Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SINTEZE

„Graiul pâinii” în lumina „lingvisticii integrale” coşeriene

Stelian DUMISTRĂCEL

Alte articole de
Stelian DUMISTRĂCEL
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XIII, 2003

Pentru tipar

În anii 1990-1995 a fost demonstrată falsitatea formulei „limbă moldovenească”, cu o evidentă motivaţie de politică (şi chiar de „poliţie”) lingvistică, iar, din perspectivă istorică şi cultural-socială, atenţia s-a dirijat în continuare asupra numirii idiomului propriu populaţiei majoritare de la est de Prut în Constituţia Republicii Moldova şi, apoi, spre reflectarea opţiunii politice în numirea etniei în discuţie şi a limbii acesteia în manuale şi în cursuri universitare.
La o întâlnire ca cea de faţă, când, sub semnul comandamentelor lui Cronos, se numără anii (85) de la Unirea cu Ţara a Basarabiei, se cuvine ca problema coerenţei faptelor din martie 1918 să fie reluată, din punct de vedere lingvistic, din perspectiva complementară, a evaluării istorice „evenimenţiale” şi a teoriei limbii, prin elemente esenţiale pe care, pentru tema în discuţie, chiar în anii la care ne-am referit, le-a impus în analiza latinităţii orientale Eugeniu Coşeriu, marele şi regretatul absent de aici, astăzi.
În caracterizarea de ansamblu a situaţiei limbii române din teritoriile ce constituie Republica Moldova sau au fost încorporate Ucrainei (Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, respectiv, sudul Basarabiei) s-a vorbit, pe drept cuvânt, de agresiunea politică ce a dus, până prin 1957-1960, la impunerea, la nivelul normei, a unor construcţii de retortă, în special în ceea ce priveşte lexicul (invadat de împrumuturi şi de calcuri) şi sintaxa (topica), dar, în cazuri extreme şi izolate, chiar fonetica.
Termenii, patetici, prin care, în perioada de imediat de după 1990, a fost prezentată „starea limbii” din Republica Moldova (de tipul „jalnică”, „deplorabilă”, „precară”, „mizerabilă”, „dramatică”, „tragică”, „dezastruoasă”, „catastrofală”) au fost consideraţi de Mioara Avram, după care am citat respectivele calificative, de natură să acrediteze chiar „teza diferenţierii limbii din R. Moldova faţă de cea din România actuală”1.
Întru relativizarea importanţei denaturării, prin rusificare, a limbii române scrise în Basarabia, Mioara Avram cita „analogii istorice generatoare de optimism”, printre care ilustrativă este, într-adevăr, mutatis mutandis, înlăturarea efectelor pătrunderii masive a rusismelor în limba literară din Principate produsă în perioada 1829-18532.
Prezintă interes faptul că, în această ordine de idei, mai mulţi lingvişti au invocat, pentru contrapondere, situaţia graiurilor populare din Basarabia. Este, printre alţii, şi cazul autoarei citate, care se referă, în treacăt, la „conservarea limbii române în Basarabia... în primul rând la nivelul exprimării rurale atât în perioada ocupaţiei ţariste (1812-1918), cât şi a celei sovietice (din 1940/1944)”, ceea ce explică „nuanţa arhaic-populară a exprimării multor vorbitori, chiar în stilul elevat şi în forma lui scrisă” (p. 255; subl. n., S.D.).
La acelaşi nivel s-au referit, tot numai sumar, şi alţi exegeţi, de exemplu Ioana Vintilă-Rădulescu, trimiţând, pentru a ridiculiza pretenţia existenţei aşa-numitei „limbi moldoveneşti”, la „autentica limbă românească” în care şi-a scris o ţărancă din Bucovina, Aniţa Nandriş-Cudla, cartea de evocare 20 de ani în Siberia3, precum şi lingvişti care au făcut comunicări la o manifestare comparabilă cu cea de astăzi, sesiunea ştiinţifică organizată de Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române, din 31 octombrie 1994: Valeria Guţu-Romalo („varianta locală, graiul moldovenesc, a continuat să-şi realizeze funcţia comunicativă, limitată la nivelul cotidian, mai ales la sate”)4 sau Adrian Turculeţ („oamenii simpli, în special ţăranii, sunt cei care au păstrat limba română de pe teritoriul fostei U.R.S.S. la nivelele dialectal şi popular”)5.
Faţă de asemenea aprecieri, trebuie să subliniem două aspecte. Mai întâi, este uşor de recunoscut că referiri de acest nivel nu depăşesc, în fond, viziunea emoţională din cunoscutele versuri ale lui Alexie Mateevici, evocând o limbă pe „Care-o plâng şi [pe] care-o cântă/ Pe la vatra lor ţăranii” (Limba noastră), aceeaşi în care „Durerea poţi s-o mângâi / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt”, după tot atât de bine cunoscutele versuri ale lui Grigore Vieru (În limba ta).
În al doilea rând, la aprecieri generale de tipul celor citate, mai mulţi colegi din Republica Moldova, mai ales în discuţii pornind tot de la situaţia limbii „literare” „moldoveneşti”, au ripostat că şi vorbitorii graiurilor şi-au „stricat” limba: nu ştiu nici ruseşte, dar nu vorbesc corect nici „moldoveneşte”.
Date fiind acestea, am susţinut, în două comunicări din anii 1992 şi 1993, având în vedere constatări din anchetele de teren în Republica Moldova, începute în anul 19916, necesitatea (chiar obligaţia) considerării unor distincţii, derivând din conceptul coşerian de „limbă funcţională”, cu referire, în esenţă, la variaţia «diastratică» şi «diafazică». Deoarece textul comunicărilor respective nu a fost publicat, revenim acum, cu noi precizări şi exemplificări, asupra ideilor susţinute anterior.
Din perspectiva conceptului de «limbă funcţională» românească (sau, ca ipostază pur tehnică de lucru, aşa-zisă „moldovenească”), adică a unei limbi „fără diferenţe în spaţiu, fără diferenţe socioculturale şi fără diferenţe stilistice”, „pe care o putem delimita noi, lingviştii”, după cum preciza E. Coşeriu, aşadar raportându-ne la o limbă sintopică, sinstratică şi sinfazică7, nu se poate afirma că moldovenii dintre Prut şi Nistru vorbesc „stricat” sau, în mod excepţional, după unii, „corect”, ori că o parte dintre ei, uneori, pot fi astfel diferenţiator caracterizaţi din punctul de vedere al «competenţei idiomatice». Ceea ce ne poate oferi explicaţia este analiza prin plasarea discursului acestor vorbitori în cadrul precis al comunicării, prin urmare se impune să ne referim la variaţia «diastratică» şi «diafazică».
Obiectivul nostru fiind examinarea coerenţei momentului istoric 1918 din punct de vedere lingvistic, pentru relevarea acestuia trebuie să apelăm la perspectiva unui anumit demers istoric, cel al „Şcolii Analelor”, consolidat de Fernand Braudel, pentru care civilizaţia materială, elemente ale structurilor cotidiene cum sunt, de exemplu, felul în care oamenii se adăpostesc, se îmbracă şi se hrănesc, în speţă pâinea sau vinul sunt personajele principale.
Punctul de vedere al „lingvisticii integrale”, coşeriene, o lingvistică ce proclamă „primatul istoriei”8, poate fi şi se impune conjugat cu perspectivele „istoriei totale” ca ştiinţă „despre oameni” a „Şcolii Analelor”. O primă verificare ne-o oferă faptul că, de exemplu, relaţia dintre muncă şi limbaj, cele două dimensiuni fundamentale ale omului descoperite de Hegel, a fost descrisă de Eugeniu Coşeriu prin trei elemente, construirea şi utilizarea unei locuinţe, confecţionarea de îmbrăcăminte şi prepararea hranei9, adică prin chiar elementele de bază reflectând „structurile cotidianului” ca forme de manifestare a „duratei lungi”, a timpului geografic, determinând organizarea raporturilor dintre om şi mediu, ce constituie obiectul de studiu al lui Fernand Braudel din primul volum al lucrării Civilisation matérielle, économie et capitalisme...10.
Pornind de la relaţia (nu de la confuzia) dintre competenţa lingvistică şi cunoaşterea lucrurilor, trebuie să invocăm faptul, clarificat de Eugeniu Coşeriu, că limbajele tehnice, adică „tot ce într-o tradiţie lingvistică este «nomenclatură»”, corespund „tradiţiei care se referă la cunoaşterea lucrurilor înseşi”, ceea ce se aplică şi „lexicului ştiinţei şi tehnicii populare”11; aşadar, pentru a trage concluzii asupra nivelului competenţei idiomatice a vorbitorilor graiurilor „moldoveneşti” (ca parte a dacoromânei comune) dintre Prut şi Nistru sau din teritorii situate până la Oceanul Pacific (ţinutul Primorie), unde politica demografică a U.R.S.S. i-a forţat să trăiască, se impune, mai întâi, să facem distincţia între tipurile de „discursuri” pe care le întrebuinţează aceştia, în funcţie de referent (competenţă idiomatică propriu-zisă), dar şi în funcţie de interlocutor şi condiţiile comunicării (competenţă expresivă).
Esenţial, pentru caracterizarea limbii lor „istorice”, este discursul referitor la elemente de bază ale raporturilor om-mediu, dintre care ne-am oprit, în primul rând, la hrană, din acest punct de vedere pe primul loc situându-se pâinea, ca aliment rezultat din grâu, o plantă cultivată (după îndelungata epocă de predominare a nutririi cu carne) caracteristică civilizaţiei materiale europene (pentru comparaţie, altor zone geografice le corespund orezul şi porumbul, acestea două – apariţii recente pe continentul european12).
Întrucât nu dispunem de texte comparabile din perioada de imediat după Unirea Basarabiei cu Ţara13, mărturiile la care apelăm reprezintă răspunsuri-descrieri, din «anchete dialectale» din anii ’70 pentru Atlasul lingvistic moldovenesc14, la întrebări ale anchetatorilor (dialectologi) având ca obiect temele „Cum se coace/face pâinea?”, „Cum se lucra/-ează pământul/grâul?”, „Lucrul la vie”. Faptul are, în primul rând, o semnificaţie extralingvistică. Chiar numai răspunzând la acest tip de întrebări, într-un demers de înregistrare a „graiurilor moldoveneşti”, vorbitorii îşi recunosc apartenenţa lingvistică la un anumit idiom (indiferent de formula prin care este numit), fiind, de altfel, selectaţi după acest criteriu, al competenţei idiomatice.
Se impune, apoi, şi o precizare terminologică şi de metodă: prin determinantul „dialectale”, pentru textele publicate ca supliment şi la acest Atlas, se face referire doar la codul lingvistic al discursurilor înregistrate, dar se neglijează nu doar canalul (specificul de a fi „orale”), ci, mai ales, mesajul, conţinutul acestor texte, unul preponderent etnografic15; or, proiecţia «tematică» le conferă textelor în discuţie capacitatea de a furniza, după cum se va putea constata, utile informaţii comparabile.
Dar recurgerea la etnotextele în grai moldovenesc înregistrate la aproximativ şase decenii după Unire, dintr-o aparentă disfuncţionalitate cronologică, se constituie într-o exigenţă temporală sporită, căci imaginea acestor graiuri în anii următori Unirii trebuie să fi fost una chiar mai puţin „colorată” de rusisme decât aceea din 1960-1964, după aproximativ 20 de ani de înglobare în structurile sovietice, în special prin agricultura „colhoznică”. Elocvent în acest sens este, de altfel, lexicul general privitor la „Munca ţăranului”, text tematic înregistrat de Emil Petrovici în anul 1932, în localitatea Boian, fostul judeţ Cernăuţi; într-o descriere amănunţită a lucrărilor agricole, din primăvară până iarna, singurul termen strict „local”, de origine ucraineană, apare în sintagma „arătură de parină” (‘arătură de vară, a miriştii’; Petrovici, Texte, p. 169-170).
Pe de altă parte, discursurile pe care le analizăm, orientate, conform perspectivei de etnolingvistică a anchetei dialectale, spre înfăţişarea specificului local, echivalat de vorbitori, pe plan lingvistic, cu aspectul conservator al limbajului, constituie terenul optim pentru cunoaşterea „permanenţei”. Prestaţia nu se înscrie însă, pe ansamblu, în registrul uzual-familiar, căci interlocutorul este, în fond, un outsider, astfel că, în principiu, putem recunoaşte înregistrarea vorbirii dintr-un registru „public informal” (ceea ce, de pildă, putea antrena apariţia unui număr mai mare de cuvinte şi turnuri din registrul „public formal”, respectiv, din limba oficială).
După aceste precizări, trecem la o analiză sumară a profilului lexical al textelor publicate ca anexă, care vorbesc de la sine în ceea ce priveşte păstrarea, în anii ’70, pentru descrierea unor elemente de bază ale civilizaţiei materiale a ţăranilor din Basarabia şi a celor „colonizaţi”, din Ucraina până în Primorie, a cuvintelor din fondul de bază al dacoromânei numind făcutul şi coacerea pâinii, cultivarea tradiţională a pământului, creşterea oilor şi lucrul la vie16.
Textele propuse analizei (A, B, C, D), cu titlul general „Cum se coace pânea” sunt publicate în Anexă.
Ce observaţii se pot face cu privire la lexicul prin care se descrie coptul pâinii? Pe fondul întrebuinţării curente a verbelor, substantivelor, adjectivelor şi a uneltelor gramaticale din lexicul de bază al dacoromânei (cu apariţia unui singur cuvânt rusesc, un termen general, mucenie ’munca, facerea’, în textul D), termenii esenţiali referitori la produsele finite, la materii, acţiuni, instalaţii şi unelte sunt de origine latină sau creaţii pe teren românesc [a]; urmează împrumuturile vechi slave sau neoslave comune dacoromânei [b], apoi împrumuturi turceşti şi greceşti, unele de asemenea cu circulaţie semnificativă cel puţin pe teritoriul Vechiului Regat [c] şi, în sfârşit, împrumuturi din limbile rusă sau ucraineană cunoscute şi în graiurile dintre Prut şi Carpaţi (în special în nordul Moldovei), respectiv în Maramureş [d]. Specificul strict local îl dau termenii pentru produse finite reprezentând mai ales adoptarea unor „reţete” de la ruşi sau ucraineni [e]. Precizăm faptul că nu inventariem deicticele şi automatismele verbale.
În cele ce urmează prezentăm lista acestor cuvinte (din textele la care ne-am referit mai sus), notând pentru fiecare, în paranteză, numărul de apariţii, un indicator de „prezenţă” cu valoare totuşi relativă, căci antrenarea lor în discurs ţine de „tipologia” informatorilor şi de „idiostilul” acestora (precizia descrierii), dar şi de specificul anchetei etnolingvistice (o situaţie de comunicare neobişnuită pentru vorbitori). De exemplu, este irelevantă absenţa, uneori, a numelor unor materii (grâu, apă, sare), instalaţii şi unelte (cuptor, lopată)etc., ce trebuie subînţelese.
 
1. Produse: [a]: pâine (3), plăcintă (1), vurtută [= învârtită] (1); [b]: chită (1); [d]: buhancă (1), palaneţ (1); [e] pirohí (1);
2. Materii: [a]: grâu (1), făină (4), apă (3), sare (1), păpuşoi (1); [b]: tărâţă (1), hamei (1);
3. Materii în faza prelucrării: [a]: aluat (3), frecăţei (1); [b]: uncrop (2);
4. Acţiuni: [a]: (a) măcina (1), (a) cerne (2),(a) frământa (3) şi frămân/tă/tură (1),(a /se/) coace (2) şi copt (1), (a) aţâţa /focul/ (2), (a) arde /cuptorul/ (1), (a) trage /jăraticul/ (1), (a) unge (1), (a /se/) răci (1), (a) rări (2),(a) mesteca (1), (a) fierbe (1), (a se) ridica /în covată/ (1), (a) răsări /aluatul/ (1), (a) sămânţa ’a presăra cu făină’ (1), (a) aduna /aluatul/ (1); [b]: (a) plămădi (2), (a) dospi (3) şi dospit (1), (a) opări (2) şi opăreală (1), (a) înveli (1);
5. Instalaţii, unelte, accesorii:[a]: moară (2), cuptor (2), oală (1), masă (1), scaun (1), melesteu (1); [b]: sită (1), lopată (2), plită (1); [c]: covată (2), tavă (1), tingire (1), sobă ’cuptor’ (1), strachină (1); [d]: cociorvă (1);
6. Diverse: [a]: foc (3); [b]: jar, jăratic (1); [c] harman (1).
 
Iată reluarea unora din aceiaşi termeni într-o prezentare extrem de succintă a activităţii în discuţie a unei informatoare („Alexandra a lu Ghiorghi Briciac”) dintr-o localitate („Leninskoe”) situată în centrul Asiei, în fosta Republică Socialistă Sovietică Kirghiză (înregistrare din anul 1963), în care se aduc laude... tărâţei: „Faśim oparâ [= opăreală] de tarâţâ, ş-ap-o strecurăm, ş-apu punim făninâ, o plămădim ş-sâ rîdicâ tari ghini cu tărâţâ... după tărâţâ. Ş-apui îi dăm douâ śiasuri şî sâ rîdicâ, ş-o frământăm, ş-o coaśim. Tari bunâ pâni iesâ din tărâţâ” (transcriere integrală; TD. Md., II/I, p. 192).
Valoarea ilustrativă privind păstrarea termenilor dacoromâneşti referitori la făcutul şi coptul pâinii iese în evidenţă prin comparaţia cu apariţia în alte texte ale aceleiaşi vorbitoare a numeroşi termeni ruseşti privind nu numai felurile de mâncare (plov ’mâncare din orez’, pilmeni ’colţunaşi’, pirojoaśi ’pateuri’, pirojnâi „prăjituri”, din categoria marcată mai sus prin [e] ) sau pentru diverse produse (tamat ’pastă de roşii’), ci şi numele unor acţiuni obişnuite (zalivim ’turnăm’, sâ poluceşti ’iese’ etc.).
Diferenţa, pe diferite planuri, o subliniază precizări ale Tudorei Calinicu, din zona Ismailului, cu privire la chită: „Pâinia îi pâini, toată pâinia. Dar o buhancâ di asta îi o kitâ, însemniazâ o kitâ” (text B).
O situaţie în mare parte asemănătoare a lexicului de bază putem constata şi cu privire la descrierea generală a lucrării pământului. Prezentăm, în Anexă, două texte (E şi F), fragmente după înregistrări din anii 1962 şi 1963, publicate sub titlurile „Cum se lucra înainte la câmp” şi „Cum se lucra înainte grâul”, un domeniu pentru care, însă, răspunsurile sunt orientate retoric. Nu este vorba doar de formularea întrebării („Cum se lucra înainte...?”), deoarece interesul pentru „tradiţional” constituie, aşa cum aminteam, specificul anchetei etnolingvistice. Tema a reprezentat, după cum se ştie, „calul de bătaie” al deposedării de pământ a ţăranilor, în favoarea formării, sub presiune, şi chiar teroare, a colhozurilor. Registrul vorbirii este sugerat de începutul textului unui informator, cu profil de... reportaj: „Grăieşte Ion a lui Toader Macari. Eu m-am născut... în satul Scoreni... şî... vreau să vă spun dumneavoastră...” (text F, a).
Aşadar, chiar fără intervenţia... anchetatorilor, discursul se organizează (nu numaidecât cronologic) pe două segmente: „înainte”, cu dominantele lingvistice afective greu tare, foarte greu, mare chin (aspect contrazis esenţial de unul dintre subiecţi, prin rezultate: „Şî podu [casei] era plin cu pâni [= cereale], text E, a), şi „acum”, când este mai ghini, uşor, foarte uşor (chiar dacă oamenii primesc şi ei avanţu abia după ce grâul a fost dus la magazie, la cladovşcic, după ce „s-a mântuit de hărmănit la colhoz” (acelaşi text).
Trebuie să avem în vedere, însă, şi un alt aspect. Secvenţele iniţiale [a] din ambele texte reflectă descrierea participativă a unor „actanţi” (şi, în ultimă instanţă, este de înţeles lamentarea lui Ionaş al lui Toader Macari, obişnuit cu un altfel de sol la locul lui de baştină, Scoreni, din preajma Chişinăului, confruntat cu situaţia din Primorie, unde „pământu are multă cheatră”). Aceştia, cu uneltele pe care le numesc, au executat operaţiile în discuţie. Secvenţele finale [b] reprezintă discursul unor „spectatori”, beneficiari relativi ai „progresului” în agricultură.
Iată lexicul tradiţional [L1] şi cel neologic [L2] al agriculturii, prezentat pe categorii tematice şi subdiviziuni reflectând originea cuvintelor, comparabile cu acelea din grupul anterior:
 
[L1]
1. Teren, spaţiu: [a]: câmp (1), pământ (2); [c]: magazie (1); [e]: toc ’arie’ (1);
2. Lucrări, procese: [a]: (a) ara (2), (a) semăna (2), (a) răsări (1), (a) vântura (2), (a) înjuga (1), (a) înhăma (1), (a) da /cu grapa, cu borona, cu tăvălugul, cu cotorcul/ (5); tot aici trebuie plasate şi verbele create pe teren românesc de la împrumuturi din limbi străine (cf. 3): (a) boroni (1), (a) hărmăni (1);
3. Plante: [a]: grâu (1), orz (1), pâine ’cereale’ (1);
4. Unelte, instalaţii: [a]: moară (1), tăvăluc (1); [a1]: grapă (2; acesta un cuvânt din vocabularul autohton); [b]: plug (1); [d]: boronă (2); [e]: cotorc ’tăvălug’ (1).
[L2]
1. Sisteme tehnice, instalaţii:
– termeni internaţionali pătrunşi prin filieră rusească: combaină (2; < engl. combine), maşină (1), motor (1), elevator (1), tractor (1), tehnică (1);
– termeni tehnici ruseşti: sortirovcă ’trior’ (1), veielcă ’vânturătoare’ (1);
2. Agenţi, relaţii economice: cladovşcic (1), colhoz (1), avanţ (1).
 
Tot numai la nivelul structurilor şi al agenţilor apar cuvinte noi, de provenienţă rusă (cuvinte internaţionale sau rusisme propriu-zise), într-o descriere intitulată „Cum am organizat ferma de oi” (textul G):
– structuri: colhoz, firmă, zoufirmă;
– agenţi: prisedateli şi tovarăş (ca semantism);
– acţiuni: (a) organiza (şi arganiza).
Notăm şi locuţiunea verbală a da în primire (din limba română literară, dar poate şi calc după rusă).
Şi, în sfârşit, trebuie să subliniem faptul că, în prezentarea unei ocupaţii, de asemenea de tipul „structurilor aproape ireversibile”17, specific românească pentru această zonă18, viticultura, nu apare nici un termen de origine rusă şi doar un adjectiv neologic: altoit, referitor la o practică în îngrijirea viţei de vie nobile (vezi, în Anexă, textul H).
Atrag atenţia şi se impun comentate două aspecte: subiectul descrie cultura la nivelul gospodăriei ţărăneşti (la care nu sunt folosite maşini) şi faptul că, la început, referirea se face chiar la viţa de vie de soiul „vechi românesc”, cu „tufe” de dimensiuni impresionante (se plantau până la 25-30 de araci de susţinere a corzilor). Imaginea generală pe care o comunică vorbitorul este aceea a permanenţei, prin anotimpuri: primăvara „a venit viia iară-napoi să-nceapă a se lucra, şi-a trebuit dată jos de pe haragi, curăţată toamna şi-ngropată-napoi în pământ” (pentru iarnă).
Aşadar, atunci când se referă la ocupaţiile tradiţionale, reflectând cunoaşterea „lucrurilor”, „cunoaşterea non-lingvistică”, vorbitorii limbii române de la est de Prut aduc mărturia că nu s-au îndepărtat de ceea ce Eugeniu Coşeriu numeşte „configuraţia şi funcţionarea limbajului” ca expresie a respectivei tradiţii lingvistice19. Astfel, descriind rezultate ale „timpului geo-istoric”, ale „duratei lungi”, ei se servesc de achiziţii ale unei manifestări aparţinând „timpului lent”, „duratei medii”, utilizarea idiomului romanic al populaţiei din această zonă a Europei (nu ne putem opri aici asupra respectivelor concepte ale lui Braudel şi ale şcolii sale). În consecinţă, revenirea din perspectiva structurii statale, în 1918, a „moldovenilor” în spaţiul lor cultural originar are semnificaţia unei coerenţe (chiar milenare) de civilizaţie materială, trecând peste evenimente ce reprezintă „crize şi paroxisme” ale „timpului scurt”, „fluxuri şi refluxuri” la acest nivel20. Fireşte, aceste convulsii, după cum am constatat, au lăsat amprente, ce nu trebuie însă exagerate, chiar asupra lexicului unor ocupaţii primordiale, dar astfel de achiziţii pot fi şi se dovedesc a fi de durata fazelor (scurte) al căror efect sunt.
Pentru a le aprecia locul, vom apela şi la constatări pe care le făcea Sever Pop, pe baza anchetelor pentru Atlasul lingvistic român (desfăşurate începând din anul 1929) pe tema Cum dispar termenii vechi administrativi şi cum se încetăţenesc cei noi21: după numai un deceniu de la Unire, dispăreau din uz atât astfel de cuvinte (uiăzd în Basarabia, varmeghe în Transilvania, beţîrc în Bucovina, în favoarea denumirii judeţ; prefect lua locul lui şpan în Transilvania, iar în Basarabia, sintagmelor zemski sau voiski nacialnic), precum şi numeroase altele, mărci ale vechilor suprastructuri: soldat înlocuia pe cătană în Transilvania şi pe moscal în Basarabia, iar chibrit se impunea pe seama termenilor moşîni, ghiufe, răipelţuri, ţîbric (în Transilvania şi Bucovina), respectiv, sărníc (în Basarabia).
Am citat acest ultim exemplu, deoarece cuvântul revine într-o frază prin care Eugeniu Coşeriu, în comunicarea Latinitatea orientală22, îşi completa argumentarea privind locul, în acest cadru, al aşa-zisei „limbi moldoveneşti”: „Cu câteva cleioance, cu câteva sărnice şi cu nişte baistruci, nu se face o limbă”.
Este un diagnostic perfect aplicabil mai ales în analiza sociolingvistică a marker-ilor lexicali ce reflectă aşadar perspectiva varietăţii şi variaţiei limbajului în relaţie cu structura socială23. Lăsând la o parte numeroasele exemple de discursuri având ca obiect diverse manifestări ale „timpului scurt”, „individual”, cel „dominat de evenimente, «o agitaţie de suprafaţă»”24, înregistrate în textele dialectale din seria publicată ca supliment la Atlasul lingvistic moldovenesc, în care reflexele „fluxului” de rusificare sunt considerabile25, putem aprecia locul unor astfel de împrumuturi în texte contemporane referitoare la dărâmarea caselor din satul Costeşti, de pe Prut, sau la deportările în Siberia (Anexă, textele [I] şi [J]).
Fireşte, substantive şi sintagme cum sunt trivogă ’alarmă’ (şi verbul /a/ trevoji), peredaci ’pachet, pentru deţinuţi’, zamestiteli ’locţiitor’, nacialnic ’şef’, trudavóe ármi ’stagiu militar efectuat la muncă’ etc., ca şi elementele de intertextualitate idiomatică (reproducerea vorbirii unor ruşi: „náşi bráti”), din descrierea unor realităţi trecute, din dimensiunea «intersubiectivă» a limbajului, aparţin deja vocabularului pasiv al vorbitorilor contemporani (există însă perspectiva menţinerii în lexicul activ a cuvintelor reprezentând clasa deicticelor, personale, sociale şi textuale). Măsura şi chiar sensul schimbării ne sunt sugerate de discursul unui subiect din Costeşti – Râşcani, de pe Prut, Efim şoşu, născut în anul 1922 (aşadar în România!) şi care a învăţat „patru clase la români”, un statut sociocultural relevat şi apreciat în mod deosebit de informatorii de la care, în anii 1991-1996, am înregistrat etno- şi sociotexte. Acesta, relatând o conversaţie din ’71-’72, îi atribuie deja unui „zamestiteli preşedintelui [şi nu presedatelia] răs-polcoma” formula de adresare „domnu’ şoşu!”, chiar dacă păstrează denumirile nacialnic, daciia ‘cabană’ şi deicticul adverbial polnosti ‘în întregime’ (Anexă, text [I]).
Dimensiunea originară, «obiectivă», privitoare la „felul de a fi al lucrurilor” (Coşeriu), este cea pe care ne-a înfăţişat-o analiza discursurilor având ca obiect împletirea manifestărilor timpului geografic („durata lungă”) cu cele ale timpului social („durata medie”), ca mărturii incontestabile ale celei mai largi accepţii a conceptului de «language loyalty». Din această perspectivă, se impune reevaluată explicarea menţinerii, la basarabeni, a dacoromânei comune prin acte de voinţă, de conştiinţă şi de sensibilitate; aceste aspecte nu pot fi, desigur, nici ele trecute cu vederea, dar ca dimensiuni complementare şi în situaţii excepţionale. Astfel, este măcar hazardat să invocăm, în această ordine de idei, o „înverşunare aparent paşnică de a nu ceda, dovedind ataşamentul instinctiv faţă de elementul cel mai durabil al specificului naţional”. Dacă „mamele sătence” [femei născute după 1918 şi care au învăţat şcoala „la români”] au fost cele care au asigurat „prin graiul transmis, fundamentul formaţiei patriotice a noilor generaţii de intelectuali din Republica Moldova”26, pentru fondul problemei trebuie să-i considerăm printre agenţii păstrării basarabenilor în romanitate pe toţi cei legaţi de ocupaţiile majore, ale civilizaţiei materiale specifice zonei, o realitate întrevăzută chiar de un poet, deja citat, Mateevici, pentru care „limba noastră” este şi „graiul pânii/ când de vânt se mişcă, vara”, aşadar o limbă a pământului, a ocupaţiei de bază a locuitorilor. După cum, şi pentru Grigore Vieru, „în limba ta... / şi vinul e mai vin / şi prânzul e mai prânz”.
În sfârşit, trebuie să avem în vedere, în afară de vitalitatea dacoromânei în Basarabia, şi puterea ei de regenerare, din perspectivă sociolingvistică şi din cea a variaţiei «diafazice», în etape ale „refluxului” rusismelor. Printre subiecţii din Cornova (Orhei) de la care, în 1931-1932, a înregistrat texte „orale” Dumitru Şandru se află şi o tânără de 19 ani, Olga Svetlova, zisă „Lyolea”, al cărei tată era rus, iar mama, bulgăroaică; aceasta era căsătorită a doua oară cu un român (din păcate, nu se precizează instrucţia şcolară a subiectului; Cornova, p. 92). Din fragmentul dintr-o poveste pe tema „Cenuşăresei” înregistrată de la „Lyolea” s-a publicat aproximativ o pagină, de limbă română vorbită fără cusur, dar, desigur, cu o coloratură regională (în Anexă, sub [K] reproducem un extras din acest text; precizăm că am respectat sistemul de transcriere fonetică al originalului). Aşadar, dacoromâna avea, în epocă, statutul de instrument de comunicare interetnică şi o asemenea realitate schimbă semnificaţia unei cunoscute zicale ironice privind condiţia de „moldovan” a unui Ivan, cu părinţi ruşi („tata, rus, mama, rus, da’ Ivan, moldovan”); Olga Svetlova, prin limbă, nu este doar „moldovancă”, ci chiar „româncă”, deşi tatăl natural era rus, iar mama, bulgăroaică!
Prin analiză lingvistică funcţională, ţinând seama de determinismele primordiale ce reflectă relaţia dintre om şi mediu, 27 martie 1918 constituie împrejurarea producerii unei manifestări de coerenţă, de revenire a populaţiei aparţinând unei etnii la matca civilizaţiei materiale originare, de refacere a echilibrului durabil dintre oameni, pământ şi plante, aşadar prin relaţiile „care statornicesc posibilităţile şi limitele civilizaţiei”27 înseşi.
În ciuda convulsiilor paroxistice din contemporaneitate, deschiderile reale configurate de structurile socio-economico-politice ale viitoarei Europe pot reprezenta condiţii ale păstrării unităţii reale a dacoromânei comune, o limbă „mai unitară decât toate celelalte limbi romanice”28, profil la menţinerea căruia a contribuit Unirea din 1918.
 
* * *
În încheiere, ţinem să reamintim abordarea temei din dubla perspectivă, complementară, anunţată la început, adăugând câteva precizări.
Ca explicaţie directă privind lexicul analizat, nume de „personaje” din galeria duratei lungi a „istoriei totale”, ne-am situat sub autoritatea viziunii lui Fernand Braudel; or, în introducerea la capitolul al II-lea din Les structures du cotidien, al cărui titlu are rezonanţa discursului religios („Le pain du chaque jour”), istoricul nu se sfia să convoace proverbul francez „Dis-moi ce que tu mange, je te dirai qui tu es”, căruia i-l asociază pe cel german (atribuit, ca formulare, lui Feuerbach), „Der Mensch ist was er isst (l’homme est ce qu’il mange)”29.
Dar valoarea acestei abordări, de aparenţă materialist antropologică, poate fi acceptată considerând componente ale cadrului „lingvisticii integrale” coşeriene.
Aşadar, drept criteriu de apreciere a semnificaţiei discursurilor analizate în funcţie de textele – martor, invocăm faptul că acestea sunt un produs al preocupărilor geografiei lingvistice, disciplină care „descoperă un aspect esenţial al relaţiilor dintre viaţa socială şi culturală a omului şi mediul său natural”, după cum, tot în viziunea Magistrului, „etnografia limbajului”, la nivel istoric, este capabilă să reflecte „«cosmoviziunea» exprimată de o limbă”30.
Sunt proiecţii ce ne-au orientat demersul şi, în măsura unei corecte aplicări, ni-l pot credita.
 
Note
1 Consideraţii asupra situaţiei limbii române în Republica Moldova, în LR, XLI, 1992, nr. 5, p. 253 (în prima notă, de la p. 249, titlul este completat astfel: „valabile în parte şi pentru situaţia limbii române din Ucraina”).
2 Art. cit., p. 255-257. Am susţinut aceeaşi idee în ceea ce priveşte graiurile populare, din perspectiva istoriei limbii, în comunicarea Împrumuturi lexicale ruseşti în graiurile de la est de Prut. Flux şi reflux; Al VII-lea Simpozion naţional de dialectologie, Bucureşti, 15-17 octombrie 1992 (coautori: Doina Hreapcă, Valentina Corcimari şi Ion-Horia Bîrleanu).
3 Cf. Lingviştii şi „limba” moldovenească, în LR, XLI, 1992, nr. 5, p. 277.
4 Raporturile dintre limba literară şi graiurile limbii române, în vol. Limba română, p. 50.
5 Limba română din Basarabia, în vol. cit., p. 106.
6 Mărturia lingvistică a determinismelor primordiale. Etnotexte pentru aria dacoromânească est-carpatică, a doua ediţie a Conferinţei naţionale de filologie „Limba română azi”, Iaşi–Chişinău, 28-31 august 1992 (în colaborare cu dialectologii citaţi în nota 2); Limba română ca instrument de comunicare interetnică în comunităţi plurilingve, a treia ediţie a Conferinţei naţionale de filologie „Limba română azi”, Iaşi–Chişinău, 28-31 octombrie 1993.
7 Unitatea limbii române – planuri şi criterii, în Limba română, p. 12; într-un cadru mai larg, într-un text în limba română, vezi capitolul Limba funcţională, în Lecţii, în special p. 257, 263-268.
8 Cf. Lingvistica integrală, p. 32, cu trimitere la studiul Vom Primat der Geschichte (1980) şi p. 73-82, cu dezvoltarea temei formulate anterior, Sincronía, diacronía e historia (1968).
9 Ibidem, p. 100.
10 Publicat în limba română în două tomuri, sub titlul Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul; capitolele al II-lea şi al III-lea din primul tom se ocupă de „Pâinea cea de toate zilele” (p. 112-205), respectiv de „Hrană şi băutură” (p. 211-308), iar prima subdiviziune din tomul al II-lea de „Locuinţă, veşminte şi modă” (p. 5-84).
11 E. Coşeriu, Limba funcţională, în vol. cit., p. 253.
12 Cf. Fernand Braudel, în Structurile, I, în care grâul şi pâinea sunt tratate între p. 116-159 (căci „grâul este rege”, p. 158), faţă de orez, p. 160-176, şi porumb, p. 177-182.
13 Există însă o analiză generală a vorbirii unor locuitori din localităţile Nisporeni (fostul judeţ Lăpuşna) şi Cornova (Orhei), întreprinsă de lingvistul bucureştean D. Şandru; cf. Cornova, p. 92-96.
14 Conceput, de altfel, destul de surprinzător în anii ’60, chiar ca aparţinând seriei atlaselor regionale româneşti; cf. Vasile Pavel, Preliminarii la Atlasul lingvistic român pe regiuni. Basarabia, Nordul Bucovinei, Transnistria, vol. I, Chişinău, ştiinţa, 1993, p. 6.
15 Cf. Stelian Dumistrăcel, Texte dialectale, texte orale, etno- şi sociotexte, prefaţă la Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova şi Bucovina – Texte dialectale, vol. II, partea 1, culese de Ion-Horia Bîrleanu şi publicate de Doina Hreapcă şi Ion-Horia Bîrleanu; Bucureşti, Editura Academiei Române, 2002, p. 12-13.
16 Precizăm că în transliterarea lor, cu alfabetul latin (românesc) în sistemul ALR şi NALR, am simplificat transcrierea fonetică, renunţând la reflectarea unor nuanţe ale pronunţiei, dar am respectat trăsăturile fonetice ale graiurilor moldoveneşti. În lipsa posibilităţii (grafice) de a reda fricativele alveolo-palatale, surdă şi sonoră, caracteristice acestor graiuri, notate în sistemul de transcriere fonetică al ALR şi NALR cu / / deasupra literelor s şi z, am folosit transcrierea ś şi ź.
17 Braudel, Structurile, I, p. 115.
18 Vezi observaţii ale lui Fernand Braudel: „Vinul implică întreaga Europă, atunci când e vorba să fie băut şi numai o anumită Europă, atunci când e vorba să fie făcut” (Structurile, I, p. 268-269); autorul vorbeşte chiar de „setea violentă dar inexpertă a ruşilor” (p. 271).
19 Eugeniu Coşeriu, Socio- şi etnolingvistica. Bazele şi sarcinile lor, în Lingvistică antropologică, p. 134.
20 Cf. partea I, Rolul mediului, la Braudel, Mediterana, I, p. 188.
21 În „Dacoromania”, VIII, 1931-1932, p. 61-71.
22 Prezentată la al V-lea Congres al Filologilor Români, Iaşi–Chişinău–Cernăuţi, 6-10 iunie 1994. Împrumuturi din rusă, cleioancă înseamnă ’muşama’, iar baistruc, ’bastard’, numit, în graiurile populare, şi buruienar, urzicar, copil de gard etc.
23 Eugeniu Coşeriu, Socio- şi etnolingvistica, în vol. cit., p. 133.
24 Adrian Riza, Postfaţă la Braudel, Structurile, II, p. 399.
25 Vezi, în special, naraţiunile pe teme biografice, cum sunt cele intitulate, de exemplu, „Din biografia informatoarei” sau „Cum învăţam înainte la şcoală”; TD. Md., I/I, p. 148-149, respectiv, 183-188.
26 Mioara Avram, art. cit., p. 250, puncte de vedere reluate de Vasile Pavel, care se referă la „rezistenţa colectivă opusă pe parcursul secolelor, în condiţiile unei istorii vitrege, de către ţăranii din Basarabia, de mamele ţărance întru păstrarea graiului strămoşesc, a datinilor şi tradiţiilor”; Graiul românilor basarabeni, expresie a continuităţii teritoriului de limbă română, în vol. Limba română, p. 90.
27 După o formulă a istoricului Maurice Aymard, citat de Adrian Riza, în Braudel, Structurile, II, p. 399.
28 Eugeniu Coşeriu, Unitatea limbii române…, în Limba română, p. 16.
29 Trimitem la originalul lucrării deja citate, Civilisation matérielle, économie et capitalisme, XVe-XVIIIe siècle, Armand Colin, Paris, 1979, p. 81.
30 Geografia lingvistică, respectiv, Socio- şi etnolingvistica..., în Lingvistică antropologică, p. 35, 146.
 
ABREVIERI
I. Surse documentare
1. Cornova = Dumitru Şandru, Enquêtes linguistiques du Laboratoire de Phonétique Expérimentale de la Faculté des Lettres de Bucarest. I. Bessarabie [Nisporeni, dép. Lăpuşna, et Cornova, dép. Orhei], în „Bulletin linguistique”, publié par A. Rosetti, Bucureşti, I, 1933, p. 89–107.
2. Graiuri = Graiuri româneşti din Basarabia, Transnistria, Nordul Bucovinei şi Nordul Maramureşului. Texte dialectale şi glosar [culese şi publicate de Maria Marin, Iulia Mărgărit, Victorela Neagoe, Vasile Pavel]; Institutul de Fonetică şi Dialectologie «Al. Rosetti», Bucureşti, 2000.
3. TD. Md. = I/I: Texte dialectale culese de V. Melnic, V. Stati, R. Udler, volumul I, partea I, supliment la Atlasul lingvistic moldovenesc (ALM), Chişinău, 1969; I/II, de aceiaşi autori, volumul I, partea a II-a, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1971; II/I: publicate sub conducerea şi sub redacţia lui R. Udler, de A. Dumbrăveanu şi E. Constantinovici, volumul II, partea I, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1971; II/II: publicate de A. Dumbrăveanu, sub redacţia lui V. Stati, volumul II, partea a II-a, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1981.
4. Petrovici, Texte = Texte dialectale, culese de Emil Petrovici, supliment la ALR II, Sibiu–Leipzig, 1943.
 
II. Exegeze
1. Braudel, Mediterana = Fernand Braudel, Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, vol. I; traducere de Mircea Gheorghe, prefaţă de Alexandru Duţu; Bucureşti, Editura Meridiane, 1985.
2. Braudel, Structurile = Id., Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol. I-II; traducere şi postfaţă de Adrian Riza; Bucureşti, Editura „Meridiane”, 1984.
3. Coşeriu, Lecţii = Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală; traducere din spaniolă de Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă; Chişinău, Editura Arc, 2000.
4. Coşeriu, Lingvistica integrală = Id., Lingvistica integrală. Interviu cu…, realizat de Nicolae Saramandu; Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996.
5. Coşeriu, Lingvistică antropologică = Id., Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică. Trei studii, cu o prefaţă de Silviu Berejan şi un punct de vedere editorial de Stelian Dumistrăcel; Chişinău, Editura Ştiinţa, 1994.
6. Limba română = Academia Română, Limba română şi varietăţile ei locale. Lucrările sesiunii ştiinţifice organizate de Secţia de Filologie şi Literatură, 31 octombrie 1994; Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995.
 
 
* * *
Comunicare prezentată la Sesiunea „Unitatea limbii române cu privire specială la Basarabia şi Bucovina”, organizată de Academia Română pe 27 martie a.c. la Bucureşti.
 
 
 
ANEXĂ
 
I. Etnotexte aparţinând subdialectului moldovenesc
(De pe teritoriul moldovenesc, bucovinean şi din „diaspora moldovenească”)
 
„Cum se coace pânea”
 
[A]
„Ieu şî faśim uncrop, pun în covatâ uncropu. Dacâ văd câ-i śerbinti întrecut, i-adauź puţînâ apâ, şî-l rareşti. Aduc sîta şî trec faina prin sîtâ şî răresc aluatu, dupa cum trebu di facut. Diminiaţa mă scol şî ieu ş-o frământ. Dupa śi-o frământ frumos, prindi-a doski, aţîţ focu în cuptiori, aduc cośiorva, ghinişor, scot focu, jaru cum trebuieşti. Dupa śi-o ars focu ghinişor, întindz jaru pi cuptiori, pi urmâ trag jaraticu frumos, ung tinźirili. Pun pânia în cuptiori şî stau douâ ori în cuptiori pân sâ coaśi. Pi urmâ o scot, o ieu ş-o pun în dulap ş-o învălesc cu śeva ca ie sâ sâ mai moaii. Asta-i tot”.
 
[înregistrare din anul 1962]
Panciu Vârvara Mitrofanovna
Născută în 1923 (nu se menţionează alte date personale)
Vancicăuţi, raionul Novoseliţa, Cernăuţi, Ucraina
TD. Md., II/II, p. 82
 
[B]
A fost bărbatu la moarâ. A făcut făiinâ, a adus făiina acasâ, am cernut, am plămădit. Am pus puţinâ apâ acolo, am pus aluatu, am plămădit aluatu acolo, l-am mestecat cu apâ caldâ, l-am plămădit. A doudzia diminiaţâ m-am sculat, am frământat-o, ea a doskit. Am pus apâ, am pus sari, făiinâ am pus, am frământat-o, am făcut-o vîrtoasâ, ca di pâińi, ca sâ pot s-o adun pâińia. Am frământat-o bini, am lasat-o di ea a doskit. S-a rîdicat în covatâ bini. Când s-a rîdicat în covatâ, ieu am luat-o, ş-am adunat-o aşa, câti-o kitâ, câti-o kitâ, ş-am pus-o în tavali. În tavá s-a rîdicat. Dipa ci s-a rîdicat, am ars soba [= am făcut foc în cuptor] cu crangâ, cu paii, cu ci-o hi. Am ars soba bini, am bagat pâińia în sobâ. Am ţinut-o un cias în sobâ. Dipă un cias, am scos pâińia coaptâ, frumoasâ. Kitili cu lopata li-am băgat. Kitâ îi spuni la noi. Pâińia îi pâińi, toată pâińia. Dar o buhancâ [= pâine de formă dreptunghiulară] di asta îi o kitâ, însemniazâ o kitâ”.
 
[înregistrare din anul 1961]
Calinicu Tudora Nicolaevna
Născută în 1907; „puţin ştiutoare de carte”
Dolinskoe, raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina
TD. Md., I/II, p. 90
 
[C]
„Duśim la moarâ, maśinăm. Faśim faninâ, aduśim fanina. Nu, záraz [= repede, îndată], oparim oparialâ. Muiem friacaţăi [= aluat uscat din hamei, folosit la coptul pâinii, explică autorii]. Friacaţăii îi faśim din tarîţâ. Muiem hemei: hemei creşti la noi în harman. Nu, ş-apoi oparim, şî di trii ori rasari, ş-o samânţăm [= cernem făină deasupra, presurăm cu făină]; şî di framânturâ încâ di câtivai ori framântăm, ş-apoi faśim palańiţ ş-o punim pi lopatâ şî-n cuptiori.
[?] Pirohí [= pateuri] coaśim şî di toati, aşa vârtutâ [= învârtită – coptură], plaśinti, pirohí”.
 
[înregistrare din anul 1960]
Śiocan Dosia Dimitrevna
Născută în 1905; 4 clase ruseşti
Vlaşskoe, regiunea Dnepropetrovsk, Ucraina [pe Nipru]
TD. Md., I/II, p. 182
 
[D]
„Ieu an vrut sâ vă spun ńievoastri cum sâ coaśi pânia pi la noi. La noi pânia aşa, vrazdzîcâ, s-coaśi, mucéniia [= munca, făcutul] pânii, vrazdzîcâ. Noi di cu disarâ o plămădim. Faśim focu îm plitâ şî śierbim oliacâ di apâ, într-o oalâ. Ş-apu uncropu śiala śerbim făinâ di păpşoi şî opărim cu uncrop di-aśiala ş-o mesticăm. După śi-am mesticat-o cu melesteu făina śeia, apu-o dăm di-o parti ş-oliacâ ie sâ răśeşti. Dacâ s-o răśit făina śei di păpşoi, apu luăm şî mai śernim oliacâ di făinâ di grâu, ş-o plămădim. După śi, vrazdzîcâ, am plămădit-o cu aluatu śial doskit, apu o dăm dioparti şî ie doskeşti pişti noapti păn dimăniaţa. Da dimăniaţa noi ni sculăm, şî iarâ śernim făinâ pi masâ, ş-punim strakina śei cu aluat pi scaun...”.
 
[înregistrare din anul 1963]
Frăsîna lu Nichita Toma
Născută în 1910; două clase ruseşti
Chişiniovka, raionul Vladimiro-Aleksandrovskoe, ţinutul Primorie, R.S.F.S.R.
TD. Md., II/I, p. 281
 
[E]
„Cum se lucra înainte la câmp”
 
[a]
„Foarti greu iera înainti la câmp di lucrat. Întăi samanai, arai şî samanai, cu borona dădei, ca grapa dădei, ş-ap-pi urmâ şî cu cotórcu [= tăvălugul] dădei. Iara mari kin înainti di lucru iara. Pi urmâ, după śi răsăré grâu sau ordzu, pomântu iera crăpat ş-s-duśé iar, şî-l boroné al dadé cu borona, ca sâ-i strîśi coaja... şî foarti greu iera, şî cu copii sâ duśeu la dial...
Şî podu iara plin cu pâni”.
 
[b]
„Da acu sâ lucriadzâ cu combăinili. Combăinili lucriadzâ ş-aduc grâu curat la toc [= arie]. Şî n-au niş-on nacaz, şî maşînili al vânturâ, cu motoru al vânturâ, şî vin maşînili, ş-încarcâ di pi toc grâu foarti curat, ş-al duc pi la ilivatori, pi la magaziii, li duśi la cladovşcíc [= magazioner]. Ş-apu pi urmâ-nśep, dac-o mântuit di hărmănit la colhoz, înśep a da la oamini avanţu [= avansul]. Şî aşa câ-i foarti uşor acu la lucrat la pământ”.
 
[înregistrare din anul 1962]
Balan Istina Antonovna
Născută în 1910; „nu a învăţat la şcoală”
Dimitrovka, raionul Chilia, regiunea Odesa, Ucraina
TD. Md., II/I, p. 265 [a] – 266 [b]
 
[F]
„Cum se lucra înainte grâul”
[a]
„Grăieşti Ion a lui Toadir Macari. Ieu m-an-născut îm-Băsărábi[a], în satu Scoreni. Şî ieu, iaca, vrau sâ vă spun dumevoastrâ cum s-faśi la noi pânia, ş-cum o lucrăm. Noi primavara ni duśim şî gatim pomântu, ş-apu-nźugăm boii, înhamăm caii şî ni duśim ş-arăm. Ş-apui boronim cu boroni di lemn pământu śiala. Ş-apu sămănăm grâu, ş-apu, după śi l-an-sămănat, iarâ boronim, ş-apu dăm cu grapa, ş-apui dam pământu cu tăvălucu, s-s-apesâ ketrili, bolohani, câ la noi pomântu ari multâ kiatrâ...”.
 
[b]
„Aiasta-nainti vremi iara, da amu îi mai ghini, c-amu o iişît tehnicâ mari: tráctari, cămbáini, sartiróvśi [= trioare], véielśi [= vânturătoare]. Şî noi, znácit [= prin urmare] prińim pânia gata vânturatâ, numa usuc-o şî du-o la moarâ. Da-nainti la noi o fost greu tari. Da amu ni-i uşor. Amu o prińim gata, ş-o mâncăm, şî lucrăm la liuboi [= orice] lucru. Lucriadzâ cu tehnica la dial amu dzăśi - śinspreśi oamini numa, da înainti fişticari om merźé în urma plugului... Da amu di tăt pintru noi îi uşor”.
 
[înregistrare din anul 1963]
Ionaş a lui Toader Macari [fără date personale]
Chişiniovka, raionul Vladimiro-Aleksandrovskoe, ţinutul Primorie, R.S.F.S.R.
TD. Md., II/I, p. 291 [a] – 292-293 [b]
 
[G]
„Cum am organizat ferma de oi”
 
Vreu sâ spun, tovarâş, câtivai cuvinti din partia, când am, s-arganizat colhozu la noi, ş-am organizat o firmâ şî noi di oi. Din prima- oi s-o strâns la noi opspridzăś oi în anu o miii nouâ suti śindzăś s-o arganizat firma di oi din opsridzăś oi ş-on berbec. N-avân śini li-ngrijî, ştiindu-ma, m-au ştiut pi mini câ-s on śioban, m-au kemat pi mini, mi li-au dat în primiri. Aşa ieu m-am stăruit într-aśii cîţîvai ani c-am aźiuns la o firmâ din opspridzâśi oi la patru suti śindzăś în trii ani di dzîli. S-o făcut firma asta. Da cum s-o făcut? Câ ieu şâdem într-însâli dzî şî noapti şî videm câ caru aduśi az puţîn mâncari, da ieu mă duśem la prisâdatili colhozului şî la zóufirmâ [explicat în nota de subsol „şeful fermei”; probabil: ‘fermă zootehnică’].
– Fraţîlor, nu-i di şăguiit, c-afarâ iesti źer. Oiili mănâncâ tari. Dacâ nu li-om da amu cât ieli mânâncâ, di-amu cân-s-ancălzî putem sâ li dăm cât di mult, câ diźiaba noi li-om da lor... [în cele două paragrafe ce urmează, nu apar termeni «tehnici» sau cuvinte ruseşti].
 
[înregistrare din anul 1962]
Raevschi Vladimir
Născut în anul 1905; „n-a învăţat la şcoală”
Cişmea, raionul Orhei
TD. Md., I/I, p. 218 - 219
 
[H]
„Cum se lucrează via”
 
Din partia źiilor tot aşă la noi sâ lucra: primăvara, când ieşăm, întâi s-o luat omătu, noi imidiat li-am dizgropat, li-am liagat, li-am coraţît; luam foarfăśi , înainti şî cu cosoarâ śelia ni duśem acolo şî corăţăm. Făśém patrudzăś, śinśdzăś di tufi, da ierau coraţâti bini, ca sâ dzâcâ câ-i coraţât, frumos di tot. Li-am coraţât, imidiat din urmâ trebui-sâ śiii şâ liagati, li-am liagat. Li liagam di haraź, punim câti doudzăśinś – triidzăś di haraź la o sîngurâ tufâ... Amu, dacâ li-am liagat, ni-am luat grija, ni-am dus, n-am avut într-ânsa śi căuta. Când am înśeput sâ videm câ dau lăstari, dacâ o fost źiii hultuitâ, o trebuit sâ ni duśim s-o strokim. Am strokit-o numa dădăori [= de două ori] în timp, da am luat poamâ foarti bunâ şî multâ.
[?] Cu kiatrâ vânâtâ şî cu var, altśeva într-âns[a] nu puném nicâ [= nimica]. Pi urmâ, dacâ făśém douâ prăşîturi buni, dacâ iera locu buruienos, prăşăm di trii ori, ca sâ śiii tătâ vremia într-ânsa curat. Aźunźém toamna, la august când aźunźém, tăiém vârfurăli la źiii, scotém afarâ, ca sâ s-coacâ poama, cât sâ śiii mai bunâ şâ mai dulśi. Pi urmâ aşteptam la cules. Culesu, o culeźém, aduśém acasâ cu coşniţîli, da-nainte o fost mai mult în poloboaśi, puné douâ poloboaśi pi car, culeźé şî puné... în śiubăr, şî turna-n poloboc. Polobocu aduśé acasâ ş-o da-n cadâ. În cadâ, pi urmâ şâdé trii-patru dzîli, înśepé sâ śiarbâ. Dacâ înśepé sâ śiarbâ, iera obiśeiu câ iera sac, şî puné-n sac, în călţătoari [= călcătoare], în sac şî din călţătoaria śeia iera o źerbâ, iera un om anumi cu śiboti roşâ. Li călca în satu [sacul!] śela... l-o călcat oliacâ, l-o dat la altâ cadâ, ca sâ mai putredzascâ ş-aiśia, o pus în altâ cadâ, pân-sâ muntuié cada. S-o muntuit ş-o pus źinu în poloboc, şî pi urmâ, dacâ s-o pus źinu în poloboc, s-o muntuit, ş-o mai trecut un timp, ş-o o vinit źiia iarâ-napoi sâ-nśiapâ a sâ lucra, ş-o tribuit datâ źios di pi haraź, coraţîtâ toamna şî-ngropatâ-napoi în pământ.
 
[înregistrare din anul 1964]
Stratan Niculai
Născut în anul 1907; „două clase ruseşti”
Nişcani, raionul Călăraşi
TD. Md., II/I, p. 152 – 153
 
 
II. Texte autobiografice contemporane
 
[I] Fragmente din relatarea privind „dezafectarea” satului Costeşti
„în anu şaptizăşîdoi – eu trăiam de-amu aici, am trecut în şaptzăşîunu, şî-n şaptzăjdoi, eram la fântânâ. Vini zamestíteli [= locţiitorul] preşedintelu răs-polcóma [= organ raional de partid!]... cu o grupâ di oamini.
– «Bună zîua!»
– «Bună zîua!»
– «Ci ma[i] faci, domnu şoşu?»
– «Da’ ci sâ fac, iaca scot oleacâ di apă, câ... pâi, soţîia să-m[i] facâ mâncare!» – câ venisâm de la lucru, de la fermâ...
– «Afară de asta?» – zîce, mă-ntreabă el - «ce-ai făcut cu casa di divalie?» Zîc: «Casa di divali ii-n picioari... pólnosti [= în intregime], şî nu-i rîsîkitâ!»
– «Ce ai de gând mai diparti?». Zîc:
– «Am de gând ... ficioru faci armatâ, şî am să-l căsâtoresc să-l las în casâ, şi eu mă duc înapoi în dáciia [= cabană] veki!». Da’ el spuni c[ă]:
– «am să te-mpuşc!»
– «Da’ câ... cu care puşcă, de soc, or[i] de...di plop?!». El rîde. Zîci:
– «Uiti mata! Au vinit sâ ni construiascâ... baraju ăsta di apă!»
– «Foarte bini! Dac-o vinit, noi...»
Acuma, era un naciálnic [= şef] mai mari întri dânşî, şî zîci....”.
 
[înregistrare din anul 1991]
Şoşu Efim
69 de ani; 4 clase „la români”
Costeşti, raionul Râşcani, Republica Moldova
Text inedit din Arhiva Institutului de Filologie Română „A. Philippide”
 
[J]
Fragmente din evocări despre anii de război
şi despre deportările în Siberia din anul 1940
 
[a] „... refugiaz-de-aicea dim-Basarabea / noi le spuneam-/ la ruş cîn le-a spus că sîntém dim-Basarabea «he! náşi bráti, náşe bráte!» [= fraţii noştri] nu.. nu ne trăvojéu [= sâcâiau, tracasau] pi noi”.
[Utkonosovka, raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina]
 
[b] „... şî m-an-duz-dipi vadavoi // ... om cu copkii [...] k-iel o fost luat la trudavóe ármi [= stagiu militar efectuat la muncă] ştiţ / la fabrica di moniţiie”.
[Igeşti, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, Ucraina]
 
[c] „... o strâns tăţ bărbaţî / o făcut aşă ca trivógă [= alarmă] / o strâns tăţ barbaţî / şî i-o loat / şî i-o dus uni iaca uni-i înkisoarea asta la Cernăuţ // io am fos-la tata aculó cu peredáci [= pachet, pentru deţinuţi] // şî i-o-nkis aculó...”.
[Proboteşti, raionul Herţa, regiunea Cernăuţi, Ucraina]
 
[înregistrări pe bandă de magnetofon din anii 1992 – 1993]
Graiuri, p. 44, 204, 219
 
 
III. Fragment dintr-o poveste înregistrată de Dumitru Şandru
(Pe tema «Cenuşăreasa»)
 
[K]
„Da aśeya yera fata mošnyagulu. Da fata mošnyagulu faśe, dzîśe: «Šî yo, dzîśe, m-am suit pi poyată š-am vădzut tot»; sî ye baba šî strîkă poyata. Kînd kolo yakă ntr-o dimnyatsă: «čini s-a skula dimnyatsă tare oy luwa-o la biserikă». Kînd kolo o trimete pi fată tot ku yitsîka. Să ntoarće napoy ši-o trimete pi fată cu yitsîka ši ye să duśe yară... Sî koboară nište porumbey šî dzîśe: «du-ti ăn kopaku śyala šî ye haynile śelya šî ti mbrakă yară šî ti du la biserikă». Kînd kolo s-duśe... s-duśe la biserikă s-ntoarśe napoy, vini-akasă ku jitsîka š-ce:
- «Bună dzîwa, mamă!»
- «Bini-ay vinit, fată!»
- «Am fost ku yitsîka, mamă».
- «G’ini-ay făkut, fată»... “.
 
[înregistrare din anii 1931 – 1932]
Olga Svetlova (Lyolea), 19 ani
Cornova, p. 104.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog