Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

E nevoie ca toată lumea să facă lingvistică?

Alexandru BANTOŞ

Alte articole de
Alexandru BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 6-10, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Proiectul Concepţiei politicii naţionale de stat a Republicii Moldova, Memorandumul rus de federalizare a Republicii Moldova, reluarea discuţiei despre oficializarea limbii ruse şi, nu în ultimul rând, tipărirea unui aşa-zis „Dicţionar moldovenesc-românesc” constituie, în fond, o nouă şi bine dirijată tentativă de a reanima defuncta teorie a existenţei celor două limbi. Aşadar, promisiunea actualilor guvernanţi de a evita controversatul subiect nu a fost respectată. Presa aservită puterii continuă să manipuleze opinia publică, organizând dezbateri pseudoştiinţifice privind identitatea noastră etnică şi culturală. În această campanie cu vădit substrat politic sunt antrenaţi, ca şi odinioară, „oamenii muncii”. Pe fundalul sărăciei, ignoranţei, indiferenţei, în condiţiile unui exod fără precedent al populaţiei autohtone se pune la cale mutilarea mentalităţii cetăţeanului simplu. În numele lui este solicitată prestaţia „cunoscuţilor adepţi ai limbii moldoveneşti”. Cităm dintr-un răvaş publicat recent în paginile unui ziar de la Chişinău: „Unii savanţi orientaţi politiceşte spre radicalizarea limbii, purced nu fără succes la înlocuirea limbii naţionale a poporului moldovenesc”. „Oamenii muncii”, fără voia lor, sunt împinşi, sub flamura moldovenismului primitiv, în arena unor acerbe lupte cu efect de bumerang.
E nevoie oare ca toată lumea să facă lingvistică? – se întreba cu ani în urmă academicianul Silviu Berejan. După 1989 cele mai diverse aspecte ale originii, evoluţiei şi unităţii limbii noastre au fost abordate în cadrul unor prestigioase foruri ştiinţifice, dintre care amintim: Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională, Cernăuţi, 1991; Congresul al V-lea al filologilor români, Iaşi-Chişinău, 1994; Conferinţele naţionale „Limba română azi”, Iaşi-Chişinău, 1991, şi ediţiile din anii următori; congresele Academiei Americano-Române; Conferinţa ştiinţifică „Limba română este numele corect al limbii noastre” desfăşurată în 1995 sub auspiciile Academiei de Ştiinţe a R. Moldova la cererea şi chiar în sediul Parlamentului R. Moldova ş.a. Au fost publicate mii (fără exagerare!) de articole, studii, exegeze în domeniu, semnate de lingvişti, istorici, scriitori, publicişti cu renume din R. Moldova, Rusia, Ucraina, Germania, România, Franţa, SUA, Italia, Israel ş.a. în care s-a demonstrat, cu argumente incontestabile, că „Există o singură limbă şi denumirea ei adecvată este LIMBA ROMÂNĂ” (H. Corbu). Academicianul Nicolae Corlăteanu, patriarhul ştiinţei lingvistice de la noi (domnia sa are peste 5.000 de discipoli!), a examinat dificila problemă în exhaustivul studiu „Româna literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate” inclus şi la rubrica Retrospectivă necesară din acest număr de revistă. Definitorii pentru reîntronarea adevărului ştiinţific şi istoric sunt lucrările lui Ruben Budagov şi Rajmund Piotrowski (Rusia), Stanislav Semcinski (Ucraina), Valeriu Rusu (Franţa), Klaus Heitman (Germania), Alf Lombard (Suedia) şi în special cele ale ilustrului lingvist Eugen Coşeriu, opera căruia a intrat în patrimoniul ştiinţific universal. Cuvântul decisiv în elucidarea corectitudinii denumirii limbii l-a avut însă Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova care s-a pronunţat ferm, unanim şi univoc în problema respectivă, savanţii moldoveni oferind un strălucit exemplu de probitate ştiinţifică şi curaj civic.
Mai e cazul oare ca toată lumea să facă lingvistică? Cine încă nu înţelege că a continua disputele, inutile ca esenţă, înseamnă a încuraja discordia din societate? Acest pericol a fost semnalat, acum câţiva ani, şi de către acad. Haralambie Corbu: „…În Constituţie trebuie să fie fixată limba română, dacă în Constituţie se va strecura o formulare dubioasă, putem nimeri iarăşi într-o zonă foarte acută. Fixând în Constituţie adevărul aşa cum este, putem să scoatem de pe tapet acest război lingvistic, terminologic”.
Societatea moldovenească este iarăşi bulversată. Cât oare va mai dura acest „război lingvistic”? Când vor conştientiza şi politicienii de la Chişinău că minciuna, diletantismul şi speculaţiile pseudoştiinţifice nu mai pot fi tolerate?
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog