Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

TRECUTUL PREZENT

„Sînt bucuros că am făcut acest lung drum de acasă – acasă!”

Ion STICI

Alte articole de
Ion STICI
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XIII, 2003

Pentru tipar

În anul 1976, toamna, au avut loc Zilele literaturii sovietice în R.S.S. Moldovenească şi timp de o săptămînă capitala basarabeană a fost „inundată” de poeţi, prozatori, dramaturgi, critici literari de pe toate meridianele colosului roşu. Au participat la sărbătoare şi cîte doi literaţi din Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Iugoslavia, Mongolia... Marea delegaţie sovietică, sosită cu un tren special de la Moscova, era condusă de academicianul V. M. Ozerov, critic literar, secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S. Erau somităţi: Margarita Aligher, Valentin Kataev, Lev Oşanin, Viktor Astafiev, letona Daina Avotina, armeanul Ghevorg Emin, calmîcul David Kugultinov, abhazul Fazil Iskander şi mulţi alţii.
Am fost „înregimentat” la oglindirea, în oficiosul Moldova socialistă, a Zilelor şi în fiece dimineaţă urcam în unul din autobuzele delegaţiei, plecînd spre alte oraşe, sate, unde aveau loc serate literare. M-am alăturat chiar la început grupului de scriitori condus de Pavel Boţu, în care se aflau şi Nichita Stănescu şi Mircea Tomuş, scriitori din România, trăgînd cu urechea mereu la vorbele lor miezoase, pitoreşti şi dragi inimii mele. Citisem cîte ceva din opera poetului şi-l consideram cu adevărat extrem de mare. Mi-l imaginam aşezat într-un crîng de lumină, alături de Eminescu. N.Labiş decedase de timpuriu şi altă mare stea pe bolta literaturii române nu prea se vedea. Oricum, la aşa nivel eram noi informaţi aici, în Moldova sovietizată.
Nichita era fermecător: tînăr, voinic, ca un haiduc cu plete blonde, cu gesturi largi, sociabil, deschis ca o carte. Îi plăcea să comunice cu toţi: cu fetele de la fermă, cu elevii din şcoli, cu viticultorii din plantaţii. Avea pentru fiecare o vorbă duioasă, rostindu-i un vers, fluierîndu-i o melodie. Nici un fel de complexe sau aere de superioritate, era liber, se simţea stimat şi iubit pretutindeni.
La Sărata Galbenă l-am auzit recitind în ruseşte versuri din Nekrasov, rugînd ca să fie traduse de către cineva în română. Şi-a oferit imediat serviciile, cine credeţi? Ivan Kalin, secretar al c.c. al p.c.m., actualmente parlamentar. Şi Nichita s-a bucurat că s-a găsit atît de repede un translator pe aproape.
La Mingir, la o masă copioasă, se ridică şi închină un pahar pentru „V.I. Lenin, care m-a făcut poet român”. Toţi îl priveau cu interes, dar şi consternaţi, nu prea înţelegeau sensul vorbelor sale. Fabula era simplă: poetul lămuri că după revoluţia din octombrie în Rusia, condusă de Lenin, bunicul său cu toată familia, inclusiv mama viitorului poet, s-au refugiat în România. Aici dînsa, ulterior, s-a căsătorit cu un român. Şi aşa s-a întîmplat „că Lenin l-a ajutat să devină el, Nichita Stănescu, poet român”.
A fost impresionant recitalul său de poezie de pe balconul casei-muzeu Alexandru Donici. De fapt, aşa era Nichita, devenise în cîteva zile nucleul acelui „desant” scriitoricesc. Cînd, la inaugurarea casei-muzeu, a spus: „Sînt nespus de bucuros că am făcut acest lung drum de acasă – acasă!”, poetul academician Andrei Lupan a scăpat bereta din mînă, evident, nu se aştepta la aşa ceva…
Şi iată că într-o dimineaţă îi telefonez maestrului la hotelul „Codru”.
– Alo, Vă deranjează cutare, Vă rog să-mi acordaţi un mic interviu pentru ziarul Moldova socialistă.
– Nimeni nu mă deranjează, rosti poetul de la alt capăt al firului, cu un fel de asprime în voce.
Repet: – Scuzaţi-mă, Vă deranjează…
Stănescu, şi mai tare: – Nimeni nu mă deranjează!
Am înţeles că-i disponibil să mă primească chiar atunci, la 9.00, în odaia 406 a hotelului „Codru”. L-am găsit la o măsuţă, cu două sticle de vin în faţă, cu două pahare alături de ele. M-a rugat să-i ajut a trece masa pe balcon, de unde se deschidea o panoramă minunată. „Ce frumuseţe, ce minunăţie de grădină publică!”, făcu el.
„Aşa ceva n-am văzut la Bucureşti! Publicăm interviul în anul trecut ori în cel viitor?”, mi-a aruncat replica. M-am fîsticit puţin, deoarece îmi cunoşteam vina: cu cîteva zile în urmă, la rugămintea lui P. Boţu, am adus în autobuzul cu scriitori, care pleca spre Hînceşti, un maldăr de ziare. Să vadă participanţii cum sînt oglindite în presă Zilele literaturii sovietice în R.S.S. Moldovenească. Şi Nichita, cum a deschis publicaţia noastră, m-a şi sfătuit să fug la redacţie şi să vin cu ziare proaspete, din anul curent, căci adusesem exemplare din anul 1975. De fapt, era o eroare tehnică, muncitorii tipografi greşiseră anul ediţiei. Mă uit atent, văd că-i vorba numai de frăţie literară în pagini, dar anul într-adevăr e greşit. „Citiţi, maestre, 1976, în loc de 1975, căci e la mijloc o glumă a muncitorilor tipografi”, m-am scuzat cu jumătate de gură…
Am închinat cîte un pahar de „Româneşti”, Nichita Stănescu vorbind cu admiraţie de colegii săi, scriitorii din Chişinău. Mi-a spus că seara a stat pînă tîrziu în ospeţie la Grigore Vieru, unde s-a simţit minunat, avîndu-l alături şi pe Liviu Damian.
În continuare redau într-o formă prescurtată interviul cu marele poet, păstrînd, evident, intactă atmosfera documentului de epocă, de la 1976…
 
 
 
...Cu ochii cititori de cuvinte
 
În cadrul Zilelor literaturii sovietice în R.S.S. Moldovenească îi avem ca oaspeţi şi pe scriitorii români – poetul Nichita Stănescu şi criticul literar Mircea Tomuş, redactorul-şef al revistei Transilvania, profesor universitar.
Poetul Nichita Stănescu s-a născut în anul 1933 la Ploieşti. Prima carte îi apare în 1960, purtînd titlul Sensul iubirii. Pînă la ora actuală a semnat circa 25 de cărţi, printre care menţionăm Dreptul la timp, Necuvintele, Măreţia frigului, Clar de inimă, O viziune a sentimentelor, Starea poeziei
Multe din versurile acestui înzestrat poet au fost traduse în Uniunea Sovietică, Polonia, Iugoslavia, Italia, Franţa şi în alte ţări ale lumii.
Nichita Stănescu este laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din România şi al Premiului european pentru poezie Herder.
Solicitat să răspundă la cîteva întrebări, domnia sa a făcut-o cu plăcere.
– În ce măsură sînteţi familiarizat cu literatura sovietică?
– Am avut bucuria să recitesc de nenumărate ori „Tînăra gardă” şi „Înfrîngerea” de Fadeev, schiţele lui Isaak Babel, cele două romane ale lui Ilf şi Petrov, versurile lui Evtuşenko, pe care le-am putut îmbrăţişa nu doar cu ochii cititori de cuvinte, ci şi cu braţele.
– Cu ce impresii „călătoriţi” pe plaiul moldovenesc?
– Inima mea a pogorît pe plaiul acesta, ca raza pe plaiul stelelor.
Aici fiecare deal mi se pare o frunte de muncitor. Acest lucru m-a impresionat în mod deosebit, întrucît aici cuvîntul este lipit de realitate. Viţa de vie stă atît de frumos pe spalier, de parcă ar fi un cîntec. M-a impresionat tinereţea şi sinceritatea oamenilor din acea veche localitate Hînceşti. Deşi ploua, chipul lor era ars de soare, iar cuvintele lor – albe ca luna. Pe această cale le aduc încă o dată mulţumiri pentru primirea călduroasă pe care mi-au făcut-o: am avut clipe de neuitat.
– Aţi avut, desigur, întîlniri şi discuţii cu unii poeţi din R.S.S. Moldovenească?
– Am avut fericirea să-i întîlnesc pe aceşti maeştri ai cuvîntului. În măsura în care am talent, talentul meu s-a îmbogăţit de talentul lor. Toţi, pe care i-am întîlnit, sînt frumoşi, îndrăgostiţi de poezie, adeverind încă o dată că inima lui Eminescu bate aici pretutindeni.
Dragul şi scumpul poet Zadnipru – nu-mi vine a crede că s-a stins din viaţă. În cuvintele gîndului meu poezia lui înfloreşte în continuare. Cer iertare cititorului, că spun cuvinte stingherite de lacrimi…
– Care Vă sînt planurile de creaţie pentru timpul apropiat?
– Îmi doresc şi cred că o să realizez în curînd, împreună cu stimatul meu prieten, criticul Mircea Tomuş, o antologie a poeziei Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. Această antologie are în conştiinţa noastră semnificaţia stimei reciproce şi a îmbogăţirii spirituale, stima prietenilor pentru prieteni şi pentru munca ce naşte cîntecul.
 
P.S. Am locuit un timp în acelaşi bloc cu poetul Liviu Damian de la care am aflat că făcuse o vizită în România, plecînd de la Moscova în componenţa unei delegaţii a scriitorilor sovietici. Poetul se afla în frumoasa cîmpie maramureşeană, cînd aflase că a murit Nichita. A plîns şi a scris atunci poezia despărţirii de acest mare prieten. A şi publicat-o într-un ziar maramureşean, plecînd de urgenţă la Bucureşti. Ceilalţi scriitori sovietici din delegaţie, se vede, nu înţelegeau de ce Liviu a plîns tot drumul. Cînd s-a întors acasă, mi-a povestit detaliat despre călătoria sa şi mi-a spus că pe Nichita Stănescu l-au înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti, aproape de Eminescu…
A plecat pe calea neîntoarcerii şi Liviu Damian, vecinul meu bun şi Omul de suflet cu care am împărţit atîtea clipe scumpe mie. Doamne, de ce-i duci pe cei mai buni?!
I.S.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog