din Bucureşti, preşedinte al Academiei Române (1920-1923), autor al monografiei Din istoria Bucovinei [Universitas, Chişinău, 1992, 104 p.].
3 Personalitate cunoscută: Aron Pumnul (1818-1866), profesor, lingvist şi patriot român, dascălul lui M. Eminescu.
4 Articolul hotărât -l s-a păstrat şi în toponimia din Valea Ampoiului (jud. Alba, Ardeal), după cum aflăm dintr-o cronică semnată de Maria Cosniceanu, în „Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară”, Chişinău, 1966, nr. 6, p. 99.
5 Sufixele slave -ov şi -ev au o funcţie patronimică. În documentele slave vechi erau folosite pentru a forma patronime: Manev „al Manii” sau „al lui Manea”. Sub regimul austriac, în Bucovina multe nume de familie româneşti au fost slavizate: Barbulov, Buzatov ş.a. [vezi Constantinescu 1963: LIX şi LXV].
6 Personalitate cunoscută: Iacob Ghinculov (1800-1870), pedagog şi lingvist român, născut la Ovidiopol, jud. Tiraspol. În 1840 publică la Sankt Petersburg lucrarea Начертание правилъ валахо-молдавской грамматики.
7 Bumbuleác / var. Bombuleác, în rostire rusificată – Bambuleác (ca şi rus. xорошó, rostit – xaрaшó).
8 Sufixul ucrainean -enco a pătruns în Moldova prin nume străine: Cerbulenco, Cherdivarenco, prin analogie cu Boicenco, Cazacenco [vezi Constantinescu 1963: LVIII]. În ucraineană acest fel de nume, foarte răspândit de altfel, sunt diminutive, cam de acelaşi fel cu cele germane în -ing [Graur 1965: 80].
9 Nume de familie răspândit în s. Cosăuţi, jud. Soroca, Basarabia. Vezi: Alexei Zagaievschi, Vasile Zagaievschi, Cosăuţi. Comună din preajma Cetăţii Soroca,Tipografia Centrală, Chişinău, 2005, p. 344-405 passim. Vezi şi la Constantinescu 1963: LVIII.
10 Sufixul ucrainean -ciuc „a pătruns în onomastica română sub regimul austriac: Sauciuc < Sava, Vacarciuc < Văcaru etc.” [Constantinescu 1963: LVII]. Îndeplineşte o funcţie diminutivală. Numele de familie slav Melniciuc ar corespunde numelui de familie românesc Morăraş.
11 Numele de familie poloneze în -ski sunt la origine adjective [Graur 1965: 81]. Provenienţa lor nu este legată de nume de persoane, ci de denumiri geografice. Primele nume de familie în -ski la ruşi şi ucraineni erau purtate de cnezi şi proveneau de la denumirile proprietăţilor lor. Mai târziu, numele de familie în -ski sunt preluate de preoţime, dar şi de băieţii din localităţile săteşti, care, la înscrierea într-un seminar duhovnicesc, îşi adăugau un -ski la numele de familie sau la numele tatălui (Superanskaia 1964: 35). În exemplele noastre, după cum vedem, sufixul -ski se adaugă la nume de familie (Cucu), dar şi la prenume (Sandu).
12 Vezi şi la Constantinescu 1963: LXVI.
13 Vezi Constantinescu 1963: LVIII – Bobencu. La noi Babenco, în rostire rusească (ca şi rus. xорошó, rostit: xaрaшó).
14 Vezi şi la Constantinescu 1963: LVIII.
15 Gorgan(ciuc) < gorgan (cf. rus. kурган) „movilă”. Gargan e o variantă în rostire rusească. Numele Garganciuc (ca şi Romanciuc, Rotarciuc, Vacarciuc şi altele) vine să infirme ideea susţinută de Al. Graur [1965: 80], precum că „Sufixul [-iuk] ia forma -ciuk când înaintea lui i se găseşte un ţ sau un k”. Acestea sunt două sufixe diferite.
16 Nume de localităţi săteşti în raioanele Drochia, Călăraşi şi Ştefan Vodă (Republica Moldova), în judeţele Bacău, Giurgiu, Prahova (România), în Ucraina (între Nistru şi Bug, mai sus de or. Soroca şi or. Iampol).
17 Sufixul -iuc formează diminutive hipocoristice: Kostiuk de la Konstantin, Pavliuc de la Pavel [Graur 1965: 80].
18 Dial. bănar – agent financiar; colindătorul din ceată care strânge banii câştigaţi în timpul colindului la Crăciun şi a uratului la Anul Nou [DD, I, 1985: 109-110].
19 Dial. harman (< tc.) – curte, ogradă, grădină de lângă casă [DD, V, 1986: 114-115].
20 Sapaniuc – de la săpun (în rostire rusească).
 
Bibliografie
1. Andrei Avram, Despre cauzele dispariţiei lui -l final – articol hotărât, în „Studii şi cercetări lingvistice”, 10 (3), 1959, p. 457-464.
2. N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic român, Editura Academiei, Bucureşti, 1963.
3. Ovid. Densusianu, Istoria limbii române, vol. II. Secolul al XVI-lea, Editura Academiei, Bucureşti, 1961.
4. Dicţionar dialectal (DD), vol. I-V, R. Ia. Udler, V. A. Comarniţchi, A. T. Cenuşă, V. C. Pavel, A. N. Dumbrăveanu, V. F. Melnic et. al., Editura Ştiinţa, Chişinău, 1985-1986.
5. Anatol Eremia, Maria Cosniceanu, Nume de persoane (Mic dicţionar antroponimic), Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1968.
6. Alexandru Graur, Nume de persoane, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
7. Valeriu Rusu (coord.), Tratat de dialectologie românească, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984.
8. A. V. Superanskaia, Как Вас зовут? Где Bы живёте?, Издательство „Наука”, Москва, 1964.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog