Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

NICHITA STĂNESCU – 70

Sînt un om viu

Nichita STĂNESCU

Alte articole de
Nichita STĂNESCU
Revista Limba Română
Nr. 2-3, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Sînt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sînt.
 
 
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă
 
 
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
 
 
Am şi-un defect, un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întîmplătoare la mînă
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
 
 
Dintr-o astfel de întîmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulisse – şi
admiraţia ce i-o port
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
 
 
Cu greu mi-aş putea imagina
un pămînt pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
 
 
Îmi place să rîd, deşi
rîd rar, avînd mereu cîte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfîrşit,
pe oceanul oval al fanteziei.
 
 
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
 
 
E un trup al tău, vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
 
 
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii.
 
 
E o fertilitate nemaipomenită
în pămînt şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gîndurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
 
 
E o fertilitate nemaipomenită
în pămînt şi-n pietre şi în schelării
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
 
 
Doar chipul tău prelung, iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog