Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PUNCTE DE REPER

Soluţii şi opţiuni privind unirea Basarabiei cu România în 1918

Valeriu POPOVSCHI

Alte articole de
Valeriu POPOVSCHI
Revista Limba Română
Nr. 2-3, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Pe parcursul ultimilor 80-85 de ani, adică din perioada interbelică şi până în prezent, în spaţiul românesc au apărut zeci şi sute de monografii, broşuri, articole, culegeri, albume dedicate Unirii ţinutului basarabean cu Regatul Român1. Astfel de lucrări cu siguranţă că vor mai apărea, poate că în număr şi mai mare, pentru a restabili irevocabil adevărul privind Unirea, adevăr care a fost şi continuă să fie denaturat de către urmaşii şcolii istorice sovietice.
Aşadar, problema, în ansamblu, şi-a găsit o amplă reflectare în istoriografia naţională. Acest fapt, evident, ne scuteşte de necesitatea de a repeta nişte adevăruri cunoscute în legătură cu pregătirea şi înfăptuirea istoricului act de la 27 martie 1918, concentrându-ne atenţia asupra unor aspecte aparte ale problemei, să zicem, asupra soluţiilor şi opţiunilor privind realizarea Unirii ţinutului cu Patria-mamă, ce se cristalizaseră în perioada respectivă de timp în societatea basarabeană.
Chiar de la bun început e necesar a menţiona că, spre mijlocul lunii martie 1918, în societatea basarabeană se conturase câteva viziuni privind înfăptuirea Unirii cu România a mult pătimitei provincii.
Una dintre ele, cea a marilor proprietari agricoli (P. Sinadino, N. Botezatu, S. Covaliotti, Gh. Gonata ş.a.), consta în realizarea Unirii exclusiv în baza dreptului istoric, fără concursul Sfatului Ţării, care, în viziunea marilor moşieri, urma chiar să fie imediat dizolvat2. Această propunere, însă, nu a întrunit atunci, după cum se subliniază şi în literatura istorică, „un suport cât de cât semnificativ”3.
Un alt punct de vedere privind înfăptuirea Unirii Basarabiei consta în alegerea unei Adunări Populare (Constituante) basarabene, care s-ar fi pronunţat, fără echivoc, pentru revenirea provinciei la sânul Patriei istorice. În ordinea respectivă de idei, e necesar de a sublinia că, la 2 martie 1918, Sfatul Ţării a şi luat în dezbatere un proiect privind Adunarea Populară (Constituantă) a Republicii Democratice Moldoveneşti, care a fost, însă, retransmis (tot atunci) pentru examinare suplimentară unor comisii parlamentare4.
În sfârşit, cea de-a treia soluţie în chestiunea Unirii Basarabiei consta în realizarea înălţătorului act de jos, prin intermediul zemstvelor judeţene (organe ale autoadministrării locale), „împuternicite, – după cum scrie istoricul Gheorghe Cojocaru, – să ceară Sfatului Ţării trimiterea unor delegaţii reprezentative la Iaşi, care să prezinte decizia de unire înaltelor oficialităţi române”5. De remarcat că anume această modalitate de înfăptuire a Unirii teritoriului dintre Prut şi Nistru cu Ţara, în condiţiile de atunci, era considerată cea mai potrivită. Cu atât mai mult cu cât, deja în primele zile ale lunii martie 1918, zemstvele judeţene se implicaseră, în cel mai direct mod, în mişcarea unionistă din provincie.
Bunăoară, pe data de 2 martie 1918, un grup de 18 ţărani-agricultori, membri ai zemstvei judeţului Bălţi (Ion Scobioală, Ion Cazacenco, Simion Ciobanu, Vasile Costică, Gheorghe Popovici, Vasile Focşa, Gheorghe Ciobanu ş.a.), au cerut ca în cadrul adunării generale a zemstvei să fie de urgenţă pusă la vot propunerea lor privind Unirea Basarabiei cu România, iar rezultatul votului „să fie trimis fără întârziere Sfatului Ţării din Chişinău pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă: sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi vecinica noastră unire cu ţara-mamă, România...”6. A doua zi, adică la 3 martie 1918, în baza cererii celor 18 membri ai zemstvei judeţului Bălţi, adunarea generală a acestei zemstve adoptă cu unanimitate de voturi următoarea hotărâre: „...Ţinând seama că în unire stă puterea şi că unde-s doi puterea creşte; ţinând seama că timp de 19 veacuri Basarabia a fost totdeauna un trup cu Moldova de pe dreapta Prutului; ţinând seama că în 1812... Basarabia a fost smulsă, fără consimţământul ei, de la trunchiul etnografic al naţiunii sale de origine... Proclamăm astăzi, în mod solemn în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României...”7.
De menţionat că ziarul Cuvânt moldovenesc, care a publicat integral hotărârea respectivă, descriind atmosfera deosebită ce se crease pe 3 martie 1918 în sala de şedinţe a zemstvei bălţene, specifică: „Preşedintele adunării zemstvei, punând la vot marea dorinţă, ea a fost primită cu mare însufleţire şi au fost date pentru dânsa toate glasurile. Toată adunarea zemstvei a izbucnit în strigăte de «Ura», «Trăiască unirea cu România». Corul ... a cântat Pe-al nostru steag e scris unire, stârnind o mare însufleţire”8.
În contextul dat, ar mai fi de adăugat că valorosul document adoptat la 3 martie 1918 de organul autoadministrării locale din judeţul Bălţi a fost discutat şi întru totul încuviinţat la adunarea din 4 martie a obştimii oraşului, unde a rostit un discurs şi unul din liderii locali ai Partidului Naţional Moldovenesc D. Vrabie9.
Urmând exemplul zemstvei din Bălţi, la 13 martie 1918, zemstva judeţului Soroca adoptă şi ea în cadrul adunării generale o hotărâre în favoarea Unirii Basarabiei cu România, care se încheia cu următoarele cuvinte: „Facem apel la Sfatul Ţării şi la toate adunările constituite din întreaga Basarabie, de la Hotin până la Ismail, să se unească prin votul lor la moţiunea noastră şi să trimită delegaţiuni cu reprezentanţi din toate adunările regionale şi proprietare pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către Regele Ferdinand I-iu, Rege al tuturor românilor”10.
E tocmai momentul să subliniem că, în vederea accelerării procesului Unirii, hotărâri similare cu cele adoptate de zemstvele judeţelor Bălţi şi Soroca erau pe cale să ia şi zemstvele tuturor celorlalte judeţe basarabene. Aceasta, însă, precum se ştie, nu s-a întâmplat. De ce? Răspunsul e următorul: speriaţi de-a binelea de amploarea mişcării unioniste din ţinut, deputaţii minoritari din Sfatul Ţării, precum şi unii din Fracţiunea ţărănească, în cadrul şedinţei legislativului din 16 martie 1918, au cerut în mod categoric arestarea şi pedepsirea aspră a membrilor zemstvelor judeţelor Bălţi şi Soroca pentru adoptarea cunoscutelor decizii în favoarea Unirii Basarabiei cu România. În acest sens, numai cât face cuvântarea lui Gavriil Buciuşcan, membru al Fracţiunii ţărăneşti, care a declarat că, anume din cauza pasului întreprins de cei de la Bălţi şi Soroca, Ucraina a înaintat pretenţii teritoriale faţă de Basarabia11.
Bineînţeles că deputatului Buciuşcan i s-a dat riposta cuvenită (cu atât mai mult cu cât pretenţiile Ucrainei, la care s-a referit dânsul, au fost formulate încă în luna februarie12 şi nu aveau cum să fie generate de declaraţiile adoptate în respectivele judeţe), dar conducerea Sfatului Ţării s-a văzut, totuşi, nevoită să reacţioneze la interpelările deputaţilor minoritari şi ale celor din Fracţiunea ţărănească, interzicându-le oficial celorlalte zemstve din ţinut să se mai pronunţe în problema unirii şi avertizându-le că, în caz contrar, ele riscau să fie „pedepsite”13. Iată de ce aceste zemstve, spre deosebire de cele din Bălţi şi Soroca, n-au reuşit să adopte hotărârile lor în acest sens. Totodată, e necesar de a sublinia că, în pofida interdicţiilor şi avertizărilor Sfatului Ţării, la 25 martie 1918, încă una dintre ele, cea din Orhei, „...a votat, – după cum se afirmă în literatura de specialitate, – o hotărâre de unire a Basarabiei cu România”14.
Însă nu numai zemstvele, ci şi reprezentanţii celor mai diferite categorii ale populaţiei (soldaţi, studenţi, ţărani, învăţători etc.) îşi manifestau, în perioada respectivă de timp, dorinţa de a se uni cu Ţara. „Unirea au dorit-o toţi românii din Basarabia”15, scrie, spre exemplu, în una din lucrările sale Ştefan Ciobanu.
Aşadar, Unirea din 27 martie 1918 a ţinutului cu Patria-mamă, care a încununat o îndelungată perioadă de aprigi lupte ale românilor basarabeni pentru unitatea naţională, a fost realizată, totuşi, de către Sfatul Ţării, dar nu de zemstve şi nici de o Adunare Populară (Constituantă) basarabeană. Faptul este absolut firesc şi pe deplin explicabil, deoarece, pe de o parte, interzicându-le zemstvelor judeţene, în cadrul şedinţei din 16 martie 1918, de a se mai pronunţa în problema unirii, iar pe de alta, subliniind (la aceeaşi şedinţă) că „aceasta ţine în exclusivitate de competenţa... Sfatului Ţării”16, parlamentul de la Chişinău, printr-o procedură democratică, a modificat prevederea declaraţiei de independenţă din 24 ianuarie 1918 privind prerogativele exclusive ale preconizatei Adunări Populare (Constituante) provinciale de a decide în chestiunea statutului Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabiei) şi a relaţiilor ei cu alte state. „Acest drept a fost transferat în mod legal instituţiei legislative existente – Sfatului Ţării”17, care nu a ezitat de a-l traduce, în scurt timp, la 27 martie 1918, în viaţă.
 
Note
1. Enumerăm doar câteva din aceste lucrări: Regele Ferdinand I şi Unirea Basarabiei. – Chişinău, 1939; Unirea Basarabiei. Fapte şi documente. – Bucureşti, 1928; Gheorghe Andronachi. Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii. – Chişinău, 1933; Gherman Pântea. Unirea Basarabiei. Acte şi documente. – Odesa, 1943; Onisifor Ghibu. Cum s-a făcut unirea Basarabiei. – Sibiu, 1925; Alexandru Boldur. Unirea. Analiza psihologică a evenimentelor. 1918-1928. – Chişinău, 1928; Petre Cazacu. Zece ani de la Unire. Moldova dintre Prut şi Nistru. 1918-1928. – Bucureşti, 1928; Ştefan Ciobanu. Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918. – Chişinău, 1993; Vasile Harea. Basarabia pe drumul Unirii. Amintiri şi comentarii. – Iaşi, 1995; Dimitrie Bogos. La răspântie. Moldova de la Nistru în anii 1917-1918. – Chişinău, 1998; Anton Crihan. Cum s-a făcut unirea Basarabiei cu România. – Madrid, 1969; Stelian Neagoe. Istoria Unirii românilor. – Bucureşti, 1993; C. Gh. Marinescu. Epopeea Marii Uniri. – Galaţi, 1993; Adina Berciu-Drăghicescu, Lidia Brânceanu. Unirea Basarabiei cu România. 1918-1927. Documente. – Bucureşti, 1994; Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente. Antologie de Ion Calafeteanu şi Viorica-Pompilia Moisuc. – Chişinău, 1995; Gheorghe E. Cojocaru. Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923). – Bucureşti, 1997; Anton Moraru, Ion Negrei. Anul 1918 – ora astrală a neamului românesc. – Chişinău, 1998; Marin C. Stănescu. Armata română şi unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România. 1917-1919. – Constanţa, 1999 etc.
2. Vezi: Ştefan Ciobanu. Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918. – Chişinău, 1993, p. 253.
3. Vezi: Gheorghe E. Cojocaru. Sfatul Ţării. Itinerar. – Chişinău, 1998, p. 94.
4. Sfatul Ţării. – 1918 – 7 martie.
5. Gheorghe E. Cojocaru. Op. cit., p. 93.
6. Cuvânt moldovenesc. – 1918 – 22 martie.
7. Arhivele Naţionale ale României. Bucureşti, Fond personal „Ion Pelivan”, dosar 402, f. 1-2; dosar 403, f. 1-10; Cuvânt moldovenesc. – 1918 – 22 martie.
8. Cuvânt moldovenesc. – 1918 – 22 martie.
9. Arhivele Naţionale ale României. Bucureşti, Fond personal „Ion Pelivan”, dosar 404, f. 1-2.
10. Arhivele Naţionale ale României. Bucureşti, Fond personal „Ion Pelivan”, dosar 403, f. 15-35; Cuvânt moldovenesc. – 1918 – 26 martie.
11. Vezi: Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare – A.N.R.M.), Fond 727, inventar 2, dosar 55, partea a 2-a, f. 115.
12. Vezi: Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente. Antologie de Ion Calafeteanu şi Viorica-Pompilia Moisuc. – Chişinău, 1995. – p. 170-172.
13. A.N.R.M., Fond 727, inventar 2, dosar 55, partea a 2-a, f. 121.
14. Vezi: Alain Ruzé. La Moldova entre la Roumanie et la Russie. – Paris, 1997, – p. 116; Alexandru Boldur. Istoria Basarabiei. – Bucureşti, 1992, – p. 506; Ion Nistor. Istoria Basarabiei. – Chişinău, 1991, – p. 282 etc.
15. Ştefan Ciobanu. Basarabia: populaţia, istoria, cultura. – Chişinău, 1992, – p. 71.
16. A.N.R.M., Fond 727, inventar 2, dosar 55, partea a 2-a, f. 121.
17. Gheorghe E. Cojocaru. Op. cit. – p. 98.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog