Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ATRACŢIA POLILOR

O Lumină ce vine din Banatul Sîrbesc

Vlad POHILĂ

Alte articole de
Vlad POHILĂ
Revista Limba Română
Nr. 2-3, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Acest fenomen – al atracţiei polilor, a extremităţilor – se poate observa atît în perimetrul unui grup de seminţii, cît şi în cel al unei naţiuni. Să zicem, de-a lungul a vreo trei secole – XVIII-XXI, lumea intelectuală asistă la impresionante manifestări de afecţiune între două popoare aşezate la extremităţile “oceanului slav” – ruşii, pe de o parte, şi sîrbii, inclusiv muntenegrenii, pe de altă parte. În timp ce ruşii îi împilau nemilos pe alţi slavi, vecinii lor imediaţi – ucrainenii, bieloruşii, polonezii – Moscova se erija în ocrotitoare a slavilor de sud, contribuind efectiv la luminarea lor şi la eliberarea de sub jugul turcesc. În replică, sîrbii şi bulgarii le furnizau ruşilor revoluţionari şi intelectuali de marcă, iar muntenegrenii – cosînzene pentru curtea imperială de la Sankt-Petersburg... “Sărind” peste italieni, românii s-au aruncat în braţele spiritualităţii franceze întreg secolul XIX, ca în veacul următor să le întoarcă generos gestul de bunăvoinţă, dînd culturii franceze pe Constantin Brâncuşi, pe Eugen Ionescu, pe Mircea Eliade, pe Emil Cioran... Încă în a doua jumătate a sec. XIX, şi mai ales în secolul trecut, în cultura română s-a făcut simţit un puternic curent hispanofil, care s-a extins destul de repede şi asupra civilizaţiei portugheze. Cel puţin în lingvistică (să ne amintim iarăşi de Eugeniu Coşeriu...), spaniolii şi portughezii, la rîndul lor, au manifestat în această perioadă o atracţie aparte pentru română...
În perimetrul cultural-lingvistic românesc putem observa de asemenea o curioasă atracţie a “marginilor”. Transilvănenii sînt neîndoios mai receptivi la problemele basarabenilor (cazul Onisifor Ghibu este cel mai edificator în acest sens: un ardelean vine în 1917 să contribuie plenar la emanciparea românilor basarabeni de sub ruşi; peste mai bine de o jumătate de secol gestul era să fie întors cu recunoştinţă prin păstorirea de către Antonie Plămădeală, originar din Lăpuşna, a Ardealului, Crişanei şi Maramureşului). Avem azi la Chişinău mai multe biblioteci dotate cu carte românească din Ardeal: “Alba-Iulia”, “Maramureş”, „Tîrgu Mureş”, “Transilvania”, iar tinerii basarabeni care merg la studii în Ţară mărturisesc că la Braşov, Arad, Oradea, Sibiu sau Cluj-Napoca se simt cumva mai comod sufleteşte...
Interesul faţă de soarta românilor trăitori dincolo de actuala frontieră de sud şi de cea vestică a României, ca şi faţă de cea a aromânilor, risipiţi prin toate ţările din Peninsula Balcanică, a fost la noi unul constant. “Ce fac fraţii noştri de acolo, înstrăinaţi şi ei? Oare o duc la fel de greu ca noi sau poate chiar mai greu?” – iată o întrebare pe care şi-au pus-o adeseori nu numai scriitorii, dar oricare basarabean cu simţire românească.
Fără a intra în amănunte, vom răspunde scurt de tot că aromânii (vlahii, macedoromânii) o duc într-adevăr extrem de greu: dispersaţi, recunoscuţi ca minoritate etnică abia în ultimul deceniu (în Grecia nici pînă azi nu li se recunoaşte acest statut), deasupra lor planează mereu, neguros, primejdia asimilării. Într-o situaţie relativ privilegiată s-au aflat românii din Banatul Sîrbesc (fosta Iugoslavie): li s-a permis serviciul divin în unele biserici, au avut mereu cîteva licee şi o facultate, formaţii folclorice, ziare (dintre care cel mai longeviv s-a dovedit a fi Libertatea, întemeiat încă în Iugoslavia lui Tito, imediat după cel de-al doilea război mondial), cîteva reviste (la cea mai solidă dintre ele, Lumina, ne vom referi în continuare), emisiuni la cîteva posturi de radio şi la unul TV... Statisticile sîrbeşti, apoi iugoslave nu au dat niciodată cifre precise privind comunitatea româno-vlahă de acolo. Mai exact, despre români, care erau recunoscuţi ca minoritate etnică, se invoca cifra de 50-60 de mii (conform altor estimări, independente, numărul lor ar fi nu mai mic de 100 de mii). Acestora iată că abia din anul 2002 li se pot alătura circa 500 de mii de vlahi sau aromâni iugoslavi, nerecunoscîndu-li-se anterior identitatea naţională şi fiind supuşi unui proces atroce de sîrbizare. Cîţi din această jumătate de milion o mai fi păstrat nealterată conştiinţa de neam este greu să spunem: situaţia lor e similară cu cea a moldovenilor din Transnistria, ba poate cu cea a conaţionalilor noştri de pînă şi de peste Bug...
Oricîţi ar fi în realitate, românii şi aromânii din Iugoslavia au lăsat urme adînci şi inconfundabile în cultura acestei ţări. Ne vom limita la doar trei cazuri, întru totul edificatoare: pictura naivă (cap de listă ar fi aici o ţărancă din Banatul Sîrbesc – Marica Bălan), apoi – poezia. Unul dintre cei mai de seamă lirici iugoslavi, dacă nu cel mai mare, se cheamă Vasko Popa, pe numele adevărat de botez Vasile Popa, care a şi scris un timp româneşte, deşi a trecut vijelios hotarele baştinei sale cu poeme scrise în sîrbeşte. Ion Miloş nu are nevoie de prezentări speciale: este scriitorul şi traducătorul rarisim, care a îmbrăţişat destinul literatului trilingv, fiind cea mai trainică punte între nişte culturi atît de distincte: română, sîrbă şi suedeză.
Din cînd în cînd, la Chişinău ajunge cîte un număr al revistei literare Lumina din Voivodina, alias Banatul Sîrbesc. Şi-a început existenţa la Vîrşeţ, se pregăteşte la Panciova, e tipărită la Novi Sad – trei importante centre, inclusiv culturale, ale românilor din Serbia. Nu prea de mult această publicaţie a marcat 50 de ani de existenţă: a fost fundată în 1947, de către însuşi Vasile-Vasko Popa.
E o revistă elegantă ca formulă grafică, editorială, variată şi consistentă în ceea ce priveşte conţinutul, atentă la valorile româneşti din Banatul Sîrbesc, dar şi din ţară (a publicat multe traduceri din literaturile “Iugoslaviei Mari”, iar acum – din cea sîrbo-muntenegreană) şi din patria istorică, România. Mai mult încă: Lumina, în măsura posibilităţilor, acordă atenţie şi proceselor literar-culturale din alte zone populate de români. Astfel, am aflat plăcut surprinşi că această publicaţie – iugoslavă, orice ai spune! – încă în 1954 a tipărit Limba noastră de Alexe Mateevici...
Cu retipărirea acestui imn limbii române (fiind reprodus şi facsimilul, scris de poetul preot al basarabenilor cu litere latine, nu cu buchii slave!) se deschide, emblematic, recentul volum al Luminii– nr. 9-12 (40-43) pentru anul 2002. Este un număr, aşa cum ne anunţă în Argument redactorul-şef Ioan Baba, dedicat, în genere, stării literelor din Basarabia. Este rodul unui proiect de colaborare pus la cale de redacţia Luminii şi dl acad. Mihai Cimpoi, în timpul unei întîlniri ce a avut loc nicăieri în altă parte decît la faimoasa „Boltă rece” din Iaşi – o adevărată generatoare de idei calde pentru sufletele noastre de frumos doritoare!
Motivele „locale” sînt prezentate în acest număr prin eseuri semnate de Slavco Almăjan (Sensibilităţile alternative sau literaturile popoarelor mici în contextul european), Florian Copcea (Sud-Estul Europei sau capcana lui Ianus), Ondrej Štefanko (Asumarea statutului de minoritar), Lia Magdu (Pentru o imagine mai favorabilă a etniei noastre în mediul autohton), Ioan Baba (O plachetă de versuri menită istoriei literare: Vasile/Vasko Popa, Cerul din pahar), Ion Ivaşcu (Ortodoxismul românesc în Sud-Estul Europei), Adrian Negru (Alegoria în iconografia ortodoxă a Europei de Sud-Est), Mircea Măran (Ţările române în memorialistica sîrbă), Richard Sîrbu (La istroromâni – despre alţi fraţi de-ai noştri trăitori în fosta Iugoslavie – actuala Croaţie, aflaţi la cîţiva paşi de dispariţie totală) etc. Subiectul interferenţelor literar-culturale româno-sud-slave (şi nu numai!) este tratat, în cîteva articole şi studii, de Liana Ştefan (O mondializare... interculturală), Ioan Baba (Florilegiu basarabean – Florilegiu bănăţean: sînt subtitlurile a două plachete alcătuite şi îngrijite de chiar I. Baba, tipărite sub egida revistei Lumina în anul 2002 şi avînd titlurile Ecouri lirice şi, respectiv, Memoria clipei), Marina Puia-Bădescu (Caragiale-Nušić, un aspect particular în Sud-Estul Europei), Viorel Roman, profesor la Universitatea din Bremen, Germania (Roma – români, greci, slavi. Globalizarea capitalismului).
“Compartimentul basarabean” al acestui număr special al Luminii se deschide, semnificativ, cu eseul Basarabia, încotro?, emoţionantă scriere a unui mare şi credincios prieten al nostru, scriitorul şi criticul literar Adrian Dinu Rachieru, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara şi consilier al Editurii Augusta din acelaşi oraş bănăţean, unde au fost tipărite deja cîteva zeci de cărţi cu poezie, proză şi eseistică de autori de la Chişinău. Am mai menţiona, ghidaţi de impresiile pe care ni le-a lăsat citirea sau recitirea, şi cîteva eseuri de autori basarabeni: Dorul şi Fenomenul basarabean sub semnul Păsării Phoenix de acad. Mihai Cimpoi, Regionalismul şi societatea comunicării de dna dr. Ana Bantoş, În căutarea identităţii pierdute de dr. N. Leahu, Identitatea spirituală ca factor al sincronizării de M. V. Ciobanu, Indeterminism identitar de C. Cheianu, Identitate şi comunicare de dr. hab. Gh. Bobână, Acomodarea la mediul etnic autohton de N. Cojocaru, Neologismele în spaţiul basarabean de dr. hab. Ion Ciocanu.
Ca o revistă de cultură, dar în primul rînd literară, Lumina consacră şi de această dată mai multe pagini poeziei. De-a dreptul savuros e poemul Cu Vasko Popa, la o ciorbă de broască ţestoasă, scris de Marin Sorescu în 1974, în timpul unei delegaţii la Rotterdam, călătorie ce i-a prilejuit o întîlnire cu confratele său din Banatul Sîrbesc şi, iată, această exotică masă. Simetric, dar şi simbolic, sînt tipăriţi doi tineri poeţi din cei doi poli ai românităţii, pe care acest număr special al revistei Lumina vrea să-i apropie: studenta la Drept din Chişinău Natalia Bantuş şi liceanul de la Vîrşeţ Marin Crăinean.
Nu vom exagera concluzionînd că prin acest volum revista Lumina din Banatul Sîrbesc a atras spre cititorii săi polul spiritual al românităţii numit Basarabia, familiarizîndu-i, fie şi sumar, dar într-un chip original, cu frămîntările de ordin etnocultural, estetic şi literar de la noi. Pînă la o prezentare mai amplă a mişcării literelor, artelor şi ideilor în Banatul Sîrbesc, în replică şi în semn de recunoştinţă, Limba Română tipăreşte în acest număr o microantologie de poezie de la celălalt pol al dăinuirii noastre româneşti. Optăm astfel o dată în plus pentru apropiere, nu pentru respingere. Pentru cunoaştere reciprocă, nu pentru înstrăinare. Revista Lumina de la Novi Sad ne-a dat un exemplu în acest sens, pe care-l urmăm cu bucurie şi cu sentimentul unei datorii fie şi parţial împlinite, aşa cum se cuvine între fraţi, oricît de mult i-ar despărţi dimensiunile geografice.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog