Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

Aforistica latină: încercări de clasificare

Silvia MAZNIC

Alte articole de
Silvia MAZNIC
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

1. Ţinem să remarcăm ab initio că, sub aspect cronologic, este necesară o delimitare între expresiile ce îşi au punctul de plecare în realitatea romană antică şi cele mai târzii, medievale sau din altă perioadă. Astfel, spre deosebire de sub rosautilizată de romani, sub specie aeternitatis, aparţinând filozofului Benedict Spinoza, datează din Evul Mediu.Aforistica latină târzie conţine majoritatea formulelor solemne utilizate în ritualuri, formule bibliografice, expresii consacrate.
2. Paremiologia latină provine din mai multe surse. Iată câteva dintre acestea:
a) mitologie: ab uno disce omnes „după unul află-i pe toţi” (P. Vergilius Maro, Eneida, II, 65-66); timeó Danaós et dóna feréntes „mă tem şi de duşmanii (danaii, grecii) care aduc daruri” (P. Vergilius Maro, Eneida, II, 49);
b) istorie: precum alea iacta est „zarurile au fost aruncate” (C. I. Caesar // Suetonius, De vita XII Caesărum, 32) cu referire la trecerea râului Rubicon în anul 49 î.e.n.; cucerirea Pontului la Zela în anul 47 î.e.n.: veni, vidi, vici! „am venit, am văzut, am învins” (C. I. Caesar);
c) ritual sau obicei din realitatea romană: ab ovo usque ad mala „de la ou până la mere” (fără întrerupere, de la începutul până la sfârşitul prânzului, care, după obiceiul romanilor, începea cu ouă şi se încheia cu fructe” (Horatius, Satīrae, I, 3, 6-7); non semper Saturnalia erunt! „nu vor fi întotdeauna Saturnaliile” (Senĕca, Apocolocynthōsis, XII, 2); sub rosa „în taină”;
d) dreptul roman:necessitas non habet legem „necesitatea nu are lege”. A avut o largă circulaţie în forme uşor modificate. Utilizat ca argument suprem în cazuri de forţă majoră, dar şi pentru a justifica arbitrarul. Nemo censetur ignorare legem „nimeni nu are voie să nu cunoască legea”. Necunoaşterea legii nu constituie o justificare a nerespectării ei. Nulla regula sine exceptione „nici o regulă fără excepţie” – iniţial din dreptul roman. Astăzi, aceste cuvinte au un sens mai general; realitatea este prea bogată şi contradictorie pentru ca să poată fi supusă unor catalogări sau încadrată în formule rigide. Res iudicata pro veritate habetur „lucrul judecat e socotit adevărat”;
e) bibliologie: hoc loco „în acelaşi loc”, ibidem „în aceeaşi operă”, idem „acelaşi autor”, infra „mai jos”;
f) filozofie:a priori„înainte de experienţă”, a posteriori„în urma experienţei”, mens aequa in arduis „judecată cumpănită în clipe grele” – de nuanţă stoică, recomandând stăpânire de sine în toate împrejurările. Există şi la Horaţiu, Ode, II, 3, 1-2: „aequam memento rebus in arduis servare mentem” („ţine minte: păstrează-ţi spiritul calm în vremurile grele”);
g) medicină: medicus curat, natura sanat „medicul îngrijeşte, natura vindecă”.
3. Pornind de la cele două clasificări (cronologică şi sub aspectul originii) şi apelând la definiţiile propuse de dicţionare, e posibilă o clarificare terminologică.
Diversă prin componenţa sa, frazeologia latină include vocabule ce sunt denumite în literatura de specialitate prin mai mulţi termeni: maxime, aforisme, proverbe, zicători, formule solemne utilizate în ritualuri [2], formule utilizate în referinţele bibliografice, sentinţe, cugetări, formule uzuale generale [2], expresii consacrate [1], internaţionalisme [3], locuţiuni [7].
Alături de maxime, figurează în dicţionar sentinţe, aforisme şi apoftegme, termeni între care doar specialiştii fac distincţii suple.
Máxima f. < lat. maxima, fr. maxime este o formulă lapidară, conţinând o cugetare, un gând adânc sau o normă de conduită [4]; gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită etc. [5] Drept sinonime sunt propuse sentinţă, adagiu, aforism.
Aforísmul < fr. aphorisme, cf. gr. aphorismos este o judecată care redă într-o formă concisă o părere cu privire la viaţă; cugetare care redă un adevăr. Sinonimele acestuia sunt sentinţă, adagiu, maximă, cugetare.
Sentínţa< lat. sententia,fr. sentence e definită de dicţionare drept o formulă lapidară, conţinând o cugetare sau un gând adânc, o normă de conduită; aforism, cugetare, dicton, maximă, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu.
Pentru adágiu (livr.) < lat. adagium, fr. adage sunt date în calitate de explicaţie sinonimele maximă, sentinţă, aforism.
Observăm că noţiunile enumerate supra au definiţii asemănătoare, ele fiind substituite chiar una prin alta.
Apoftégmă < fr. apophtegme, gr. apophthegma (livr.) formulare aforistică memorabilă, maximă, sentinţă formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate).
Dictón< fr. expresie, sentinţă (formulată de o personalitate ilustră) devenită proverb; exprimă o povaţă sau un gând înţelept. Sinonime: proverb; zicătoare, maximă.
Apoftegmă şi dicton au drept particularitate faptul că aparţin unor personalităţi proeminente.
4. Tudor Vianu prezintă succint nişte criterii tranşante ce deosebesc aceşti termeni la nivel semantic şi istoric. „Maximeleexprimă principii supreme ale acţiunii, reguli de viaţă, şi datează de la începuturile civilizaţiilor, fiind „expresia învăţăturilor morale transmise de către vechii legiuitori şi înţelepţi popoarelor lor”; apoftegmele, în schimb, „sunt legate de o împrejurare istorică, sunt vorbele unui bărbat ilustru într-o împrejurare însemnată, dar prin valoarea generalizării lor acoperă şi întunecă amintirea autorului şi a momentului când au fost pronunţate”. Sentinţele se disting prin concizia şi claritatea formulării, prin memorare uşoară şi circulaţie amplă. În aforisme, accentul cade pe „revizuirea unui loc comun, a unei păreri înrădăcinate; acestea pot lua adesea forma paradoxurilor” [6]. Maximele, sentinţele, aforismele şi apoftegmele sunt numite inspirat de T. Vianu „manifestări ale treziei”; frecventarea lor este similară cu „trezirea dintr-un somn al neştiinţei, al rutinei sau al prejudecăţii” [8].
Lapsus linguae „greşeală de vorbire, inadvertenţă”, circulus vitiosus „cerc vicios”; pro forma „de formă” etc. sunt denumite expresii consacrate [1], sau locuţiuni latine de către unii [7], formule uzuale generale de către alţii [2]. Dintre acestea considerăm adecvat termenul expresie consacrată.
5. În continuare vom exemplifica fiecare specie a genului reflectiv. Aşadar, paremiologia latinăinclude:
• maxime: nemo iudex in causa sua „nimeni nu este judecător în propriul său proces”. Nu poţi fi imparţial în judecarea propriei cauze. Ignorantia non est argumentum„necunoaşterea nu este argument”; errare humanum est „a greşi este omeneşte”.
• aforisme, paradoxuri (enunţ contradictoriu şi demonstrabil): summum ius, summa iniuria „cel mai mare drept, cea mai mare nedreptate” (Cicero, De officiis, I, 10, 33). Aplicarea strictă a legii poate duce la acte de injustiţie.
• apoftegme: veni, vidi, vici„am venit, am văzut, am învins” (C. I. Caesar).
• adagii:ad imposibilium nulla est obligatio „pentru imposibil nu există nicio obligaţie”, exprimând ideea că debitorul este exonerat de o obligaţie în cazul în care aceasta nu poate fi executată din cauze neimputabile lui.
• sentinţe: dura lex, sed lex „aspră-i legea, dar e lege”.
• dictoane: pecunia non olet„banii nu miroase”(T. Flavius Vespassianus).
• proverbe (redă un sfat, o învăţătură, are un caracter moralizator): qualis rex, talis grex „Cum e regele, aşa e şi turma”, amicus certus in re incerta cernitur „Prietenul sigur se cunoaşte în împrejurare nesigură”.
zicători: manus manum lavat „o mînă spală altă mînă”.
• cugetări: multos timere debet, quem multi timenttrebuie să se teamă de mulţi cel de care mulţi se tem”.
• formule solemne (utilizată în ritualuri): memento mori„să-ţi aminteşti că vei muri”; dignus est intrāre (in nostro docto corpŏre) „este demn să intre în învăţatul nostru corp”; honōris causa „pentru merite”; ubi tu, Gaius, ibi ego, Gaia„unde vei fi tu Gaius, acolo şi eu Gaia”(jurământ rostit de către mireasă în cadrul ceremoniei de căsătorie din Roma antică).
• expresii consacrate (formulă uzuală generală): ad hoc „pentru aceasta, pentru un anumit scop”; ab initio „de la început”, ad intěrim „interimar, temporar”, grosso modo „în linii mari”, in extenso „amănunţit, pe larg”, nec plus ultra „şi nu mai mult”, alma mater „mama care hrăneşte, instituţia de învăţământ superior unde îţi faci studiile”, curriculum vitae „cursul vieţii”.
• formule bibliografice: ad rem „la obiect, la esenţă”; apud „la, în”, confer „confruntă”, editio princeps „ediţia întâia tipărită a unui autor vechi”, errāta„lista de greşeli ce se conţin într-o carte”, fac simĭle„reproducere exactă a unui text, a unei semnături, a unui desenetc.”.
Considerăm necesară delimitarea, sub aspect terminologic, a expresiilor consacrate de cele incluse sub numele generic de maxime. Astfel, ad hoc nu poate fi denumit aforism, maximă etc.
 
Referinţe bibliografice
1. A. Ciobanu, L. Novac, Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate, Editura Museum, Chişinău, 2002, p. 5.
2. V. Matei, Gramatica limbii latine, Editura Scripta, Bucureşti, 1994, p. 341.
3. N. Corlăteanu, I. Melniciuc, Lexicologia, Editura Lumina, Chişinău, 1992, 222 p.
4. Elena Cracea, Dicţionar de neologisme, Editura Steaua Nordului, 2010, 607 p.
5. F. Marcu, Marele dicţionar de neologisme (ediţia a X-a revăzută, augmentată si actualizată), Editura Saeculum, 2008, 970 p.
6. T. Vianu, Dicţionar de maxime comentate, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, 296 p.
7. M. Barbu, Dicţionar de citate şi locuţiuni străine, Editura Garamond, Bucureşti, 1994, 339 p.
8. L. Dima, Tudor Vianu – un dicţionar de înţelepciune, în „Polemika”, Gorj, anul I (IV), nr. 132, 16 iulie 2010.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog