Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

STAREA DE VEGHE

Care este deosebirea dintre limba oficială şi limba de stat, ca noţiuni juridice

Gheorghe SUSARENCO

Alte articole de
Gheorghe SUSARENCO
Revista Limba Română
Nr. 2-3, anul XIII, 2003

Pentru tipar

În mod normal, cetăţenii trebuie să comunice cu statul, cu autorităţile acestuia. De regulă, în stat se instituie o limbă oficială prin intermediul căreia ei se pot adresa autorităţilor şi pot comunica în societate, exprimându-şi gândurile şi onorându-şi obligaţiile cetăţeneşti.
Practica internaţională demonstrează că limba vorbită de majoritatea cetăţenilor unui stat este declarată în calitate de limbă oficială a acestuia. Instituirea limbii materne a celei mai mari părţi din populaţia ţării drept limbă oficială reprezintă o modalitate de a o lua sub ocrotirea statului. E una din condiţiile de existenţă a naţiunii în cadrul formaţiunii sale naţional-statale suverane şi de aceea consacrarea unui articol constituţional noţiunii de „limbă oficială a statului” este o necesitate evidentă. Aceasta este, totodată, o modalitate de instituire a bazelor şi principiilor de garantare şi funcţionare a limbilor vorbite pe teritoriul statului. Consfinţirea în Constituţie a statutului limbii oficiale contribuie la consolidarea suveranităţii statului şi la crearea de garanţii pentru utilizarea ei plenară în toate sferele vieţii politice, economice, sociale, ştiinţifice şi culturale. În opinia noastră, limba oficială este limba prin care se exprimă, în viu grai sau în scris, autorităţile publice. În acest sens, noţiunea „limba de stat”, cuprinsă în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova, este incorectă din punct de vedere juridic deoarece în stat, de regulă, pot funcţiona un şir de limbi vorbite. De la această regulă nu face excepţie nici Republica Moldova, unde alături de limba română – cea a populaţiei majoritare – funcţionează şi limbile minorităţilor naţionale: rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară şi altele.
Pornind de la această teză de drept constituţional, ne dăm bine seama de noua capcană pe care încearcă să ne-o pună Moscova prin intermediul vasalului său Vladimir Voronin care înaintează propunerea ca în aşa-zisa „noua Constituţie” limba rusă să fie ridicată la rangul de limbă oficială a statului, iar limba „moldovenească” să fie denumită limbă de stat.
Or, prin acest truc, limba populaţiei majoritare, care formează statul, va fi pusă pe acelaşi cântar, va fi egalată cu limba minorităţilor naţionale, iar limba altui stat – a Rusiei – va deveni limba noastră oficială.
Consfinţirea limbii ruse ca limbă oficială a Republicii Moldova va aduce atingere suveranităţii naţionale a statului, obligându-ne să utilizăm această limbă în toate sferele vieţii politice, economice, sociale, ştiinţifice şi culturale, deoarece limba oficială este limba de exprimare a autorităţilor publice (Parlament, Guvern, instanţe judecătoreşti, administraţie publică locală, organe de drept) şi a statului ca atare.
Una dintre metodele practicate pentru uniformizarea forţată, malefică a oamenilor sovietici a fost şi impunerea limbii ruse ca limbă oficială a fostei U.R.S.S. şi ca limbă de comunicare între reprezentanţii naţionalităţilor ce populau teritoriul respectiv. În privinţa limbii române s-a mers şi mai departe, impunându-i-se o formă străină de expresie grafică, prin intermediul unui alfabet neadecvat, cel rusesc, care nu putea reda specificul, plenitudinea şi farmecul limbii populaţiei băştinaşe majoritare a Republicii Moldova.
Astfel, timp de aproape o jumătate de secol, limba română în stânga Prutului a fost obligată să aibă o formulă grafică improprie, care nu corespundea necesităţilor ei de expresie, ceea ce a condus, în ultimă instanţă, la denaturări esenţiale în conţinutul ei morfologic şi semantic.
Pentru a nu admite în continuare o asemenea situaţie, care duce la degradarea limbii, este necesar ca specialiştii în drept şi, mai ales, cei în dreptul constituţional, alăturându-se cercetătorilor-lingvişti, să demaşte cu vehemenţă intenţiile unor „patrioţi”, ajunşi în vârful piramidei, gen Vladimir Voronin şi sfetnicii săi, care proiectează de a ridica limba altui stat la nivelul limbii oficiale a statului nostru. Aceste intenţii nu sunt decât o crasă obrăznicie şi batjocură faţă de populaţia autohtonă şi de statul pe care aceştia îl conduc ca rezultat al unui accident politic.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog