Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

STAREA DE VEGHE

Stereotipurile etnice şi concepţia politicii naţionale de stat a Republicii Moldova

Gheorghe BOBÂNĂ

Alte articole de
Gheorghe BOBÂNĂ
Revista Limba Română
Nr. 6-10, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Termenul de stereotip social a fost folosit pentru prima dată de cercetătorul american U. Lipman în studiul său Opinia socială, publicat în anul 1922. Potrivit autorului, stereotipul reprezintă determinarea ordonată a imaginii culturale a lumii în mintea individului prin care, în primul rând, se economisesc eforturile în procesul de înţelegere a obiectelor sociale complexe, şi, în al doilea rând, sunt protejate valorile sale, poziţiile şi drepturile. Ulterior, cercetătorii oferă o nouă definiţie, mai concretă, a stereotipurilor sociale, considerate drept scheme simplificate ale obiectelor sociale în reprezentările individuale şi colective. Astfel, reprezentările stereotipice constituie o formă de simplificare a lumii reale. Stereotipurile au anumite funcţii psihologice şi sociale. Funcţiile psihologice ale stereotipizării reprezintă simplificarea, sistematizarea şi susţinerea informaţiilor individului, iar funcţiile sociale permit anticiparea acţiunilor, luări de poziţie ale grupului şi individului, autorizează justificarea lor în raport cu normele sociale. Mecanismul psihologic al stereotipizării poate fi utilizat în diferite doctrine politice cu un scop bine determinat – cel de manipulare. Astfel, stereotipurile constituie un element indispensabil al psihologiei colective. În ultimul timp, stereotipurile au devenit obiect de studiu al etnopsihologiei.
În condiţiile unui stat plurietnic, individul este nevoit să comunice cu reprezentanţi ai diferitelor etnii, astfel se formează stereotipurile etnice – reprezentări relativ stabile despre calităţile morale, intelectuale, fizice atribuite diverselor grupuri etnice. Printre caracteristicile importante ale stereotipurilor etnice colective se evidenţiază atitudinea emoţională care determină modelul nostru de comportare în relaţiile cu reprezentanţii altor etnii. Alte caracteristici ale stereotipurilor etnice sunt stabilitatea, rigiditatea şi gradul înalt de acceptabilitate a acestora. Stabilitatea stereotipurilor etnice este totuşi relativă, ele supunându-se transformărilor în momentul apariţiei unor noi informaţii despre grupul etnic respectiv. De exemplu, în cazul unui conflict între diverse grupuri etnice, reprezentările stereotipice sunt mult mai intense, are loc formarea imaginilor polare, prin aşa-numitul efect al oglinzii se acordă grupului etnic din care face parte individul doar calităţi pozitive, iar adversarului doar calităţi negative. Astfel, în prezent, în Rusia majoritatea caucazienilor, în urma confruntărilor interetnice, îndeosebi a celor din Cecenia, sunt asociaţi cu banditismul, terorismul, mafia, prostituţia etc. Un rol important în formarea stereotipurilor interetnice revine mass-media. Difuzarea într-o lumină nefavorabilă a informaţiei privind interesele etnice este deosebit de periculoasă. Urmările pot fi uneori dintre cele mai imprevizibile.
Ideologia sovietică timp de decenii a cultivat stereotipul omului sovietic cu o conştiinţă etnică mai puţin evoluată, care recunoştea superioritatea culturii ruse faţă de cea autohtonă şi, implicit, limba rusă ca limbă de comunicare interetnică. Moldovenii din Republica Moldova, mai puţin preocupaţi de păstrarea identităţii lor naţionale, aveau adevărate complexe de inferioritate în momentul contactelor interetnice cu fratele mai mare. Mulţi dintre ei „s-au vindecat de acest complex al inferiorităţii cu preţul renunţării la comunitatea lor etnică, acceptând limba rusă drept limbă de educare a copiilor în familie şi în şcoală, justificându-şi atitudinea prin faptul că nu vor fi capabili să se cultive, să ajungă la nivelul fratelui mai mare prin intermediul limbii materne. Astăzi avem o mulţime de moldoveni cu numele de familie Ţurcanu, Lupu, Ţăranu, chiar şi Moldovanu, care nu posedă limba română.
Timp de decenii a fost propagată teoria existenţei a două limbi şi a două popoare – limba română şi limba moldovenească, poporul român şi poporul moldovenesc ca două entităţi etnice şi lingvistice diferite. Acest lucru s-a făcut pentru a putea manipula mai uşor conştiinţa naţională a moldovenilor. S-a vehiculat şi se mai vehiculează stereotipul populaţiei române „cotropitoare”, „ocupante”. Moldovenii, consideraţi un grup etnic mic, separat de populaţia românească din ţară, puteau fi mai uşor manipulaţi. Stereotipurile „moldoveanului” deosebit de „român”, „poporului moldovenesc” deosebit de „poporul român”, „limbii moldoveneşti” deosebite de „limba română” s-au dovedit a fi destul de stabile şi n-au putut fi înlăturate din conştiinţa moldovenilor din Republica Moldova nici timp de un deceniu şi mai mult de renaştere naţională şi de construcţie a statalităţii moldoveneşti. Noua guvernare, instaurată după 25 ianuarie 2001, a folosit cu abilitate aceste stereotipuri, declarându-le valori naţionale şi calificând orice manifestare de „românism” drept tentativă de „demoldovenizare”, de negare a existenţei naţiunii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti. În proiectul Concepţiei politicii naţionale de stat a Republicii Moldova se declară că pe teritoriul republicii, alături de „moldoveni” şi alte etnii, locuiesc şi „români”, care sunt, ar trebui să înţelegem, „altfel” decât „moldovenii”. Astfel se promovează făţiş stereotipul etnic cultivat aproape două secole de administraţia rusă şi sovietică cu referire la populaţia basarabeană. În mod firesc te întrebi: cu ce scop este reanimată vechea politică?
Conducerea actuală a Republicii Moldova îşi propune să reintegreze teritoriile din stânga Nistrului într-un stat unitar, independent şi suveran. Intenţia este salutabilă şi susţinută de majoritatea populaţiei Republicii Moldova. Altceva este că se acţionează conform dictonului machevellian „scopul scuză mijloacele” şi, în zelul de a-şi atinge scopurile, guvernarea actuală se străduieşte, prin toate mijloacele, să „transnistrizeze” Republica Moldova, acceptând, direct sau indirect, politica regimului de la Tiraspol, care ponegreşte şi discreditează pe toate căile şi cu toate mijloacele naţiunea română, inoculează populaţiei băştinaşe ideea pericolului „românizării”, care vine din partea Republicii Moldova şi cultivă intens stereotipurile „moldovean”, „limbă moldovenească” etc. După ce s-a debarasat de judeţe, revenind la raioane pentru a corespunde situaţiei administrativ-teritoriale de dincolo de Nistru, autorităţile de la Chişinău şi-au îndreptat atenţia asupra istoriei, limbii şi acum asupra politicii naţionale în genere. Toate acţiunile guvernării în acest sens se desfăşoară sub lozinca „moldovenismului” şi au o vădită coloratură antiromânească. Acest fapt este atât de evident, încât nu necesită o demonstraţie specială.
Proiectul Concepţiei politicii naţionale de stat a Republicii Moldova are drept scop declarat asigurarea diversităţii etnice, culturale şi lingvistice, a toleranţei reciproce şi a păcii interetnice în Republica Moldova. Adoptarea acestei legi, se declară în Preambul, va contribui mai mult la păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a comunităţilor etnice care locuiesc în Republica Moldova.
Prima comunitate etnică în Republica Moldova este cea majoritară, a moldovenilor, cărora totdeauna le-au fost proprii „toleranţa şi respectul faţă de limbile, culturile, religiile şi credinţele altor comunităţi etnice”. Statul se angajează să asigure în deplină măsură păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a tuturor comunităţilor etnice care locuiesc (în text este folosit inadecvat termenul „trăiesc”, ca de altfel şi mulţi alţi termeni arhaici şi inadecvaţi, ceea ce demonstrează că textul a fost tradus din limba rusă de o persoană cu o slabă cunoaştere a limbii române literare) pe teritoriul Republicii Moldova.
În Concepţie se declară că „limba moldovenească” are statutul de limbă de stat şi se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale. Imediat după aceasta se declară că „limba rusă” are statut de limbă de comunicare interetnică. Apare întrebarea: ce înseamnă limbă de comunicare interetnică şi care este statutul ei faţă de „limba de stat”? Prerogativele ei sunt mai înguste sau mai largi, sau sunt aceleaşi ? Este evident că declararea limbii ruse drept limbă de comunicare interetnică reprezintă un stereotip încetăţenit în perioada sovietică şi promovat mereu de autorităţile sovietice, iar acum şi de cele ruse în statele C.S.I. Normal ar fi ca într-un stat naţional, independent şi suveran limba de stat să fie limbă de comunicare interetnică. Să ne închipuim că în Federaţia Rusă, Franţa, Germania etc. limba de comunicare interetnică ar fi alta decât, respectiv, rusa, franceza, germana etc. Declararea unei alte limbi decât limba de stat limbă de comunicare interetnică afectează independenţa, suveranitatea şi integritatea statului.
Pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Găgăuzia statutul de limbi oficiale este consfinţit pentru limbile găgăuză, moldovenească şi rusă. Realitatea însă este tocmai inversă – pe primul loc se află de fapt limba rusă. Nici un oficial găgăuz n-a dat vreun interviu în limba găgăuză, care este neglijată aici, la fel ca şi limba română. În ce limbă se vorbeşte la şedinţele Adunării Populare, ale administraţiei găgăuze, în ce limbă se predă în şcoli şi în universităţi? Limba găgăuză rămâne doar o limbă vorbită în familie şi nu se va dezvolta atâta timp cât limba rusă va fi folosită pe acest teritoriu cu statut de „limbă oficială”.
Mai apare o întrebare. Care este, conform autorilor Concepţiei, diferenţa dintre „limba de stat”, „limba de comunicare interetnică” şi „limba oficială”, a politicii naţionale de stat a Republicii Moldova? Dacă U.T.A. Găgăuzia este o parte componentă a statului Republica Moldova, atunci şi aici trebuie să circule liber „limba de stat”. Aceasta nu se întâmplă, iar statul Republica Moldova este limitat în realizarea pe acest teritoriu a independenţei, integrităţii şi suveranităţii sale. Autorii Concepţiei promovează stereotipurile etnice perimate care dăunează nu numai populaţiei majoritare, dar şi grupurilor etnice conlocuitoare. Limba de stat în U.T.A. Găgăuzia trebuie să fie limba română, iar limba administraţiei, presei, radioului, învăţământului, culturii – limba găgăuză. În lipsa acestor condiţii nu vor exista premise reale de dezvoltare a culturii şi limbii găgăuze şi nu va fi realizat dezideratul proiectului Concepţiei politicii naţionale de stat a Republicii Moldova referitor „la păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a comunităţilor etnice” care locuiesc în statul Republica Moldova.
În cazul Transnistriei se declară, de asemenea, că pe teritoriul ei „funcţionează oficial limbile moldovenească, ucraineană şi rusă”. Este o afirmaţie care nici pe departe nu corespunde realităţii. Toată lumea cunoaşte faptul că în Transnistria se vorbeşte doar o singură limbă, iar populaţia românească şi cea ucraineană nu-şi pot exercita dreptul la „dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale şi lingvistice”. În Concepţie se insistă asupra păstrării în continuare a acestui status-quo. Mai mult, în compartimentul II. Principiile politicii naţionale de stat, unul dintre aceste principii prevede „…respectarea istoriei, culturii şi particularităţilor lingvistice ale populaţiei Transnistriei”. Nu este clar ce au în vedere autorii documentului. Or, în Transnistria locuiesc aceiaşi moldoveni, ucraineni, ruşi ca şi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu aceleaşi limbă, tradiţii şi istorie. Timp de mai bine de cincizeci de ani populaţia din Transnistria a trăit în bună înţelegere cu întreaga populaţie a Republicii Moldova şi n-a revendicat nici un fel de particularităţi istorice, culturale şi lingvistice. De unde au apărut ele acum şi de ce politica naţională de stat (a statului Republica Moldova!) trebuie să „promoveze” asemenea aberaţii? Răspunsul este clar. Fiindcă prin această Concepţie este susţinut stereotipul etnic, mitul despre aşa-numitul „popor transnistrean”. În concluzie, considerăm că adoptarea Concepţiei politicii naţionale de stat a Republicii Moldova în redacţia actuală nu va contribui la asigurarea diversităţii etnice, culturale şi lingvistice, a toleranţei reciproce şi a păcii interetnice în Republica Moldova, ci dimpotrivă.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog