Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GÂNDURI PENTRU GRIGORE

Ne-am văzut sufletul

Ion UNGUREANU

Alte articole de
Ion UNGUREANU
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

(Din cuvântarea nerostită la cea de-a 74-a aniversare a lui Grigore Vieru)

Moto:
Nicio mamă nu poate şti viaţa cui leagănă:
a unui viitor rege sau a unui viitor criminal

Gr. Vieru
 
...Toată viaţa sa GrigoreVieru a răsădit o Românie măreaţă, de poveste în inimileorfane ale românilor basarabeni. El nu poate fi preţuit şi definit în afara generaţiei sale, care ni i-a dat pe inegalabilii Spiridon Vangheli, Petru Cărare şi... lista poate fi continuată, apelând chiar la Grigore Vieru, care în repetate rânduri i-a pomenit pe cei fără de care miracolul basarabean de trezire „din somnul cel de moarte” n-ar fi putut avea loc.
...Găsim la Geo Bogza o admirabilă parabolă despre coborârea pe pământ a lui Dumnezeu şi a Sfântului Petre, unde au fost găzduiţi şi omeniţi de-un gospodar şi soţia lui cu atâta drag şi dărnicie (deşi nu ştiau cine sunt), încât Sfântul Petre l-a rugat pe Dumnezeu să facă ceva pentru oamenii aceştia.
– Ce anume, Petre?
Fă, Doamne, în aşa fel ca ei să-şi vadă sufletul.
Dumnezeu n-a răspuns nimic, dar peste timp din neamul acela s-a născut Mihai Eminescu!
Eu cred că sutele de mii de români basarabeni, care au tresărit îndureraţi la trista veste a plecării dintre noi a lui Grigore Vieru, mulţimea răvăşită de durere, care a venit să-l petreacă pe ultimul drum, şi-a văzut sufletul în acele tragice, dar şi înălţătoare clipe, pentru că erau şi ei din neamul lui Mihai Eminescu. A trebuit să moară Grigore Vieru ca să vedem ce suflet mare are Basarabia! Prin Grigore Vieru ne-am înălţat la Eminescu – ce merit mai mare poate avea un creator ale cărui cuvinte vor rămânea pecetluite pentru totdeauna în memoria unui neam: „De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece”. Să nu uităm că Grigore Vieru s-a definit ca „lacrima lui Eminescu”. Lacrima lui Eminescu putea fi doar pentru o Basarabie care astăzi nu e altceva decât „un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”. Şi de noi depinde ca această lacrimă de durere să se prefacă în lacrimă de bucurie în ziua izbăvirii, în ziua împlinirii noastre ca neam.
Din altă parte moartea lui Grigore Vieru i-a scos la lumina zilei, i-a depistat pe detractorii lui – să-i vadă lumea în toată hidoşenia lor sufletească. Într-adevăr văzându-i, fără să vrei, te întrebi aşa cum s-ar întreba Vieru: oare ei, ca şi moartea, or fi având mame, or fi având copii? Oare ce-or fi simţind mamele care v-au adus pe lume? Şi ce blestem mai năprasnic poate fi decât acela de-a purta pe vecie însemnul înfierării că eşti fiul sau fiica celui care l-a asasinat moral, l-a băgat de viu în mormânt pe acest sfânt al poeziei noastre, pe cel care a scris „Uşoară, maică, uşoară”... – versuri dumnezeieşti, demne de a fi adresate Maicii Domnului! Aceşti nemernici vor purta pecetea lui Cain şi dincolo de mormânt...
Însă geniul lui Grigore Vieru ne-a avertizat prin unul dintre cele mai amare aforisme ale sale: „Lăsaţi în pace trădătorii poporului – nimeni nu poate vinde un neam fără îngăduinţa acestuia”.
Mă gândesc cu ce drept îi vom mai pomeni numele, dacă asasinii lui morali vor rămâne nepedepsiţi, iar cei care i-au plătit, care i-au îndemnat să-l hăituiască, vor fi din nou aleşi şă conducă această nenorocită republică, ce se sufocă, se înăbuşă în „robia egipteană”!
Am mai spus-o şi repet că, odată cu plecarea lui dintre noi, s-a făcut mai frig, suntem mai neapăraţi, iată de ce vom apela tot mai înfriguraţi la maximele, la versurile şi cântecele sale, pentru a rezista. Ca un clopot al trezirii, al deşteptării noastre, să răsune cuvintele marelui poet! Să fim mândri că am fost contemporani cu el. Mândri, dar şi demni de el!
De azi Grigore Vieru trece pentru totdeauna într-o altă dimensiune, el trece în eternitate. „Piatra rară pe moşie revărsată” pe care ne-a lăsat-o drept moştenire cu atâta dăruire va deveni şi mai de preţ, numelelui nu va descreşte, îndepărtându-se în timp de noi, ci dimpotrivă. Nimeni şi nimic nu-l va putea eclipsa. E ca un astru, a cărui lumină blândă ne va încălzi sufletele şi ne va călăuzi în bezna nopţii istorice, în care orbecăim. Şi atunci, când vom ieşi la lumină – numele lui, chipul lui va fi trecut printre sfinţii şi martirii neamului. Grigore Vieru va fi alături de ei, alături de Mihai Eminescu, de Alexei Mateevici...
„Un mort plâns de mulţime spunea el profetic încă mai poate schimba ceva în lumea asta”.
Basarabia îndoliată te-a plâns, dragă Grigore, zdrobită de durere, te-a plâns de la mic la mare, de la tânăr la bătrân – deci să sperăm că se va schimba ceva în viaţa aceasta anostă, se va schimba definitiv, odată pentru totdeauna.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog